Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 37
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe revizuienta, domiciliată în I, str. - nr. 39, -. A, parter,. 4, jud. I în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - reîncredințare minor - revizuire împotriva deciziei civile nr. 18 din data de 12 februarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuienta asistată de avocat și intimatul personal, lipsă fiind reprezentantul legal al autorității tutelare Primarul comunei, jud.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea cererii de revizuire.
Avocat, pentru revizuienta, având cuvântul, arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 322 punctul 5 cod procedură civilă, respectiv pe împrejurarea că - după pronunțarea deciziei civile de Curtea de APEL IAȘI - a intrat în posesia unui înscris doveditor, care nu a putut fi înfățișat instanței întrucât a fost obținut după pronunțarea deciziei.
Astfel, înscrisul de care se face vorbire respectiv "Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală a revizuientei pronunțată în dosarul nr. 4539/P/2008", are un caracter determinat în dezlegarea pricinii și poate modifica soluția pronunțată. Acest înscris atestă împrejurarea că minora refuză să se întoarcă la mama vitregă și că nimeni nu o ține cu forța acolo unde se află în prezent.
La instanța de apel, revizuienta a depus la dosar evaluarea psihologică a minorei, iar ulterior, după aflarea soluției pronunțată de instanța de recurs, minora a suferit o "tulburare depresiv - anxioasă" determinată de "teama acută de a fi separată de mamă". În aceste condiții, revizuienta a fost nevoită să apeleze la sprijinul unui medic psihiatru, pentru a preîntâmpina consecințe deosebit de grave în ceea ce privește starea psihică a minorei. De altfel, față de starea psihică prezentă a minorei este imposibilă executarea silită de către tată și executorul judecătoresc a sentinței civile prin care i-a fost încredințată minora.
Pentru aceste motive solicită în principiu admiterea cererii de revizuire formulată și în consecință a se respinge recursul formulat de, fiind în interesul superior al minorei ca aceasta să rămână în continuare în grija mamei.
Intimatul, având cuvântul, solicită respingerea cererii de revizuire formulată de revizuienta, ca fiind inadmisibilă și menținerea deciziei civile pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, ca fiind legală și temeinică, având în vedere că actuala sa soție s-a ocupat în permanență de creșterea și educarea minorei.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:
Prin decizia nr.18 din 12 februarie 2009, Curtea de APEL IAȘIa admis recursul pârâtului împotriva deciziei civile nr.734 din 5 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care a modificat-o în tot. Curtea a admis apelul formulat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5630 din 7 mai 2008 Judecătoriei Iași, pe care a schimbat-o în tot, respingând acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și obligând-o pe să-i plătească lui cheltuieli de judecată în sumă de 1012 lei.
Curtea de apel a reținut, în motivarea deciziei, că prin sentința civilă nr.5630/7 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr-, s-a admis acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul, s-a dispus reîncredințarea minorei -, născută la 4 septembrie 1998, spre creștere și educare reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru minoră, în cotă de din venitul net lunar al acestuia, de la data pronunțării hotărârii și până la majoratul copilului.
În considerentele acestei sentințe s-a arătat că minora -, născută la data de 4 septembrie 1998, fost încredințată spre creștere și educare (ca urmare a divorțului părinților săi, părțile din prezenta cauză ) tatălui.
Mama sa, reclamanta, a solicitat reîncredințarea minorei, o primă acțiune fiindu-i respinsă, prin sentința civilă nr. 1911/2006, depusă la fila 5 dosar.
Rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză că reclamanta a păstrat - pe toată perioada de la încredințarea minorei către tată și până la promovarea acțiunii - legătura cu minora și i-a trimis acesteia pachete.
A păstrat reclamanta legătura cu fetița preponderent prin școală, așa cum rezultă din declarația martorei, învățătoarea fetiței.
A constatat instanța, din înscrisurile depuse la dosar, că reclamanta ca și pârâtul au condițiile materiale necesare creșterii și educării fetiței.
Audiată, minora a declarat că se înțelege mai bine cu bunicii paterni decât cu soția tatălui, că se înțelege foarte bine cu mama și că dorește să fie reîncredințată mamei.
Articolul 44 Codul familiei prevede posibilitatea modificării măsurilor privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, în cazul schimbării împrejurărilor.
