Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 117/2009
Ședința publică de la 02 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 2: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 3: Dana
Grefier:
Pe rol se află soluționare recursului declarat de pârâtul, împotriva deciziei numărul 248/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar -, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, se prezintă recurentul pârât, personal și asistat de avocat și avocat în reprezentarea intimatei reclamante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar o serie de înscrisuri în probațiune și învederează că nu mai are alte cereri.
Avocat, având cuvântul, arată că nu are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în rejudecare respingerea acțiunii reclamantei, întrucât susține că instanțele de fond și apel au considerat că în fapt bunica paternă este cea care are grijă de minoră, în nici un caz fiind vorba de creșterea exclusivă de către aceasta, fiind doar un ajutor părintesc oferit tatălui. Astfel, interpretarea eronată învederată contrazice dovezile de la dosar în sensul că mama, de cca 3 ani, nu a căutat minora, deși pârâtul nu i-a interzis acest lucru, din contră, căutat să asigure legătura copilului cu mama sa, fiind o în jurul vârstei de 6 ani, care are nevoie și de mamă. În concluzie, având în vedere și faptul că se punea problema că pârâtul nu ar avea domiciliul la un loc cu minora, este dovedit prin probe că acesta s-a mutat expres cu părinții săi, sens în care există și caracterizare a recurentului, precum și față de motivele învederate în scris, solicită admiterea recursului și încredințarea minorei către tată, care va crește într-un mediu stabil, înconjurată de dragostea tatălui și a bunicilor paterni, care e normal să aibă grijă de în condițiile în care mama ei s-a stabili în Italia.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului de față, menținerea hotărârilor instanței de fond și apel, care au apreciat corect faptul că au intervenit modificări în situația familială și s-a concluzionat că intimata poate asigura stabilitatea unui cămin, prezintă garanții ca minora să locuiască cu mama și sora sa. Mai învederează faptul că întotdeauna au existat probleme, așa cum rezultă fără putință de tăgadă că, fiind încredințată tatălui, în fapt minora este crescută de bunicii paterni, tatăl doar o vizitează și stă cu ea din când în cânt, intimata fiind nevoită să lase una din fetițe față de neînțelegerile persistente cu recurentul. Concluzionând, față de faptul că, deși prin sentința civilă nr. 5513/2006, minora - a fost încredințată tatălui, în prezent se impune reîncredințarea minorei către mamă, care are posibilitatea de a-i oferi un mediu stabil, este normal să-și exercite rolul de părinte, mai mult prin audierea minorei aceasta și-a confirmat acordul de a locui cu mama și sora sa, sens în care solicită respingerea recursului de față ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr. 172 din 19.01.2009 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă promovată sub nr. 6765 din 10.08.2007 de reclamanta în contradictoriu cu intimatul -, dispunându-se reîncredințarea minorei - la mama reclamantă, stabilirea unei contribuții de întreținere pentru minorele rezultate din căsnicie, câte 88,5 lei fiecare, în sarcina intimatului, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că minora - este crescută efectiv de bunici și este vizitată din când în când de tatăl său. În acest context, este preferabil ca minora să fie crescută și educată de mama sa, care deține condiții corespunzătoare de locuit și de viață, decât de bunica paternă.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul, care o critică pentru schimbarea încredințării minorei în condițiile lipsei modificării situației acesteia. Minora este îngrijită de tată, cu ajutorul bunicii paterne, fetița este sănătoasă și fericită. Mama nu s-a interesat de copil, de la data încredințării, nu are loc de muncă stabil și nici venituri sigure.
Prin decizia civilă nr. 248/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a respins apelul declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 172/2009 a Judecătoriei Sibiu, care a fost păstrată.
A fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată de 1000 lei către intimata.
În motivarea hotărârii, instanța de apel a reținut că reîncredințarea minorilor la celălalt părinte este o măsură ce se poate dispune de către instanță atunci când condițiile încredințării s-au modificat și când este interesul minorului să-i fie dispusă această modificare.
