Răpire internațională de copii. Decizia 634/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2662/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.634.
Ședința publică de la 9 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Corina Gabriela Buruiană
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI - în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga (pentru petentul DE ), împotriva deciziei civile nr.1380 din 26.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și autoritatea tutelară PRIMĂRIA B și PRIMĂRIA COZIENI.
are ca obiect - răpire internațională de copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru intimata-pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale fără număr emisă de Baroul Buzău -Cabinet Individual, lipsind recurentul reclamant Ministerul Justiției pentru petentul de și autoritățile tutelare Primăria B și Primăria Cozieni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea, prin serviciul registratură, la data de 08.04.2009, a unor înscrisuri depuse de către recurentul reclamant Ministerul Justiției în combaterea excepției tardivității declarării recursului.
Reprezentantul intimatei pârâte arată că, în raport de actele depuse la dosar de către recurentul reclamant Ministerul Justiției, înțelege să nu mai susțină excepția tardivității declarării recursului. Totodată, declară că nu mai are alte cereri de solicitat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor pe larg arătate în întâmpinarea depusă la dosar; solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului în raport de interesul superior al copilului.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 136 din 26 august 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de Ministerul Justiției în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea al îndeplinirea prevederilor Convenției d l Haga - pentru petentul de, în contradictoriu cu pârâta și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei B; a obligat petentul de la 3.560 lei cheltuieli de judecată către pârâta.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr- Ministerul Justiției în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii relaționale de copii, în temeiul art. 3, 4, 8 și 12 din convenția mai sus menționată, în temeiul art. 1, art. 3 alin. 2, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției d l Haga, precum și în temeiul art. 11 din Regulamentul CE al Consiliului nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești în contradictoriu cu, cu locuința în comuna Cozieni, satul a, județul B și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei B, prin care solicită instanței să se dispună înapoierea minorului de la reședința sa obișnuită din Italia, Casale di 82,.
În motivarea cererii se arată că, la data de 13 februarie 2008, Ministerul Justiției din România a fost sesizat de către autoritatea centrală italiană în materia răpirilor de copii cu soluționarea cererii domnului de, cetățean italian, cu domiciliul în Italia, Casale di 82, privind înapoierea fiului său, de la reședința obișnuită din Italia. Minorul este născut la data de 15 mai 2005 în localitatea, Italia, fiind copilul din afara căsătoriei al numiți lor de (cetățean italian) și (cetățean român, născut la data 05 martie 1985).
În considerentele cererii de înapoiere, dl. de invocă deplasarea ilicită a copilului său pe teritoriul României de către pârâtă la data de 29 octombrie 2007, deplasare care a avut loc fără acordul său, arătând totodată că a făcut o tentativă de conciliere, având drept scop înapoierea voluntară a minorului, dorind să îl ferească pe acesta de incovenientele unui proces.
Părinții minorului dețin în comun custodia asupra copilului, conform prevederilor art. 316 art. 317 bis din Codul civil italian. În consecință, deplasarea copilului în România, fără acordul tatălui, este considerată deplasare ilicită în înțelesul art. 3 din Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
La data de 11 martie 2008, Ministerul Justiției a transmis d-nei o scrisoare de conciliere, care nu a avut rezultatul urmărit.
Analizând probele administrate în cauză tribunalul a reținut următoarele:
Minorul De născut la 15 mai 2005, este copilul din afara căsătoriei a cetățeanului italian de și, cetățean român.
Tatăl copilului a sesizat autoritatea centrală în materia răpirilor internaționale de copii motivat de faptul că pârâta a deplasat ilicit copilul pe teritoriul României, plecând din Italia la 29 octombrie 2007, fără acordul său și conform Codului civil italian părinții minorului dețin în comun custodia asupra copilului, invocându-se în susținerea cererii art. 3 din Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii civile internaționale de copii.
În apărare, pârâta a susținut că a fost nevoită să vină în România cu copilul deoarece, tatăl minorului este consumator de droguri de mare risc și este alcoolic, nu are nici un fel de venit, a fost condamnat în Italia pentru împușcarea unui carabinier și pentru trafic de droguri și a apreciat faptul că dacă minorul ar reveni în Italia acesta ar fi supus unui risc major atât cu referire la integritatea fizică cât și psihică a copilului.
