Răpire internațională de copii. Decizia 1695/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2175/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1695
Ședința publică de la 09.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
JUDECĂTOR: - - -
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 896 din data de 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - și cu Autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 02.12.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea consecutiv la data de 09.12.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.03.2009 pe rolul Tribunalului București secția a Va civilă sub nr-, reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art. 3, 4,8 și 12 din Convenția sus menționată, precum și în temeiul art. 11 din Regulamentul CE al Consiliului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești și a legii nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției d l Hagaa formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu, cetățean român și și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Chișineu - C, prin care solicită instanței să se dispună înapoierea minorului către tatăl acestuia, la reședința obișnuită din Ungaria, Budapesta,-/II/26.
În motivarea cererii s-a arătat că minorul este copilul numiților și, cetățeni români și Minorul a locuit în Ungaria de la data de 07.02.2001, dată la care părinții și-au stabilit domiciliul la adresa reclamantului. La data de 20.07.2008, părinții împreună cu minorul s-au deplasat în România, la A pentru a-și vizita rudele. Reclamantul s-a întors în Ungaria, la începutul lunii august, iar pârâta cu minorul au mai rămas în România. Ulterior, pe la mijlocul lunii august, pârâta i-a comunicat reclamantului că nu mai dorește să se întoarcă în Ungaria și că intenționează să se stabilească cu minorul în România.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare a arătat că, minorul nu a fost răpit și nici reținut ilegal și împotriva voinței lui pe teritoriul României. A arătat că minorul a fost însoțit în România de ambii părinți și că tatăl minorului a recunoscut că acesta are condiții bune în România. Arată că minorul este înscris la școală, dorește să rămână în România și nu să se reîntoarcă în Ungaria. Consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 13 din Convenția d l Haga și arată că divorțul părților încă nu s-a pronunțat, acesta formând obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Arad.
Prin sentința civilă nr. 896/24.06.2009 Tribunalul București secția a Va civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară - Primăria Chișineu
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, neînapoierea copilului nu este ilicită în sensul prevăzut de art. 3 alin. 1 lit a din legea nr. 100/1992, căci, în cauză, nu a fost violat dreptul tatălui privind încredințarea, acest drept nefiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească, administrativă sau printr-un acord în vigoare potrivit legislației române sau
Așa fiind, instanța ținând cont de opinia copilului exprimată potrivit art. 9 alin. 3 din legea nr. 369/2004, apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. 1 din legea nr. 369/2004, astfel încât va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților, solicitând în baza art. 304 pct. 9. pr. civ admiterea recursului, modificarea sentinței și, pe fond, admiterea acțiunii.
În susținerea motivelor de recurs, recurentul invocă greșita reținere a instanței de fond a neincidenței dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit a din Convenția d l Haga.
Potrivit convenției, deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își are reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și
dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Potrivit dispozițiilor din secțiunea 72, paragraful 1 și 4 și Secțiunea 77, paragraful 1 din Actul VI privind căsătoria, familia și tutela din legislația ungară " supravegherea parentală este realizată de părinți împreună.". De asemenea, Secțiunea 1 paragraful 1 Directivei 284 Consiliului Civil din cadrul Curții Supreme de Justiție a Ungaria dispune " scoaterea copilului din Ungaria sau reținerea lui în străinătate este ilegală conform legii Ungariei, dacă în cazul părinților care locuiesc împreună, unul dintre părinții care îndeplinește supravegherea parentală comună, scoate copilul în afara țării fără acordul celuilalt părinte, cu excepția situației când o decizie a autorității tutelare îi permite"
Întrucât, la momentul deplasării ambii părinți aveau dreptul cu privire la custodia minorului, conform legii din Ungaria, în situația reținerii acestuia pe teritoriul României, fără acordul tatălui, au fost violate dispozițiile art. 3 din Convenția d l Haga.
Potrivit art. 13 alin. 2 din legea nr. 100/1992 " autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune înapoierea minorului, dacă constată că acesta se împotrivește la înapoierea sa și că a atins o vârstă sau o maturitate care face necesar să se țină seama de opinia sa."
Recurenta consideră că, în cauză nu se poate reține nici condiția vârstei și nici cea a maturității necesare pentru a se ține seama de opinia minorului în vârstă de 10 ani.
În concluzie, consideră că instanța de fond a apreciat greșit probele, considerând drept determinantă audierea unui minor de o vârstă foarte fragedă și vădit influențat de mediul familial în care trăiește.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 312 din Codul d e procedură civilă, Convenția d l Haga din 1980, Legea nr. 369/2004, Regulamentul 2201/2003.
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că, în mod corect instanța a reținut că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 3 din Convenție, iar, pe de altă parte, a ținut cont de opinia minorului exprimată potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 3, care se opune înapoierii.
