Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1460/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2091/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1460
Ședința publică de la 2 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 384 din 06.03.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă și cu Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 2
are ca obiect reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, personal și intimata-pârâtă, personal și asistată de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. - din 23.10.2009, eliberate de Baroul București, lipsind Autoritatea Tutelară Primăria sector 2
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că intimata-pârâtă a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare în două exemplare, la data de 26.10.2009.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurentului-reclamant.
Recurentul -reclamant se legitimează cu CI seria - nr. - eliberată de Secția 7 Poliție la 18.11.2000 și depune la dosar chitanța CEC, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, în sumă de 5 lei și timbru judiciar aferent recursului în valoare de 3 lei.
Intimata-pârâtă se legitimează cu CI seria - nr.- eliberată de SPCEP S2 birou nr. 1 la 24.11.2008.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au probe de propus și cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant, susținând oral motivele de recurs, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare și încredințarea minorilor și Amira spre creștere și educare recurentului.
Menționează că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. 2 și 3 și art. 6, precum și a dispozițiilor art. 31-32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea copiilor.
Apreciază că instanța de apel în mod greșit a considerat că nu este în interesul superior al copiilor să fie încredințați recurentului spre creștere și educare și faptul că nu este un părinte suficient de bun pentru a crește copii pe motivul că posibilitățile materiale sunt superioare mamei. Această situație nu poate fi acceptabilă, având în vedere că trebuie să primeze interesul superior al copilului și că de posibilitățile materiale trebuie să beneficieze în primul rând copii, să aibă posibilitatea de a crește fără a resimți lipsurile materiale și nici lipsuri afective.
Avocatul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legale și temeinice, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază că ambele instanțe în mod corect au reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că s-au modificat împrejurările avute în vedere la încredințarea celor doi minori și că nu se impune o reîncredințare a acestora.
În plus, arată că, intimata-pârâtă are sprijinul părinților săi, care se implică responsabil în creșterea și supravegherea copiilor.
Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să-i fie reîncredințați lui minorii Amira și.
La data de 29 aprilie 2008, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Totodată pârâta a arătat că acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 Cod de procedură civilă, respectiv condiția urgenței și a caracterului vremelnic al măsurii solicitate.
La data de 02 mai 2008, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare și completatoare, prin care a arătat că solicită, în temeiul art. 44 Codul familiei, să-i fie reîncredințați lui cei doi copii minori, fiind înlăturată situația de urgență prin revenirea pârâtei în țară, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6417 din 27 iunie 2008, Judecătoria Sectorului 2 Bar espins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta, ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei, către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 2213 din 14 martie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, îndreptată prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2006, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, copiii minori Amira, născută la data de 26 octombrie 2001, și, născut la data de 25 august 1997, fiind încredințați pârâtei spre creștere și educare, iar reclamantul obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiecărui minor de 500 lei lunar.
Pentru a dispune încredințarea minorilor mamei, instanța a avut în vedre solicitarea reclamantei în acest sens, acordul pârâtului, concluziile raportului de anchetă socială din care a rezultat atașamentul deosebit al minorilor față de mamă, vârsta minorilor, care presupunea prezența efectivă a mamei lângă ei, faptul că pârâta se ocupa de creșterea și educarea minorilor, fiind ajutată de părinții săi, precum și împrejurarea că după separarea în fapt a părților copii au locuit efectiv cu reclamanta.
Potrivit prevederilor art. 44 Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorității tutelare sau a unei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile sau obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, modificarea acestor măsuri urmând a se face cu paza cerințelor prevăzute de art. 42 alin 1 și 2 Codul familiei.
Din declarațiile martorilor și, vecini cu pârâta și din referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea tutelară Sector 2 B, instanța a reținut că reclamanta se ocupă în mod responsabil de creșterea și educarea copiilor, fiind ajutată și de părinții săi, care îi supraveghează pe copii în perioada în care pârâta este la serviciu. Reclamanta este afectuoasă cu copiii, însă nu îi lasă să se comporte cum vor și nici nu le satisface orice capriciu, spre deosebire de reclamant, care le oferă copiilor cadouri costisitoare, le cumpără alimentele preferate și orice lucru pe care și-l doresc. Acest aspect rezultă și din răspunsul pârâtei la întrebarea nr. 19 din interogatoriu, precum și din depozițiile martorilor reclamantului și.
