Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 148/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2413/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.148
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Mihai Andrei Negoescu Gândac
JUDECĂTOR - MARI
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - legal reprezentat de procuror.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către recurentul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 - pentru, împotriva sentinței civile nr.1055, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă ). și autoritatea tutelară de pe lângă PRIMĂRIA.
are ca obiect - înapoiere minor.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 28.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 04.02.2010, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2009, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr-, reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților, în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, în temeiul art. 3, 4, 8 și 12 din convenția mai sus - menționată, în temeiul art. 1, art. 3, art. 8 alin. 2 și art. Il din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției d l Haga, a chemat in judecată pe (), solicitând instanței să dispună înapoierea minorei la reședința obișnuită din Canada, 6324 rue De, H1 P1 PS, Canada, la tatăl său.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 25.03.2009, Ministerul Justiției și Libertăților din România a fost sesizat de către autoritatea centrală în materia răpirilor de copii a Provinciei, Canada, cu soluționarea cererii domnului, cetățean român, cu domiciliul în Canada, 6324 rue De, 1PS, privind înapoierea fiicei sale, la reședința obișnuită.
A arătat că, părinții minorei sunt în prezent căsătoriți, pe rolul Judecătoriei Zărnești aflându-se în desfășurare un proces de divorț, cu următorul termen de judecată la data de 3.06.2009 și că, minora s-a născut la data de 20.08.2004, în Canada, iar despărțirea în fapt a soților și ruperea legăturii dintre tată și fiică a avut loc în contextul deplasării întregii familii din Canada în România, care a avut loc la data de 30.04.2008,în prezent, minora locuind împreună cu mama sa în localitatea,-,jud.
Ulterior, la data de 11 august 2008, dl. a solicitat și a obținut de la instanța canadiană competentă un ordin de încredințare a copilului, rămas definitiv.
A mai arătat că, părinții minorului dețin în comun custodia asupra copilului, conform prevederilor Codului civil al Provincie. In consecință, reținere minorei în România, fără acordul tatălui, este considerată deplasare ilicită în înțelesul art. 3 din Convenția d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii.
În raport de situația de fapt expusă mai sus, consideră că sunt întrunite cerințele art. 3 din Convenția d l Haga, neînapoierea minorei de pe teritoriul României fiind ilicită, în sensul textului de lege menționat.
Conform dispozițiilor art. 597 - 603 ale Codului Civil al Provinciei, părinții au custodie comună asupra copilului minor, ceea ce înseamnă că pârâta nu are dreptul de a decide singură cu privire la reședința acestuia, astfel că reținerea pe teritoriul României rară acordul tatălui este ilicită, conform art. 3 din Convenția d l Haga.
Consideră că în acest context, este de subliniat faptul că niciunul dintre părinți nu este cu nimic mai îndreptățit decât celălalt să ia decizii în mod unilateral în privința copiilor.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea 272/2004: "Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament."
Niciun părinte nu are dreptul să împiedice relațiile personale ale copilului cu celălalt părinte, să îl priveze pe acesta de viața de familie, afară de cazul în care există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În cazul de față nu se poate reține existența unor astfel de motive, iar neînțelegerile dintre soți, indiferent de ce natură sunt, nu trebuie să afecteze relațiile firești dintre tată și fiica sa și nu pot îngrădi dreptul tatălui de a avea legături personale cu aceasta ori de a veghea la bunăstarea și dezvoltarea sa.
S-a susținut că în aceste condiții reținerea minorei pe teritoriul României de către mamă constituie neînapoiere ilicită, prin această faptă încălcându-se drepturile părintești ale tatălui, recunoscute de legea statului în care se afla în mod obișnuit reședința fetiței înaintea deplasării.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu cherltuieli de judecată.
A arătat pârâta pe această cale că nu există o deplasare ilicită a copilului în sensul Convenției d l Haga din 1980 (art.3), iar față de vârsta minorei, 4 ani și 10 luni, precum și față de afecțiunile de care copilul suferă, minora nu este deplasabilă. Minora nu este ținută ilicit în România, tatăl acesteia plecând singur în Canada.
