Divort. Decizia 1386/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1386/
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în comuna, sat,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr. 177 din 26.03.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 19 mai 2009, care face parte integrantă din prezenta când s-a amânat pronunțarea cauzei pe data de 26 mai 2009, pe 3 iunie 2009, 9 iunie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 01.06.2006 la Judecătoria Ploiești, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: -desfacerea căsătoriei încheiate la 26.07.1991, din vina exclusivă a pârâtului, reluarea numelui purtat anterior căsătoriei, acela de "", încredințarea spre creștere și educare a celor 3 copii minori rezultați din căsătorie, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere pentru cei 3 copii minori, raportat la veniturile acestuia, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că din anul 2003 conduita pârâtului în familie s-a schimbat în mod negativ. Au mai fost despărțiți și a avut pe rolul instanței o acțiune de divorț, nefinalizată în îndreptării spre normalitate a conduitei pârâtului. În data de 6.05.2006 a fost nevoită să plece împreună cu minorii din domiciliul comun, stabilindu-se la părinții ei. În ultima vreme pârâtul dădea dovadă de total dezinteres față de viața de familie, de educația copiilor, întârzia nejustificat, nu aducea veniturile obținute în gospodărie, în permanență provoca certuri, scandaluri, era violent, avea o atitudine ostilă și jignitoare față de ea și părinții ei. În ultima perioadă în familie era o stare tensionată, se vedea clar lipsa de afecțiune necesară unei căsătorii normale, ceea ce avea repercusiuni negative asupra copiilor.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât relațiile de familie nu sunt grav și iremediabil vătămate, căsătoria putând continua, separarea în fapt a fost inițiată de către reclamantă, aceasta fiind cea care refuză, neîntemeiat, continuarea relației de familie. A arătat că în perioada în care au locuit împreună cu socrii lui în gospodăria acestora au apărut primele tensiuni generate de influența părinților reclamantei, dar și de comportamentul acesteia. La sfârșitul lunii februarie 2002 reclamanta a recunoscut că săvârșise cea mai gravă greșeală, fiind singura dată când a reacționat nepotrivit față de soția sa. În luna mai 2006 soția lui a refuzat să îl însoțească în Italia iar la întoarcere a constatat că se mutase din apartament împreună cu copiii, fără a-i da nici o explicație plauzibilă și refuzând să se întoarcă. Atitudinea soției reclamante i-a derutat foarte mult pe copii, aceștia fiind cei mai afectați de hotărârea mamei lor de a părăsi domiciliul conjugal.
Prin sentința civilă nr. 910 din 30 ianuarie 2007, Judecătoria Ploiești, a respins cererea formulată de reclamanta - împotriva pârâtului - în contradictoriu cu Autoritățile Tutelare Consiliul local P și Consiliul local, ca neîntemeiată și a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la cheltuieli de judecată, luând act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut, din probatoriul administrat, că susținerile reclamantei nu sunt fondate. Astfel, martorii și au arătat că pârâtul s-a preocupat de familie, de creșterea și educarea copiilor, contribuind la cheltuielile comune cu veniturile obținute, arăta iubire pentru soția sa, însă părinții acesteia încercau să domine relația de cuplu. Reclamanta este cea care a avut o relație extraconjugală cu numitul pe parcursul căsătoriei, relație ce nu s-ar fi încheiat niciodată. Martorul a arătat că nu a văzut-o pe reclamantă cu mâna ruptă și nici nu are informații despre comportamentul inadecvat al pârâtului. Din declarațiile martorilor instanța a reținut existența unor neînțelegeri între părinții reclamantei și pârât, existența unei antipatii a părinților reclamantei. A înlăturat declarație martorei (mama reclamantei), datorită acestei antipatii constatate și pentru că nu se coroborează cu alte probe. În acțiunea formulată reclamanta nu a făcut referire la comportamentul violent al pârâtului și ca atare instanța de fond a înlăturat certificatele medico-legale, și datorită faptului că nu s-au coroborat cu alte probe. Instanța a apreciat că motivele de divorț invocate de reclamantă nu sunt temeinice, cu atât mai mult cu cât atitudinea pârâtului a fost de reluare a conviețuirii cu soția sa, care însă dorea să se împace doar cu condiția trecerii imobilului din com. pe numele copiilor și împăcării pârâtului cu părinții ei.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta - a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 177 din 26 martie 2008 Tribunalului Prahova.
