Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 762/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr.762
Ședința publică din data de 10 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de reclamanta -, domiciliată în M-, jud. D, precum și de către pârâții, și -, toți domiciliați în M str. - -.B.38 jud. D, împotriva deciziei civile nr.49 din 2.02,2007 și a deciziei civile nr. 58 din 8 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Recursul declarat de recurenta reclamantă a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1635 lei conform chitanțelor aflate la dosar filele 24 și 26, timbre judiciare de 4,65 lei anulate și atașate la dosar.
Recursul declarat de recurenții pârâți a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1772 lei conform chitanțelor aflate la dosar filele 30 și 32, timbre judiciare de 2,5 lei anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă -, prin procurator - -, conform procurii judiciare autentificată sub nr. 1587 din 27 mai 2008 de Biroul Notarului Public și recurenții-pârâți, și -, toți reprezentați de avocat din cadrul Baroului D din cadrul Baroului D conform împuternicirii avocațiale nr. 69/2008.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procurator - - pentru recurenta reclamantă arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Avocat pentru recurenții pârâți arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de declarația părților, prin apărători, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurator - - având cuvântul pentru recurenta reclamantă consideră că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală sub următoarele aspecte:
Asupra cererii de partajare a bunurilor coachizite și formării loturilor, instanța de apel s-a pronunțat prin decizie în loc să dea o încheiere în acest sens, după care să se pronunțe prin hotărâre de împărțeală.
Instanța de apel trebuia să țină cont că toate pretențiile formulate de către pârâți prin cererile reconvenționale se refereau la sume care făceau parte din pasivul succesoral, ce reprezentau datorii și sarcini ale succesiunii, și pentru acest motiv solicită respingerea cererilor reconvenționale.
Un alt motiv de recurs este acela că în mod cu totul nefondat și nelegal a fost scăzută suma de 10.540.50 RON reprezentând contribuția defunctului, din suma de 25,188,5 RON reprezentând contribuția exclusivă a recurentei la construcția magazinului.
Susține în continuare că în mod cu totul nefondat și nelegal, instanța de apel a instituit un drept de retenție numai asupra construcției cu destinație de magazin.
Pentru toate motivele arătate solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru recurenții pârâți susține oral motivele de recurs invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel:
Referitor la împrumutul contractat face cunoscut că este vorba de un împrumut contractat de o persoană care este terț față de raporturile juridice deduse judecății, împrumut care a fost garantat de defunct prin instituirea unei ipoteci.
Astfel, eventuala creanță pe care încearcă să și-o stabilească recurenta, rezultat din rambursarea împrumutului îl poate avea ca debitor, numai pe cel împrumutat, el fiind cel care a contractat împrumutul și care s-a obligat la restituirea acestuia.
În acest caz, în condițiile în care pârâții sunt părți în dosar în calitate de succesori ai lui, aceștia nu pot fi obligați să datoriile unui terț.
Contractul de garanție reală imobiliară este un contract accesoriu contractului de împrumut și care își produce efectele numai în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale. Nici pârâții și nici autorul lor nu au fost parte în contractul de împrumut.
Creditul în discuție nu a fost achitat integral de către recurenta reclamantă, din înscrisurile aflate la dosar rezultă faptul că acesta a fost achitat de către recurenții pârâți.
Susține în continuare că prin decizia civilă nr. 58/8.02.2008 s-a dispus cu privire la instituirea unui drept de retenție până la plata sumelor stabilite de către instanță, dar, deși în considerente se precizează că se va institui un drept de retenție asupra imobilului cu destinație de magazin, în dispozitiv se instituie un drept de retenție asupra imobilului din M,-, fără a se preciza asupra cărui imobil de la această adresă.
Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Referitor la recursul declarat de recurenta reclamantă arată că instanța de apel trebuia să procedeze la compensarea creanțelor,iar dreptul de retenție trebuia instituit pe magazin. Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Procurator - - având cuvântul pentru recurenta reclamantă referitor la recursul declarat de recurenții pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 30.04.2004 sub nr. 1081/2004 reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții, și -, prin reprezentanta legală, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună partajarea bunurilor coachizite dobândite în perioada conviețuirii cu defunctul, autorul pârâților și să se încuviințeze instituirea unui drept de retenție asupra imobilului supus partajului.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a întreținut relații de concubinaj cu defunctul o perioadă de 16 ani, timp în care au contribuit la construcția unui magazin, au efectuat reparații la casa defunctului, au achitat ratele mai multor împrumuturi contractate de fratele defunctului și de alte persoane în numele defunctului, că lucrând în străinătate a trimis bani pentru achitarea împrumuturilor și și-a amanetat bijuteriile vânzând și o serie de bunuri mobile, tot ea fiind aceea care a suportat cheltuielile de înmormântare ale tatălui defunctului și ale defunctului.
În temeiul art. 115-118 Cod pr. civ. pârâții au formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
În cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri, interogatorii și proba testimonială.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Morenia pronunțat sentința civilă nr. 1197/16 decembrie 2004, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta a întreținut relații de concubinaj cu defunctul, din anul 1988 și până la decesul acestuia intervenit la 21 februarie 2004, defunctul fiind căsătorit și având descendenți pe pârâții din cauza de față, reclamanta locuind în domiciliul defunctului.
A mai reținut instanța că reclamanta a dovedit că a avut o sumă de bani din vânzarea unui apartament, dar nu a reușit să facă dovada că aceștia au fost investiți în ceea ce a pretins în acțiune, nici martorii audiați neputând să facă referiri la acest aspect, că pârâții nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât conform susținerilor reclamantei, singurul bun coachizit este construcția în care funcționează firma CLM la care unic asociat era defunctul și într-o cerere de partaj calitate de pârât ar avea-o societatea și nu descendenții pârâtului.
În privința sumei de bani pe care reclamanta a încasat-o în urma disponibilizării în baza OUG 30/1997 s-a reținut că nu s-au făcut dovezi nici în sensul încasării acestei sume și nici în ce a fost investită, astfel că cererea referitoare la lucrările de reparații efectuate la casa defunctului este întemeiată, ca și cea privind achitarea ratelor eșalonate la împrumuturile contactate de fratele defunctului, simpla împrejurare că reclamanta apare pe unele chitanțe ca fiind cea care a plătit suma datorată, neconstituind o dovadă a faptului că banii i-ar fi aparținut, ea putând face plăți în calitate de împuternicit. Nedovedite s-au apreciat și susținerile privitoare la amanetarea bijuteriilor și vânzarea unor bunuri mobile, ca și cele privind suportarea cheltuielilor de înmormântare a fratelui defunctului și a defunctului însuși.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de apel apelanta a arătat că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neobservând că acțiunea viza partajul bunurilor coachizite, plata unor despăgubiri reprezentând cuantumul cheltuielilor efectuate în timpul conviețuirii cu pârâtul și instituirea unui drept de retenție, în condițiile în care a făcut dovada unei lungi perioade de conviețuire în care a achitat împrumuturile contractate de fratele pârâtului, sens în care a contractat alte împrumuturi la alte bănci, a amanetat bijuterii și a vândut bunuri mobile, că s-au ignorat probele administrate direct de instanță, atât cu înscrisuri cât și cu martori. S-a mai susținut că s-au rezolvat greșit cererile de solicitare a împrumutului contractat de fratele defunctului, apreciindu-se că aceasta trebuia îndreptată împotriva acestuia, deci și împrumutul a fost garantat cu imobilul defunctului iar acesta a fost urmărit personal în calitate de garant și în mod greșit nu i s-au acordat cheltuielile de înmormântare.
