Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 436/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
Dosar nr- DECIZIE Nr. 436/2008
Ședința publică de la 19 Mai 2008
PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
- - - JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 375 din 6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - pârât asistat de avocat și intimata - reclamantă asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru recurentul - pârât solicită instanței efectuarea unei anchete sociale la domiciliul din Italia al intimatei - reclamante, întrucât la domiciliul acesteia din R s-a efectuat o anchetă socială, și audierea minorelor care locuiesc în prezent cu recurentul, chiar dacă acestea au sub 10 ani se apreciază că au discernământ.
Avocat pentru intimata - pârâtă arată că instanța de apel a admis efectuarea anchetelor sociale, iar audierea minorelor se impune în situația în care acestea au peste 10 ani, motiv pentru care solicită instanței respingerea cererilor formulate de către apărătorul recurentului - pârât.
Instanța față de solicitărilor făcute de apărătorul intimatului-pârât consideră că nu se impune efectuarea unei noi anchete sociale și nici audierea minorelor.
Avocat pentru recurentul - pârât depune la dosar copie certificat de căsătorie.
La solicitarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurentul - pârât având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, hotărârea instanței de apel fiind nelegală. Arată că minorele au fost încredințate în anul 2006 tatălui, recurentul - pârât din prezenta cauză, după pronunțarea divorțului. Mai arată că intimata - pârât arată că s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat la pronunțarea hotărârii de divorț întrucât nu și-a putut formula apărările deoarece era în Italia. Precizează că recurentul - pârât s-a recăsătorit, minorele sunt la grădiniță și locuiesc cu acesta în condiții de creștere și educare corespunzătoare, iar interesul minorelor este lângă tatăl. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata - reclamantă având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii ca legală și temeinică arătând că intimata nu a avut cunoștință despre acțiunea de divorț, nu a putut să-și formuleze apărările, minorele au fost încredințate tatălui și locuiau la la bunicii paterni, iar recurentul în R și le vizita din când în când, în prezent locuiește în R acesta recăsătorindu-se. Depune concluzii scrise la dosar și solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 375/AC/2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost admis apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1121 din 20.04.2007 pronunțată de Judecătoria Roman.
A fost schimbată în totalitate sentința, în sensul că s-a admis acțiunea și, în consecință:
A fost încredințată reclamantei spre creștere și educare pe minorele, născută la 29.06.2001 și, născută la 20.09.2002 și a fost obligat pârâtul să îi plătească reclamantei în favoarea minorelor o pensie de întreținere în cuantum de 30% din veniturile nete lunare, începând cu data pronunțării hotărârii și, până la majoratul acestora, revenind fiecăreia câte 15% din aceste venituri.
În motivarea deciziei instanța de apel a arătat că prin sentința civilă nr.1121 din 20.04.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Romana respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanta a chemat în judecată pe pîrîtul,solicitând reîncredințarea spre creștere și educare a minorelor, născută la 29.06.21001 și, născută la 20.09.2002, cu obligarea pârâtului la plata unei contribuții lunare de întreținere în favoarea minorelor și a cheltuielilor de judecată.
La soluția astfel pronunțată, instanța de fond a ajuns reținând din probele administrate ( înscrisuri, declarații de martori și anchete sociale la domiciliile părților), că de la pronunțarea sentinței civile nr.409 din 24.02.2006 a aceleiași Judecătorii, prin care s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina ambilor soți, iar minorele rezultate din conviețuirea lor au fost încredințate tatălui spre creștere și educare, acesta s-a achitat corespunzător de toate obligațiile părintești ce-i reveneau, îngrijindu-se de unul singur, fără nicio inițiativă din partea reclamantei, de cele două fetițe, care au nevoie de stabilitate și de atenție permanentă și nu periodică, așa cum s-a dovedit că poate să le acorde mama lor, care obișnuia să-și părăsească repetat familia, perioade îndelungate de timp, în care se dezinteresa total de situația copiilor. Că, în plus, reclamanta nu a făcut pe deplin dovada că ar fi în interesul minorelor să-i fie ei reîncredințate, deoarece aceasta ar presupune plecarea lor în Italia, țară a cărei limbă nu o cunosc și întreruperea vieții lor cotidiene, ruperea de mediul familial actual care, deși modest, este stabil și propice creșterii și dezvoltării lor. Că, de altfel, nici starea materială a reclamantei nu este sigură, întrucât ea locuiește în Italia împreună cu actualul soț, într-un apartament cu chirie, dar nu muncește și nici nu realizează niciun fel de venituri, ceea ce nu i-ar putea permite să asigure celor două fetițe, în mod continuu, afecțiune, îngrijire, stabilitate și un mediu ambiental favorabil unei normale dezvoltări. Pentru considerentele reținute, instanța de fond a considerat neîntemeiată acțiunea reclamantei, reținând că situația de fapt avută în vedere la pronunțarea sentinței anterioare nu este, în prezent, substanțial schimbată.
Reclamanta a atacat cu apel (greșit intitulat recurs) hotărârea primei instanțe, pe care a criticat-o, arătând că argumentele acesteia nu sunt temeinice, nu țin cont de interesele copiilor și nu constituie rezultatul unei concrete analize și interpretări a probelor administrate.