În considerentele acestei hotărâri instanța de apel a reținut că prima instanță a analizat în mod detaliat și corect mijloacele de probă administrate în primul ciclu procesual, că în mod corect a fost înlăturată depoziția martorei. Instanța de apel a înlăturat declarația martorei C, ca fiind subiectivă și contradictorie. Pretinsele relații de concubinaj ale pârâtului nu au fost probate în mod indubitabil. Simpla despărțire în fapt a soților nu constituie un motiv temeinic în sensul art. 38 din Codul familiei, pentru a justifica desfacerea căsătoriei prin divorț. Dovezile administrate în ambele faze procesuale nu conduc la concluzia imposibilității continuării căsătoriei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta -, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea celor 2 hotărâri și rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că, în materie de divorț, legea prevede posibilitatea audierii ca martori a rudelor și afinilor până la gradul 3 inclusiv. Prin înlăturarea declarațiilor martorelor și C, instanța de apel a încălcat grav prev. art. 190 Codul d e Procedură Civilă. Atâta timp cât, instanța de apel a ținut cont de declarația mamei intimatului, pentru egalitate de tratament instanța de apel ar fi trebuit să țină cont, în egală măsură, de declarația mamei și mătușii sale.
Instanța de apel a reținut din declarațiile martorilor numai anumite aspecte, care erau în favoarea intimatului, dar nu reține din declarațiile acelorași martori aspecte care corespundeau cu susținerile martorilor săi și anume: că sunt despărțiți în fapt de 2 ani, că au mai fost despărțiți în fapt, că a avut probleme cu un umăr și se plângea de dureri. Susținerile martorilor intimatului, nereținute de instanță, se mai coroborează și cu înscrisurile depuse de ea la dosar, și anume: certificat de grefă din care rezultă că în anul 2004 mai introdus o acțiune de divorț, certificat medico-legal 631/29.03.2002, adeverința medicală 2829/13.08.2002 în dovedirea traumatismului cauzat prin violență de intimat, scrisoare medicală, în dovedirea faptului că traumatismul își produce efectele și în prezent.
Relațiile conflictuale dintre ea și martorii intimatului, și au fost dovedite clar cu înscrisuri, iar aceasta reiese chiar din susținerile lor.
Atâta timp cât instanța de apel a respins declarația lui C pe motiv că îi vizita, în aceeași măsură trebuia să respingă și declarația martorei, pentru aceleași considerente.
Despre relațiile conflictuale dintre ea și instanța de apel nu face nici o referire, deși a depus la dosar adeverință de la Postul de Poliție, din care rezultă că în data de 5.12.2006 a formulat plângere penală împotriva sa. Declarația acestui martor este contrazisă chiar de soția acestuia,.
Instanța de apel, fără temei legal și făcând o aplicare greșită a legii, reține că nu a făcut probe din care să rezulte relația de concubinaj a intimatului, dar pe de altă parte reține că "niciuna din dovezile administrate în cauză nu pot determina concluzia existenței unei relații de concubinaj", contrazicându-se în reținerile sale, pe de o parte, că nu a făcut dovezi, iar pe de altă parte, că a făcut dovezi dar că ele nu atestă relația de concubinaj.
Raporturile apropiate cu numita sunt de natură afectivă, fapt dovedit de ea cu planșele foto atașate la dosar, cu "Notele finale de caz" întocmite de firma de detectivi particulari care se coroborau cu declarațiile martorilor. Instanța de apel nu face vorbire despre aceste note. Mai mult, a solicitat audierea directorului firmei de detectivi, dar instanța a refuzat.
Ambele instanțe au reținut în mod eronat că ar fi avut o relație extraconjugală, rețineri ce au la bază declarațiile unor martori mincinoși și subiectivi, care nu au fost coroborate cu nici un alt mijloc de probă administrat de intimat, dar nu reține relația de concubinaj relatată de martorul, care se corobora atât cu planșele foto cât și cu înscrisurile întocmite de firma de detectivi.