Pârâții intimați au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, hotărârea pronunțată fiind în concordanță cu probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 295 Cod procedură civilă, Tribunalul Dâmbovița a dispus completarea probelor și prin încheierea pronunțată la 13 aprilie 2005 admis în parte apelul, a constatat contribuția reclamantei cu suma de 17.000.000 lei - 5.000.000 lei din vânzarea apartamentului și 12.000.000 lei, sumă încasată ca urmare a disponibilității în baza OUG nr. 30/1997- la nivelul anului 1997 - reactualizată la indicele de inflație - investită pe perioada concubinajului la finalizarea lucrărilor la imobilul magazin comercial, construcție începută în anul 1992 constând în: materiale de construcție și manoperă pornind de la zidărie, turnat placă, acoperiș, finisări interioare și exterioare și dotări specifice activității comerciale. S-a reținut că s-au efectuat lucrări de reparații la casa defunctului concubin constând în: extinderea bucătăriei prin mărirea cu o încăpere, tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, instalație sanitară la baie, refăcut instalație electrică și instalație de apă, montat instalație și mască la bucătărie, turnat șapă la și bucătărie.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că obiectul principal al acțiunii îl constituie partajarea bunurilor coachizite, dobândite de reclamantă împreună cu defunctul autor al pârâților intimați și plata unor sume de bani reprezentând contribuția reclamantei la restituirea unor împrumuturi contractate pe aceeași perioadă precum și restituirea cheltuielilor de înmormântare suportate de reclamantă atât pentru defunct cât și pentru tatăl acestuia, că deși s-au făcut dovezi în sensul că cei doi concubini au efectuat o serie de lucrări de investiții atât la construcția care reprezintă sediul magazinului comercial cât și la imobilul proprietatea defunctului, în mod surprinzător instanța de fond respinge acțiunea și reține lipsa calității procesuale pasive a pârâților privind singurul bun coachizit, respectiv construcția în care funcționează firma în condițiile în care ea nu a fost edificată de niciuna din părți și nu a fost pusă în discuția acestora, iar pe fond rezolvarea acestei excepții este nelegală, întrucât pârâții în calitate de moștenitori ai defunctului preiau în masa succesorală și acest imobil, ceea ce le conferă calitate procesuală pasivă.
A mai reținut tribunalul că în mod nelegal instanța de fond a considerat că pretențiile reclamantei față de magazinul în litigiu sunt prescrise, nefiind solicitate în termenul de 3 ani, termenul general de prescripție, în condițiile în care dreptul de a le solicita s-a născut la momentul decesului concubinului defunct, în privința acestei construcții dovedindu-se că a fost începută în anul 1982 și finalizată în anul 1997 conform depoziției martorului G, care a executat în fapt lucrările alături de alți 7-8 meseriași, s-a apreciat dovedită și destinația sumei de bani încasate de reclamantă din vânzarea apartamentului cât și sumele încasate în urma disponibilizării sale, bani care au fost folosiți în lucrările de investiții efectuate întrucât pentru împrumuturile de care s-a făcut vorbire în acțiune s-au prezentat înscrisuri.
S-a considerat de tribunal neîntemeiată cererea privind plata cheltuielilor de înmormântare, din probatoriile efectuate nerezultând cert cuantumul acestor cheltuieli privind pe defunctul decedat în 1994, iar în privința cheltuielilor prilejuite de decesul concubinului, față de împrejurările reale, și anume faptul că reclamanta se afla în străinătate la momentul decesului, cât și implicarea fratelui acestuia și fiilor săi în acest moment, cererea reclamantei apare neîntemeiată.
În cauză a fost efectuată expertiza ordonată prin încheierea pronunțată la 13 aprilie 2005, raportul de expertiză fiind depus la dosar.
Tribunal D - Secția civilă prin decizia civilă nr. 37/2 februarie 2006 admis apelul, a dispus partajarea bunurilor conform deciziei de admitere în parte a apelului și a raportului de expertiză întocmit de expert, varianta finală, conform căreia reclamanta primește suma de 206.235.788 lei, pârâții fiind obligați la plata acestei sume de către reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta criticând-o pentru motive de nelegaliate.
