Recunoastere paternitate. Decizia 881/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(7/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 881
Ședința publică din 21.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie Mari -
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant, împotriva deciziei civile nr. 1469 din 20.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă - și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 5
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru contestare recunoaștere paternitate.
La apelul nominal se prezintă recurentul reclamant și lipsesc intimata pârâtă - și cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 5
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, iar recurentul a depus la dosar, prin registratura instanței, sentința pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Malta, în traducere.
Recurentul reclamant depune la dosar încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului înscrisului depus prin registratură și arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant arată că, prin cele două sentințe pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, depuse la dosar, a dovedit că instanța europeană merge pe prezumția de paternitate.
Arată că, în urmă cu 10 ani, pârâta a venit la el cu o cerere de adopție, care nu s-a finalizat. În prezent, situația acesteia este mai grea, deoarece este bolnavă, caz în care reclamantul ar putea rămâne cu copilul, care nu este al său.
Consideră că testul ADN ar putea clarifica situația, în sensul că s-ar dovedi că nu el este tatăl biologic al minorului.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probelor care să dovedească acțiunea sa.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6130/04.09.2008, Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtă, a respins acțiunea formulată de reclamantul --, împotriva pârâtei, în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTOR 5 B, ca inadmisibilă, a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON.
Obiectul cererii de chemare in judecata l-a reprezentat contestarea recunoașterii de paternitate, temeiul juridic formal al acțiunii fiind art.58 alin.1 din Codul familiei.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept;
Părțile au fost căsătorite în perioada 25.06.1994 - 13.04.1999, iar prin sentința civilă nr.2577/24.02.1999, irevocabila, s-a desfăcut căsătoria acestora.
Minorul - s-a născut la data de 12.09.1998, în timpul căsătoriei părților, cu consecinta evidentă a incidentei prezumției de paternitate în ceea ce-l privește pe reclamantul --, acesta fiind de altfel si înscris la rubrica "tatăl" din cuprinsul certificatului de naștere al copilului.
Art.54 alin.1 și 2 din Codul familiei, modificat, prevede că "Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului.
Acțiunea în tăgăduirea paternității poate fi pornită de oricare dintre soți, precum și de către copil; ea poate fi continuată de moștenitori".
Prima instanta a apreciat calea procesuală aleasă de reclamant ca fiind greșită, pe considerentul ca singura actiune civila admisibila situatiei reclamate, era acțiunea în tăgăduirea paternității (chiar si în lipsa recunoașterii reclamantului făcute la serviciul de stare civilă, prezumția de paternitate oricum s-ar fi aplicat).
Potrivit art.57, coroborat cu art.58 din Codul familiei, numai copilul conceput și născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său, ca atare și contestarea recunoașterii de paternitate vizează numai copilul din afara căsătoriei.
Instanța a apreciat totodată că nu se impune calificarea acțiunii ca fiind acțiune în tăgăduirea paternității, având în vedere că art.58 Codul familiei, invocat de reclamant ca temei al acțiunii sale, privește însăși contestarea recunoașterii de paternitate.
Prin interventia instantei in sensul calificarii acțiunii s-ar încălca principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Prin decizia civilă nr.1469 A/20.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul - reclamant --, împotriva sentinței civile nr.6130/04.09.2008.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, următoarele considerente de fapt și de drept:
Raportat la situația de fapt, respectiv aceea că minorul s-a născut în timpul căsătoriei, funcționând prin urmare, prezumția legală de paternitate instituită de art.53 alin.1 Cod familiei, singurele acțiuni în justiție pe care legea le pune la îndemâna reclamantului sunt acțiunea în tăgăduirea paternității și, în anumite cazuri (când nu își găsește aplicare prezumția de paternitate, cum ar fi de exemplu cazul în care copilul s-a născut anterior căsătoriei, ori după 300 de zile de la încetarea ori desfacerea căsătoriei), contestarea filiației din căsătorie.
Dat fiind că în cauză nu se regăsește această din urmă situație, respectiv cea în care prezumția de paternitate nu și-ar găsi aplicarea, având în vedere că minorul este născut în timpul căsătoriei,apelantul reclamant poate să exercite numai acțiunea în tăgăduirea paternității, cu atât mai mult cu cât, din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, rezultă că acesta încearcă să răstoarne prezumția de paternitate.
Câtă vreme minorul nu are situația unui copil născut în afara căsătoriei, caz în care filiația față de tată se stabilește prin recunoaștere, apelantul - reclamant nu se poate folosi de calea la care a recurs în cauză, respectiv de contestarea recunoașterii de paternitate, în baza art.58 alin.1 Cod familiei.