Împrejurarea că pârâta a fost plecată în străinătate la un curs de perfecționare în perioada 17 - 31 martie 2008, astfel cum rezultă înscrisurile atașate la dosar sau faptul că aceasta este nevoită, prin natura profesiei, să lucreze uneori și noaptea, nu poate conduce la concluzia că pârâta nu s-a ocupat îndeajuns de creșterea și educarea copiilor. Faptul că minorii au fost înscriși la cursuri de limba franceză, limba germană și limba arabă, iar minorul practică și un sport (baschet), arată preocuparea pârâtei pentru educația copiilor. Tot pârâta este părintele care a ținut legătura cu educatoarea și s-a implicat în activitățile organizate de grădinița la care este înscrisă minora Amira și de asemenea părintele care a supravegheat constant relația minorului cu școala, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Instanța a observat că, deși reclamantul pretinde că s-a implicat în viața de zi cu zi a minorilor, prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriul formulat de pârâtă a recunoscut că nu a fost niciodată la grădinița la care este înscrisă fiica sa, iar la școala la care învață fiul său a fost o singură, cu toate că rezultatele școlare ale minorului sunt modeste.
Instanța a apreciat că dorința reclamantei de a se perfecționa pe plan profesional nu este incompatibilă cu creșterea și educarea copiilor, pârâta dovedindu-se preocupată ca minorii să primească cea mai bună educație. În plus, aceasta beneficiază și de sprijinul părinților săi, care se implică în mod responsabil în îngrijirea și supravegherea nepoților, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor și.
Reclamantul nu a făcut dovada prin probele administrate că are la dispoziție mai mult timp pentru supravegherea copiilor, în condițiile în care programul său de lucru începe la ora 830și se sfârșește la orele 1800- 1900, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor și, iar supravegherea copiilor pe parcursul zilei de către o bonă angajată în acest sens nu poate fi considerată o soluție mai bună decât supravegherea lor de către bunicii materni.
Instanța a înlăturat susținerile reclamantului în sensul că bunicul matern al copiilor este cunoscut ca un consumator notoriu de alcool, aceste susțineri fiind infirmate de martorii pârâtei, care au arătat că nu l-au văzut pe tatăl pârâtei în stare de ebrietate și că acesta nu consumă alcool mai mult decât consumă orice om în mod obișnuit.
De altfel, și în raportul de anchetă socială efectuat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B în urma sesizării formulate de reclamant, s-a arătat că nu a fost constatată nicio formă de neglijare sau abuz din partea pârâtei asupra copiilor.
Instanța nu a putut reține nici susținerile reclamantului în sensul că bunicii materni ai copiilor și pârâta au o atitudine necorespunzătoare față de relația lui cu copiii, aceste susțineri nefiind dovedite prin probele administrate în cauză. Dimpotrivă, din depoziția martorului, instanța a reținut că reclamantul este cel care face scandal atunci când vine să aducă minorilor diverse lucruri, iar reclamantul a făcut presiuni asupra martorului pentru a nu depune mărturie în prezenta cauză.
Este indiscutabil că reclamantul își iubește copiii și că face tot posibilul ca aceștia să se simtă bine la sfârșitul săptămânii, când vin la domiciliul lui, însă creșterea și educarea unui copil de vârstă școlară și respectiv preșcolară presupune în mod obligatoriu un program de viață echilibrat, cu ore de odihnă și jocuri specifice vârstei, dar și cu ore de studiu pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite la școală. Or, această latură a educației copiilor, legată de activitatea școlară și respectiv preșcolară a copiilor, a fost lăsată de reclamant exclusiv în sarcina pârâtei. Mai mult, încurajarea copiilor de către reclamant pentru obținerea unor rezultate școlare mai bune se bazează de cele mai multe ori pe recompense materiale, astfel cum rezultă din depozițiile martorilor reclamantului. Prin urmare, copiii se simt atrași de stilul de viață promovat de reclamant în relația cu ei, bazat pe recompense materiale, cu mai multă libertate de acțiune și mai puține restricții, astfel cum rezultă și din concluziile și recomandările raportului de evaluare privind situația minorului, întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2
Faptul că reclamantul are o situație materială ce-i permite să ofere copiilor un spațiu locativ, accesul la o piscină și satisfacerea oricăror pretenții materiale nu constituie un criteriu exclusiv în aprecierea interesului superior al acestora, ci instanța trebuie să aibă în vedere un întreg complex de factori precum: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportarea părinților față de minor, sexul acestuia, starea de sănătate, etc.