Se mai arată că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 12 și 13 lit.b din Convenție.
Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria a formulat o întâmpinare susținând respingerea acțiunii și arătând, în esență, că minora s-a integrat în noul său mediu, iar tatăl acesteia nu a dovedit că dorește să contribuie la creșterea și îngrijirea copilului.
Prin sentința civilă nr. 10551/3.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a V-a Civilă în Dosarul nr-, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de Ministerul Justiției și Libertăților în calitate de Autoritate Centrală pentru aducerea la . a prevederilor Convenției d l Haga din 1980, având ca obiect . minorei la reședința obișnuită din Canada.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. a din Convenția d l Haga, întrucât în cauză nu a fost violat dreptul tatălui privind încredințarea minorei, acest drept nefiind stabilit printr-o hotărâre judecătorească, administrativă sau printr-un acord în vigoare potrivit legislației române sau canadiene.
Nu sunt deci îndeplinite condițiile prev. de art. 12 și art. 15 din Legea nr. 100/1992.
Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Prin recursul formulat de recurentul-reclamant s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9.pr. civ.
În sensul admiterii cererii de recurs, recurentul a subliniat în primul rând faptul că, potrivit art. 3 din Convenția d l Haga, "Deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism, acționând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul isi avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale (. )
Prin urmare, trebuia să se constate că neînapoierea minorei de pe teritoriul României începând cu data de 30.04.2008 este ilicită în sensul art. 3 al. 1. a din Legea nr. 100/1992, contrar celor reținute de instanța de fond, având în vedere faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 597 - 603 ale Codului Civil al Provinciei, părinții au custodie comună asupra copilului minor, ceea ce înseamnă că intimata nu avea dreptul de a decide singură cu privire la reședința acestuia. Dreptul de a hotărî asupra locului de reședință al copilului reprezintă o componentă a dreptului de încredințare, conform dispozițiilor Convenției d l Haga, astfel încât deplasarea copilului in această cauză reprezintă încălcare clară a dreptului privind încredințarea.
Raportul - explică: ".În optica adoptată de Convenție de lăsarea un copil de către unul din titularii încredințării comune fără consimtă mântui celuilalt titular este ilicită; acest caracter ilicit ar proveni. În caz de speță, nu dintr-o acțiune contrară Iegii, ci din faptul că o asemenea acțiune ar fi ignorat drepturile celuilalt părinte, de asemenea proteja de lege și ar fi . exercitarea lor normală."
Totodată,în conformitate cu prevederile art. 3 al. 2 din Legea nr. 100/1992, "Dreptul privind încredințarea. poate rezulta între altele dintr-o atribuire de plin drept dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat".
Prin urmare, reținerea minorei pe teritoriul României este la acest moment ilicită, cu atât mai mult cu cât instanța competentă canadiană a pronunțat la data de 11.08.2008 o hotărâre definitivă prin care a acordat tatălui custodia exclusivă a minorei.
În sensul admiterii cererii de recurs, trebuie avut în vedere totodată faptul că unul dintre obiectivele Convenției d l Haga din 1980, astfel cum rezultă din Raportul explicativ -, este tocmai crearea unui mijloc eficient de descurajare răpitorului care pretinde ca acțiunea sa să fie le analizată de autoritățile statului refugiu, in sensul de a lipsi acțiunile sale de orice consecință practică și juridică.
Prin cererea de recurs formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIs -a apreciat că otărârea pronunțată de Tribunal este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Convenției d l Haga din 1980 și a Legii nr.369/2004.
Prima instanță trebuia să țină seama că în speță, reședința minorei este în Canada, 6324 De, 1PS, așa după cum rezultă din hotărârea instantei canadiene din data de 11.08.2008, iar în cauză, la data răpirii copilului, nu exista nici o hotărâre judecătorească care să fi încredintat numai mamei puterea de decizie cu privire la minoră sau dreptul de custodie.
În cauză nu s-a administrat nici o pobă din care să reiasă că petentul nu și-ar fi exercitat efectiv drepturile părintești la momentul deplasării minorei în România, fiind prezumat astfel că își exercita aceste drepturi.