În speță, din probele administrate, rezultă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de instanță la data pronunțării asupra cererii de încredințare a minorului, fiind incidente dispozițiile art. 44 Codul familiei, a constatat JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
Astfel, mama reclamantă a dovedit că are condițiile materiale și morale pentru creșterea și educarea fiicei sale, atașament față de aceasta și dorința de a fi împreună cu fetița sa.
Pârâtul, căruia i-a fost încredințată fetița, este militar, situație în care este mare parte din timp plecat, participând la misiuni în străinătate.
Și în prezent pârâtul este plecat într-o misiune în, urmând să se întoarcă în luna august.
În absența tatălui, fetița locuiește cu soția tatălui, și cu bunicii paterni, de minoră ocupându-se în principal, așa cum rezultă din declarația martorelor audiate la solicitarea pârâtului.
Minora este bine îngrijită și are rezultate școlare foarte bune dar - așa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar și din declarația martorei - este introvertită și are momente de instabilitate emoțională.
Dorința minorei este să locuiască împreună cu mama sa, de care este profund atașată.
A apreciat instanța că este în interesul superior al minorei să crească alături de părintele care îi poate oferi condiții optime de creștere și dezvoltare, care îi oferă climatul de liniște și stabilitate de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasă și față de care copilul prezintă atașament; instanța a apreciat întemeiată cererea de reîncredințare a minorei formulată de reclamantă, considerând că raportat la dovezile produse de mamă în ce privește condițiile pe care le poate oferi minorei și la dorința minorei de a fi reîncredințată mamei, situația avută în vedere de instanță - la momentul încredințării fetiței către tată - s-a schimbat.
Față de reîncredințarea minorei către mamă, în temeiul art. 42 alin. 3, 86 și 94 alin. 3 Codul familiei, a fost obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere pentru minoră, având în vedere că la întreținerea minorului trebuie să participe ambii părinți și că descendentul, conform dispozițiilor art. 86 alin. 2 Codul familiei, are drept la întreținere indiferent care ar fi pricina nevoii în care se află.
A stabilit instanța pensia de întreținere la din venitul net al pârâtului, având în vedere că minora este singurul copil în întreținerea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelantul a susținut că instanța a considerat încheiată cercetarea judecătorească la termenul din 07.05.2008 și a acordat cuvântul pe fond, deși nu fuseseră administrate toate probele, respectiv nu se efectuase ancheta socială la domiciliul său; singura anchetă socială care a fost efectuată și depusă la dosar nu este cea de la domiciliul reclamantei, cum în mod eronat a reținut instanța de fond la pagina 3 din cuprinsul hotărârii, ci aceea de la domiciliul mătușii minorei (sora intimatei-reclamante, din localitatea, comuna, județul V); domiciliul reclamantei, după cum se poate observa din cuprinsul acțiunii, este în Italia. Apelantul a învederat că acțiunea intimatei-reclamante, privind reîncredințarea minorei, este neîntemeiată, deoarece potrivit dispozițiilor art. 44 din Codul familiei trebuia să se sprijine pe aspecte de fapt care să nu fi fost avute în vedere de instanță atunci când a hotărât încredințarea acesteia apelantului și care să se bazeze în principal pe interesul minorului, conform art. 42 din Codul familiei; probele administrate în cauză nu duc la concluzia că interesul minorei ar fi acela de reîncredințare a sa celuilalt părinte; greșit instanța de fond a reținut că intimata-reclamantă are condiții materiale și morale pentru creșterea și educarea fiicei sale, atâta vreme cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei reiese că are închiriat un apartament pentru o perioadă de 6 luni, este angajată pe o perioadă determinată, nu a plătit niciodată pensie de întreținere.
Prin decizia civilă nr.734/5 noiembrie 2008 Tribunalul Iașia respins apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.5630/7.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință ce a fost păstrată.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 1213/14.02.2005 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 19450/2004 s-a declarat desfăcută căsătoria părților și s-a dispus ca minora -, născută la 4.09.1998, să fie încredințată spre creștere și educare tatălui -. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că minora se afla în grija tatălui de mai mult de 1 an, mama fiind plecată în Italia.