Din referatul de anchetă socială și din depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța a reținut că pârâta ocupă, împreună cu copii și cu părinții săi, un apartament cu patru camere și dependințe, într-un imobil la curte, care beneficiază de utilități, apă, gaze, energie electrică, iar reclamantul un imobil la curte compus din trei camere și dependințe, dotat și cu piscină. Ambele spații de locuit sunt corespunzător mobilate și dotate cu obiectele necesare unui trai decent, copiii beneficiind de condiții optime pentru a se dezvolta armonios.
În privința veniturilor părților, instanța a reținut că ambele părți obțin venituri care să le permită susținerea cheltuielilor de creștere și educare ale copiilor.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța a constatat că nu s-au modificat împrejurările avute în vedere de instanță la încredințarea celor doi minori rezultați din căsătoriei părților și că, deși minorul, în vârstă de 11 ani, și-a exprimat dorința de a fi reîncredințat tatălui, dorința sa este motivată doar de condițiile materiale mai bune de care dispune tatăl și, în temeiul art. 44 Codul familiei, a respins acțiunea formulată de reclamant, apreciind că menținerea măsurii încredințării minorilor mamei corespunde interesului superior al copiilor, pârâta prezentând garanțiile morele și materiale că le va da copiilor, în continuare, o bună creștere și educare.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 29 septembrie 2008 declarat apel reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă la 16 octombrie 2008.
Prin decizia civilă nr. 384 din 06 martie 2009, Tribunalul București - Secția a V- Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr. 6417 din 27 iunie 2008, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul nr-, având ca obiect reîncredințare minori, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 B și a obligat apelantul la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 44 și 42 Codul familiei, condiția esențială care trebuie avută în vedere este interesul copilului, reglementat cu valoare de principiu de dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, dispoziții potrivit cărora: "Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești".
prin lege, interesul copilului se determină în raport de o multitudine de factori ce creează premisele unei dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale și sociale corespunzătoare: posibilitățile materiale oferite de fiecare părinte, vârsta copilului, atașamentul acestuia față de părinți, condițiile morale pe care le prezintă fiecare părinte, interesul și grija pe care aceștia o manifestă față de copil.
Enumerarea nu este exhaustivă, iar ordinea în care s-a făcut această enumerare nu are semnificația unei anumite priorități a unui criteriu față de celelalte, niciunul nefiind determinant prin el însuși.
Astfel, în ce privește afecțiunea ce ar lega copiii de tatăl lor și care a crescut, așa cum susține tatăl apelant, tot mai mult după încredințarea lor spre creștere și educare mamei, tribunalul a reținut că întregul material probator, rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B, referatele de anchetă socială, declarațiile martorilor, relevă că raporturile copiilor cu ambii părinți se caracterizează prin afecțiune.
Faptul că minorul a afirmat ca este atașat mai mult de tatăl său, optând pentru reîncredințarea către acesta, nu poate fi reținut, așa cum s-a arătat mai sus, prin el însuși ca un factor determinant pentru instanță în decizia sa de schimbare a măsurii luate în privința copilului.
Nu poate fi ignorat în acest sens că atât raportul de evaluare întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B, cât și discuțiile purtate de minor cu judecătorul fondului relevă că puternicul atașament față de tată primește din partea copilului explicații exclusiv de ordin material, tatăl recompensându-și copiii cu cadouri costisitoare (telefon mobil, cumpărături la hipermarket, sume consistente pentru cheltuieli personale).
În același sens sunt și declarațiile martorilor audiați la cererea reclamantului, declarații ce relevă promisiunile constând în recompense materiale pe care tatăl le făcea copiilor pentru îmbunătățirea rezultatelor lor școlare; or, tribunalul a apreciat că recompensa materială nu este și nu poate fi o bună metodă educativă.
Nici faptul că mama intimată își desfășoară activitatea în calitate de medic în două locuri de muncă și că aceasta presupune și efectuarea de gărzi, ca și multe deplasări (de scurtă durată, așa cum s-a dovedit cea efectuată în pentru un curs de perfecționare) nu constituie prin el însuși o dovadă că mama intimată și-ar neglija îndatoririle de părinte, întrucât ar oferi copiilor prea puțin din timpul său.
