Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.37
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâtul, domiciliat în T, str. -. -., 78,. D,. 1,. 66, Cod poștal -, Județ împotriva deciziei civile nr.373 pronunțată la 29 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, nr. 61, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr. 9216, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât asistat de avocat din Baroul Dâmbovița și intimata-reclamantă asistată de avocat din Baroul Dâmbovița.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-pârât, arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii și este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, nulități prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
Instanța, în considerentele deciziei, face trimitere la dispozițiile art. 6739pr.civilă, care prevăd criteriile legale ce trebuie avute în vedere la formarea și atribuirea loturilor, însă, atunci când expune motivele pentru care a omologat varianta I din expertiză, susține că, în speță, cele mai relevante sunt încredințarea minorilor și nevoile concrete ale fiecărei părți.
Motivele expuse de instanța de apel sunt străine de dispozițiile art. 6739pr.civilă, fiind enumerate criterii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere atunci când a fundamentat modul de formare și atribuire a loturilor.
Întrucât imobilul nu poate fi împărțit în două unități locative, instanța trebuie să atribuie bunul uneia dintre părți, ținând cont de nevoile locative ale acestora.
Recurentul-pârât a justificat un interes legitim în atribuirea imobilului, întrucât nu are o altă locuință și nici posibilitatea de a achiziționa un alt imobil, în timp ce reclamanta locuiește de doi ani la părinții săi, unde are posibilități materiale și locative corespunzătoare, situație ce a fost avută în vedere în dosarul de divorț, atunci când minorii au fost încredințați, spre creștere și educare, mamei.
Mai arată că recurentul-pârât a locuit permanent în apartament, în timp ce reclamanta nu s-a mai întors în fostul domiciliu comun de mai bine de doi ani.
Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței Judecătoriei Târgoviște, ca legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, arată că Tribunalului Dâmbovițaa invocat cadrul general în materia partajului, respectiv dispozițiile art.6739Cod procedură civilă, care enumeră cu titlu exemplificativ, și nu limitativ, o serie de criterii legale care trebuie avute în vedere în orice proces de împărțeală, însă aceste criterii trebuie completate cu dispozițiile Codului familiei, cu practica și doctrina în materie.
Mai arată că instanța de apel, atunci când a omologat varianta I din raportul de expertiză, a avut în vedere atât faptul că minorii au fost încredințați reclamantei, cât și motivul pentru care reclamanta părăsit domiciliul comun, respectiv comportamentul violent al pârâtului.
Nu se poate lua în considerare criteriul posesiei, deoarece refugiul reclamantei la părinți a fost o soluție de compromis, întrucât nu mai putea conviețui cu reclamantul.
Recurentul invocă faptul că este prejudiciat prin atribuirea apartamentului către reclamantă, întrucât nu are o altă locuință și nici posibilități materiale să achiziționeze un alt imobil. Dacă recurentul pretinde că nu are posibilități materiale, cum o să achite sulta de 60.000 lei, în situația în care i s-ar atribui apartamentul în natură.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 3787/9.06.2008, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să se dispună partajarea apartamentului situat în T, str. prof. -. 78,. D,. I,. 66, județul D, bun dobândit în timpul căsătoriei.
Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat aducerea la masa de partaj a următoarelor bunuri: televizor color, cuptor cu microunde, robot de bucătărie, mașină de spălat automată Indesit, aspirator, calculator, fier de călcat și un scaun ergonomic pentru calculator.
Prin încheierea de admitere în principiu din 27.10.2008, în temeiul art. 6735din Codul d e procedură civilă, instanța de fond a stabilit componența masei partajabile și
cotele părți, admițând în principiu atât cererea principală, cât și cererea reconvențională.
Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 3411/22.06.2009, a admis în fond atât cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, cât și cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant și a dispus partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei potrivit variantei a II-a din raportul de expertiză întocmit de expert,
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 27.10.2008, în temeiul art. 6735din Codul d e procedură civilă, a pronunțat încheierea de partaj prin care a stabilit componența masei partajabile și cotele părți, admițând în principiu atât cererea principală, cât și cererea reconvențională și a dispus efectuarea unor expertize în specialitatea construcții și evaluări bunuri, pentru evaluarea și formarea loturilor.