Pârâta a arătat că minorul se află în îngrijirea ei și a bunicilor paterni și în perioada octombrie 2007 - februarie 2008 tatăl copilului nu s-a interesat de acesta iar în februarie prin telefon tatăl a anunțat-o pe mamă că va lua copilul în Italia și îl va duce la orfelinat.
Conform prevederilor art. 3 alin. 1 din Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită atunci când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea atribuit unei persoane sau instituții sau oricăror al organism acționând fie separat fie împreună prin legea statului unde copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale și dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat efectiv ori ar fi fost exercitat dacă nu ar fi survenit asemenea împrejurări.
Potrivit dispozițiilor art. 14 din Convenția d l Haga, pentru a stabili existența unei neînapoieri ilicite în sensul prevăzut de art. 3, instanța poate ține seama în mod direct de legea sau de hotărârile recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se află reședința obișnuită a copilului, fără a recurge la proceduri specifice asupra dovedirii acestui drept, sau pentru recunoașterea hotărârilor străine care va fi altfel aplicabile.
Conform prevederilor art. 5 lit. a din Convenția d l Haga, dreptul privind încredințarea include dreptul cu privire la îngrijirile cuvenite persoanei copilului și îndeosebi acela de a hotărî locul reședinței sale.
La momentul deplasării copilului în România părinții acestuia avea custodie comună și sunt nefondate susținerile pârâtei privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de Convenția d l Haga prin prisma inexistenței unui drept exclusiv privind încredințarea, întrucât intră sub incidența Convenției d l Haga și situația deplasării copiilor de către unul din părinți, fără consimțământul celuilalt, caracterul ilicit provenind nu dintr-o acțiune contrară legii ci din faptul că, printr-o asemenea acțiune sunt ignorate drepturile celuilalt părinte care sunt protejate de lege și se întrerupe exercitarea lor normală (raportul pct. 71).
Instanța a trebuit să stabilească dacă deplasarea copilului sau refuzul înapoierii acestuia are un caracter ilicit în sensul Convenției d l Haga.
În speță, instanța constatat că nu ar fi vorba de o deplasare ilicită a copilului în condițiile în care chiar tatăl copilului dorea să vină și el în România împreună cu copilul și mama acestuia, rezultând că părinții copilului de comun acord doreau să-și schimbe adresa de reședință în România unde tatăl copilului dorea să-și găsească loc de muncă.
Instanța a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 13 alin. 1 lit. b din Convenția d l Haga, care prevede că autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este ținută să dispună înpoierea copilului dacă persoana, instituția sau organismul care se împotrivește înapoierii sale stabilește că există un risc grav ca înapoierea copilului să îl expună unui pericol fizic sau psihic sau că, în orice alt mod să situeze într-o situație intolerabilă.
Instanța a reținut că deplasarea copilului în România a avut loc atunci când acesta avea vârsta de doi ani și cinci luni și până în prezent copilul a locuit cu mama și bunicii materni în România și s-a integrat perfect în familie, vorbește limba română, nu cunoaște limba italiană iar mediul familial de la domiciliul tatălui pune în pericol integritatea fizică și psihică a copilului deoarece, din apărările formulate de pârâtă precum și din depozițiile martorilor, rezultă faptul că atât tatăl copilului cât și unchiul patern și bunica paternă consumă alcool, bunica având și probleme psihice iar tatăl și unchiul patern sunt consumatori de droguri.
Deplasarea copilului în Italia și schimbarea mediului cu care copilul s-a obișnuit în România și înapoierea acestuia la reședința tatălui din Italia, nu ar fi în interesul copilului în condițiile în care aceasta ar presupune lipsirea copilului de ocrotirea și supravegherea pe care mama copilului a asigurat-o acestuia încă de la naștere și s-ar crea o situație contrară interesului superior al copilului, fapt ce justifică aplicarea excepției prevăzută de art. 13 alin. 1 pct. 2 din Convenția d l Haga (raportul explicativ pct. 116).