Astfel după cum rezultă din probatoriul administrat la instanța de fond, reclamanta locuiește în continuare în Italia, unde are o locuință stabilă și un loc de muncă ce îi asigură veniturile necesare unui trai decent. De la momentul încredințării minorei tatălui, reclamanta a luat legătura cu minora, de cele mai multe ori telefonic și i-a trimis acesteia pachete cu haine, jucării și rechizite școlare. Trebuie menționat că pârâtul nu a avut posibilitatea să-și exercite în mod permanent, nemijlocit, drepturile părintești asupra minorei, din caracterizarea nr. A 1124/9.04.2008 emisă de Ministerul Apărării - UM 01564 I rezultând că pârâtul a participat la misiuni internaționale -, Irak - misiuni ce s-au desfășurat pe o perioadă mare de timp. Ancheta socială efectuată la judecata în fond (neefectuarea anchetei invocată de pârât în motivele de apel nu poate fi reținută) a evidențiat că - la 6 mai 2008, data deplasării reprezentanților Serviciului de Asistență Socială la domiciliul pârâtului - acesta se afla în Irak, din februarie 2008. În acest interval minora a rămas în grija bunicilor paterni și a soției pârâtului. Se reține - astfel - că pârâtul nu poate fi considerat o prezență permanentă în viața minorei.
Din certificatul de psiho-diagnostic depus în această fază procesuală rezultă că divorțul părinților și lipsa efectivă a acestora din viața minorei, pe perioade mari de timp, s-au repercutat negativ asupra stării emoționale a fetiței. Astfel, s-a evidențiat dificultatea de a relaționa cu mama vitregă și dorința de apropiere de mama naturală, supărare și rejecție față de tată, anxietate de separare cu referire directă la separarea de mamă, și atașament față de mamă.
Situația actuală, astfel cum este reținută și de prima instanță, reclamă modificarea măsurii încredințării, interesul superior al minorei impunând ca aceasta să beneficieze de prezența efectivă, cu caracter permanent, a cel puțin unuia dintre părinți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate întrucât - conform dispozițiilor art.44 Cod familie - hotărârea trebuia să se sprijine pe aspecte de fapt care să nu fi fost avute în vedere de instanță atunci când a hotărât încredințarea copilului recurentului și să se bazeze în principal pe interesul minorului, conform art.42 Cod familie.
Recurentul a susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile art.44 Cod familie, deoarece revenirea asupra măsurii încredințării inițiale trebuie să aibă o justificare temeinică, precum faptul că menținerea copilului la părintele căruia i-a fost încredințat inițial ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice, creșterii sau educării sale.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea a reținut că recursul se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
S-a constatat că, de regulă, exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești se realizează într-un mediu familial care presupune prezența permanentă a părinților alături de copilul lor, în cadrul instituției căsătoriei.
căsătoriei, ca urmare a divorțului, separarea vieții foștilor soți duc la măsura încredințării copilului unuia sau altuia dintre ei.
Prin sentința civilă nr.1213/14.02.2005 pronunțată de Judecătoria Iași, minora, născută la data de 04.09.1998, a fost încredințată tatălui, spre creștere și educare, instanța reținând că acesta prezenta garanții materiale și morale pentru asigurarea unei creșteri și dezvoltări normale a minorei.
Curtea a apreciat că în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al minorei, principial, ambii părinți ar trebui să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, fiind excluse șicanele, de așa manieră încât copilul să se bucure de prezență, de afecțiune, de grijă din partea ambilor părinți.
Articolul 44 Cod familie statuează posibilitatea reîncredințării minorului, dacă au intervenit modificări în ceea ce privește împrejurările avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea pe baza unei hotărâri judecătorești.
De o asemenea schimbare a împrejurărilor putem vorbi doar atunci când există motive puternice, care să demonstreze că menținerea copilului minor la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale.
Criteriul după care trebuie să se călăuzească instanțele pentru a decide cu privire la reîncredințarea copilului minor este interesul acestuia, astfel cum apare acest principiu reglementat de art.2 Legea 272/2004.
În determinarea interesului superior al copilului minor trebuie să se țină seama de o serie de factori, cum ar fi: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților față de copil, atașamentul copilului față de unul sau altul dintre părinți.
Rezultă, așadar, că noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama pentru reîncredințarea acestuia din urmă, are un caracter complex, instanța urmând să aibă în vedere întregul context situațional, respectiv de împrejurări privind vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Articolul 32 din Legea 272/2004 statuează că minorul are dreptul de a fi crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, potrivit cu însușirile sale, spre a-l face folositor societății.
Probatoriile administrate atestă că - în perioada cât minora a fost în îngrijirea tatălui - aceasta a urmat cursurile școlare la Școala " " din I în anul școlar 2007/2008 finalizând semestrul I cu calificativul " ", aspect dovedit cu caracterizarea nr.51/13.03.2008 (fila 42 dosar fond).