De altfel, nici rapoartele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B și ale Autorității tutelare din cadrul Primăriei Sectorului 2 B nu evidențiază aspecte în sensul afirmațiilor reclamantului.
Mai mult, conform declarației martorului, nici programul reclamantului - recurent nu este unul lejer, desfășurându-se între orele 830și 1800- 1900, în acest interval supravegherea copiilor, în cazul în care ar fi reîncredințați tatălui, urmând a fi asigurată de o bonă.
Evenimentul ce a implicat lovirea reciprocă dintre copilul și bunica maternă este unul ce datează din luna decembrie 2006 și este descris chiar de către copil, conform Raportului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 B, ca unul accidental și pentru care și-a asumat vina de a fi avut un comportament inadecvat la masă.
De altfel, același raport consemnează, pe de o parte, că s-a infirmat suspiciunea de abuz fizic asupra copilului, iar pe de altă parte, că minorul aderă la un set de valori și un model de masculinitate pe care le promovează tatăl și pe care îl regăsește la tatăl său.
-ul deschis de pârâta - intimată pe internet prin fotografiile postate și conținut nu relevă aspecte care să creeze suspiciunea că ar putea afecta în vreun fel educația copiilor săi, sănătatea lor fizică și psihică, dezvoltarea mentală, spirituală, morală și socială.
În ce privește locuința și condițiile locative oferite de pârâta - intimată copiilor săi, s-a reținut că, potrivit referatului de anchetă socială, acestea sunt corespunzătoare, mama și copiii locuind alături de bunicii materni într-o locuință cu patru camere și dependințe, proprietatea celor din urmă, locuința fiind corespunzător mobilată și dotată cu aparatură electronică și electrocasnică, care oferă condiții optime pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor.
Faptul că celor doi copii li se induce convingerea că doar tatăl lor este să se ocupe de îngrijirea și educarea lor, așa cum s-a arătat mai sus, prin cadouri costisitoare (deși, așa cum rezultă dintr-un înscris aflat la dosarul de fond, expediind pensia de întreținere pe lunile noiembrie - decembrie tatăl apelant a dedus din aceasta contravaloarea unui telefon mobil Motorola), bani pentru cheltuielile personale, recompense materiale pentru rezultatele școlare, prin introducerea copiilor într-o societate frecventată de ambasadori, oameni de afaceri și prelați, așa cum arată reclamantul - apelant însuși, nu este în interesul copiilor, al căror echilibru poate fi asigurat doar de întreținerea ideii că, deși separați prin divorț, părinții împreună le asigură îngrijirea și educarea.
Faptul că martorul, partener de afaceri al tatălui reclamant - apelant, transmite prin intermediul copilului amenințări mamei acestuia, în sensul sesizării organelor de poliție, nu este nici el de natură să insufle copilului ideea de siguranță și să-i asigure deci echilibrul necesar unei dezvoltări corespunzătoare ci, dimpotrivă, creează copilului ideea de părinte bun și părinte rău și că numai cel dintâi este să-l crească în mod corespunzător.
Tribunalul a constatat așadar că aspectele invocate de părintele reclamant nu s-au confirmat prin materialul probator administrat în cauză și nu sunt de natură să ducă la schimbarea măsurii încredințării celor doi copii mamei lor, spre creștere și educare.
Neînțelegerile dintre părinții divorțați nu trebuie să transforme copiii în subiect de dispută, cu rezultatul trecerii lor periodice din îngrijirea unui părinte în îngrijirea celuilalt, un asemenea tratament având inevitabil efecte negative asupra copiilor.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 11 iulie 2009 declarat recurs reclamantul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 25 iulie 2009.
În motivare, a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și solicită să se constate că decizia Tribunalului București - Secția a Va Civilă este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. 2 și 3, art. 6 lit. h Cod de procedură civilă, precum și ale dispozițiilor art. 31 - 32 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea copiilor.
În cauzele privind minorii, hotărârile judecătorești trebuie pronunțate astfel încât să primeze interesul superior al copilului și mai ales să fie avută în vedere opinia copiilor.
Recurentul consideră că a dovedit prin întreg probatoriul administrat, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, că își dorește să ofere copiilor săi posibilitatea de a beneficia în mod direct de educație părintească și stabilitate afectivă, de care au nevoie la vârsta fragedă pe care au. De asemenea, a dovedit nu numai faptul că le poate oferi un mediu corespunzător și optim unei dezvoltări sănătoase și echilibrate, dar și implicarea sa activă, directă, în creșterea lor, precum și întreaga afecțiune de părinte.
