Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 12/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.12 /
Ședința publică din 12 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.172/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este declarat în termen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin decizia civilă nr.172/15.10.2009, Tribunalul C-S - Secția Civilă a admis cererea pârâtei de repunere în termenul de apel a admis apelul declarat de aceasta împotriva sentinței civile nr.49/13.01.2009 a Judecătoriei Reșița, cu consecința anulării acestei hotărâri și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Ineu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița, sub nr-, din data de 20.11.2008, reclamantul chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să i se reîncredințeze minorul, născut la data de 16.02.1998 și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere pentru minor, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 49/13.01.2009, Judecătoria Reșița a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtei, a dispus reîncredințarea minorului tatălui reclamant spre creștere și educare, obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere de 125 lei lunar pentru minorul, începând cu data de 20.11.2008 și până la majoratul acestuia și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu apărător ales, 6 lei timbru judiciar și 0,3 lei taxă judiciară de timbru.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr.3226/2002 a Judecătoriei Reșița, pronunțată în dosarul nr. 2036/2002, minorul, născut la data de 16.02.1998, a fost încredințat spre creștere și educare mamei.
Potrivit art. 44 din Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor care au determinat încredințarea copilului unuia dintre părinți, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de paisprezece ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
S-a mai reținut că starea de fapt avută în vedere inițial de instanță s-a schimbat, în sensul că în prezent minorul locuiește împreună cu tatăl său, acesta îi poate asigura condiții bune de îngrijire și educare, că pârâta nu are un loc de muncă și că, de la data încredințării minorului tatălui, pârâta nu se mai preocupă de creșterea și educarea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, apel apelanta pârâtă, criticând soluția instanței, ca nelegală și netemeinică, dată cu încălcarea dispozițiilor referitoare la competența teritorială a instanței și cu privire la citarea pârâtei, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței de fond și respingerea acțiunii intimatului reclamant.
A solicitat cheltuieli de judecată și a motivat apelul în drept, conform disp. art. 105, art. 95, art. 5, art.297, art. 282 Cod procedură civilă.
În motivarea apelului s-a arătat că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea competenței teritoriale, competentă în soluționarea cauzei fiind Judecătoria Ineu, Jud. A, unde domiciliază apelanta pârâtă. Aceasta arată că procedura de citare cu ea nu a fost legal îndeplinită, întrucât reclamantul a solicitat cu rea credință citarea prin publicitate, deși cunoaște adresa sa din
Apelanta a mai arătat că acțiunea intimatului reclamant nu e fondată, întrucât nu s-au schimbat temeiurile care au dus la încredințarea minorului la mamă, prin sentința civilă nr. 3226/2002, a Judecătoriei Reșița.
Apelanta nu a solicitat alte probe în calea de atac.
Legal citat,intimatul reclamant nu s-a prezentat în fața instanței și nu a solicitat probe în apărare.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că părțile au fost căsătorite, iar, din căsătoria lor a rezultat minorul, născut la 16.02.1998.
Prin sentința civilă nr. 3226/2002, a Judecătoriei Reșița, s-a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare mamei, respectiv apelantei pârâte.
Intimatul reclamant a formulat la Judecătoria Reșița o cerere prin care solicită reîncredințarea minorului spre creștere și educare lui. În cererea sa introductivă, intimatul reclamant nu a indicat adresa apelantei pârâte, solicitând a fi citată prin publicitate.
Din actele aflate la dosar, respectiv din plângerea penală formulată de către intimatul reclamant la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, împotriva apelantei pârâte, cât și din declarația minorului audiat în fața primei instanțe, rezultă că intimatul reclamant cunoștea domiciliul apelantei pârâte, respectiv adresa sa din, sat, Jud.A, instanța de fond ignorând declarația minorului, dată în cameră de consiliu, la data de 13.01.2009, în care acesta menționează că mama sa locuiește în satul, comuna (fila 22 dosar fond).
Conform dispozițiilor legale, art. 85 Cod procedură civilă, "judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel", iar art. 95 alin.1 Cod procedură civilă stipulează că atunci " când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, președintele instanței va dispune citarea acestuia prin publicitate".
Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă care este domiciliul apelantei pârâte, domiciliu la care aceasta nu a fost citată, fiind citată doar prin intermediul ziarului "România liberă", pentru termenul din 13.01.2009(fila 18 dosar fond).
Apelanta pârâtă nefiind citată legal la domiciliu, rezultă, din înscrisurile de la dosar, că nu a avut cunoștință despre procesul aflat pe rolul Judecătoriei Reșița, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
Aceasta a luat cunoștință de hotărârea pronunțată de instanța de fond în luna iulie 2009, când a fost chemată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru a da declarație în dosarul format la plângerea formulată împotriva sa de către intimatul reclamant, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 305 lit. c Cod penal.