Consideră că unanimitatea nu s-a putut întruni cu prilejul deliberării, tocmai pentru că interpretarea probelor administrate în dosar a fost eronată, nelegală și netemeinică, făcându-se o aplicare greșită a legii. În cazul de față divergența a privit pricina în integralitatea sa. Cu ocazia judecării divergenței, părerile judecătorilor nu au fost motivate înainte de judecarea divergenței. Termenul prev. de art. 257 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă a fost depășit de instanță, cauza fiind repusă pe rol în data de 18.03.2008, iar termenul de judecată a fost în data de 26.03.2008.
Prin cele două hotărâri instanțele au încălcat în mod grav concepția dreptului român în materie de divorț, refuzând să dispună desfacerea căsătoriei măcar din culpă comună, așa cum a solicitat în subsidiar. A obliga o persoană să rămână căsătorită împotriva voinței ei, înseamnă a-i îngrădi dreptul la o viață privată, încălcând astfel prev. art. 8 din CEDO.
În drept, și-a întemeiat recursul pe prev. art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă și art. 8 din CEDO.
Prin Încheierea nr. 7700 din 3 decembrie 2008, ÎCCJ Bad ispus strămutarea judecării dosarului, de la Curtea de Apel Ploiești la Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ. La această instanța, cauza s-a înregistrat sub nr-.
Pârâtul-intimat a solicitat instanței de recurs, prin înscrisul depus la dosar, intitulat "concluzii scrise", respingerea recursului ca nefundat, arătând că motivele de recurs 1, 2 și 4 nu se pot analiza întrucât nu se încadrează în nici unul din cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Criticile recurentei privind modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, întrucât acestea implică, practic, reanalizarea situației de fapt, în temeiul probatoriului deja administrat, iar controlul de netemeinicie a hotărârii exced limitelor prev. de art. 304 Codul d e Procedură Civilă și nu intră în atribuția instanței de recurs. Oricum, probatoriul administrat în cauză concluzionează că intimatul nu se face vinovat de despărțirea în fapt a părților. Pe de altă parte, temeinicia cererii de divorț și imposibilitatea continuării căsătoriei se apreciază în raport de situația de fapt existentă la data pronunțării sentinței. Planșele fotografice și nota detectivului se referă la o situație de fapt ulterioară pronunțării sentinței, neavând astfel relevanță sub aspect juridic.
Întrucât depășirea cu două zile a termenului impus de art. 257 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă nu a produs nici un prejudiciu recurentei, nu sunt îndeplinite disp. 105 alin. 2 Codul d e Procedură Civilă, pentru anularea hotărârii. Depășirea termenului s-a datorat asigurării îndeplinirii legale a procedurii de citare a părților. Atâta timp cât divergența ivită a fost în legătură cu soluția în întregul ei, motivarea părerilor celor 2 judecători înainte de judecarea divergenței nu se impunea. Pe de altă parte, conform art. 257 alin. 2 Codul d e Procedură Civilă, coroborat cu art. 255 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, în cazul existenței unui complet de divergență, părerile trebuie să fie motivate înainte de judecarea divergenței numai în cazul instanțelor ce rezolvă cauza pe fond și nu în căile ordinare sau extraordinare de atac.
Conform disp. art. 38 Cod.. divorțul nu se poate pronunța când cauza dezbinării este imputabilă exclusiv reclamantei (astfel cum în mod corect s-a reținut de primele 2 instanțe pe baza probatoriului administrat în cauză), dispoziții legale e nu vin în contradicție cu art. 8 din CEDO, ce nu reglementează nici măcar tangențial instituția divorțului. cazului de către reclamantă nu este de natură să intimideze instanța de recurs, cu atât mai mult cu cât, cererea judecătorului instanței de fond de apărare a reputației sale profesionale a fost admisă de Consiliul Superior al Magistraturii.
În fața instanței de recurs s-au depus următoarele înscrisuri: extrase din ziar, în xerocopie și planșe foto (filele 44-48).