Totodată, tribunalul pronunțând o astfel de hotărâre nu a administrat nici un fel de probe din care să reiasă consimțământul petentului pentru neînapoierea minorei la reședința obișnuită din Canada și nici probe care să ateste un risc grav ca prin înapoierea minorei în Canada acesta să fie expusă unui pericol fizic sau psihic sau de orice altă natură.
Nefiind identificată nici o situație de excepție, din cele prevăzute de art.13 din Convenție, în cauză sunt incidente dispozițiile Convenției d l Haga care prevăd obligația statului contractant de a asigura înapoierea imediată la reședința obișnuită a copilului deplasat sau reținut ilicit pe teritoriul acelui stat. Convenția reglementează o procedură de urgență,în interesul minorului, care nu afectează fondul dreptului privind încredințarea.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă, s-an solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul de a constata că sunt îndeplinite prevederile Convenției d l Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii și se impune returnarea de urgență a minorei la reședința ei din Canada.
Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Intimat Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria formulat o întâmpinare, reiterând susținerile prezentate în fața primei instanțe.
Au fost depuse la dosar înscrisuri, conform art. 305.proc.civ.
Examinând sentința recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041.proc.civ. Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la situația de fapt ce a generat prezentul litigiu - neprezentată de instanța de fond în considerentele hotărârii atacate - Curtea reține că minora s-a născut în Canada, la data de 20.08.2004, din căsătoria dintre pârâtă și domnul (ambii cetățeni români), locuind de la naștere, în, 6324 rue De, 1PS,.
Soții s-au despărțit în fapt, iar legătura dintre tată și minoră s-a rupt odată cu deplasarea întregii familii în România, la data de 30.04.2008, în prezent minora locuind cu mama sa în localitatea,-, județul
Curtea mai reține că ulterior acestei deplasări domnul a solicitat și a obținut de la instanța canadiană competentă, la data de 11.08.2008, un ordin de încredințare a minorei, ordin rămas definitiv.
S-a solicitat Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov recunoașterea acestei hotărâri străine, pronunțată de Curtea Superioară din, Canada, pe teritoriul României, conform Legii nr. 105/1992, dar prin încheierea pronunțată la data de 6.11.2009 în dosarul nr- s-a luat act că reclamantul a renunțat la judecata cererii - la doasrul cauzei nefiind depuse uterior alte înscrisuri din care să reiasă inițierea și finalizarea unei alte proceduri de recunoaștere în afță instanțelor române.
Ministerul Justiției și Libertăților din România, fiind sesizat cu o cerere vizând înapoierea minorei la reședința sa obișnuită din Canada, cerere întemeiată pe dispozițiile Convenției d l Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, a transmis pârâtei, la data de 7.04.2009, o scrisoare de conciliere, iar în răspunsul primit de la aceasta pârâta confirmă despărțirea în fapt dintre soți din luna aprilie 2008, precum și faptul că nu intenționează să se întoarcă în Canada, invocând demararea procedurilor judiciare privind divorțul și încredințare a minorei spre creștere și educare, în fața instanțelor române.
Curtea constată că cererea reclamantului, având ca obiect înapoierea minorei la reședința sa obișnuită din Canada, se întemeiază pe dispozițiile Convenției d l Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii, susținându-se că neînapoierea minorului din România este ilicită, în raport de dispozițiile art. 3 din Convenție.
In prealabil, Curtea va examina poziția procesuală a domnului, care a inițiat declanșarea acestor proceduri judiciare, având în vedere manifestarea sa de voință neechivocă exprimată în ziua judecății prezentului recurs.
La data de 14.12.2009 a fost depusă la dosarul cauzei o declarație autentificată sub nr.1901/9.12.2009, prin care domnul a arătat că întelege să renunțe la solicitarea privind înapoierea fiicei sale la reședința din Canada și că este de acord cu stabilirea domiciliului copilului în România, la adresa unde locuiește mama sa.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 14.01.2010 reclamantul a depus la dosar un înscris conținând corespondența electronică purtată între reprezentatul Autorității centrale canadiene și domnul, însoțită de declarația autentică a acestuia din luna ianuarie 2010, plus o notă de informare în care se menționează că petentul dorește continuarea procedurii judiciare ce vizează înapoierea fiicei sale.