Responsabilitatea creșterii copiilor revine părinților și nu bunicilor, iar copii sunt îndreptățiți să primească principiile educative, morale, valorile sociale de la părinți și nu de la bunici.
Copii trebuie să beneficieze de tot ceea ce este mai bine și mai bun pentru ei atât din punct de vedere afectiv, cât și material.
Pe de altă parte, aceasta este și dorința copiilor exprimată cu ocazia audierilor, pe fondul absenței mamei din viața lor, părintele căruia îi sunt în prezent încredințați spre creștere și educare.
Recurentul a mai arătat că motivele invocate de instanța de apel pentru a justifica că este în interesul superior al copiilor să rămână în continuare încredințați mamei nu reflectă în realitate protecția de care trebuie să beneficieze aceștia.
Practic, instanța de apel a considerat că nu este un părinte suficient de bun pentru a-i crește copii pentru motivul că posibilitățile sale materiale sunt superioare mamei.
Or, această situație nu este acceptabilă, având în vedere că trebuie să primeze interesul superior al copilului și că de posibilitățile sale materiale trebuie să beneficieze în primul rând copii, să aibă posibilitatea efectivă de a crește fără a resimți nici lipsuri materiale și nici lipsuri afective.
De aceea, fiecare părinte muncește pentru a putea oferi copiilor săi tot ce e mai bun, iar serviciul să fie astfel încât să asigure posibilitatea petrecerii unui timp de calitate și suficient cu copii.
Pe de alta parte, locuința mamei nu este una sigură, întrucât există pe rolul instanțelor un proces de evacuare din imobilul în care locuiește în prezent și nu deține în proprietate o locuință. În acest imobil, intimata - pârâtă nu locuiește singură cu copii, ci împreună cu familia extinsă: părinții săi, fratele, cumnata și nepotul, iar, chiar dacă apartamentul are patru camere, copii nu au o cameră a lor sau un spațiu propriu, cele patru camere fiind utilizate în fapt de opt persoane, dintre care cinci adulți și trei copii.
În această locuință nu există apă caldă de la rețeaua de termoficare, apa încălzindu-se cu ajutorul unei instalații electrice improvizate, a cărei insecuritate ar putea oricând să conducă la o explozie.
Recurentul a învederat și față de aceste aspecte, încă o dată, ignorarea interesului superior al copilului atunci când instanța a considerat că este bine să rămână copii la mamă.
Serviciul său îi permite să petreacă nu numai după-amiezile împreună cu copii, dar și nopțile, spre deosebire de mamă, care lucrează și dimineața și după-amiaza, de multe ori și noaptea, ca urmare a profesiei de medic pe care o are, profesie ce implică asigurarea permanenței serviciului medical în spital.
În drept, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 44 Cod familiei, Legea nr. 272/2004.
La data de 26 octombrie 2009 depus întâmpinare intimata - pârâtă.
În motivare, a arăta că atât instanța de apel cât și instanța de fond corect au reținut că din probatoriile administrate în cauză nu rezultă că s-au modificat împrejurările avute în vedere la încredințarea celor doi minori rezultați din căsătoria părților și că nu se impunea o reîncredințare a acestora.
În drept, au fost invocate prevederile art. 115 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Referitor la înțelesul sintagmei "încălcarea sau aplicarea greșită a legii" trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează unbilanț rezonabilal elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumitămarjă de apreciere.
II. Raportând aceste considerații la primul motiv de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 44 Codul familiei, care conține o dispoziție de principiu în sensul că "În cazulschimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți -, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii. Modificarea măsurilor luate potrivit art. 42 alin. 1 și 2 se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții". Conform art. 42 alin. 1 Codul familiei: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta copiii și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei".
Din analiza textului de lege care constituie sediul materiei se mai desprind două concluzii.
În primul rând, numai schimbarea situației de fapt existente la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a dispus încredințarea copilului poate antrena o schimbare a măsurii dispuse de către instanță.Motivele invocate în susținerea unei cereri de reîncredințare a copilului nu se pot referi laîmprejurări existente și la momentul luării măsurii inițiale, care ar repune în discuție hotărârea judecătorească anterioară, deoarece partea interesată a avut posibilitatea să le valorifice în cadrul judecății, fie prin cererile adresate primei instanțe, fie prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. A admite o altă soluție înseamnă a aduce atingere puterii de lucru judecat, ceea ce ar constitui o încălcare a dreptului părții adverse la un proces echitabil, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzaAmurăriței împotriva României, prin hotărârea din 23 septembrie 2008.
