Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 129/
Ședința publică din 8 februarie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în Târgu-M,-,.12, județul M, împotriva deciziei civile nr.227 din 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pârâta recurentă, asistată de av., și reclamantul intimat, asistat de av., lipsă fiind autoritatea tutelară intimată Primăria municipiului Târgu-
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
De asemenea se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței la data de 4 februarie 2008 din partea reclamantului intimat întâmpinare din care un exemplar se comunică reprezentantei pârâtei recurente care învederează instanței că nu mai are alte cereri și nu solicită termen în vederea studierii întâmpinării.
Reprezentanții părților depun la dosar delegațiile de reprezentare.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar înscrisuri cu privire la situația școlară a minorei a cărei reîncredințare se solicită, respectiv copia carnetului de note, o adeverință emisă de Clubul Sportiv Transilvania Târgu-M precum și o caracterizare a minorei, din care se comunică un exemplar reprezentantei pârâtei recurente.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului cu consecința respingerii acțiunii introductive formulată de reclamantul privind reîncredințarea minorului, solicitând ca minora să fie încuviințată mamei, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, învederând instanței că minora de trei ani locuiește cu tatăl ei, iar plecarea minorei de la domiciliul mamei, s-a făcut cu acordul acesteia, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 4844/22.11.2006 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. 4714/2006 s-a admis cererea formulată de reclamantul împotriva pârâtei și s-a dispus reîncredințarea minorei, spre creștere si educare, tatălui reclamant. Prin aceeași hotărâre s-a stabilit programul de vizitare a minorei de către pârâtă, după cum urmează:
In prima și a treia săptămână din fiecare lună, de sâmbăta ora 16,00 și până duminică la ora 18,30 din vacanța de iarnă si cea de Paști, în luna iulie sau august în vacanța de vară, alternativ în zilele de 24-25 decembrie respectiv 31 decembrie-1 ianuarie. Pârâta a mai fost obligată la plata către reclamant, în favoarea minorei, a sumei de 80 de lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, începând de la data introducerii acțiunii și până la majoratul acesteia.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 6530 din 18 decembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureșs -a desfăcut căsătoria părților și a fost încredințată minora, spre creștere și educare, mamei, stabilindu-se pensia de întreținere pe care urma să o achite tatăl, la un cuantum de l.400.000 lei vechi lunar. Ulterior, începând din luna aprilie 2006, minora locuiește la tată, dorind să fie încredințată acestuia. Instanța a mai reținut că ambii părinți dispun de condiții materiale și morale corespunzătoare, astfel că hotărâtoare este voința minorei, ținându-se seama de vârsta acesteia. Instanța, la cererea reclamantului, a stabilit programul de vizitare a minorei de către pârâtă precum și pensia de întreținere pe care urmează să o achite lunar pârâta.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta cerând schimbarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii cererii reclamantului de reîncredințare a minorei, precum și a cererilor accesorii. A mai cerut obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea căii de atac a arătat că sentința pronunțată de judecătorie este nelegală, întrucât în privința reîncredințării minorei, s-a ținut seama doar de voința acesteia, fără a se administra probe testimoniale. Apelanta a precizat că are condiții materiale mai bune pentru creșterea fetiței, că împreună cu soțul său locuiește într-un apartament cu 4 camere în care fetița are amenajată o cameră proprie, cu televizor, calculator, cărți. Referitor la programul de vizitare a minorei s-a arătat că instanța trebuia să respingă cererea reclamantului, acesta neavând dreptul de a solicita stabilirea programului de vizitare a minorei. In privința pensiei de întreținere apelanta a precizat că se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, indemnizația de 800 lei lunar, constituind singurul său venit, acesta neputând fi însă urmărită pentru plata pensiei de întreținere. De asemenea a mai arătat că prin sentința civilă nr. 2254 din 12 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș în dosarul nr. 10.702/2005 intimatul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 316,5 lei lunar, această hotărâre fiind în vigoare, neexistând vreo hotărâre prin care să se dispună sistarea pensiei de întreținere prin care a fost acesta obligat.
S-a depus la dosarul cauzei copia sentinței civile nr.1835 din 31 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș ( fila 4).
