Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 372
Ședința publică din 13 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
JUDECĂTOR 3: Erica Nistor Președinte Secție Civilă
GREFIER:
S-a luat în examinare pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 399/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă, în contradictoriu cu pârâta intimată, având ca obiect reîncredințare minor.
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru deliberare și pentru a se depune concluzii scrise, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei pentru termenul de astăzi,
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 399/18.12.2008 pronunțată în dosar nr. de mai sus, Tribunalul Arad - Secția Civilă a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1424/21.07.2008 pronunțată de Judecătoria Arad și l-a obligat pe acesta să-i plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr. 1424 din 21 iulie 2008, fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul a împotriva pârâtei, pentru reîncredințare minor.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 189/2002, pronunțată în dosarul nr. 757/A/2002 Tribunalul Arada admis apelul împotriva sentinței civile nr. 719/04.10.2001, pronunțată de Judecătoria G în dosar nr. 867/2001, prin care s-a dispus încredințarea minorului la mama sa.
De asemenea a constatat că potrivit anchetelor sociale efectuate în cauză la domiciliul părților, reiese că ambii părinți oferă condiții bune pentru creșterea și îngrijirea minorului și de asemenea că mama minorului a fost plecată o perioada de 2 luni la muncă în străinătate, minorul fiind lăsat la bunica maternă.
Prima instanță a considerat că, potrivit declarațiilor martorilor audiați, nu rezultă necesitatea reîncredințării minorului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului și schimbarea in tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și reîncredințării minorului spre creștere și educare.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că, criteriile pe care le-a reținut prima instanță fiind cele referitoare la condițiile materiale ale părților, făcând abstracție de cererea introductivă prin care a arătat că pârâta nu se mai ocupă de minor fiind plecată în străinătate, iar minorul lăsat la bunica maternă, contrar voinței lui.
De asemenea consideră că prin soluția dată, prima instanță nu a manifestat rol activ și a încălcat grav principiul egalității părinților în a se ocupa de creșterea și dezvoltarea minorului, deoarece pârâta, fiind plecată periodic la muncă în străinătate nu are posibilitatea de a supraveghea și îngriji copilul, iar bunica maternă este o femeie în vârstă de peste 60 ani, bolnavă, nefiind în măsură să-i asigure condiții corespunzătoare de supraveghere.
A mai arătat că, minorul a urmat cursurile grădiniței din localitatea, iar din luna septembrie va urma cursurile scolii generale din localitatea, iar în urma audierii acestuia, minorul și-a exprimat atașamentul față de reclamant și dorința de a locui cu acesta.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, arătând că nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza pronunțării hotărârii prin care i-a fost încredințat minorul, motivele invocate fiind nefondate, nereale și lipsite de suport legal.
Pârâta a mai arătat că în perioada de 2 luni cât a fost plecată, la muncă, în Germania a împuternicit-o pe mama sa să se ocupe de îngrijirea minorului, însă reclamantul a luat minorul la domiciliul său refuzând să-l mai aducă înapoi la pârâtă, fiind nevoită să solicită pe calea ordonanței președințiale, înapoierea minorului, însă cu toate încercările pârâtei pe cale amiabilă, reclamantul a refuzat să aducă minorul la domiciliul pârâtei din.
Examinând apelul de față prin prisma motivelor invocate de reclamant, a apărărilor formulate de pârâtă și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 295 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că, acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Astfel, așa cum a stabilit corect și prima instanță, pe baza materialului probator administrat în cauză și care a fost suplimentat în faza procesuală a apelului, nu rezultă necesitatea reîncredințării minorului în condițiile art. 44 Codul familiei întrucât elementele esențiale, între care primordial este interesul superior al minorului, ce au stat la baza hotărârii judecătorești - decizia civilă nr. 189/2002 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul civil nr. 757/A/2002 prin care s-a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare la mama pârâtă, decizie rămasă definitivă, executori și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1595/2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 3638/C/2002, au rămas în principal neschimbate.