Sub un al doilea aspect, se reține că atât doctrina, cât și practica judecătorească, pornind de la constatarea făcută în psihologie că schimbarea figurii de referință în gestionarea cotidiană a modului de viață al copilului poate produce acestuia un dezechilibru emoțional, prin generarea unor sentimente de neliniște, abandon sau chiar de vinovăție, au statuat în mod constant în sensul căluarea acestuia de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice care să demonstreze că menținerea copilului minor la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale. Chiar o schimbare parțială a condițiilor care, în ansamblu, au determinat ca încredințarea copilului să se facă unuia dintre părinți nu trebuie să atragă neapărat și revenirea asupra măsurii, cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca măsura luată în interesul minorului să fie menținută. scoaterea copilului din mediul familial pe perioade mari de timp și care ar putea să îl destabilizeze
III. Prin cererea precizatoare formulată la data de 02 mai 2008, reclamantul a invocat, ca elemente de fapt care ar demonstra schimbarea împrejurărilor ce au determinat încredințarea celor doi copii pârâtei: îmbunătățirea considerabilă a situației sale materiale; faptul că, administrând o afacere pe cont propriu, are un program de lucru flexibil, în timp ce pârâta, fiind preocupată preponderent de carieră, nu alocă suficient timp pentru supravegherea, creșterea și educarea minorilor; atitudinea pârâtei și a bunicilor materni vis-a-vis de relația sa cu copiii, precum și comportamentul acesteia față de reclamant; dorința exprimată de minori de a rămâne permanent în îngrijirea sa.
1. În ceea ce privește îmbunătățirea stării sale materiale, recurentul reclamant a invocat, pe de o parte, împrejurarea că, spre deosebire de intimata pârâtă, deține o locuință proprietate personală, iar pe de altă parte, faptul că obține venituri mult mai mari decât aceasta.
Primul aspect nu a fost dovedit de către reclamant, deși această obligație îi revenea în temeiul art. 1169 Cod civil, și, de altfel, nici nu are relevanță în cauză, întrucât interesul minorilor de a beneficia de cea mai bună îngrijire și educare nu este pus în pericol în ipoteza în care părintele le asigură un spațiu de locuit închiriat. Evacuarea intimatei pârâte și a copiilor din locuința pe care o ocupă constituie un eveniment viitor și incert, ca atare nesusceptibil de a fi fost luat în considerare de către instanțele de fond. În plus, nici deținerea în proprietate a unui apartament care, nefăcând parte din domeniul public, nu este inalienabil și nici insesizabil, nu constituie o garanție absolută a menținerii acestei situații până la majoratul celor doi copii. Nu s-a dovedit în cauză împrejurarea că, în locuința ocupată de către intimata pârâtă împreună cu copiii, ar sta, pe lângă bunicii materni, și fratele, cumnata și nepotul fostei sale soții și nici aceea că apa este încălzită cu ajutorul unei instalații electrice improvizate.
Referitor la majorarea veniturilor obținute de către recurentul reclamant, indicate de către acesta ca fiind în cuantum de 400 lei, la care se adaugă 1000-2000 Euro lunar, din țara sa de origine, comparativ cu cele declarate de către intimata pârâtă, de 2800 lei lunar, Curtea apreciază că aspectul în discuție nu constituie un motiv necesar și suficient, care să justifice prin sine însuși măsura reîncredințării celor doi copii. Este adevărat că de posibilitățile materiale ale părintelui trebuie să beneficieze copii, dar acest lucru se poate înfăptui și prin majorarea contribuției lunare la cheltuielile lor de creștere și educare, realizându-se în același timp și dezideratul de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore pentru aceștia, care constituie, de asemenea, o formă de concretizare a interesului lor superior.
