Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 378/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 378
Ședința publică de la 08 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 318/AC din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 318/AC/2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admis apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2189 din 15.05.2008 a Judecătoriei Piatra Neamț, pe care a schimbat-o în totalitate. A fost admisă acțiunea pentru reîncredințare minor, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul dispunându-se reîncredințarea minorei, reclamantei și obligarea pârâtului de a contribui la întreținerea minorei cu 25% din veniturile nete lunare, începând cu data introducerii acțiunii, 01.08.2007 până la majoratul minorei.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2189 din 15.05.2008 Judecătoria Piatra Neamța respins ca nefondată acțiunea prin care reclamanta a solicitat, la 20.03.2008, reîncredințarea minorei, reținându-se, în considerentele hotărârii că minora este crescută de pârât de la vârsta de doi ani și J, de când mama este plecată să muncească în străinătate fiind foarte bine îngrijit de acesta și de actuala lui soție și că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la soluționarea acțiunii de divorț când fetița a fost încredințată spre creștere și educare tatălui său, care oferă în continuare garanții morale și materiale pentru ca minora să se dezvolte corespunzător.
A mai reținut prima instanță că, deși minora se află în prezent în Italia, unde locuiește cu reclamanta și frecventează cursurile școlare, această situație nu constituie o împrejurare nouă, de natură a impune reîncredințarea copilului, ci este rezultatul faptei ilicite a reclamantei, care a luat fetița în vara anului 2007, cu acordul tatălui, dar nu a mai adus-o înapoi la data de 25.08.2007, convenită în acest scop, continuând să o rețină nelegal în străinătate.
Reclamanta a declarat apel împotriva hotărârii dată de instanța de fond, arătând că situația de la data desfacerii căsătoriei situația sa s-a schimbat în mod substanțial, în sensul ca a obținut rezidenta in Italia, unde are un loc stabil de muncă, cu un venit îndestulător, și o locuință suficientă pentru ea și copil și că acțiunea de față corespunde înțelegerii pe care a avut-o cu fostul soț la judecarea procesului de divorț, potrivit căreia, atunci când ea va avea o situație stabilă, el să fie de acord cu reîncredințarea minorei, singurul argument avut în vedere la divorț fiind lipsa condițiilor necesare dezvoltării minorei, și nicidecum lipsa calităților materne pentru creșterea fiicei sale.
Apelanta a mai subliniat faptul că, în mod evident, o mamă vitregă nu îi poate oferi minorei dragostea si afecțiunea pe care o poate oferi mama naturală și că in toată perioada în care minora a stat la tatăl său, ea a ținut permanent legătura cu copilul, și că procura prin care intimatul și-a dat acordul ca minora să fie luată în Italia s-a bazat tot pe înțelegerea avută anterior, tocmai pe acest considerent ea înscriind fetița la grădiniță în Italia, unde în prezent ea a început cursurile școlare, adaptându-se foarte bine, și comunicându-i tatălui său că, deși îi este dor de el, nu vrea sa se mai întoarcă in țară.
Pentru toate aceste considerente, apelanta a solicitat reanalizarea probatoriului administrat în cauză și admiterea apelului și a acțiunii, așa cum au fost formulate.
În apel, probatoriul a fost completat cu înscrisuri noi, depuse la dosar de ambele părți, înscrisuri din care reiese că situația de fapt prezentă nu mai este cea avută în vedere la judecarea cauzei în primă instanță. Astfel, intimatul s-a adresat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, solicitând sprijin pentru a obține returnarea minorei de către mama sa, prin adresa nr. /cc/7063/10.07.2008, fiindu-i adus la cunoștință că, întrucât situația descrisă se încadrează în cazuistica vizată de Legea nr.100/1992 pentru aderarea României la Convenția d l Haga din 25.10.1980 asupra aspectelor civile ale răpirii de copii, autoritatea centrală română desemnată să ducă la îndeplinire prevederile respectivei convenții este Ministerul Justiției, prin Direcția Drept Internațional și Tratate. Intimatul a înaintat un memoriu acestui minister, la data de 8.07.2008, la care i s-a răspuns că, potrivit aceluiași act normativ internațional, poate cere autorităților italiene competente înapoierea fiicei sale pe teritoriul României. Totodată, intimatul a fost informat cu privire la înscrisurile necesare și procedura de sesizare a autorității centrale a Italiene competente.
