Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 43/R-MF

Ședința publică din 14 Ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim

JUDECĂTOR 3: Veronica

Judecător: -

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, domiciliată în comuna, sat, nr.23, județul D, împotriva deciziei civile nr.109/A/MF din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești, cartier,.82bis,.A,.5, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, potrivit delegației de substituire a doamnei avocat, cu nr.17, eliberată de Baroul Dâmbovița și intimatul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.133/2010, eliberată de Baroul Argeș.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat depune la dosar întâmpinare, cu copie pentru comunicare.

Copie de pe aceasta se comunică apărătorului recurentei-pârâte, în ședință publică, care solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință și pentru aoa duce la cunoștință doamnei avocat, pe care o substituie.

Avocat arată că în întâmpinare nu sunt invocate chestiuni noi, astfel că nu se impune amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de aceasta.

Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.

Avocat solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Depune concluzii scrise.

Avocat solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere faptul că soluția tribunalului este legală, pronunțându-se în mod corect asupra excepției de inadmisibilitate. Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 14.05.2008 reclamantul a chemat în judecată pe parat solicitând încredințarea minorului născut la data de 19.04.2002 spre creștere și educare reclamantului, cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare acțiunii se arată că minorul fost crescut încă de la naștere de reclamant, pârâta nu se ocupa de familie și nu o interesa copilul care este născut dintr-o relație de concubinaj.

În luna februarie 2007 părțile s-au despărțit în fapt, intrând în relații cu o altă persoană. Reclamantul în apărare a solicitat proba cu acte, martori și anchetă socială

Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.6928/14.11.2008 a admis acțiunea, l-a încredințat pe minorul spre creștere și educare reclamantului și a obligat-o pe pârâtă să plătească în favoarea minorului o pensie de 25 % din venitul minim pe economie, începând cu data de 14.05.2008 și până la majorat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că minorul este rezultat din relația de concubinaj a părților, care s-au despărțit în fapt în luna febr.2007.

Pârâta a plecat în străinătate de 2-3 ani, iar minorul a rămas în întreținerea reclamantului, care este ajutat la creșterea și educarea acestuia de către bunica paternă a minorului.

Din ancheta socială a rezultat că reclamantul oferă minorului condiții optime de creștere și educare, în apartamentul pe care-l deține.

Instanța a apreciat că, în raport de vârsta minorului, sexul acestuia și atașamentul copilului față de reclamant, se impune admiterea acțiunii în raport de disp.art.42 și 94 rap.la art.86 și 101 Codul familiei

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta, susținând că:

Sentința este nelegală, pentru motivul prev.de art.304 pct.5 Cod pr.civilă, respectiv pentru că a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 cod pr.civilă.

Pe tot parcursul judecății în primă instanță, pârâta a fost citată cu rea credință în România, citațiile fiind primite de socrii săi.

Până la data de 21.01.2009, pârâta a avut domiciliul în Pitești, iar după această dată a avut reședința în Spania.

La termenul din 12.06.2009, tribunalul, în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile art.2821Cod pr.civilă, a calificat prezenta cale de atac ca fiind apel.

Prin decizia civilă nr.109/A/MF din 9.10.2009 pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a examinat, cu prioritate, conform art.137 cod pr.civilă, excepția de inadmisibilitate, invocată de apărătorul intimatului.

Potrivit art.282 alin.1 Cod pr.civilă, hotărârea dată în primă instanță de judecătorie este supusă apelului la tribunal.

Conform art.2821alin.1 Cod pr.civilă, nu este supusă apelului hotărârea dată în primă instanță în cereri introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, acțiunile posesorii precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prev.de lege.

Din cele două articole, rezultă că pentru ca o sentință să fie susceptibilă de apel, trebuie: 1. să fie pronunțată de judecătorie; 2. legea să nu prevadă că hotărârea este fără drept de apel.

Sentința apelată întrunește cele două cerințe legale, fiind susceptibilă de apel.

Însă, potrivit art.377 alin.2 pct.2 Cod pr.civilă,hotărârea dată în primă instanță, care nu a fost atacată cu apel, este irevocabilă și, în consecință, nu mai poate fi supusă controlului în apel.