Intimatul a depus întâmpinare cerând respingerea ca nefondat a apelului declarat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Acesta a precizat că susținerea apelantei, în sensul că instanța de judecată a nesocotit interesul minorei când a dispus reîncredintarea acesteia, nu este întemeiată. Astfel, instanța a respectat dorința minorei, care are o vârstă la care își poate aprecia interesul, ținându-se seama însă și de celelalte probe administrate în cauză. In privința condițiilor materiale intimatul a arătat că urmează ca împreună cu fetița și cu noua sa familie să se mute într-o casă nouă în care fiica sa urmează să aibă o cameră proprie, dotată cu tot ceea ce este nevoie pentru un adolescent.
Referitor la măsura stabilirii unui program de vizitare a minorei de către apelantă, intimatul a arătat că avea calitate procesuală activă pentru a formula o asemenea cerere, având și interesul stabilirii unui asemenea program, în condițiile în care, apelanta nu a formulat o asemenea cerere. In privința pensiei de întreținere intimatul a susținut că a solicitat stabilirea acesteia întrucât știa că instanța avea obligația de a se pronunța cu privire la aceasta, fiind o cerere accesorie cererii de reîncredințare a minorei însă în realitate nu este interesat de stabilirea pensiei de întreținere, având mijloace materiale pentru întreținerea fiicei sale.
Intimatul a depus la dosarul cauzei copii ale unor înscrisuri privind rezultatele obținute de minoră în activitatea școlară și extrașcolară, precum și copia bilanțului contabil privind SC SRL al cărei administrator este apelanta.
Analizând apelul declarat împotriva hotărârii prin prisma motivelor invocate, tribunalul a apreciat că este nefondat.
Prima instanță a stabilit o stare de fapt reală și a făcut o corectă și atentă analiză a probelor administrate.
Susținerea apelantei, potrivit căreia instanța a ținut seama doar de dorința de moment a minorei, considerând-o cu discernământ, nu este reală. De avea 14 ani la data pronunțării acesteia, poziția sa față de măsura încredințării sale spre creștere și educare, era foarte clară, astfel că nu putea fi ignorată. Din înscrisurile depuse la dosar (ancheta socială, raportul psihologic al minorei, acte privind rezultatele școlare) nu reiese faptul că intimatul ar fi exercitat presiuni asupra fiicei sale, pentru a declara că dorește să locuiască la acesta, iar perioada de când se află în îngrijirea sa nu ar fi influențat negativ situația minorei. Dimpotrivă, minora se află în relații bune cu apelanta se întâlnesc des și minora chiar a rămas peste noapte la aceasta. Fiica părților a ajuns la vârsta la care poate să aprecieze singură ceea ce este în interesul său, astfel că instanța nu poate trece peste voința sa, fără riscul de a pronunța o hotărâre care nu va putea fi executată.
În privința capătului de cerere privind stabilirea unei pensii de întreținere, cerere accesorie celei având ca obiect reîncredințarea, instanța a procedat legal, stabilind pensia în funcție de venitul minim garantat de stat, în condițiile în care nu s-a făcut dovada veniturilor pârâtei. Doar în faza apelului s-a depus la dosar de către intimat copia bilanțului contabil al societății comerciale la care apelanta are calitatea de administrator, ceea ce duce la convingerea că soluția instanței este justificată.
Referitor la măsura stabilirii de către instanță a programului de vizitare a minorei de către pârâta apelantă, la cererea reclamantului intimat, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, deoarece nici Codul familiei și nici un alt act normativ nu îngrădește dreptul părintelui căruia i s-a încredințat copilul, de a solicita stabilirea unui program de vizitare al acestuia de către celălalt părinte. Dacă părțile nu se înțeleg în această privință,
iar părintele căruia nu i s-a încredințat copilul nu formulează o atare cerere, celălalt părinte are interesul de a solicita instanței stabilirea programului, fără ca în ca în acest fel să fie prejudiciate drepturile părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul. Apelanta nu a făcut și nici nu putea face dovada că i s-a cauzat vreo vătămare prin stabilirea programului de vizitare.
În opinia tribunalului, relevant este faptul că apelanta nu a criticat programul concret de vizitare a minorei, ci faptul că programul a fost stabilit la cererea reclamantului și apreciind că reclamantul avea calitatea pentru a solicita stabilirea programului de vizitare, a considerat că motivul de apel invocat de apelantă este nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta prin care, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat și în consecință, respingerea cererii formulată de reclamantul-intimat, privind reîncredințarea minorei acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului a invocat prev.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că decizia atacată s-a dat cu aplicarea greșită a legii.