Prin decizia civilă nr. 723 din 11 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul civil nr. 6676/A/2002, s-a stabilit dreptul reclamantului de a avea legături personale cu minorul, născut la data de 13 mai 2002, constând în dreptul reclamantului de a-l lua pe minor la domiciliul său din comuna, județul A, în prima săptămână a fiecărei luni din ziua de joi orele 16,00 până duminica seara la orele 18,00 și câte 2 săptămâni în perioada de vară, respectiv în lunile august în a doua parte a fiecărei luni, cu obligația reclamantului de a-l readuce pe minor la domiciliul pârâtei din orașul. Aceste măsuri dispuse de instanță de judecată au fost respectate de părți până în luna aprilie 2008, când reclamantul l-aluat pe minor la domiciliul său, refuzând apoi, cu rea-credință, înapoierea copilului mamei pârâte, sfidând astfel dispozițiile sentințelor judecătorești deja menționate cât și ordonanța președințială nr. 569 din 22 iulie 2008, pronunțată de Judecătoria G în dosarul civil nr- (fila 18 dosar), pusă în executare silită în dosarul execuțional nr. 65 din 19 septembrie 2008 Biroului executor Judecătoresc - I ( fila 24 dosar).
În ședința Camerei de consiliu din 7 noiembrie 2008, Tribunalul a procedat la audierea minorului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal din 7 noiembrie 2008 (fila 28 dosar), minorul a declarat că este elev în clasa a I-a, la Școala din satul județul A, că dorește să rămână la unde a locuit de când s-a născut, împreună cu bunicii paterni, a locuit aproximativ o lună, cu mama sa in localitatea, unde a fost dus cu forța de către aceasta. Susține că este atașat de tatăl său și că îi este frică de mama sa pentru că îl și nu dorește sub nici o formă să rămână la mamă.
Opinia minorului, cu referire specială la părinții săi, este reflectată în conținutul adresei nr. 52.677 din 10 decembrie 2008, emisă - la cererea instanței - de către Direcția generală de asistență și protecția copilului a județului A, care cuprinde constatările științifice având ca obiect efectuarea unei evaluări psihologice a minorului, examinarea și concluziile comisiei de specialiști făcându-se de către dr., psiholog și psiholog.
Din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, a rezultat fără echivoc că, reclamantul în mod sistematic, a exercitat asupra minorului o influență negativă de natură a-i influența comportamentul și atitudinea ostilă, lipsită de afecțiune, față de mama pârâtă, cu consecințe nefaste asupra dezvoltării viitoare a copilului minor.
Ori, potrivit art. 44 Codul familiei, măsura reîncredințării copilului minor de la un părinte la celălalt trebuie să aibă la bază criteriul interesului superior al minorului. La aprecierea acestui interes - cu valoare de principiu, reglementat atât de dreptul comun în materie cât și prin dispozițiile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului - trebuie să se aibă în vedere nu numai bunăstarea materială a părinților, ci mai ales afecțiunea pe care minorul o poate găsi la unul sau altul dintre părinți, cu atât mai mult în situația în care vârsta fragedă a minorului necesită o îngrijire corespunzătoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea ei și a sentinței și, în consecință admiterea acțiunii.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ. iar în fapt pe aceea că ambele instanțe anterioare au nesocotit principiul în materie consacrat de Legea nr. 272/2004, respectiv cel al interesului superior al minorului.
În concret, s-a susținut că s-au avut în vedere doar decizia civilă nr. 723/11.11.2002 a Tribunalului Arad prin care minorul a fost încredințat mamei și eforturile ei de a executa această hotărâre, nu și faptul că, cu excepția unei scurte perioade, mediul familial obișnuit al copilului a fost la domiciliul reclamantului și al părinților săi unde a locuit și pârâta până în primăvara anului 2008 chiar dacă soții erau divorțați de câțiva ani.
De la acea dată copilul a fost luat, împotriva voinței sale la domiciliul pârâtei, care locuiește în casa din, proprietatea părinților săi, în grija cărora a rămas atunci când pârâta a plecat în străinătate.