Minora era bine îngrijită, iar la teme era ajutată fie de tată, fie de actuala soție a acestuia, numita. Tot soția tatălui era cea care o ducea dimineața cu mașina la școală, conform depozițiilor martorelor și. cu școala era menținută de tată și bunica paternă.
Ceea ce particularizează pricina pendinte este faptul că minora a fost luată de mamă de la școală, în aprilie 2008, fiind dusă la sora mamei, numita din, județul
De la acel moment minora a abandonat școala, fiind declarată repetentă, conform adeverinței nr.937/03.09.2008 emisă de Școala " " De asemenea, prin adresa nr.2395/06.10.2008, Inspectoratul Școlar Județean V, Școala cu clasele I-VIII atestă faptul că minora nu figurează în evidențele lor școlare pentru anul 2007/2008. Ancheta socială efectuată în confirmă că minora este în grija exclusivă a mătușii materne, cu mama ținând legătura telefonic. Acest aspect a fost recunoscut de intimată la interogatoriu și reiese din ancheta socială și din depozițiile martorilor.
Ținând cont de probatoriul administrat, Curtea a apreciat că nu ne putem situa în ipoteza pe care o are în vedere art.44 Cod familie, deoarece nu au intervenit modificări în ceea ce privește împrejurările avute în vedere la momentul când s-a dispus încredințarea fetiței către tatăl său.
Situația în care se afla copila la acest moment - de când a fost luată de mamă - este de natură a avea consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării, creșterii și în special asupra educației sale.
Curtea a apreciat că și la acest moment cele mai bune condiții pentru creșterea și educarea minorei le oferă tatăl, considerentele avute în vedere la acel moment fiind de actualitate. Curtea a admis recursul, modificând în tot decizia Tribunalului Iași. A fost admis apelul lui și a fost schimbată în tot sentința Judecătoriei Iași, fiind respinsă acțiunea de reîncredințare.
Reclamanta a formulat cerere de revizuire a deciziei Curții de APEL IAȘI, întemeindu-și calea de atac pe dispozițiile articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, revizuienta arată că - după pronunțarea deciziei instanței de recurs - a intrat în posesia unui înscris doveditor determinant, care nu a putut fi înfățișat instanței, întrucât a fost obținut ulterior soluționării recursului.
prezintă Ordonanța de scoatere a sa de sub urmărire penală, pronunțată în dosarul nr.4539/P/2008.
Revizuienta învederează că înscrisul este unul determinant pentru dezlegarea pricinii, dezlegare care se face sub imperativul ocrotirii interesului superior al copilului. Ea pretinde că înscrisul atestă - fără echivoc - împrejurarea că minora refuză să se întoarcă la mama vitregă, starea psihică a fetiței determinând în viitor imposibilitatea executării silite a deciziei de către tatăl intimat.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Revizuienta a depus la dosar Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, pronunțată la 6 ianuarie 2009 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, în dosarul nr.4539/P/2008. Prin ordonanță procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru infracțiunea prevăzută de articolul 307 alineat 1 Cod penal, a învinuitei, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Procurorul a reținut, în motivarea ordonanței, că - la data de 22.04.2008 -, în calitate de curator al minorei, a sesizat organele de poliție cu privire la împrejurarea că aceasta din urmă a fost luată de mama sa, învinuita, de la școală și dusă la sora ei ( ) acasă, unde "este ținută în mod ilegal și lipsită de libertate", în condițiile în care, cu ocazia divorțului părinților minorei, instanța de judecată a încredințat-o tatălui spre creștere și educare.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, într-adevăr, prin sentința civilă nr.1213/14.02.2005, minora a fost încredințată numitului, tatăl său.
Ulterior, sus-numitul s-a recăsătorit cu petenta și a plecat în misiune în străinătate, fiind cadru militar activ.
În absența tatălui, fetița a locuit cu soția acestuia și cu bunicii paterni, de ea ocupându-se - în principal -.
La data de 11.03.2008 minora a fost luată de mama sa, învinuita, și dusă la domiciliul surorii sale, după care mama a părăsit țara, plecând în Italia la muncă.
Fiind audiată, la care se afla fetița, a confirmat că minora a fost lăsată în grija sa, precizând că - atunci când petenta a venit personal să o ia - nu s-a opus. Acest aspect este confirmat de în depozițiile date în cauză ("M-am prezentat la domiciliul numitei unde se afla și, care mi-a spus că nu vrea să meargă cu mine și că o așteaptă pe mama sa, care urmează să se întoarcă din Italia. Numita nu s-a opus ca eu să iau copilul").