In această situație, deoarece este necesar a se stabili care este voința reală a petentului - cu atât mai mult cu cât prin inițierea acestor proceduri judiciare este vizat indirect dreptul la încredințare a copilului, drept ce nu poate face obiectul renunțării - având în vedere și că la momentul judecății cauzei domnul s-a prezentat personal și a învederat în fața instanței că nu înțelege să renunțe la demersul său de înapoiere a minorei, înțelegând să retracteze prima declarație autentificată din 9.12.2009, Curtea apreciază că respectiva declarație (invocată în apărare și de către intimata-pârâtă) nu mai poate produce niciun efect cu privire la o eventuală desistare de judecata în speță, Curtea reținând manifestarea neechivocă și expresă în sens contrar a petentului.
Prin criticile de recurs formulate de ambii recurenți se invocă interpretarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță, care în mod greșit nu a reținut caracterul ilicit al neînapoierii minoreil areședința sa obișnuită.
Curtea reține astfel în continuare că, potrivit art. 3 din Convenția d l Haga din 1980 deplasarea sau neînapoierea unui copil se consideră ilicită: a) când are loc prin violarea unui drept privind încredințarea, atribuit unei persoane, unei instituții sau oricărui alt organism acționând fie separat, fie împreună prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită, imediat, înaintea deplasării sau neînapoierii sale; și b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii, acest drept era exercitat în mod efectiv, acționându-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi intervenit.
"Dreptul privind încredințarea, vizat la lit. a), poate rezulta, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărâre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat".
Rezultă deci din dispozițiile anterioare că legea statului de reședință a copilului, respectiv reședința avută înaintea deplasării sau neînapoierii sale, este nominalizată expres ca putând constitui un fundament al dreptului privind încredințarea, independent de obținerea unei hotărâri judecătorești de recunoaștere/confirmare a acestui drept asupra minorului. Altfel spus, Convenția protejează dreptul privind încredințarea chiar dacă exercitarea acestuia se face în temeiul legii, înainte de a se obține o hotărâre judecătorească definitivă.
Prin urmare, greșit prima instanță a reținut prin sentința recurată că dreptul tatălui privind încredințarea minorei nu a fost violat întrucât acesta nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit legislației române sau canadiene, interpretarea dată fiind vădit contrară prevederilor legale incidente în speță.
Curtea reține cu privire la aspectul analizat că în cauză, domiciliul obișnuit al minorei se afla, anterior aducerii sale în România și reținerii de către pârâtă, în, Canada.
În conformitate cu dispozițiile art. 598 din Codul civil al Provinciei, copilul rămâne sub autoritatea tatălui său și a mamei sale până la majorat sau până la emanciparea sa, iar potrivit art. 600 alin.1 din același act normativ, tatăl și mama exercită împreună autoritatea părintească.
De asemenea, potrivit art. 603 din Codul civil al Provinciei, față de terțe persoane de bună credință, tatăl sau mama care exercită singur(ă) un act de autoritate părintească asupra copilului se prezumă că acționează cu acordul celuilalt părinte.
Or, din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultă că părinții au custodia comună asupra copilului lor minor, iar orice decizie ce privește interesul major al copilului trebuie luată de părinți de comun acord, ca expresie a exercitării autorității părintești a fiecăruia și a egalității de drepturi.
Așadar, ținând seama de aceste împrejurări de drept și de fapt, tribunalul consideră că reținerea minorei în România de către mamă, precum și refuzul înapoierii acesteia în Canada, unde copilul își avea reședința obișnuită s-au făcut cu încălcarea drepturilor părintești ale tatălui, astfel că se încadrează în situația considerată de Convenție drept ilicită.
