Divort. Decizia 155/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
Complet specializat de familie și minori
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.155
Ședința publică din 23 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 714/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta intimată, asistată de av., și pârâtul recurent personal, lipsă fiind Autoritatea Tutelară.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, pârâtul reclamant invederează instanței că, deși a luat legătură cu mai mulți avocați pentru a-l reprezenta în cauză, aceștia au refuzat asistența datorită stării sale de detenție.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Pârâtul recurent arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului, afirmând că nu mai dorește să insiste în soluționare întrucât apreciază că atunci când va fi eliberat din penitenciar, va fi în măsură să susțină măsura încredințării minorei.
Apărătorul reclamantei intimate solicită instanței să se ia act de poziția procesuală a recurentului, urmând a se respinge recursul ca nesusținut.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă n 714/20.10.2009, Tribunalul Timiș - Secția Civilă a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.2445/18.02.2009 a Judecătoriei Timiș pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între acesta și reclamanta, din vina ambilor soți. A fost menținută în rest hotărârea atacată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea inregistrata la data de 12.06.2008, la udecătoria Timișoara, in calitate de reclamantă a chemat in judecata in calitate de pârât pe, pentru ca instanta prin hotarirea judecatoreasca pe care o va pronunta in contradictoriu cu Autoritatea Tutelara, sa dispuna desfacerea casatoriei partilor din vina exclusiva a pârâtului, reclamanta să reia numele avut anterior casatoriei, acela de "", să dispună incredintarea minorei, spre crestere si educare acesteia, cu obligarea paratului la plata unei contributii de intretinere, in cota procentuala de din veniturile sale, pana la majoratul minorei, sau pana la terminarea studiilor ori implinirea varstei de 25 ani, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a arătat ca partile s-au casatorit la data de 26.12.2002 iar din casatorie a rezultat minora mai sus mentionata. de la inceputul casatoriei intre soti au aparut conflicte, paratul adresandu-i reclamantei cuvinte jignitoare si insulte greu de reprodus, fara motiv. Reclamanta a fost surprinsa in mod neplacut si nu a știut cum să interpreteze gesturile paratului, considera ca a fost o scapare a acestuia, dar lucrurile nu s-au indreptat, intrucât la scurt timp a fost lovita pentru ca a refuzat sa poarte o pereche de pantaloni. Mai mult, pârâtul i-a facut bagajele reclamantei si a dus-o la părintii acesteia, spunându-le că nu mai doreste sa convietuiasca cu ea. Dupa un timp acesta si-a cerut iertare, si a promis ca nu se mai intampla. Astfel sotii si-au reluat viata in comun. La data de 13.02.2008 au aparut din nou probleme, in sensul ca dupa ce reclamanta i-a spus paratului sa achite o rata a unui credit, acesta s- infuriat, si i-a spus reclamantei sa paraseasca domiciliul comun, dar sa nu ia fetita cu ea. In urma interventiei nașei de cununie, paratul s-a razgandit. Pe intreaga perioada a casniciei, reclamanta a fost insultata, jignita, lovita, incat reclamanta a fost plină de vânătai pe fata. Pârâtul este violent si fata de minora, scenele de amenintari, certuri, insulte petrecandu-se sub ochii fetitei. In prezent reclamanta locuieste cu parintii săi in loc, intrucat îi este teama sa mai locuiasca cu paratul, acesta amenintand chiar si pe parintii reclamantei, datorita faptului ca o sustin pe aceasta material si moral. A apreciat ca relatia de familie este grav si iremediabil vătămată.
In drept au fost invocate disp. art. 37 al 2, 40, 42 al 1 si 3, 86, 94 Cod fam.
Paratul legal citat nu s-a prezentat in fata instantei si nu a formulat probe in aparare.
Prin sentința civilă nr.2445/18.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă actiunea civila formulată de reclamanta, impotriva paratului.
S-a dispus desfacerea casatoriei incheiata intre parti la data de 26.12.2002 si inregistrata cu nr 39 la Primaria orașului, din vina exclusiva a pârâtului.
S-a dispus ca reclamanta să își reia numele purtat anterior casatoriei, acela de .
Au fost încredințați reclamantei spre crestere si educare minorii, născută la data de 10.12.2004 si, nascut la data de 12.12.2008.
A fost obligat pârâtul sa achite reclamantei cu titlul de contributie de intretinere in favoarea minorilor o suma echivalenta cu 1/3 din venitul minim net lunar pe economie, respectiv cate 1/6 pentru fiecare minor, incepand cu data introducerii actiunii-12.06.2008, pentru minora, respectiv incepand cu data de 12.12.2008 pentru minorul si pana la majoratul copiilor.
A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecata, către reclamantă in sumă de 1039,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut ca partile s-au casatorit la data de 26.12.2002, iar din casatoria acestora au rezultat doi copii, respectiv, nascuta la data de 10.12.2004 si, nascut la data de 12.12.2008. de la inceputul casatoriei sotii nu s-au inteles, pârâtul fiind cel care a lovit-o pe reclamanta, pe fondul geloziei, respectiv o trimitea la parintii săi după care solicita să se impace. Pârâtul nu a lasat reclamanta sa lucreze sau sa-si continue studiile, asa cum a promis, la inceputul casniciei, si a pus in pericol siguranta materiala a familiei, deoarece a pierdut bunurile partilor, casa si masina.Sotii s-au certat, s-au despartit, apoi s-au impacat, relatia continuand in acest fel, pana in luna aprilie 2008 cand acestia s-au despartit in fapt, iar paratul a solicitat reclamantei sa introduca actiune de divort.