Instanța a apreciat că este în interesul copilul să crească și să se dezvolte într-un mediu favorabil, iar nu într-un mediul tensionat unde se consumă alcool, droguri și unde există violență în familie și copilul trebuie să fie lipsit de traume care își pot pune amprenta asupra personalității lui.
Pentru considerentele expuse mai sus tribunalul a respins cererea de înapoiere a minorului de la reședința din Italia.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, petentul de a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâta, în cuantum de 3.560 lei dovedite cu chitanțele aflate la dosar la filele 118 și 119 din dosarul de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ministerul Justiției.
În esență s-a motivat recursul în sensul că, potrivit art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă au fost greșit aplicate art. 3 și 13 lit. b din Convenția de ala Haga, art. 316, art. 317/1 și 317 bis din Codul civil italian, art. 14 și 16 din Legea nr. 272/2004, întrucât tatăl copilului nu a avut un comportament sau atitudine necorespunzătoare față de minor în sensul de a-l pune într-o situație intolerabilă (cum cere Convenția) nefiind aplicabile art. 13 alin. 1 din Convenție întrucât, părinții și copilul au locuit împreună, greșită fiind și concluzia că mama ar fi avut acordul tatălui să vină cu minorul în România (ceea ce ar înlătura aplicarea art. 13 lit. b din Convenție) iar soluția dată lipsește pa tată de a avea legături efective cu minorul iar deplasarea copilului este ilicită.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă pe care se întemeiază recursul aflat la filele 2 - 8 dosar curte, are două ipoteze. Prima, când hotărârea este lipsită de temei legal (situație care nu a fost evocată în motive) și care nu vizează nemotivarea hotărârii, ci din modul în care a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect motivată (nemotivarea hotărârii este motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă).
Cea de-a doua ipoteză privește faptul dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în ambele cazuri fiind avută în vedere regula, încălcării legii de drept material).
Or, aceasta se referă la faptul că nu a fost motivată în drept ori că în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate nu există un text care să justifice soluția dată în speță.
Mai precis, se poate vorbi de aplicarea greșită a legii când s-a aplicat o normă generală nesocotind existența normei speciale, s-a aplicat o normă care nu este incidentă în speță, s-a aplicat legea română deși raportul juridic cu elemente de extraneitate este guvernat de legea străină sau s-a dat p interpretare greșită textului de lege corespunzătoare situației de fapt.
Deși motivele de recurs sunt ample, cercetând decizia atacată, strict sub aspectele legalității și conform art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă se reține că motivele nu pot fi primite.
Instanța de fond a avut în vedere (în drept, toate normele juridice, interne și internaționale și a făcut o corectă corelare a acestora cu situația de fapt reținute.
Este cert că minorul de (născut la 15 mai 2005) a venit în România la 29 octombrie 2007 și de atunci se află în familia mamei cu bunicii materni, timp de doi ani, reintegrându-se în mediul social unde locuiește.
Nu există nici-o dovadă că plecarea în România a mamei și copilului nu a existat și acordul tatălui.
Și caracterizarea făcută tatălui de autorităților locale sub aspect normal nu-i este favorabilă.
Acesta este adevărat sub aspecte de netemeinicie, dar pentru interesul superior al minorului sunt relevante.
De altfel, în Italia există pe rol divorțul care va statua definitiv toate problemele căsătoriei soților.
Cum însă minorul este în România de peste doi ani, s-a integrat perfect în mediul social, alături de mamă și bunicii materni, de copiii din comunitate, corect prima instanță a dat eficiență art. 13 lit. b din Convenția d l Haga și art. 2 din Legea nr. 272/2004.
Ca atare, se apreciază că motivele de recurs nu pot fi primite.
Ca atare, întru-cât motivele de recurs sunt neîntemeiate, conform art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 274 coroborat cu art. 316 Cod de procedură civilă recurentul va fi obligat la plata a 400 lei cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, către intimata.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant Ministerul Justiției - în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga - pentru petenrul de, împotriva deciziei civile nr. 1380 din 26 august 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și Autoritatea tutelară Primăria B, județ B și Primăria Cozieni, județ B, ca nefondat.
Obligă pe recurent la plata a 4.000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./25.05.2009
-5.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Corina Gabriela Buruiană
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 97/2008. Curtea de... | Divort. Decizia 1213/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