Deși s-a invocat de către pârâtă în față primei instanțe dispozițiile art. 13 lit.b din Convenție, ce instituie o situație de excepție în care autoritatea judiciară (ori administrativă) sesizată cu o cerere nu este ținută să dispună înapoierea imediată a copilului - respectiv atunci când există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip să-l situeze într-o situație intolerabilă - Curtea reține că din probele administrate nu reiese că în cauză se regăsesc aceste situații de excepție, nerezultând din actele de la dosar, existența pericolul fizic sau psihic la care minora ar fi expus în cazul înapoierii către tatăl său.
Curtea va avea în vedere în acest sens atât inexistența unor informații privind o atare împrejurare excepțională puse la dispoziția sa conform art. 13 alin. ultim din Convenție, cât și faptul că actele medicale aflate la dosar privind starea de sănatate a minorei (ce prezintă o întârziere în dezvoltare cognitivă, cu un comportament mai agitat) nu relevă riscul grav invocat la care copilul ar fi expus în cazul înapoierii sale, pârâta precizând doar că un asemenea risc ar apărea în cazul revenirii sale într-un "mediu ostil", aspect oricum nedovedit.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 524/CC/2008 din 11.07.2008 pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul civil nr-, prin care minora a fost încredințată vremelnic pârâtei, sentință cu privire la care se solicită de către aceasta din urmă să se țină seama în cauza de față, tribunalul constată că hotărârea invocată nu are nici o relevanță în prezenta cauză, nici prin prisma soluției pronunțate și nici a considerentelor pentru care acesta a fost luată, având în vedere dispozițiile art. 17 din Convenția d l Haga privind aspectele civile ale răpirii internaționale de minori - conform cărora această împrejurare singulară nu poate justifica un refuz de a retrimite copilul potrivit Convenției -, precum și împrejurarea că a fost pronunțată în urma unei proceduri urgente și în care nu se examinează fondul aspectelor litigioase, respectiv pe cale de ordonanță președințială, conform art. 581.proc.civ. (judecata având loc fără citarea părților.).
Pe de altă parte, trebuie remarcat, față de prevederile Convenției privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și măsurile privind protecția copiilor, adoptată la Haga la 19.10.1996 și semnată de România la 15.11.2006, că nici nu s-a solicitat ca recunoașterea acestei hotărâri să fie făcută în Canada.
În considerarea celor expuse anterior, Curtea apreciază că cererea formulată de reclamant de înapoiere a minorei la reședința sa obișnuită, cerere fundamentată pe dispozițiile Convenției d l Haga, este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 3 și 12 alin. 1 și 2 din Convenție, se impunea admiterea acesteia.
În consecință, în baza art. 312 alin.1 proc.civ. rap. la art. 304 pct.9 proc.civ. Curtea va admite recursurile declarate în cauză și va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii cererii promovate de reclamant și dispunerii înapoierii imediate a minorei de către pârâtă.
Se va da curs cererii reclamantului referitoare la prevederile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25.10.1980, Curtea stabilind termen pentru executarea obligației de înapoiere a copilului o lună de la pronunțarea prezentei decizii, irevocabilă conform art. 377 alin.2 pct.4 proc.civ. sub sancțiunea unei amenzi civile în favoarea Statului Român, în cuantum de 2500 lei (RON).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de recurentul reclamant MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR în calitate de Autoritate centrală pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Convenției d l Haga din 1980 - pentru, împotriva sentinței civile nr.1055/23.09.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ). și AUTORITATEA TUTELARĂ DE PE LÂNGĂ PRIMĂRIA.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că admite cererea.
Dispune înapoierea minorei, născută la 20.08.2004, de către pârâtă, la reședința obișnuită a tatălui din Canada, 6324 rue De, 1PS,.
Stabilește termen pentru executarea obligației de înapoiere a minorei o lună de la pronunțarea prezentei decizii, sub sancțiunea unei amenzi civile în favoarea Statului Român, în cuantum de 2500 lei (RON).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- --- MARI
GREFIER,
Red.:jud.NG.
.:NG.
2 ex./15.02.2010
-5 - Jud. Fond:
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Mihai Andrei Negoescu Gândac
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1437/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