S-a apreciat, de asemenea, că din probele administrate în cauză, a rezultat că apelantul locuiește la domiciliu diferit de cel al minorei, aceasta locuind în fapt cu bunica sa. Desigur că nu este nimic rău în aceasta, căci bunicii se ocupă frecvent de nepoții lor. Totuși, reținând relația de familie și de sânge mai apropiată de mamă, ca și diferența mai mică de vârstă între cele două generații: mamă, fiică, autoritatea pe care o poate adultul exercita în raport cu copilul, care este în favoarea mamei, instanța a acordat preferință intimatei-mamă. Chiar dacă aceasta nu beneficiază de venituri mari și de condiții de înalt nivel, este evident faptul că dorește binele copiilor ei și că o interesează să-i aibă alături, iar pentru copii este esențial să simtă că cineva este interesat de viața lor, este preocupat de problemele lor și că au acces direct la părintele respectiv, și nu mediat de bunică și la intervale mari de timp.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, motivat, pârâtul, criticând soluția instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând faptul că instanța a comis o gravă eroare și a apreciat greșit situația de fapt în sensul că minora s-ar afla doar în îngrijirea bunicilor, că el nu ar locui împreună cu aceasta.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul pârât, care vizează cazul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod procedură civilă, constată că recursul formulat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Din cercetarea actelor și lucrărilor dosarului, se apreciază că în raport de situația de fapt corect reținută de instanțele anterioare motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă nu este fondat. Hotărârea atacată nu este lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
pune în discuție dispozițiile art.16 și 22 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ce consacră dreptul copilului la protecția vieții sale de familie ( denumită în continuare Legea nr. 272/2004), art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, precum și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare C) în această materie.
Față de cele expuse, obiecțiunea recurentului pârât că legăturile firești dintre reclamantă și copil au fost alterate de atitudinea mamei în sensul că aceasta nu și-ar fi dat interesul cu privire la creșterea și educația minorei, că nu ar fi căutat-o, că nu ar fi preocupat-o programul zilnic al fetiței, în general, că nu și-ar fi îndeplinit obligațiile părintești, sunt lipsite de un fundament probator în condițiile în care mama are rezidență în Italia, unde și-a întemeiat o nouă familie, având încredințat celălalt copil minor - -a, căreia îi oferă toată afecțiunea, condițiile materiale și stabilitatea unui cămin.
Potrivit legii, ambii părinți, chiar dacă nu locuiesc împreună sunt datori să îngrijească de persoana copilului minor, astfel că părintele care nu locuiește împreună cu minorul trebuie să păstreze dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională ( art. 100 și 101 din Codul familiei).
Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004 consacră însă și dreptul copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele sale și cu celelalte persoane față de care a dezvoltat relații apropiate. Articolul 15 din lege reglementează modalitățile de exercitare a relațiilor personale.
În speță, este de observat că minora -, născută la data de 7 martie 2004, urmare a relațiilor de concubinaj dintre părți, se află în îngrijirea recurentului pârât, fiindu-i încredințată prin sentința civilă nr. 5513 din 4.12.2006 a Judecătoriei Sibiu, în fapt această minoră rămânând efectiv în grija bunicilor paterni, fiind crescută de aceștia în condițiile în care pârâtul locuiește la o altă adresă, așa cum rezultă și din referatele de anchetă socială administrate în cauză.
Curtea de Apel constată că relațiile tensionate dintre cei doi părinți, așa cum rezultă din probele administrate cauzei, se concretizează în efecte negative pe care le marchează în stabilitatea emoțională a copilului, astfel că este de dorit ca, având în vedere interesul major al minorei, aceasta să crească într-un mediu în care relaționează direct cu rudele cele mai apropiate în grad, în speță mama și sora sa, notoriu fiind faptul că activitățile zilnice derulate într-un mediu cu părinți, frați/surori contribuie la formarea personalității copilului într-un mod optim și armonios, mult mai eficient decât ocrotirea bunicilor paterni, aflați la o vârstă mai înaintată.
În raport cu cele expuse mai sus, care se adaugă considerentelor hotărârii atacate, instanța de control apreciază că interesul superior al copilului este să fie crescut de mamă, și nu de bunica sa, alături de sora sa, într-o familie.
Față de aceste considerente, recursul promovat de pârât se privește ca nefondat urmând a fi respins, ca atare, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și înscrisurile depuse la dosar privind cheltuielile de judecată ocazionate intimatei cu prezentul recurs, recurentul urmează a fi obligat în baza textului de lege menționat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reprezentând onorariu avocațial ( 15).
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 248/22.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
(continuarea minutei deciziei civile nr. 117/2009)
Obligă pe recurentul să plătească intimatei suma de 800 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /2 ex/05.01.2010
Jud. fond:
Jud. apel:,
Președinte:Marius Aurel MotoleaJudecători:Marius Aurel Motolea, Sanda Trif, Dana
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 774/2008. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