Pentru, care are acum are 14 ani și este adolescentă, este mai bine să locuiască cu ea. Ca mamă și femeie se poate apropia de ea mai ușor, o poate sfătui și îndruma și o poate ajuta să treacă peste această perioadă dificilă. a dorit ca să pună învățătura pe primul plan și nu activitățile extrașcolare (în concret sportul). nu i-a plăcut să facă sport, fapt reținut și în motivarea sentinței de divorț. Relevantă în acest sens este și "recomandarea" depusă de intimat în probațiune în sprijinul susținerii programului sportiv al fetiței. În recomandare se arată că în 8 luni fetița a slăbit de la 74 kg la 55 kg, ceea ce spune suficient despre eforturile la care a fost supusă.
În prezent este elevă în clasa a VIII- Nu are timp să învețe, este în permanență pe drumuri între casă-școală-antrenamente. Este obosită și irascibilă iar rezultatele școlare au de suferit.
Și climatul afectiv de care ar beneficia fetița la ea ar fi mult mai benefic pentru dezvoltarea ei. Atât condițiile materiale (cameră separată dotată cu calculator ) cât și ajutorul care i-l pot da la învățătură ea și soțul ei, pledează pentru ca fiica să rămână cu ea.
aspect de nelegalitate al ambelor hotărâri este și acceptarea substituirii reclamantei în drepturile sale și, în consecință, a stabilirii unui program de vizitare (ca drept al el) solicitat de către partea adversă. Consecința practică a unui astfel de program este în prezent că intimatul nu îi mai permite fetiței să vină la ea, deși ea dorește.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamantul, a solicitat respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivele întâmpinării, reclamantul a arătat că, unicul interes pe care l-a avut în vedere și pe care instanța de fond și cea de apel l-au respectat și urmărit punctual, a fost cel al minorei, a cărei viață a fost puternic afectată atât de divorțul părinților cât și de dificultățile prin care, a început să treacă aceasta, fiind adolescentă, în noua familie a mamei sale.
În fază procesuală a recursului s-a administrat proba cu înscrisuri, constând în: caracterizarea minorei de către dirigintă (25), adeverința Clubului Sportiv (26), copia carnetului de elev al minorei (27-29), catalog (30-33).
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat ca și motiv de nelegalitate aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, însă a omis a detalia care text de lege a fost greșit aplicat și în ce constă această greșeală. Din considerente rezultă doar o stare de fapt, fără raportare la temeiul legal.
De asemenea, această stare de fapt nu este susținută de nici un suport probator.
Este adevărat că de cele mai multe ori minorii sunt încredințați mamelor, tocmai în considerarea relației speciale care există între mamă și copil încă din perioada intrauterină. Aceasta a fost și soluția inițială, dată de instanța care a dispus desfacerea căsătoriei părților și care a încredințat minora mamei. După dispunerea acestei măsuri situația faptică s-a schimbat, prin aceea că minora, aflată în vizită la bunicii paterni, a refuzat să se mai întoarcă la domiciliul mamei. Nici la intervenția organelor de poliție și a executorului judecătoresc (pentru punerea în executare a ordonanței președințiale de readucere a minorei la domiciliul mamei minora nu a cedat, hotărârea sa de a rămâne la tată fiind, cel puțin la acest moment de nezdruncinat.
În atare condiții, se pune întrebarea: care este interesul minorei? Curtea apreciază că nu ar fi în interesul minorei să fie smulsă cu forța (cu ajutorul organelor abilitate) de lângă tatăl ei și obligată să locuiască din nou cu mamei, cu care - subliniem, actualmente - nu dorește să locuiască, să accepte din nou situația de a fi închisă în casă doar pentru a învăța potrivit cerințelor mamei și să nu mai facă sport, unde a început să obțină rezultate. Recurenta uită că interesul minorei primează înaintea interesului părinților sau a războiului pe care aceștia îl poară în continuare, nerealizând că "arma" folosită de ei este minora și că aceasta va fi cea mai afectată.