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de apel a încălcat legea atunci când a procedat la înlăturarea declarației martorelor și C, pe motiv de rudenie, subiectivitate și antipatie între soacră și ginere, încălcând prev. art. 190 Codul d e Procedură Civilă. Acest text de lege prevede posibilitatea audierii ca martori a rudelor și afinilor până la gradul 3 inclusiv. Aceasta cu atât mai mult cu cât nu a înlăturat, pentru aceleași motive, declarația martorei, mama pârâtului, care se află tot în legătură de rudenie cu una dintre părți și era la fel de subiectivă ca și mama reclamantei. Mai mult, declarația mătușii reclamantei, C este înlăturată deoarece aceasta nu a vizitat părțile la domiciliul lor comun, dar aceeași declarație a fost dată și de către martora, însă instanța nu a înlăturat această declarație și a coroborat-o cu celelalte probe.
Pe de altă parte, instanța de apel și instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor, care nu au fost înlăturate, numai anumite aspecte, care în mod evident erau în favoarea pârâtului, fără a reține în considerentele hotărârii atacate aspecte relatate de aceeași martori, și care ar fi fost favorabile susținerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.
Nici una dintre instanțele inferioare nu au reținut, ca stare de fapt extrem de importantă dezlegării corecte a pricinii, că părțile erau despărțite în fapt, nu au analizat motivele care au dus la această separație faptică și nici motivele care au determinat părțile să nu mai reia conviețuirea în comun, nu au reținut nici faptul că între părți neînțelegerile sunt mai vechi, întrucât reclamanta mai introdusese anterior o acțiune de divorț, nu a coroborat actele medicale depuse de reclamantă cu depozițiile martorilor și în special cu susținerea pârâtului din întâmpinarea depusă la fond, prin care recunoaște implicit că a avut un comportament neadecvat față de reclamantă, pe care ulterior l-a regretat.
Deși a înlăturat declarațiile martorilor încuviințați reclamantei pentru motivele expuse mai sus, nu a înlăturat declarațiile martorilor cu care reclamanta se afla în relații de dușmănie, stare de fapt dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Această relație de dușmănie nu e necesar a se proba cu o hotărâre penală de condamnare. Simpla plângere penală este suficientă pentru a crea prezumția existenței unor relații tensionate între reclamantă și martori. Mai mult, declarația martorului -împotriva căreia reclamanta formulase plângere penală- este în contradicție cu cea a martorei, soția acestuia.
Instanța de apel nu a făcut nici o mențiune în considerentele hotărârii recurate cu privire la planșele foto și înscrisul intitulat "Note finale de caz", depuse de agenția de detectivi particulari, cu toate că a încuviințat aceste înscrisuri ca probe și nu a motivat înlăturarea lor în final, ca și probă. De asemenea, nu a justificat respingerea cererii în probațiune, de audiere a martorului. Chiar dacă nu s-a probat prin probe pertinente și concludente starea de fapt invocată de reclamantă, privind presupusa relație extraconjugală a pârâtului, instanța de apel avea obligația de a motiva convingător soluția sa de nereținere a vreunei culpe a pârâtului. Nu trebuie omisă nici susținerea pârâtului din notele scrise depuse de pârât în dosarul de recurs, în care a arătat că planșele fotografice și nota detectivului se referă la o situație de fapt ulterioară pronunțării sentinței, neavând relevanță sub aspect juridic. Curtea amintește efectul devolutiv al căii de atac al apelului, instanța de apel putând examina cauza sub toate aspectele, administra orice fel de probe sau completa probatoriul administrat cu orice probe considerate necesare și utile, pertinente și concludente justei soluționări a cauzei.
În ceea ce privește al treilea motiv de recurs, privind încălcarea prev. art. 257 Codul d e Procedură Civilă, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Art. 257 alin.2 Codul d e Procedură Civilă prevede că părerile vor trebui să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, la instanțele de fond. Or, în speță, divergența a apărut la instanța de apel și a vizat întreaga pricină, nu numai anumite puncte. Ca atare, nu se impunea motivarea părerilor judecătorilor înainte de judecarea cauzei în complet de divergență și este evident că divergența s-a purtat asupra soluției globale.