Prin decizia nr. 132/29.06.2008 Curtea de APEL PLOIEȘTIa admis recursul, a casat decizia civilă cât și încheierea pronunțată la data de 13.04.2005 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță reținând în considerente că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra sentinței instanței de fond încălcând astfel dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, că prin aceeași decizie pronunțată la data de 13.04.2005 tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii principale privind partajul bunurilor coachizite și că în niciuna din deciziile pronunțate nu se face referire la capătul de cerere privind instituirea unui drept de retenție în favoarea reclamantei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 18.08.2006 sub nr. 6663/2006.
Rejudecând cauza, tribunalul, în temeiul art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, a încuviințat completarea probelor.
Prin decizia civilă nr. 49/2.02.2007 tribunalul a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă nr. 1197/2004 în sensul că a admis în parte acțiunea principală din 30.04.2004, cererea completatoare din data de 1.06.2004 și cererile completatoare formulate de pârâți la data de 6.10.2004 și 3.11.2004, a constatat că reclamanta împreună cu defunctul au construit în perioada 1992-1997 pe terenul proprietatea defunctului un imobil cu destinația de magazin comercial la care reclamanta a avut o contribuție mai mare cu 17.000.000 lei au efectuat lucrări de tencuieli interioare la casa proprietatea concubinului, instalație sanitară la baie, instalație electrică, o încăpere la bucătărie și instalație de apă s-a montat o chiuvetă de inox cu mască de bucătărie, s-a turnat șapă de ciment în bucătărie și, s-a constatat de asemenea că reclamanta împreună cu defunctul au achitat suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare a defunctului iar reclamanta singură a achitat un împrumut de 300.000.000 lei girat de defunct cu imobilul casă, că reclamanta a avut o contribuție de 15.000.000 lei la înmormântarea defunctului iar pârâții suma de 15.000.000 lei și că aceștia din urmă au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei și au fost desemnați experți în specialitățile construcții și financiar, urmând ca instanța să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea dreptului de retenție.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut în esență că reclamanta în anul 1988 intrat în relații de concubinaj cu, decedat în februarie 2004.
A mai reținut instanța că în luna decembrie 1988 a divorțat de, din căsătoria acestora rezultând cei trei pârâți, respectiv, și -.
Urmare a partajului cu fosta soție și partajului succesoral de pe urma defunctului lui i-a revenit în proprietate bunurile imobile situate în M,-, jud.
Pe de altă parte reclamanta în perioada conviețuirii cu s-a îngrijit de tatăl acestuia și tot aceasta a fost cea care a suportat cheltuielile de înmormântare întrucât era singura care realiza venituri cele ale concubinului neajungând nici să își achiziționeze medicamentele.
Totodată pe timpul concubinajului au fost realizate mai multe bunuri la gospodăria din M, cu aportul substanțial al concubinei, reclamanta a achitat singură un împrumut girat de concubin cu imobilul casă, în caz contrar acesta ar fi fost vândut la licitație, iar la edificarea magazinului contribuția în plus a fost de 17.000.000 lei.
În ceea ce privește societatea înființată de defunct aceasta nu a avut o evoluție economică bună, iar reclamanta a mers la muncă în străinătate de unde a trimis bani pentru achitarea creditelor, nevoilor curente și a contribuit la înmormântare cu suma de 15.000.000 lei.
A mai reținut instanța că și pârâții au cheltuit pentru înmormântare tatălui lor suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei.
Cu privire la celelalte susțineri făcute de părți pe parcursul procesului acestea nu au fost dovedite în nici un mod.
În cauză au fost întocmite expertizele ordonate, rapoartele de expertiză fiind depuse la dosar.