S-a afirmat că reclamantul dorește prin prezentul proces o legalizare a unei situații de fapt, aceea de a păstra minorul în mediul în care a crescut, eventual integrarea într-un mediu pe care acesta îl refuză.
În același sens s-a menționat că nu s-a ținut cont de opinia minorului de a rămâne la tată, aspect care are un rol hotărâtor în procedura încredințării, instanțele luând în considerare referatul Direcției pentru protecția copilului care - în opinia reclamantului - nu răspunde obiectivelor instanței, conține aprecieri lipsite de adevăr și fără suport probator, are un caracter tendențios și este întocmit fără profesionalism și, în plus, una din persoanele care l-au semnat - respectiv d-na dr. - nici nu a participat la efectuarea anchetei.
Reclamantul a mai criticat hotărârea anterioară și pentru aceea că, în mod netemeinic, s-a reținut că el ar avea o influență negativă asupra copilului, de natură a influența comportamentul ostil și lipsa de afecțiune față de pârâtă în condițiile în care, chiar și după divorț până în primăvara lui 2008, pârâta a rămas cu copilul și soțul său în domiciliul acestuia din urmă; atitudinea de ostilitate din cadrul familiei fiind manifestată de aceasta, prin formularea unor plângeri penale și sesizări la adresa reclamantului.
Concluzionând, s-a menționat în recurs că nu s-a ținut cont în cauză de interesul superior al copilului (ca și criteriu fundamental în materie prevăzut de Legea nr. 272/2004), precum și de celelalte elemente determinante din dosar respectiv opinia minorului, condițiile materiale net superioare oferite de reclamant precum și atașamentul evident al copilului față de tatăl său.
Prin întâmpinarea formulată în cauză ca și prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de amânare a pronunțării, intimata pârâtă a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantului considerând că ambele instanțe anterioare au făcut în cauză o corectă interpretare a probelor și o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce caracterizează procedura reîncredințării minorului.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Obiectul cauzei de față vizează reîncredințarea minorului, născut la 18.05.2008, la tatăl reclamant, după ce anterior, prin decizia civilă nr. 189/21.03.2002 a Tribunalului Arad fusese încredințat mamei în cadrul procesului de divorț.
La data stabilirii acestei măsuri au fost avute în vedere - printre altele - și condițiile materiale menționate și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi soți (în fapt aceleași ca și în prezent), pe baza cărora s-a concluzionat că în locuința părinților săi - cu care pârâta face domiciliu comun -, sunt create condiții materiale și morale necesare creșterii și educării minorului iar faptul că reclamantul ar putea oferi condiții materiale mai bune nu este de natură să motiveze încredințarea minorului la acesta (a se vedea în acest sens decizia civilă nr. 1595/13.02.2002 a Curții de Apel Timișoara de la filele 20-21 dosar Judecătoria Ineu prin care s-a respins recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 189/2002 a Tribunalului Arad ).
circa un an de la pronunțarea divorțului, în încercarea de a mai da o șansă căsniciei lor, părțile au continuat relația de cuplu în locuința reclamantului, până în primăvara anului 2008, perioadă în care pârâta a fost plecată la muncă în străinătate pentru intervale scurte de timp, decizie la care reclamantul nu rezultă că s-ar fi opus în vreun fel (depoziția martorei -, fila 47 dosar fond).
La data când s-a solicitat reîncredințarea minorului și când părțile locuiau deja separat pârâta avea exact aceleași condiții materiale ca și la data când se judecase divorțul lor de către Tribunalul Arad iar faptul că a fost plecată la muncă în străinătate pentru scurt timp nu a reprezentat o manifestare de abandon a copilului său ci o decizie responsabilă, în a-și procura legal resursele materiale necesare îngrijirii acestuia, comportament cu care, de altfel, și reclamantul fusese de acord pe perioada conviețuirii de după divorț.