De asemenea, intimatul a mai apelat și la Consulatul General al României la precum și la Secția Consulară a Ambasadei României în Italia, urmare a cestor demersuri Poliția din - Biroul identificând-o pe apelantă, care a declarat că minora nu a putut fi readusă în țară la termenul stabilit, din cauza mai multor probleme medicale. Cererea intimatului a fost înaintată spre soluționare Tribunalului pentru Copii din, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 9.10.2008 și a fost respinsă prin decizia pronunțată la 21.10.2008, în ale cărei considerente s-a reținut. Din probele administrate (înscrisuri, informații furnizate de serviciile sociale ale Primăriei, audierea unor martori și a minorei), instanța italiană a constatat că "micuța, în afara faptului că a manifestat fără îndoială voința de a rămâne încredințată mamei, a atins o optimă integrare în mediul familial, social și școlar, și în mod particular sub acest ultim aspect, ea frecventând încă de la început școala în Italia". S-a mai reținut și faptul că "toate acestea s-au întâmplat cu consimțământul tacit al tatălui care, pentru mai mult de un an, a fost de acord ca fiica sa să rămână în străinătate, fără ca el să adopte vreo inițiativă și, mai ales, fără să vină vreodată în Italia să o viziteze sau să o ia pe fiica sa cu scopul de aoî nsoți în patrie". În aceste condiții, au fost găsite incidente în cauză dispozițiile art.12 alin.2 din Convenția asupra aspectelor civile ale sustragerii internaționale de minori, ratificată de Italia prin Legea nr.64/1994, potrivit cărora pretenția de restituire a unui minor poate fi paralizată, în cazul în care autoritatea judiciară a fost interpelată după trecerea perioadei de un an de la momentul transferului sau al nereîntoarcerii copilului și dacă s-a dovedit că acesta "s-a integrat în noul său ambient". În plus, instanța italiană a găsit aplicabil în cauza examinată și art.13 din Convenție, care permite autorității judiciare sau administrative să refuze ordonarea reîntoarcerii minorului, "în cazul în care s-ar fi asigurat că minorul se opune reîntoarcerii și că a ajuns la o vârstă și la un grad de maturitate la care este oportun să se țină cont de părerea sa". Prin raportare la acest al doilea text de lege, tribunalul a apreciat că "eventuala pronunțare a unui ordin de întoarcere ar contrasta în mod nesănătos cu voința exprimată de către minoră, de a cărei părere este fără îndoială oportun și necesar să se țină cont, fiind deja de vârstă școlară și manifestând o maturitate chiar superioară în raport cu vârsta".
Față de această hotărâre judecătorească s-a apreciat de către instanța de apel că nu poate decât să legalizeze situația de fapt concretă și să admită atât apelul, cât și acțiunea reclamantei, prin schimbarea în totalitate, în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă, a sentinței pronunțate la instanța de fond, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligarea intimatului la plata unei sume cu titlu de contribuție lunară la întreținerea fiicei sale minore (art.86 și 94 din Codul familiei.
Impotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâtul, care a criticat hotărârea susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia.
In fapt, recurentul - pârât a susținut că hotărârea recurată contravine interesului major al minorei întrucât tăiat orice legătură a minorei cu familia și țara ei, fapt ce susține recurentul contravine Legii 272/2004, art. 14, 15, 17 și 33.
Se susține de asemenea, că instanța de apel, prin decizia luată, consfințește o stare de infracționalitate, în speță, cea prin care minora este ținută ilegal în Italia, fără acordul tatălui, că intimata - reclamantă a uzat de toate metodele pentru întârzia pornirea anchetei în urma plângerii adresate de recurent, autorităților în drept; că audierea minorei la Tribunalul pentru Copii din de către instanța italiană s-a făcut în lipsa recurentului - pârât, al unui reprezentant al Consulatului Român, din Italia împreună cu un reprezentant al
Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la măsura încredințării minorului că și cea reîncredințării astfel cum este reglementată de art. 42 din Codul familiei instanța de judecată este obligată a avea în vedere principiul interesului superior al copilului, instituit atât prin art. 42 din Codul familiei cât și prin Legea 272/2004.
In cauză este de necontestat faptul că ambii părinți oferă minorei condiții unei creșteri și educații adecvate și ambii părinți sunt interesați de a- asigura copilului condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală și socială.
Sub acest aspect, sunt relevante constatările instanței italiene care pentru respingerea cererii de restituire a minorei, formulată de recurentul - pârât a reținut printre altele că " numita, în afara faptului că a manifestat fără îndoială voința de rămâne încredințată mamei a atins o optimă integrare în mediul familial, social și școlar și în mod particular sub acest ultim aspect, micuța frecventând încă de la început școala în Italia.
Instanța italiană mai reține că " eventuala pronunțare a unui ordin de întoarcere ar contrasta în mod nesănătos cu voința exprimată de către minoră de a cărei părere este fără îndoială oportun și necesar a se ține cont, fiind deja de vârstă școlară și manifestând o maturitate chiar superioară în raport cu vârsta.
Sigur hotărârea pronunțată de instanța italiană constituie în speța de față dar un mijloc de probă care atestă condițiile oferite minorei de mamă și consemnează voința minorei cu privire la încredințare aspecte ce nu pot fi înlăturate, dată fiind autoritatea instituției în cauză.
In condițiile date, Curtea apreciază că măsura reîncredințării minorei mamei este în interesul acesteia pentru că astfel pot fi evitate, eventualele traume psihice, determinate inevitabil, de scoaterea minorei dintr-un mediu în care conviețuiește de peste doi ani și în care și-a găsit un echilibru afectiv și social.
Curtea subliniază încă o dată principiul interesului superior al minorei în raport de care decide asupra reîncredințării acesteia mamei, atrăgând totodată atenția părinților că trebuie să respecte în egală măsură acest principiu de drept instituit prin lege și dincolo de disputa dintre ei cu privire la încredințarea minorei să încerce o conciliere astfel încât și după divorțul părinților, minora să simtă afectivitatea și responsabilitatea ambilor părinți în ceea ce o privește.
Sunt considerente pentru care Curtea în temeiul art. 312 cod procedură civilă va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul domiciliat în D,-, -.2,.6, jud. B, împotriva deciziei civile nr. 318/AC din 27. 11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț. în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 08.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
GREFIER,
Red.sent.
Red.,
Red.
.ct/2 ex.
04.05.2009
Președinte:Doru Octavian Pîrjol NăstaseJudecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu
| ← Divort. Decizia 371/2009. Curtea de Apel Bacau | Divort. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