Prin Decizia civilă nr. 58/08.02.2008 Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a dispus partajarea bunurilor coachizite conform raportului de expertiză întocmit de expert potrivit căruia contribuția financiară a reclamantei la dobândirea bunurilor coachizite fiind în cuantum de 91.396.22 lei, pârâții au fost obligați la plata unei sulte către reclamantă în cuantum de 37.985.75 lei urmare a compensării.
Totodată a fost instituit un drept de retenție în favoarea reclamantei asupra imobilului din M,-, jud.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța avut în vedere concluziile rapoartelor de expertiză.
A mai reținut instanța că întrucât pârâții sunt obligați la plata sultei către reclamanta apelantă, urmează a fi instituit un drept de retenție în favoarea celei din urmă asupra imobilului cu destinație de magazin până când debitorii îi vor plăti ceea ce îi datorează având în vedere că dreptul de retenție este un mijloc specific de garantare a obligațiilor și întrucât s-a dovedit că apelanta a făcut importante cheltuieli cu construcția imobilului respectiv.
Împotriva Deciziei civile nr. 49/02.02.2007 și a Deciziei civile nr. 58/08.02.2008 ambele ale Tribunalului Dâmbovița au declarat recurs pârâții, și -.
În motivarea cererii de recurs recurenții au arătat că hotărârile sunt date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 969 și 973 Cod civil.
Astfel, instanța de apel a încălcat mai multe principii fundamentale de drept civil atunci când a reținut la masa de partaj împrumutul contractat de fratele defunctului și care este terț față de raporturile juridice deduse judecății.
Eventuala creanță pe care încearcă să și-o stabilească apelanta rezultată din rambursarea împrumutului îl poate avea ca debitor numai pe cel împrumutat, prin plată contractul de împrumut încetând cu constituirea unei creanțe față de cel care avea obligația de restituire.
Ori, în condițiile în care recurenții sunt parte în dosar numai în calitate de succesori nu pot fi obligați să datoriile unor terți.
Au mai precizat recurenții că în ceea ce privește contractul de garanție reală imobiliară acesta este un contract accesoriu contractului de împrumut, iar în acest din urmă act autorul acestora nu a fost parte.
Pe de altă parte, plata împrumutului reținută de instanță a născut un raport juridic bazat pe îmbogățirea fără justă cauză ceea ce deschide pentru apelantă calea unei actio de in rem verso împotriva persoanei împrumutate.
Mai mult decât atât în realitate creditul nici nu a fost achitat integral de către apelantă, din înscrisuri rezultând că aceștia au achitat în anul 2004 suma de 17.000.000 lei, debit restant.
Sub aspectul cheltuielilor de înmormântare din probele administrate în cauză a rezultat că acestea și pomenirile ulterioare au fost suportate de familia defunctului.
Totodată, prin Decizia nr. 58/08.02.2008 s-a dispus cu privire la instituirea unui drept de retenție până la plata sumelor stabilite, dar deși în considerente se precizează că se va institui un astfel de drept asupra imobilului cu destinație de magazin, în dispozitiv se instituie dreptul asupra imobilului din M,-, fără a se preciza de care anume este vorba.
Împotriva acelorași decizii a declarat recurs și reclamanta.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că au fost încălcate formele procedurale prevăzute de art. 6735- 6737Cod pr. civ. întrucât asupra cererii de partajare a bunurilor coachizite și a formării loturilor instanța de apel s-a pronunțat prin decizie în loc să dea o încheiere în aceste sens.
A mai precizat recurenta că au fost încălcate în mod vădit și dispozițiile art. 774 - 785 Cod civil.
Astfel, instanța trebuia să țină cont că toate pretențiile formulate de pârâți prin cererile reconvenționale se refereau la sume de bani care făceau parte din pasivul succesoral, ce reprezentau datorii sau sarcini ale succesiunii, achitate de pârâți exclusiv după decesul autorilor acestora.
Ori recurenta a avut calitate de creditor al succesiunii, calitate în care nu poate fi ținută să achite pasivul succesoral, prin compensarea acestuia cu sumele cuvenite reclamantei realizându-se o confuzie inacceptabilă între patrimonii cu regim juridic distinct.