Pe perioada celor două luni cât a lucrat legal în Germania, pârâta s-a preocupat ca fiul său să fie îngrijit de mama sa căreia i-a dat și împuternicire în acest sens, după acest scurt interval de timp ea întorcându-se acasă.
În decursul celor două luni cât pârâta a lucrat în străinătate, reclamantul beneficiind de un program de vizitare a minorului la domiciliul său și-a exercitat acest drept, însă ca urmare a contactului repetat al copilului cu tatăl său și familia acestuia a început să-și manifeste intenția de a nu mai reveni la domiciliul mamei din localitatea, atitudine manifestată ulterior ostentativ și cu ostilitate ori de câte ori mama pârâtă a încercat să-l readucă în domiciliul ei, singură sau cu sprijinul organelor de ordine și al executorului judecătoresc.
Pe baza raportului de evaluare psihologică a minorului întocmit de doi specialiști ai Direcției Generale a Asistență Socială și Protecția Copilului A și contrasemnat de șeful serviciului de specialitate, s-a și constatat, de altfel, că atitudinea de respingere a contactului cu mama sa și familia acesteia, este manifestată și datorată discuțiilor cu persoane adulte din familia tatălui de la care a învățat un limbaj ce depășește puterea lui de înțelegere, fapt care în mod cert, nu este în interesul bunei sale educații și creșteri.
Că minorul era atașat de mama sa, că-i era bine în preajma acesteia și că schimbarea radicală de atitudine s-a datorat influenței exercitate asupra sa în mediul familial al tatălui rezultă și din depoziția martorei (fila 50 dosar fond).
Probele dosarului demonstrează deci că de la momentul încredințării copilului la mamă și până la data formulării de către tatăl reclamant a cererii de reîncredințare a acestuia, nu s-au produs schimbări de natură a periclita creșterea, îngrijirea și educarea lui de către mamă.
Refuzul nejustificat al reclamantului, la insistențele repetate ale pârâtei, de a-i fi înapoiat copilul, manifestat pe fondul unor relații postmaritale încordate, a condus la apariția și perpetuarea unei stări de fapt în care minorului i-au fost induse, cu sau fără intenție vădită, sentimente și atitudini ostile mamei și familiei sale precum și convingerea că-i este mai bine acolo unde i se oferă mai mult din punct de vedere material, motiv pentru care și-a și manifestat opinia ca atare ori de câte ori s-a încercat luarea lui la domiciliul acesteia.
În condițiile în care nu s-au produs acele modificări majore în statutul moral sau material al mamei care, conform art. 44 din Codul familiei, ar permite reîncredințarea copilului la celălalt părinte, a ține seama doar de opinia minorului, formată sub influența covârșitoare a tatălui, ar însemna ca acestuia să i se dea câștig de cauză pentru consecințe produse prin propria culpă, demers pe care instanța nu-l poate recunoaște ca legitim.
Prin rămânerea minorului la domiciliul mamei nu va fi vătămat în nici un fel interesul superior al acestuia care presupune ca el să aibă posibilitatea de a percepe în mod nedenaturat legătura sa naturală și profundă cu cea care i-a dat viață și care, spre deosebire de fostul ei soț, a încercat să mențină deschis contactul copilului cu celălalt părinte, lucru pe care și acesta din urmă ar trebui să-l respecte.
Mai mult, tatăl ar trebui să accepte faptul că o bună conlucrare între părinți în această perioadă în care personalitatea fiului lor este în curs de modelare, este, în mod evident, în interesul acestuia de a ști să relaționeze corect cu cei din jur și de a avea o proiecție corectă despre a ceea ce reprezintă o relație de cuplu în care copii trebuie să fie scopul suprem al unei civilizate comunicări iar nu unor înfruntări generate de frustrarea de a nu fi putut, din varii motive, de a menține ca viabilă o căsnicie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 399/18.12.2008 pronunțată de Tribunalul Arad - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /13.04.2009
Tehnored. 2 ex./22.04.2009
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Erica Nistor
| ← Divort. Decizia 1386/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