S-a mai reținut că raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții a fost întocmit de expert, că pârâtul-reclamant a formulat cerere de recuzare a acestui expert, arătând că acesta a dat dovadă de părtinire, propunând și varianta de lotizare pe care instanța să o încuviințeze, iar valoarea reală a imobilului nu este reflectată în raportul de expertiză, astfel că s-a dispus citarea expertului, iar la termenul de judecată din 9.03.2009 cererea a fost pus în discuția părților și a fost admisă, în temeiul art. 204 raportat la art. 27 punctul 7 din Codul d e procedură civilă, întrucât, prin concluzii, expertul a dat dovadă de părtinire și evaluarea imobilului s-a făcut în baza unui decret abrogat prin Legea nr. 114/1996.
Noul expert desemnat, a depus lucrarea de expertiză sub nr. 447/6.04.2009, iar reclamanta-pârâtă a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză, în sensul că apartamentul a fost supraevaluat, obiecțiuni ce au fost puse în discuția părților și respinse de instanță, întrucât raportul de expertiză conține și explicații cu privire la metoda de evaluare și fișa tehnică și de calcul, iar actele normative indicate de expert își găsesc aplicabilitatea.
În drept, prima instanță a reținut că, potrivit art. 728 din Codul civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar conform art. 6739din Codul d e procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăruia, masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților.
În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că varianta a II-a a raportului de expertiză lotizare finală, corespunde cerințelor art. 6739din Codul d e procedură civilă, reținând că părțile au cote egale, dar, spre deosebire de reclamantă, care are domiciliul în comuna, sat, nr. 61, județul P, pârâtul nu are alt domiciliu, locuind chiar în apartamentul supus partajului, acest aspect rezultând și din sentința civilă nr. 1443/20.03.2008, prin care reclamantei i-au fost încredințați spre creștere și educare minorii, întrucât dispune de condiții materiale la domiciliul din comuna, unde s-a și efectuat ancheta socială.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, reclamanta-pârâtă -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, numai sub aspectul omologării variantei de lotizare, susținând că instanța de fond, în mod greșit, a dispus partajarea bunurilor dobândite de părți, omologând varianta a II-a a raportului de expertiză, lotizarea finală, situația de fapt reținută nefiind reflectată în
probele administrate, soluția fiind dată în contradicție atât cu probele administrate, dar și cu întreaga practică judecătorească și doctrina în materie.
În argumentarea acestor susțineri, apelanta a arătat că domiciliul său nu este în comuna, județul P, aici fiind refugiul său la momentul declanșării procesului de divorț, întrucât traiul alături de fostul soț devenise imposibil, fiind nevoită să plece la părinți, intenția sa fiind să se întoarcă în T împreună cu cei doi copii, atât ea, cât și aceștia fiind înscriși la medicul de familie d e aici.
Apelanta a mai susținut că instanța de fond a scăpat din vedere faptul că încredințarea către ea a copiilor ar fi trebuit să fie un,atu" în acordarea în natură a apartamentului, având în vedere interesul minorilor și nu un handicap; că, dacă ea beneficiază de un ajutor din partea părinților săi, nu înțelege ce-l împiedică și pe intimat să beneficieze, la rândul său, de ajutor din partea familiei sale; iar dacă intimatul are o situație materială nu tocmai bună, așa cum s-ar putea interpreta din motivarea instanței, de asemenea, nu înțelege cum va fi posibil să plătească sulta, care nu este deloc modică.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, întrucât criteriul după care s-a făcut alegerea variantei a fost reprezentat, în primul rând, de nevoia justificată de cel care solicită atribuirea în natură a apartamentului, respectiv de către pârât, care a locuit tot timpul în apartamentul ce face obiectul partajului, justificând un interes legitim în atribuirea imobilului în lotul său, neavând altă locuință, în timp ce reclamanta, în ultimii doi ani, a locuit la părinții săi, unde are condiții materiale, inclusiv de locuit, în comuna, nr.61, județul
Prin decizia nr. 373 pronunțată la 29 octombrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul partajării bunurilor potrivit variantei Iar aportului de expertiză- lotizare finală -, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că apelanta a criticat sentința numai sub aspectul lotizării, fiind nemulțumită de faptul că s-a omologat raportul de expertiză în varianta a II-a, solicitând ca masa bunurilor comune să fie atribuită conform raportului de expertiză în varianta
S-a mai arătat că dispozițiile legale cuprinse în art.6739Cod Procedură Civilă, instituie, cu titlu exemplificativ, o serie de criterii legale care trebuie avute în vedere în orice proces de împărțeală, dat fiind că legea nu distinge în această privință, însă, din enumerarea criteriilor de atribuire, în speță, cele mai relevante sunt determinate de încredințarea minorilor și de nevoile concrete ale fiecărei părți.