Pe de altă parte, dacă nu s-ar lua în considerare toate bunurile realizate și contribuții ale recurentei s-ar ajunge la o îmbogățire fătă justă cauză pentru pârâți care altfel nu ar mai fi avut ce să moștenească, bunurile defunctului fiind urmărite pentru datorii în timpul vieții.
Totodată, în mod nelegal a fost scăzuta suma de - lei reprezentând contribuția defunctului din suma de 25188,5 lei reprezentând contribuția exclusivă a acesteia la construcția magazinului, astfel încât a ajuns să beneficieze numai de suma de 14648 lei.
A mai precizat recurenta că în mod nelegal instanța a dispus instituirea unui drept de retenție numai asupra construcției cu destinația de magazin, deși acesta ar fi trebuit instituit cu privire la imobilul cu destinație de locuință.
Prin cerere scrisă depusă la dosar recurenții pârâți au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă.
Curtea, analizând cererile de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Sub aspectul recursului formulat de recurenții pârâți, și - Curtea reține că reclamanta a investit inițial Judecătoria Moreni cu o cerere având ca obiect partaj de bunuri coachizite dobândite împreună cu, decedat la data de 21.02.2004, acțiune formulată în contradictoriu cu moștenitorii acestuia din urmă, pârâții, și -.
După parcurgerea unui prim ciclu procesual și în fond după casarea cu trimitere, Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 49/02.02.2007 urmare a admiterii apelului reclamantei și a schimbării în tot a sentinței a constatat că aceasta împreună cu în timpul concubinajului au construit în perioada 1992-1997 pe terenul defunctului concubin un imobil cu destinația de magazin comercial la care reclamanta a avut o contribuție mai mare cu 17.000.000 lei, au efectuat lucrări de tencuieli interioare la casa proprietatea concubinului, instalație sanitară la baie, instalație electrică, o încăpere la bucătărie și instalație apă, s-a montat o chiuvetă de inox cu mască de bucătărie, s-a turnat șapă de ciment în bucătărie și.
A mai constatat instanța că reclamanta împreună cu concubinul a achitat suma de 15.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de înmormântare ale defunctului, că aceasta a achitat singură un împrumut de 300.000.000 lei, girat de concubin cu imobilul casă, astfel bunul era vândut la licitație, că a avut o contribuție de 15.000.000 lei la înmormântarea defunctului, precum și că pârâții au cheltuit pentru înmormântarea tatălui lor suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei.
Potrivit probatoriului administrat în cauză în timpul vieții a garantat cu imobilul situat în Târgoviște,-, jud. D, mai multe împrumuturi, sens în care au fost încheiate contracte de garanței imobiliară.
Întrucât acestea nu au fost restituie la scadență creditorul ipotecar a trecut la executarea garanței sens în care a fost și întocmit dosar de comandament potrivit procedurii în vigoare la acea dată.
Tocmai pentru a evita vânzarea la licitație a bunului imobil reclamanta din prezenta cauză a plătit din fonduri proprii sumele reprezentând debit la care s-au adăugat spezele potrivit legii și a contractelor, așa cum se reține și din probele administrate de instanțele de fond.
Ori, de vreme ce imobilul a rămas în patrimoniul defunctului, fiind ulterior decesului acestuia transmis pe cale succesorală pârâților din prezenta cauză, în mod legal a constatat instanța de apel că aceasta a achitat singură un împrumut de 300.000.000 lei, girat de concubin cu imobilul casă.
Așadar toate susținerile recurenților pârâții din cuprinsul cererii de recurs privitoare la contractul de împrumut apar ca nefondate, operațiunea juridică de achitare a debitului profitând acestora în al căror patrimoniu așa cum s-a arătat mai sus a rămas bunul.