În ceea ce privește invocarea de către apelant a jurisprudenței CEDO, respectiv a hotărârii împotriva Olandei, tribunalul a considerat că nu o poate avea în vedere, dat fiind că, deși aceasta a fost pronunțată într-o cauză în care se punea în discuție tăgăduirea paternității, încălcarea dreptului la viața de familie protejat de Convenție, decurgea din restrângerea sferei persoanelor ce puteau să conteste prezumția de paternitate, prin excluderea din această categorie a soțului mamei.
În nici un caz, pornind de la această hotărâre nu s-ar putea susține posibilitatea acestuia de a exercita o acțiune prin care să conteste paternitatea în afara limitelor impuse de dispozițiile legale, inclusiv cele referitoare la un anumit termen în care această acțiune ar fi putut fi exercitată.
În cauză, chiar dacă s-ar constata într-o eventuală acțiune în tăgăduirea paternității (singura acțiune aflată la îndemâna apelantului) că apelantul - reclamant nu a exercitat-o în termenul prevăzut de art.55 alin.2 Cod Familiei, acesta are posibilitatea de a solicita repunerea în termen, potrivit alin.3 al art.55 Cod Familiei, în cazul în care condițiile prevăzute de Decretul nr.167/1956 sunt îndeplinite.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 23.12.2008, reclamantul --, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Soluționând apelul instanța a concluzionat în mod eronat cu următoarea frază "respectul față de viața de familie cere ca realitatea biologică și socială să prevaleze asupra unei prezumții legale care lovește frontal atât faptele stabilite cât și dorințele persoanelor în cauză, fără a aduce beneficii reale cuiva" extrasă din Hotararea din 27.10.1994 a CEDO, în cazul împotriva Olandei - s-ar referi la cazul în speță când de fapt el reprezinta o practica jurisdicțională a CEDO de care trebuie să se țină seama, așa cum a apreciat și Curtea Constituțională prin decizia sa nr.349 din 19.12.2001.
Întrucât, urmare a ratificării de către România a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu prevederile art.11 și 20 din Constituție, această Convenție a devenit parte a dreptului intern, se impune ca în examinarea cererii să se aibă în vedere prevederile sale, precum și practica jurisdicțională constantă și relevanta a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest moment, refuzul instanțelor de a-i accepta reclamantului o acțiune în tăgăduire a paternității prin incidenta prezumției de paternitate, reprezintă o ingerință în respectul vieții de familie și private și o discriminare conform art.8 și/sau art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, precum și o nesocotire a art.13 - dreptul la un remediu efectiv, conform practicii CEDO.
În mod explicit, prezumția legală de paternitate a soțului combinată cu absența oricărui remediu efectiv prin care aceasta sa poata fi schimbată violează respectul față de viața de familie și cea privată conform art.8 din Convenție.
De asemenea, conținutul art.55 este în contradicție cu art.6 din Convenție deoarece îi limitează dreptul acestuia de a avea acces la justiție, intrucat regulile interne (Cod Familiei) îl împiedică pe recurent să aibă parte de un remediu efectiv pentru situatia reclamata.
Blocarea procedurii de a aduce in consens realitatea biologică cu cea legală este un aspect relevant pentru cauza, având în vedere și faptul că nu a existat o legătură fizică între recurent și minor, ceea ce insemna ca nu se pune problema de a ocroti stabilitatea familiei, căci ea nu a existat decât 5 luni de la nașterea copilului.
Având în vedere practica CEDO, care concluzionează că acolo unde paternitatea este doar prezumată, neluându-se în seamă posibilitatea testării sau testul însusi, se încălca prevederile art.14 si art. 8 din Convenție, aceste aspecte rezultând din soluționarea cazurilor SLOVAKIA din 10.2006 și MALTA din 12 Ianuarie 2006.
In raport de criticile formulate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și administrarea probei prin ADN pentru a aduce la același numitor realitatea fizică cu cea legală.
Recursul este fondat pentru considerentele ce urmeaza;
Obiectul cererii de chemare in judecata l-a reprezentat contestarea recunoașterii de paternitate si a avut ca temei juridic formal dispozițiile art.58 alin.1 din Codul Familiei.