Astfel, s-a avut în vedere că prin sentința civilă nr.1443/20.03.2008 a Judecătoriei Târgoviște pronunțată în dosarul nr-, minorii și, rezultați din căsătoria părților, au fost încredințați mamei spre creștere și educare, acesta fiind unul dintre criteriile ce trebuie avute în vedere la împărțirea bunurilor, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art.100 coroborate cu art.42 alin.1 Codul familiei, locuința copilului minor este la părintele căruia i-a fost încredințat.
Din analiza criteriilor legale enunțate anterior, tribunalul a apreciat că instanța de fond nu a ținut seama de necesitățile concrete, practice, ale părților, de satisfacere a drepturilor și intereselor legitime, încredințarea, cu ocazia divorțului, a minorilor
rezultați din căsătoria părților către reclamantă, reprezentând un criteriu de preferință la atribuirea apartamentului mamei, având în vedere că obligația de creștere și întreținere a copilului revine acesteia.
S-a mai arătat că împrejurarea că reclamanta ar putea locui în continuare la părinții săi, reținută de către prima instanță, nu este de natură a infirma criteriile de prioritate avute în vedere la atribuirea apartamentului în litigiu, cu atât mai mult cu cât, plecarea reclamantei din locuință a fost determinată de conduita pârâtului și a fost animată de ideea de a le oferi un spațiu copiilor și un ajutor la creșterea și educarea lor din partea bunicilor materni.
instanța de apel că, în contextul reținut, criteriul posesiei apartamentului de către pârât, de la momentul despărțirii în fapt a părților, nu poate fi absolutizat și el singur nu poate duce la concluzia că apartamentul se impune a fi atribuit în lotul pârâtului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
Se susține că hotărârea Tribunalului Dâmbovița este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii și este dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, tribunalul, în considerentele deciziei, face trimitere la dispozițiile art. 6739pr.civilă, susținând că elementele hotărâtoare în privința criteriilor de atribuire a imobilului sunt determinate de încredințarea minorilor și de nevoile concrete ale fiecărei părți.
Motivele expuse de instanța de apel sunt străine de dispozițiile art. 6739pr.civilă, fiind enumerate criterii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere atunci când a fundamentat modul de formare și atribuire a loturilor.
Potrivit textului de lege enunțat, la formarea și atribuirea loturilor se ține seama de acordul părților, de mărimea cotei-părți, de masa bunurilor de împărțit, de natura bunurilor, de domiciliul și ocupația părților, dar și de eventualele îmbunătățiri efectuate înainte de împărțeală. Enumerarea acestor criterii demonstrează că instanța de apel a greșit fundamental atunci când a invocat un criteriu pe care legea nu îl prevede.
Susține recurentul că instanța de apel în mod nejustificat "reproșează" instanței de fond că ar fi absolutizat criteriul posesiei apartamentului. În realitate, instanța de fond a analizat situația ambelor părți și a constatat că pârâtul, spre deosebire de reclamantă, nu are un alt domiciliu.
Arată recurentul că posesia continuă, pe toată perioada scursă de la despărțirea în fapt de reclamantă, este consecința imposibilității de a avea o altă locuință.
De asemenea, recurentul arată că reclamanta, de la data despărțirii în fapt, a locuit la părinții săi în comuna, unde beneficiază de condiții materiale foarte bune, situație ce a fost avută în vedere de instanță la momentul soluționării divorțului și cu ocazia încredințării minorilor spre creștere și educare.
Având în vedere imposibilitatea împărțirii în natură a imobilului, instanța de fond a apreciat că cel care a justificat o necesitate stringentă privind atribuirea imobilului în lotul său, a fost pârâtul, deoarece nu are un alt domiciliu și nici posibilitatea de a locui la rude, cunoștințe sau prieteni.
Recurentul mai arată că hotărârea instanței de fond evită crearea unei situații împovărătoare, cu consecințe grave pentru una dintre părți și îndeplinește criteriile unui act de justiție echitabil.
Se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul de a se respinge apelul și a se menține sentința Judecătoriei Târgoviște, ca temeinică și legală.
La data de 20.01.20010, intimata-reclamantă a formulat întâmpinareprin care solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât considerentele deciziei recurate sunt în deplină concordanță cu situația de fapt dovedită de probele administrate, precum și cu principiile legale care consfințesc instituția partajului de bunuri comune.
Intimata-reclamantă mai arată că, în conformitate cu practica și doctrina în materie, instanța de apel a avut în vedere că miorii i-au fost încredințați spre creștere și educare, că a fost nevoită să se refugieze în domiciliul părinților săi datorită comportamentului necorespunzător al pârâtului și că nu intenționat niciun moment să-și asume definitiv această situație locativă.