Împotriva sentinței civile nr.2445/18.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nedovedită.
În motivarea apelului arată că s-a opus in mod categoric la divorț, el dorind să-și păstreze soția și copiii.
Nu contestă faptul că ar fi avut discuții contradictorii cu soția sa, dar niciodată nu a bătut-o, nu a amenințat-o, întotdeauna muncind pentru familie (în țară și în străinătate), dorind ca soția sa să aibă grijă doar de ea de casă și de copii.
Nu a jignit-o sau insultat-o pe reclamantă, așa cum susține aceasta ci dimpotrivă, lucrurile au stat exact invers, reclamanta intimată având o atitudine, distantă si arogantă față de apelant, ca urmare a influenței mamei acesteia.
Singurul adevăr, este acela că atunci când avea cate oi discuție in contradictoriu cu reclamanta aceasta pleca imediat acasă la mama sa, el fiind cel care o aducea înapoi acasă.
În dovedirea apelului a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii si.
In fața instanței de apel a fost administrată proba testimonială cu martorii si, declarațiile acestora fiind consemnate in scris si atașate in file separate la dosar.
Analizând apelul prin prisma motivelor formulate, precum si raportat la prevederile art.282-296 cod procedură civilă, instanța îl va admite ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut culpa exclusivă a pârâtului la desfacerea căsătoriei dintre părți.
Din probele testimoniale administrate în fața instanței de apel, respectiv declarațiile martorilor si rezultă că neînțelegerile dintre soți au fost determinate și de comportamentul reclamantei care, au declarat martorii că, era foarte geloasă și îi reproșa soțului său relații extraconjugale.
Ambii martori audiați în fața instanței de apel au relatat faptul că apelantul nu a exercitat acte de violență împotriva soției, aceasta fiind influențată în comportamentul său in familie și de către mama sa, care intervenea în neînțelegerile dintre soți.
Coroborând probele testimoniale administrate în fața instanței de fond cu probele testimoniale administrate în apel, rezultă că ambii soți se fac vinovați de deteriorarea relațiilor de familie, culpa în desfacerea căsătoriei urmând a fi stabilită ca fiind comună.
Nu pot fi primite susținerile apelantului precum că nu există motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei, atât timp cât părțile sunt separate în fapt de mai mult timp, iar din probele administrate în cauză rezultă că nu mai este posibilă reluarea conviețuirii, ambii soți făcându-se vinovați de acest aspect, iar vătămarea raporturilor dintre soți este una gravă conducând la imposibilitatea continuării căsătoriei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal pârâtul apreciind că este netemeinică și nelegală întrucât - în opinia sa - prin probele testimoniale administrate în cauză s-a dovedit că niciuna din afirmațiile reclamantei la adresa comportamentului lui agresiv, nu s-au dovedit a fi reale.
Pârâtul susține că, chiar și în ipoteza în care se poate reține o culpă în sarcina reclamantei în deteriorarea relațiilor de familie, el dorește menținerea căsătoriei măcar în interesul copiilor lor minori pentru a le fi alături și nu doar ocazional, atunci când instanța îi va stabili programul de vizitare a lor.
S-a afirmat și aceea că, în situația în care căsătoria va fi desfăcută, reclamanta va duce copilul departe de el, la sora ei în Spania, ceea ce nu poate fi acceptat.
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimata reclamantă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului pârâtului.
Prezent în fața instanței la termenul de azi, 23.02.2010, pârâtul a declarat că deși nu vrea să-și retragă recursul, înțelege să nu-l mai susțină, că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța și că își va valorifica în instanță drepturile privind încredințarea minorilor după ce se va libera din penitenciar.
Examinând decizia atacată în aceste condiții precum și prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel - contrar susținerilor scrise ale pârâtului - că probele dosarului, (atât cele administrate în primă instanță cât și cele din apel) îndreptățesc concluzia că ambii soți se fac vinovați, în egală măsură, de deteriorarea relațiilor de familie, respectiv pentru faptul că pârâtul a agresat-o fizic și verbal pe reclamantă chiar la scurs timp de la încheierea căsătoriei (incident care s-a repetat ulterior), că s-a dovedit a fi risipitor cu averea familiei și că prin atitudinea sa a determinat-o pe soția lui să părăsească domiciliul conjugal de mai multe ori iar în ceea ce o privește pe reclamantă pentru faptul că s-a dovedit a fi o fire excesiv de geloasă chiar și fără motiv precum și pentru faptul că a permis mamei sale să exercite o anume influență asupra căsniciei părților.
În legătură cu aspectul din recurs referitor la drepturile pe care pârâtul le are ca și consecință a încredințării copiilor la mamă, Curtea constată că, în mod justificat, instanțele anterioare au dispus astfel din moment ce în prezent, tatăl pârât, aflat în executarea unei pedepse semnificative privative de libertate, nu poate în mod efectiv, să reprezinte o alternativă pentru stabilirea unei atare măsuri care să prezerve interesul superior al copiilor săi în procesul de creștere, îngrijire și educare a lor.
De altfel, prin precizările verbale făcute în instanță la termenul din 23.02.2010 pârâtul a declarat că deși nu înțelege să-și retragă recursul nu dorește să-l mai susțină și că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză, urmând să-și valorifice drepturile părintești în momentul în care se va libera din penitenciar, atitudine în raport cu care Curtea va respinge ca nefondat recursul.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 714/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.DC/23.02.2010
Dact./25.02.2010
Judecătoria Timișoara -judecător
Tribunalul Timiș -judecători,
6 ex/4 com.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 201/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 12/2010. Curtea de... → |
|---|