Din compararea rezultatelor școlare ale minorei în anii școlari 2006-2007 (când a locuit cu mama) și 2007-2008 (locuiește cu tatăl) se constată că rezultatele la învățătură în acest an școlar s-au îmbunătățit simțitor, nerezultând din nicio probă că practicarea sportului de performanță ar afecta activitatea școlară a minorei.
Recurenta susține că fetiței nu i-a plăcut să facă sport, dar aceasta era situația la momentul pronunțării divorțului și nu în prezent. Nu se poate conchide că ar putea fi obligată să practice handbal de performanță (care implică antrenamente intense, cantonamente, concursuri, deplasări) fără a fi atrasă de acest sport. E posibil ca anterior să nu-i fi plăcut sporturile pe care le practica la acea vârstă.
De altfel, minora a declarat că mama îi interzicea să practice sport.
Este lăudabil că în 8 luni de activitate sportivă, minora a crescut 17 cm (de la 150 cm la 167 cm) și a ajuns la o greutate normală pentru vârsta ei de la 74 kg la 55 kg.
Mai mult, de la tendința de a ieși în evidență prin ținută indecentă la școală (caracterizare anul 2006), minora a ajuns în prezent să aibă un comportament adecvat la școală, nu absentează nemotivat (caracterizarea dirigintelui - f-.25).
C mai elocvent în aprecierea interesului minorei, pe lângă starea de fapt expusă și cea corect reținută de instanța de fond și apel, este raportul psihologic a DGASPC M (42-43 dosar fond) din care rezultă că la momentul când minora a rămas la tatăl ei avea o atitudine temătoare, era latent agitată, avea o imagine de sine și respect de sine scăzute, era influențabilă, vulnerabilă, fără curaj de a-și exprima părerea. Din luna mai 2006 și până în noiembrie 2006, după patru ședințe de consiliere psihologică (inițiate de tatăl ei) minora a câștigat siguranță și încredere în sine, stabilitate, echilibru, fiind mulțumită că s-au îmbunătățit rezultatele școlare și că a cunoscut sentimentele produse de apartenența la grup și de succes. S-a menționat în raport că"de la începutul procesului terapeutic, minora a fost sprijinită de către tată ei".
Recurenta nu a probat că la tată minora nu ar beneficia de climat afectiv sau că nu ar putea fi ajutată la învățătură. Condițiile materiale nu pot fi puse înaintea confortului psihic și a siguranței emoționale care s-a demonstrat că se asigură de către tată.
Față de cele de mai sus, Curtea conchide că soluția de reîncredințare a minorei la tată este legală și temeinică, nefiind dată cu aplicarea greșită a legii. Aceeași concluzie se impune și în ceea ce privește al doilea motiv de recurs privind stabilirea programului de vizitare a minorei la solicitarea reclamantei și nu a sa.
Prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond pârâta s-a apărat cu privire la acest petit, arătând doar că acest capăt de cerere este inadmisibil atâta timp cât are o hotărâre judecătorească ce nu a fost desființată irevocabil.
Codul familiei vorbește doar despre dreptul părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale cu acesta (art.43 alin.3) și nu despre dreptul procesual exclusiv al acestui părinte de a solicita instanței modalitatea de stabilire a acestei legături, un astfel de "drept" nefiind reglementat. Ca atare, în mod corect a reținut instanța de apel că prin nici un act normativ nu se îngrădește dreptul părintelui căruia i s-a încredințat copilul de a solicita stabilirea unui program de vizitare de către celălalt părinte. Este adevărat că în practică astfel de situații sunt mai rare, iar asta nu înseamnă că ar fi inadmisibile. Nimic nu oprește însă pe pârâtă de a solicita schimbarea acestei modalități de vizitare, conform art.44 alin.1 Codul familiei.
Nici în fața instanței de fond și de apel și nici în fața instanței de recurs pârâta nu a dovedit că i s-a cauzat vreo vătămare prin stabilirea acestui program de vizitare și nici nu a probat susținerile din cererea de recurs.
Constatând că în speță nu este incident motivul de nelegalitate prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și nici excepții de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu de instanță (art.306 alin.2 Cod pr.civilă), Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, domiciliată în Târgu-M,-,.12, județul M, împotriva deciziei civile nr.227 din 28 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 8 februarie 2008.
Președinte Judecători
Grefier
Red.
Tehnored.CC/2 exp.
19.02.2008
Jd.fd.
Jd.tr.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 869/2009.... → |
|---|