În concluzie, având în vedere că minorul a intrat pe teritoriul statului român, unde s-a născut și a cărui cetățenie o are, în condiții licite, tatăl său fiind de acord inițial să se repatrieze, apreciază intimata că dispozițiile Convenției d l Haga nu sunt incidente. Chiar dacă, o analiză a faptelor ar conduce la o părere contrară, se solicită a se ține cont că instanța de judecată poate să refuze înapoierea copilului, dacă constată că acesta se împotrivește, dacă are vârsta sau maturitatea care obligă să se țină seama de opinia sa. Ori, instanța trebuie să țină cont de opinia minorului deoarece ascultarea lui în cazul în care a împlinit 10 ani este obligatorie.
În drept art. 115 Cod procedură civilă, art. 9 alin 3 din Legea nr.369/2004, art. 13 alin. 2 din Legea nr.100/1992.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește câmpul de aplicare a Convenției d l Haga din 1980, curtea constată că, potrivit art. 3, "Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost altfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.
Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a, poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat", iar potrivit art. 19, "o hotărâre asupra înapoierii copilului, pronunțată în cadrul convenției, nu afectează fondul dreptului privind încredințarea".
Curtea constatat că, în speță, sunt întemeiate motivele de recurs, întrucât sunt îndeplinite condițiile art. 3 din Convenție, luând în considerare că neînapoierea copilului a avut loc prin violarea unui drept privind încredințarea (potrivit art. 5, în înțelesul Convenției, dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și îndeosebi acela de a hotărî asupra locului reședinței sale), drept care se exercita în mod efectiv de către părinții minorului.
Potrivit dispozițiilor din secțiunea 72, paragraful 1 și 4 și Secțiunea 77, paragraful 1 din Actul VI privind căsătoria, familia și tutela din legislația ungară " supravegherea parentală este realizată de părinți împreună." și dispozițiilor art. 97 din Codul familiei care instituie principiul egalității în drepturi și îndatoriri a ambilor părinți față de copilul minor, fără a deosebi după cum acesta este din căsătorie sau din afara căsătoriei, rezultă că, din momentul în care copilul este recunoscut, acesta este încredințat de plin drept ambilor părinți, iar autoritatea asupra acestuia se exercită de comun acord.
Astfel, în momentul deplasării în România copilul avea reședința normală în Ungaria, unde locuia împreună cu ambii părinți și era înscris la școală, iar potrivit legii statului ungar, ambii părinți exercitau de plin drept autoritatea părintească împreună.
Prin urmare, curtea reține că, la momentul deplasării minorului în România, potrivit legislației ungare, incidente în speță, petentul exercita împreună cu pârâta autoritatea părintească asupra minorului și, ca atare mama nu avea dreptul să hotărască în mod unilateral locul de domiciliu al minorului în România, prin refuzul de a se înapoia în Ungaria după terminarea vacanței.
Minorul fiind încredințat de plin drept, prin lege, ambilor părinți, în situația reținerii acestuia pe teritoriul României, fără acordul tatălui, au fost violate dispozițiile art. 3 din Convenția d l Haga din 1980 privitoare la deplasarea sau neînapoierea ilicită a unui copil.
De asemenea, în mod greșit a reținut instanța de fond ca fiind îndeplinite condițiile art. 13 alin. 2 din Convenție, minorul neatingând o vârstă sau o maturitate care ar face necesar să se țină cont de opinia sa. Deși este evident că audierea sa era obligatorie, conform dispozițiilor legale, curtea constată că, minorul nu a atins un grad de maturitate necesar pentru a putea aprecia că se opune înapoierii sale, iar această valorizare a opțiunii sale, în contextul în care este evident influențat de părintele cu care se află în prezent, este contrară interesului său.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, curtea admite recursul, modifică în tot sentința recurată, în sensul că admite acțiunea și dispune înapoierea minorului către tatăl acestuia, la reședința sa obișnuită din Ungaria, Budapesta,-/II/26, în termen de o lună de la data prezentei hotărâri, sub sancțiunea unei amenzi civile de 500 lei în favoarea statului român, conform art. 11 alin. 2 din legea nr. 369/2004.
Potrivit art. 26 alineatul ultim din Convenție, suportarea cheltuielilor pentru înapoierea minorului sunt în sarcina pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr. 896 din data de 24.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - și cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA COMUNEI
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea. Dispune înapoierea minorului către tatăl acestuia, la reședința sa obișnuită din Ungaria, Budapesta,-/II/26, în termen de o lună de la prezenta hotărâre, sub sancțiunea unei amenzi civile de 500 lei în favoarea statului român.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
./
2 ex./04.01.2010
TB-5 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
| ← Divort. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