2. Referitor la posibilitatea recurentului reclamant de a petrece mai mult timp cu copiii, datorită programului său de lucru flexibil, spre deosebire de pârâtă care, fiind preocupată preponderent de carieră, nu alocă suficient timp pentru supravegherea, creșterea și educarea lor, Curtea reține în primul rând, din considerentele sentinței civile nr. 2213/14.03.2006, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 10960/2005 (număr unic dosar -) că situația era similară și la momentul încredințării celor doi minori. Astfel, unul dintre motivele reținute de către instanța ca stând la baza stării conflictuale dintre părți, ducând deci la degradarea relațiilor de familie, a fost acela că pârâta era ocupată cu serviciul și continuarea studiilor, ceea ce a pus-o în imposibilitate de a se ocupa de treburile gospodărești și de creșterea și educarea minorilor, care pe parcursul întregii zile erau lăsați în grija bunicilor materni. Ca atare, în lumina celor expuse anterior, nu pot fi avute în vedere aceste împrejurări, existente și la momentul luării măsurii inițiale.
Admițând totuși că starea de fapt actuală ar putea fi diferită, însă doar din perspectiva schimbării situației recurentului reclamant, care în prezent ar putea aloca mai mult timp creșterii și educării celor doi copii, Curtea constată că acesta nu a probat împrejurarea pe care a invocat- Din contră, astfel cum a reținut prima instanță, martorii audiați la propunerea sa au declarat că are un program de lucru de dimineață de la orele 8.30-9 și până seara la orele 18-19 și că reclamantul a afirmat că, dacă ar avea în grijă copiii, supravegherea lor în intervalul de timp respectiv ar fi asigurată de o bonă.
Prin urmare, chiar dacă principial este corectă susținerea recurentului pârât potrivit căreia copiii sunt îndreptățiți să primească principiile educative, morale și valorile sociale de la părinți și nu de la bunici, măsura reîncredințării către tatăl lor nu ar avea în cauză o asemenea consecință benefică, programul său de lucru fiind încărcat într-o măsură similară cu cel al intimatei pârâte, care în răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriu a arătat că ajunge acasă la ora 19. învederată în legătură cu posibilitatea petrecerii împreună cu copiii și a acelor nopți în care intimata pârâtă este de gardă nu este relevantă, tocmai raportată la scopul dezvoltării relațiilor dintre părinți și copiii precizat și de către recurentul reclamant.
3. Cât privește motivul privind atitudinea pârâtei și a bunicilor materni vis-a-vis de relația sa cu copiii, precum și comportamentul acesteia față de reclamant, nefiind reiterat în cererea de recurs, nu face obiectul controlului judiciar.
4. Referitor la dorința exprimată de minori de a rămâne permanent în îngrijirea recurentului reclamant, Curtea constată, în primul rând, că a fost audiat numai, singurul care a împlinit vârsta de 10 ani și că acesta, într-adevăr, a solicitat să fie reîncredințat tatălui. Copilul și-a motivat opțiunea prin aceea că reclamantul are condiții de trai mai bune. Locuiește la casă și are piscină, așa încât își poate petrece timpul în mod plăcut. Minorul a mai arătat că și-ar dori ca și sora lui să fie reîncredințată tatălui, pentru a beneficia și ea de condițiile materiale mai bune de care dispune acesta.
Având în vedere motivul invocat de către minor în justificarea alegerii sale, care nu a implicat o minimă luare în considerare a felului în care i se asigură îngrijirea, creșterea, sănătatea și pregătirea școlară de către fiecare părinte, Curtea constată imaturitatea sa psihică și lipsa de experiență de viață, care îl privează de posibilitatea de a sesiza care este adevăratul său interes și de a discerne între bine și rău. Din acest considerent, în mod corect instanțele de fond nu au dat acestei împrejurări o importanță deosebită.
Se constată astfel că respingerea cererii reclamantului de reîncredințare a celor doi minori rezultați din căsătorie nu este consecința unei aplicări greșite a art. 44 Codul familiei, instanța folosindu-și puterea de apreciere în legătură cu schimbarea împrejurărilor care au stat la baza adoptării măsurii de încredințare a lor către mamă de o manieră rațională, argumentele prezentate în susținerea soluției fiind pertinente și suficiente.
Față de aceste considerente, reținând că hotărârea atacată este legală, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în baza art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea îl va bliga pe recurent, care se află în culpă procesuală, la plata sumei de 2.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr. 384 din 06 martie 2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, ca nefondat.
Obligă pe recurent la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
. /
5 ex./11.12.2009
-5.-;
Jud.2.-
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
| ← Divort. Decizia 1295/2009. Curtea de Apel Pitesti | Reintegrare în familie. Decizia 2297/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