Situația de fapt a dosarului, foarte clar precizata de reclamant in expunerea de motive a cererii introductive de instanța, configurează insa un alt mijloc procedural, de altfel singurul admisibil pentru valorificarea pretinsei stari de lucruri a dosarului-acțiunea în tăgada paternității, cu atât mai mult cu cât, instanta de apel, a sustras din aceeași motivare în fapt a cererii de chemare în judecată, intenția recurentului de a încerca răsturnarea prezumției de paternitate instituita de lege.
Instantele anterioare, asupra acestui aspect (acțiunea în tăgada paternității), au fost in consens total, fara insa a proceda in continuare la un rationament juridic coerent, menit sa promoveze ideea caracterului echitabil al oricarei proceduri judiciare aduse in fata unei instante de judecata.
Chiar si numai dispozitiile exprese ale art.129 alin. 4 si 5 din Codul d e procedura civila, confereau instantelor anterioare prerogativa de a evita solutia formala a respingerii actiunii reclamantului ca inadmisibila, prin actiunea concreta de clarificare a situatiei de fapt si de drept a dosarului pendite (obiect și temei juridic).
Dreptul pe care il are o parte de a se adresa unei instante de judecata trebuie sa fie unul concret si real, ceea ce inseamna in termenii ordinii juridice europene, efectivitatea dreptului la un proces echitabil-art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, drept ce presupune in continutul sau intrinsec, un examen atent al tuturor argumentelor si cererilor partilor, (relevante pentru clarificarea atat a aspectelor de ordin procedural,cat si de fond-temeinicie-legalitate), al solicitărilor de probe, obligatia de motiva solutiile pronuntate-intindere ce difera in functie de natura si dificultatea pricinilor (susținerile partilor care reclama in justiție si apararile tuturor persoanelor angajate de reclamant), indicarea cu suficienta claritate a temeiurilor de fapt si de drept care au condus instanta spre o anumita solutie, motivare detaliata, acolo unde este cazul, pentru a clarifica elementele hotărâtoare ale cauzei-cele legate de investire, pentru a crea cadrul procedural adecvat formarii si dezvoltarii punctelor de vedere ale tuturor partilor aflate in conflict judiciar, cele referitoare la angajarea unui anumit text de lege, prezentarea structurata a argumentelor, termen rezonabil de solutionare a cauzei in functie de circumstantele spetei,etc.
In raport de considerentele de fapt si de drept prezentate anterior, Curtea apreciaza ca instantele anterioare trebuiau sa valorifice in interesul tuturor partilor din proces, dispozitiile legale care deschideau calea de acces la instanta de judecata, si nicidecum pe acelea care interziceau de plano interventia efectiva a instantei de judecata, prin solutia strict formala de respingere a actiunii reclamantului ca inadmisibila.
Un alt aspect pe care instantele trebuie sa-l aiba in vedere, dat fiind ca se prefigureaza alte exigente procedurale relative la dreptul de actiune-prescriptia dreptului la actiune, etc-este cel anticipat de instanta de apel si care vizeaza institutia repunerii în termen, in conditiile prevăzute de Decretul nr.167/1956.
Recurentul-reclamant si-a mai sustinut eficienta propriului demers judiciar si prin solicitarea expresa de a fi avute in vedere considerentele inserate in cuprinsul a doua decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, in cauzele SLOVAKIA din 10.2006 și MALTA din 12 Ianuarie 2006, cauze apreciate ca fiind similare situatiei pendinte.
Tot pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare, Curtea apreciază ca se impune, pentru valorificarea judicioasa a aspectelor mentionate anterior, în condiții de contradictorialitate, respectarea principului dublului grad de jurisdictie si aceasta din perspectiva unui drept la judecata concret si efectiv.
grad de jurisdictie inseamna posibilitatea efectiva pe care o au partile de a aduce pretentia lor, sub toate aspectele, in fata a doua judecati de fond, in mod succesiv, o judecata in prima instanta si o judecata in apel.
Acestea sunt considerentele de fapt si de drept pentru care, pe temeiul dispozițiilor art.312 alin.1, coroborat cu art.304 pct.9 din Codul d e procedura civila, Curtea va admite recursul, va modifica decizia tribunalului, în sensul că, va admite apelul formulat de apelantul - reclamant --, va desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - reclamant --, împotriva deciziei civile nr.1469 A/20.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 5
Modifică decizia tribunalului, în sensul că,
Admite apelul formulat de apelantul - reclamant --, împotriva sentinței civile nr.6130/04.09.2008, Judecătoria Sectorului 5 B - Secția a II-a Civilă.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./
2 ex./03.07.2009
TB-3 -;
Jud.5 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Rodica Susanu, Ilie
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 37/2010. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