Nefondat este și motivul de recurs potrivit cu care creditul în discuție nu a fost achitat în integralitate de reclamantă, din înscrisuri rezultând că și recurenții au achitat în anul 2004 un debit restant.
Este adevărat că adresei nr. 4711/15.03.2004 înaintată de către Post SA Biroului Executorului Judecătoresc recurenta - a lichidat creditul restant, numai că instanța a avut în vedere actele cauzei când a stabilit suma de 300.000.000 lei și în care nu se include și cea la care face referire adresa, plata având loc după decesul lui.
este nefondat și motivul de recurs potrivit căruia toate cheltuielile de înmormântare și pomeniri anterioare au fost suportate de familia defunctului, reclamanta fiind la momentul decesului acestuia plecată în străinătate.
În realitate, așa cum reiese din probatoriul administrat în ziua morții concubinului reclamanta era plecată din țară dar a fost încunoștiințată și a venit chiar a doua zi în România participând la înmormântare.
Mai mult decât atât, chitanța de care se face vorbire a fost întocmită pe numele fratelui defunctului, iar nu a unuia dintre recurenți ca să conducă la prezumția că numai cei trei au suportat cheltuielile de înmormântare sau pomenire ulterioară.
În ceea ce privește însă ultimul motiv de recurs acesta este fondat.
Astfel, deși în considerentele Deciziei civile nr. 58/08.02.2008 Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă a reținut că întrucât pârâții sunt obligați la plata sultei către reclamantă urmează a fi instituit un drept de retenție în favoarea acesteia din urmă asupra imobilului cu destinație de magazin până la achitarea debitului, în dispozitivul aceleiași hotărâri se menționează că dreptul de retenție poartă asupra imobilului situat în M,-, jud.
Ori, potrivit actelor și lucrărilor dosarului la adresa menționată se regăsesc două construcții și anume imobilul casă de locuit și cel ce destinație de magazin astfel încât există evidentă contradicție între considerente și dispozitiv neputându-se stabili care anume este obiectul dreptului de retenție.
Sub aspectul recursului declarat de recurenta reclamantă - Curtea reține că după casarea cu trimitere și pășind la o nouă judecată tribunalul a pronunțat o decizie prin care a stabilit întinderea drepturilor fiecăreia dintre părți.
Potrivit art. 255 al. 1 Cod pr. civ. hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc " sentințe", iar hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul, precum și recursul în interesul legii se numesc "decizii".
Așa fiind în mod legal tribunalul a pronunțat o decizie, iar nu încheiere întrucât a fost investit de către instanța de casare cu soluționarea căii de atac a apelului, chiar dacă, după schimbarea hotărârii de primă instanță a reevocat fondul pretențiilor deduse judecății.
Așadar, critica potrivit cu care au fost încălcate formele procedurale prevăzute de art. 6735- art. 6737Cod pr. civ. este nefondată.
Sub aspectul criticilor vizând în esență compensarea nelegală de către instanța de apel a pasivului succesoral care oricum urma a fi suporta de pârâți cu sumele care i se datorau în calitate de creditor al succesiunii Curtea reține că prin Decizia nr. 49/02.02.2007 Tribunalul Dâmbovițaa constatat că pârâții au cheltuit pentru înmormântarea tatălui acestora suma de 15.000.000 lei și au achitat sumele de 40.000.000 lei, 50.744.973 lei, 400.000 lei și 9.321.490 lei.
Acestea din urmă reprezintă impozite aferente bunurilor succesorale sau datorii ale societății defunctului - societate se persoane - din impozite pe profit și alte debite.
Deci, toate aceste sume fac parte din pasivul succesoral rămas de pe urma defunctului.
Potrivit art. 777 coroborat cu art. 1060 Cod civil, datoriile și sarcinile moștenirii se împart de drept, între comoștenitori de la data deschiderii succesiunii, proporțional cu partea ereditară a fiecăruia.
Așadar, legea include în categoria persoanelor ținute să suporte pasivul succesoral moștenitorii legali au testamentari universali sau cu titlu universal.