Termenul prev. de art. 257 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă a fost depășit întrucât cauza s-a repus pe rol, cu citarea părților și era evident că această procedură de citare nu se putea realiza în 5 zile, termenul prevăzut de textul de lege sus-citat pentru judecarea din nou a cauzei, în complet de divergență.
Sintetizând, constatând ca întemeiate motivele de recurs detailate mai sus,- cu excepția ultimului descris -, datorită greșitei aplicări a legii sau încălcării legii, Curtea, în baza art. 304 pct. 9 Codul d e Procedură Civilă, coroborat cu art. 312 alin. 1 Codul d e Procedură Civilă, va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica hotărârea atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 910 din 30.01.2007, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr. 7553/2006 și va schimba în parte hotărârea atacată. Curtea, coroborând toate actele și lucrările dosarului, constată că cererea reclamantei este întemeiată în parte. Astfel, se reține că părțile au încheiat căsătoria la data de 26.07.1991 în fața ofițerului de stare civilă de pe lângă Consiliul Local al mun. P, trecută în registrul stării civile la nr. 1043/1991. Din căsătoria părților au rezultat 3 copii: -, născută la data de 19.02.1997, -, născută la data de 19.02.1997 și -, născut la data de 12.04.1995. faptică a părților s-a datorat culpei ambilor soți. Reclamantei, deoarece a lăsat să planeze asupra sa bănuiala că ar fi avut o relație extraconjugală cu un pe care îl cunoștea dinaintea căsătoriei, că nu a avut suficientă înțelegere pentru activitatea profesională a pârâtului, nefiind alături de el când conveniențele socio-profesionale o cereau dar mai ales pentru faptul că s-a lăsat influențată de părinții ei și a permis ca aceștia să îi controleze căsnicia. Pe de altă parte, pârâtul se face vinovat de această stare de fapt prin faptul că a avut în societate un comportament care a permis ca "zvonul public" să speculeze eventuale relații extraconjugale, afectându-i până la urmă și viața profesională nu numai cea conjugală, că după separația faptică nu a depus suficiente eforturi pentru a reuni familia dezbinată și nu a luptat pentru a avea din nou o viață de familie normală, lângă soție și cei 3 copii.
Ca atare, Curtea, în baza art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1 Codul Familiei, constatând că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, datorită motivelor temeinice reținute mai sus, va declara desfăcută căsătoria părților, încheiată la data de 26 iulie 1991, din culpa comună a soților.
În baza art. 40 alin. 3 din Codul familiei, va încuviința ca reclamanta să își reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
În baza art. 42 alin. 1 Codul familiei, ținând seama de declarațiile martorilor, care au relevat că mama reclamantă are un comportament ireproșabil față de copii, de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză, de situația faptică -de la separarea faptică minorii sunt în îngrijirea reclamantei- și nu în ultimul rând de opțiunea minorului, manifestată cu ocazia audierii sale în camera de consiliu, Curtea va încredința reclamantei minorii, spre creștere și educare.
În baza art. 42 alin. 3 Codul familiei, instanța va constata că prin sentința civilă nr. 758/24.01.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosar nr-, pârâtul a fost obligat la plata pensiei lunare de întreținere în favoarea celor 3 minori, astfel că deocamdată nu se mai impune stabilirea altei sume cu acest titlu.
În cauză părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în comuna, sat,-, județul P, împotriva deciziei civile nr. 177 din 26 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Modifică hotărârea atacată, în sensul că admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.910 din 30.01.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.7553/2006.
Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul - și în consecință:
Declară desfăcută căsătoria părților, încheiată la data de 26 iulie 1991 trecută în registrul stării civile al Consiliului local P sub nr.1043/26.07.1991, din culpa comună a soților.
Încuviințează reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei acela de "".
Încredințează mamei reclamante, spre creștere și educare pe minorii -, născută la data de 19.02.1997, -, născută la 19.02.1997 și -, născut la 12.04.1995.
Constată că prin sentința civilă nr.758/24.01.2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr-, pârâtul a fost obligat la plata sumei lunare de întreținere în favoarea celor 3 minori.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/2ex
jud.fond:
jud.apel:;
-20.11.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 972/2009. Curtea de... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 372/2009. Curtea... → |
|---|