Pe parcursul efectuării cercetărilor învinuita a introdus acțiune la Judecătoria Iași, solicitând reîncredințarea minorei, acțiune admisă prin sentința civilă nr.5630 din data de 07.05.2008, prin care s-a dispus reîncredințarea minorei, spre creștere și educare, mamei.
Fiind audiată, învinuita a recunoscut fapta reținută în sarcina ei și și-a motivat atitudinea prin aceea că nu a putut rezista rugăminților fetiței, de a nu o mai duce înapoi.
În cauză a fost audiată și minora, aceasta confirmând că a rugat-o pe mama sa să o ia la ea, deoarece nu se înțelegea deloc cu petenta. Ulterior, aceasta a venit s-o ia înapoi, însă a refuzat să se întoarcă la tatăl său.
Din materialul de urmărire penală rezultă că, prin conținutul ei concret, fapta săvârșită de învinuită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, aducând o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală. La stabilirea acestui grad de pericol social s-au avut în vedere atât circumstanțele reale în care a fost săvârșită fapta, cât și circumstanțele personale ale învinuitei.
Astfel, conduita sinceră manifestată de învinuită pe parcursul urmăririi penale, împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv pe fondul unor relații încordate între minoră și soția tatălui său, în condițiile unei stări de instabilitate generată de împrejurarea că fetița era lipsită de prezența ambilor părinți, care erau plecați din țară, lipsa antecedentelor penale ale învinuitei și împrejurarea că se află la primul conflict cu legea constituie elemente care reduc semnificativ gravitatea faptei în ansamblu și impun concluzia că nu e necesară aplicarea unei pedepse, sancțiunea amenzii administrative învederându-se a fi suficientă pentru reeducarea victimei.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este fondată cererea de revizuire de față, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Codul d e procedură civilă reglementează revizuirea ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza unor noi împrejurări invocate care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii. Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă, în raport de actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă ulterior s-au descoperit materiale noi, astfel încât situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.
Temeiul de revizuire de la punctul 5 al articolului 322 Cod procedură civilă, invocat în cauza de față, vizează descoperirea, după darea hotărârii, a unor înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru incidența acestui motiv de revizuire sunt:
a - prezentarea, de partea interesată, a unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată;
b - înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat prin alte mijloace de probă;
c - înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită. Interpretarea jurisprudențială a acestei condiții - de fosta C Supremă de Justiție - admite că sunt situații în care pot fi invocate în revizuire și înscrisuri inexistente în momentul pronunțării hotărârii atacate, dacă este vorba despre decizii judiciare, obținute în baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului, întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară.
d - înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții;
e - înscrisul să fie determinant, în sensul că - dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului - soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Condițiile enunțate trebuie îndeplinite cumulativ și - în speță - Curtea constată întrunirea lor. Se reține - astfel - că ordonanța procurorului este un înscris ce nu s-a folosit în recurs, care are forță probantă prin el însuși și că înscrisul exista la momentul judecării recursului, dar nu a putut fi prezentat de deoarece nu-i fusese comunicat de Parchet, împrejurare mai presus de voința intimatei-revizuiente. În fine, cuprinsul ordonanței atestă caracterul său de act determinant. Curtea de apel constată că procurorul, care a avut la dispoziție o gamă mai variată de mijloace de probă, pe care le-a administrat nemijlocit, atestă buna credință a lui și faptul că a acționat exclusiv în interesul fetiței. Atât timp cât elementul hotărâtor în decizia de admitere a recursului lui l-a reprezentat luarea copilului, de mamă, anterior pronunțării unei sentințe irevocabile, este evident că în lumina împrejurărilor noi, atestate de ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, hotărârea de reîncredințare a copilului mamei apare ca legală și temeinică, corespunzând interesului superior al fetiței, ocrotit conform art.2 din Legea nr.272/2004.
Raportat considerentelor expuse Curtea va admite cererea de revizuire și - schimbând în tot decizia Curții de APEL IAȘI - va respinge recursul formulat de și va menține decizia Tribunalului Iași.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr.18 din 12 februarie 2009 Curții de APEL IAȘI, hotărâre pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.734 din 5 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Curtea de APEL IAȘI:
-
-
-
17.IV.2009.-
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
| ← Răpire internațională de copii. Decizia 765/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