Ori, reclamanta recurentă nu are calitatea de moștenitor a defunctului, nefiind soție supraviețuitoare, ci fostă concubină, astfel încât nu poate fi ținută a răspunde de pasivul succesoral.
Așa fiind, în mod nelegal instanța prin Decizia civilă nr. 58/08.02.2008 a dispus partajarea bunurilor coachizite omologând raportul de expertiză și prin care s-a făcut o compensare între sumele cuvenite reclamantei și cele acoperite de pârâți ca pasiv succesoral, nefiind vorba de creanțe reciproce ale părților.
Așadar, această critică este fondată.
Fondată este critica potrivit căreia în mod nelegal a fost scăzuta suma de - lei reprezentând contribuția defunctului din suma de 25188,5 lei reprezentând contribuția exclusivă a acesteia la construcția magazinului, astfel încât a ajuns să beneficieze numai de suma de 14648 lei.
Astfel, potrivit aceleiași lucrări de expertiză în ceea ce privește imobilul magazin, la edificarea acestuia reclamanta a avut o contribuție totală de 25.188,5 lei, iar defunctul o contribuție de 10.540,50 lei, acesta din urmă transmițându-se pe cale succesorală pârâților.
Ori, șa cum s-a arătat mai sus instanța a dispus compensarea sumelor considerate drept creanțe reciproce, scăzând din suma cuvenită reclamantei inclusiv contribuția de 10.540,50 lei în condițiile în care pârâții au rămas cu bunul imobil în natură.
Prin această manieră de calcul și compensare în realitate s-a ajuns la o diminuare a sumei cuvenite reclamantei cu 10.540,50 lei.
Sub aspectul ultimei criticii privind obiectul dreptului de retenție, așa cum s-a menționat în precedentul prezentelor considerente în ceea ce privește recursul pârâților în Decizia nr. 58/2008 există contrarietate între motivare și dispozitiv astfel încât nu se poate stabili ce anume a avut în vedere tribunalul pentru ca apoi să se poată vorbi de o eventuală cenzurare a hotărârii pe calea recursului.
Pentru toate considerentele învederate și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 3 Cod pr. civ. modificarea hotărârii nefiind posibilă întrucât pe de o parte trebuie administrată o nouă expertiză specialitate contabilitate, iar pe de altă parte instanța de apel trebuie să stabilească exact care este obiectul dreptului de retenție, Curtea va admite ambele recursuri și ca casa decizia nr. 58/08.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița - Secția civilă, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
Cu ocazia rejudecării instanța de trimitere va dispune efectuarea în cauză a unui nou raport de expertiză specialitate contabilă potrivit considerentelor prezentei hotărâri.
De asemenea instanța va stabili care este obiectul dreptului de retenție, respectiv întreg imobilul situat în M,- sau numai imobilul magazin aflat la aceiași adresă.
instanța de rejudecare va avea în vedere că deși prezentele recursuri au vizat ambele decizii pronunțate în fond după casarea cu trimitere prin Decizia nr. 132/29.06.2006 față de conținutul prezentelor considerente raportat la criticile formulate Curtea a apreciat că numai cea de a doua este afectată de nelegalitate, Decizia nr. 49/02.02.2008 apărând ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta -, domiciliată în M-, jud. D, precum și de către pârâții, și -, toți domiciliați în M str. - -.B.38 jud. D, împotriva deciziei civile nr.49 din 2.02,2007 și a deciziei civile nr. 58 din 8 februarie 2008 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița.
Casează Decizia nr. 58/08.02.2008 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
- - - - -
GREFIER,
Red
2ex/30.09.2008
nr. 1081/2004 Judecătoria Moreni
-
nr. 6663/2006 Tribunalul Dâmbovița
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Adriana Maria Radu Elena
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 43/2010. Curtea de... | Răpire internațională de copii. Decizia 931/2008. Curtea de... → |
|---|