În speță, apelul nu a fost declarat în termenul legal imperativ de 15 zile de la comunicarea hotărârii (art.284 alin.1 Cod pr.civilă),iar apelanta nu a formulat, odată cu declararea apelului și cerere de repunere în termenul de apel(art.103 Cod pr.civilă).

În aceste împrejurări, serviciul arhivă al Judecătoriei Pitești, respectând legea, a atestat că hotărârea apelată este irevocabilă (72).

S-a considerat că, apelanta, pentru protejarea dreptului său, are la dispoziție procedura contestației în anulare, prev.de art.317 pct.1 Cod pr.civilă, deoarece hotărârea este irevocabilă iar soluționarea cauzei cu lipsă de procedură de către judecătorie, este un motiv ce nu a putut fi invocat pe calea apelului declarat în termen, pentru că nu a avut cunoștință de hotărâre.

Pentru aceste considerente, în baza art.296 rap.la art.137 Cod pr.civilă, apelul a fost respins ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând disp.art.304 pct.5 și 9 Cod pr.civilă.

În motivarea recursului se susține că pârâtul cunoștea faptul că reședința actuală a recurentei este în Spania, indicând greșit, prin cererea de chemare în judecată, adresa părinților recurentei, iar citațiile au ajuns la părinții reclamantului, fiind lipsă de procedură cu recurenta - pârâtă.

Se susține că până la data de 21.01.2009, domiciliul recurentei a fost în Municipiul Pitești,- Bl.82 Bis..5, iar reședința de Murcia în Palas, str. -,33.

Se menționează faptul că minorul a fost înscris la școală în Spania, la sfârșitul anului 2008, până la această dată, recurenta contribuind la întreținerea acestuia cu sume de bani.

În altă ordine de idei se susține că sentința pronunțată de Judecătoria Pitești nu i-a fost comunicată recurentei, hotărâre prin care instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității vizate de art.105 alin.2 Cod pr.civilă, iar delegația de substituire dată pentru avocatul a fost numai pentru a face copii de pe actele de la dosar, ci nu pentru aor eprezenta pe recurentă în fața instanței. Drept urmare, în mod greșit a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării avocatului, pentru termenul din 10.09.2009, cu motivarea existenței delegației de substituire amintite anterior, încălcându-se în felul acesta dreptul la apărare, așa cum a procedat și Judecătoria Pitești.

În al doilea motiv de recurs se susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocându-se dispozițiile art.301 Cod pr.civilă, referitoare la termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Se susține faptul că sentința instanței de fond nu i-a fost comunicată recurentei, iar prin cererea de chemare în judecată, reclamantul cu rea credință a indicat o adresă greșită, fiind în lipsă de procedură cu pârâta.

Drept urmare, în mod greșit instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, potrivită fiind într-o asemenea situație excepția decăderii din termen, în situație necomunicării hotărârii.

Pentru motivele arătate recurenta solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la 14.01.2010 intimatul - reclamant solicită respingerea recursului cu menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Argeș.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate constată că acesta este fondat, urmând a-l admite ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă și a se casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a procedat legal atunci când a calificat calea de atac promovată împotriva sentinței de la fond ca fiind apelul, însă a greșit atunci când a respins apelul ca inadmisibil, în situația în care apelul declarat este admisibil, fiind prevăzut de lege.

Instanța de apel trebuia să analizeze, după ce în prealabil a pus în discuția părților, excepția eventualei tardivități a declarării apelului și eventuala cerere de repunere în termenul de a declara apel, după ce, în primul rând se procedează la verificarea legalității citării pârâtei, care susține că nu a fost citată la domiciliul acesteia, ci la socrii săi.

Se constată lipsa rolului activ al instanței de apel în clarificarea prioritară a problemelor de drept arătate anterior și, în cazul în care este posibil, instanța de apel se va pronunța pe fondul cauzei.

Pentru aceste considerente se impune admiterea apelului cu casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta, domiciliată în comuna, sat, nr.23, județul D, împotriva deciziei civile nr.109/A/MF din 9 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamantul, domiciliat în Pitești, cartier,.82bis,.A,.5, județul

Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - --- -

Grefier,

Red.

/6 ex/04.02.2010

Jud.apel; Gh.;

Președinte:Florinița Ciorăscu
Judecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Pitesti