Având în vedere disp. art. 282 Cod procedură civilă, admis cererea de repunere în termenul de apel a apelantei pârâte, în raport cu cele arătate mai sus.
Conform art. 5 Cod procedură civilă, competența de soluționare a cererii aparține Judecătoriei d e la domiciliul pârâtei. Din actele aflate la dosar, rezultă că domiciliul pârâtei se află pe raza de competență a Judecătoriei Ineu.
Având în vedere disp. art. 5, 85, 95, 282, 292 al.2 Cod procedură civilă, faptul că apelanta pârâtă a fost citată cu rea credință prin publicitate, la solicitarea intimatului reclamant, deși domiciliul acesteia era cunoscut de către intimatul reclamant și adus la cunoștință instanței, de către minorul ascultat în cauză.
Față de dispozițiile invocate, instanța a admis apelul formulat, a anulat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre soluționare instanței competente, respectiv Judecătoria Ineu, unde apelanta pârâtă își are domiciliul.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul.
Recursul nu a fost motivat în drept însă din dezvoltarea motivelor sale, Curtea este în măsura să constate, conform art.306 alin.3 pr.civ. că el vizează pretinsa nelegalitate a deciziei, respectiv motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
Motivându-se în fapt recursul reclamantul a arătat că din data de 10.06.2008 fiul minor al părților se află la domiciliul său, fiindu-i adus de însăși pârâtă care i-a relatat că nu-l mai poate păstra cu ea din cauza faptului că nu-l mai poate îngriji și pentru că actualul ei partener nu suportă prezența copilului.
S-a menționat, de asemenea că, cu acea ocazie, i-a fost înmânată și foaia matricolă a copilului și că de la data respectivă pârâta continuă să încaseze pensie de întreținere și alocația acestuia deși minorul nu se mai află la ea.
Reclamantul a susținut în recurs și aceea că a citat- pe pârâtă prin publicitate pentru că nu a cunoscut nici localitatea, nici adresa la care ea domiciliază în prezent.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului arătând că reclamantul i-a cunoscut în fapt adresa și că a fost citată prin publicitate cu intenția de a nu afla despre proces, aspect care s-a confirmat întrucât ar fi luat la cunoștință despre sentința de reîncredințare a minorului doar în iulie 2009 când reclamantul i- făcut plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 pr.civ, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Potrivit art.5 pr.civ. acțiunea reclamantului Pentru, care are un regim procedural ce nu derogă de la procedura de drept comun, trebuia introdusă la instanța domiciliului pârâtei sau a reședinței sale în ipoteza - pretinsă de acesta - în care ea nu avea un domiciliu cunoscut la data înregistrării acțiunii.
In condițiile în care încă din faza judecății în fond reclamantul cunoștea adresa pârâtei (întrucât fiul minor aflat la domiciliul său și în grija sa relatase instanței acest aspect - fila 22), citarea ei prin publicitate s-a dovedit a fi fost făcută cu rea-credință și în sfidarea regulilor de procedură în materie a căror eludare este nescuzabilă deoarece acțiunea a fost făcută prin asistența calificată a unui avocat.
Interpretând corect datele cauzei, Tribunalul C-S a constatat, în aceste condiții, nelegala citare a pârâtei anulând hotărârea pronunțată de Judecătoria Reșița.
Ca urmare a acestei dispoziții precum și a evocării cauzei pe cale de consecință de către tribunal la cererea expresă a pârâtei s-a constatat necompetența teritorială a Judecătoriei Reșița în soluționarea în primă instanță a acțiunii și, în aplicarea art.5 pr.civ. s-a dispus trimiterea ei la Judecătoria Ineu ca instanță în a cărei rază teritorială își are domiciliul pârâte.
Ca atare, rezultă că decizia Tribunalului C-S este temeinică și legală.
Aspectele de fond invocate de reclamant în recurs nu pot fi luate în discuție în acest moment, întrucât soluția pronunțată de tribunal - și care face obiectul controlului judiciar în prezentul recurs - a fost bazată în mod exclusiv pe excepția necompetenței teritoriale a instanței de fond, iar nu pe aspecte de substanță ale pretențiilor acestuia.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.172/15.10.2009 pronunțată de Tribunalul C-S - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/13.01.2010
Dact.GK/2 ex./20.01.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Timisoara | Divort. Decizia 23/2010. Curtea de Apel Bacau → |
|---|