Susținerea recurentului că prin atribuirea apartamentului în lotul reclamantei i se creează o situație împovărătoare, cu consecințe foarte grave, nu poate fi primită, atât timp cât urmează să primească o sultă destul de mare. Dacă acesta susține că are o situație materială dificilă, cum ar putea să achite sulta stabilită în sarcina sa, în situația în care i s-ar atribui apartamentul.
De asemenea, intimata arată că prin motivele de recurs se absolutizează criteriul posesiei apartamentului de către recurentul-pârât, însă, în mod evident, trebuie avute în vedere aspectele care au condus la această posesie exclusivă, relevantă în acest sens fiind sentința de divorț aflată în copie la dosar.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de recurs în sensul că art.6739cod pr.civilă, nu are în vedere criteriul încredințării minorilor și nevoilor concrete ale fiecărei părți, Curtea de Apel reține că dispoziția legală sus arătată enumeră cu titlu exemplificativ și nu limitativ o serie de criterii ce pot fi avute în vedere de către instanță cu ocazia formării loturilor în cazul împărțelilor judiciare.
În susținerea celor de mai sus este interpretarea bazată pe normele de tehnică juridică a mențiunii din finalul articolului și anume: "sau altele asemenea", dar și doctrina și practica judiciară care au statuat cu titlu de certitudine faptul că judecătorul nu este ținut respecta ordinea criteriilor inserate în dispozițiile art.6739cod pr.civilă, acestea neavând o importanță prestabilită față de altele care nu sunt în mod expres menționate în acest text legal.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la încălcarea criteriului posesiei și al domiciliului ce i-ar fi dat preferință recurentului în atribuirea apartamentului în detrimentul încredințării minorilor către mamă, instanța apreciază că și acesta este nefondat.
Aceasta întrucât, pe de o parte criteriul posesiei trebuie apreciat cu rezerve atunci când este exercitat în mod abuziv, cum a fost cazul în speța de față.
În acest sens se remarcă faptul că reclamanta nu și-a asumat "de bună voie" situația locativă actuală, aceea de sta în domiciliul părinților săi, în satul împreună cu cei doi minori, atât din acțiunea introductivă, cât și din cuprinsul hotărârii prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, rezultând că a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal datorită relațiilor tensionate și comportamentului violent al pârâtului care au făcut imposibilă conviețuirea.
Nu se poate reține, de asemenea că numai recurentul este cel care nu are un alt domiciliu câtă vreme nici intimata reclamantă nu are o altă proprietate, ea beneficiind doar de toleranța, clemența și sprijinul părinților săi în contextul unor stări tensionate între părți care s-au finalizat prin desfacerea căsătoriei.
Ca atare, în mod corect tribunalul a dat eficiență principiului ocrotirii interesului superior al copiilor consacrat, atât de Constituția României, cât și de Legea 272/2004, dând prioritate nevoii de locuință a acestora în mediul, siguranța proprietății în care locuiesc, precum și asigurarea aceluiași climat material și social în care au crescut până la despărțirea în fapt a părinților lor.
De altfel, recurentul nu a făcut dovada existenței unei situații împovărătoare cu consecințe grave asupra sa, în cazul lotizării pentru care a optat instanța de apel, existând posibilitatea ca folosind sulta ce urmează fi achitată de către reclamantă, să achiziționeze o locuință care să corespundă nevoilor locative ale unei singure persoane.
Față de cele arătate mai sus, se observă că nici criticile inserate la punctul 3 din cererea de recurs nu sunt fondate, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă.
De asemenea, nu își găsesc aplicarea nici dispozițiile art.304 pct.7 cod pr.civilă câtă vreme în cuprinsul deciziei atacate au fost arătate toate motivele pe care s-a sprijinit soluția pronunțată, neexistând motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin.1 cod pr.civilă, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză, iar în baza dispozițiilor art.274 cod pr.civilă va fi obligat recurentul la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de apărător, conform chitanței seria - nr.02/2010 atașată la dosarul cauzei, fila 17.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul, domiciliat în T, str. -. -., 78,. D,. 1,. 66, Cod poștal -, Județîmpotriva deciziei civile nr.373 pronunțată la 29 octombrie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu reclamanta, domiciliată în comuna, sat, nr. 61, Cod poștal -, Județ
Obligă recurentul, către intimată, la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.CC
4 ex/03.02.2010
f- Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 372/2009. Curtea... | Stabilire paternitate. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