1. locuiesc la bunicii paterni, persoane în vârstă de peste 70 de ani, în condiții improprii și fără a avea legături cu tatăl lor, ancheta socială nr. 74/18.04.2007 conchizând că cei doi copii "nu beneficiază de ocrotire și o întreținere, creștere și educare corespunzătoare", pe care doar ea, apelanta, le poate asigura, așa cum evidențiază nu numai concluziile reprezentanților autorității tutelare, ci și fotografiile, cererile de transfer internațional de bani și celelalte înscrisuri depuse la dosar, precum și declarațiile martorilor - și.
2.Instanța a nesocotit în mod evident faptul că din probe reiese nu numai că ea dispune de posibilități care-i permit să asigure minorelor condiții mai mult decât decente și necesare vieții și dezvoltării lor firești, dar și implicarea sa permanentă, relația deosebit de strânsă, bazată pe o afecțiune puternică, pe care o are cu, la a căror creștere a contribuit neîntrerupt, chiar și în momentele în care, alungată fiind de intimat, a locuit în străinătate, când a trimis pentru copii pachete și diferite sume de bani.
3. cu realitatea este și reținerea de către judecătorul fondului a faptului că ea ar fi părăsit domiciliul conjugal de mai multe ori, lăsându-și fiicele fără întreținere, această afirmație fiind contrazisă de actele medicale (bilet de ieșire din spital, certificat medico-legal), cererea adresată Poliției municipiului R și răspunsul primit de la respectiva instituție, aflate la dosarul cauzei, divorțul promovat de intimat și judecat în lipsa sa, fiind soluționat numai pe baza susținerilor nesincere ale acestuia, pe care nu le-a putut combate, fiind din țară din cauza problemelor financiare pe care le avea în acea perioadă.
4.Instanța de fond nu a argumentat temeinic respingerea motivelor invocate de ea în acțiunea introductivă și confirmate de probele administrate, deși se impunea să existe raționamente logice, temeiuri de drept și de fapt de natură a determina răsturnarea unei situații evidente, ceea ce face ca hotărârea atacată să fie criticabilă și pentru o motivare lacunară, neconvingătoare.
Pentru aspectele reliefate, reclamanta a solicitat admiterea atât a apelului, cât și a acțiunii, așa cum au fost formulate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate.
În apel, probatoriul a fost completat cu noi anchete sociale efectuate de Serviciul public de asistență socială din cadrul Primăriei municipiului R, la domiciliul pârâtului, căruia cele două minore în cauză i-au fost încredințate spre creștere și educare odată cu desfacerea căsătoriei părților, și de Primăria comunei, la domiciliul soților și, unde locuiesc și trăiesc efectiv. De asemenea, au mai fost depuse la dosar, de către apelanta-reclamantă, mai multe înscrisuri noi, unele în limba italiană și în traducerea românească corespunzătoare.
Tribunalul a găsit apelul reclamantei fondat, pentru toate motivele invocate de aceasta, completate cu cele ce urmează a fi arătate.
Cum toate măsurile luate de instanța judecătorească cu privire la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale dintre părinții divorțați și copiilor lor minori trebuie să urmărească exclusiv interesul acestora din urmă, ele nu pot avea caracter definitiv, art.44 din Codul familiei consacrând posibilitatea de a putea fi modificate oricând, în funcție de schimbarea împrejurărilor care le-au generat, tocmai pentru a se asigura o cât mai bună ocrotire a acestui interes. Este adevărat că, în legătură cu această problemă, în literatura de specialitate s-a arătat că, pentru admisibilitatea unei cereri de reîncredințare a unui copil minor, trebuie constatată o schimbare a elementelor hotărâtoare avute în vedere anterior, modificarea doar parțială a împrejurărilor, nefiind de natură să atragă neapărat luarea copilului de la părintele căruia i-a fost încredințat, spre a fi încredințat celuilalt părinte.
În cauza de față, însă, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este pe deplin întemeiată, cu atât mai mult, cu cât măsura dispusă prin hotărârea de divorț, la 24.02.2006, a fost luată în lipsa ei de la judecată (din motive obiective), situație în care, fără contradictorialitate, prima instanță a pronunțat hotărârea numai pe baza susținerilor și a probelor administrate la cererea tatălui minorelor, care nu au putut fi, în niciun fel, combătute de soția sa.
De aceea, abia în cadrul prezentului proces instanța are posibilitatea reală de a stabili situația de fapt concretă și de a aprecia asupra a ceea ce este, cu adevărat, în interesul superior al copiilor părților, sub aspectul încredințării lor spre creștere și educare. Un argument în sprijinul acestui considerent îl constituie însuși conținutul anchetei sociale efectuate la domiciliul intimatului - pârât, care reliefează nu numai subiectivism, dar și superficialitate și părtinire, deoarece în conținutul raportului întocmit sunt consemnate, fără nicio verificare, toate susținerile tatălui minorelor, inclusiv aceea că fosta sa soție ar prezenta o anumită "fragilitate psihică", dobândită în copilărie, care a împiedicat-o să se adapteze mediului familial. Același raport, în care nu se face nicio vorbire despre faptul că, de fapt, minorele nici nu locuiesc la domiciliul pârâtului și împreună cu acesta, subliniază că acesta are "aptitudini parentale, înțelegere, disponibilitate afectivă, condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea copiilor" și afirmă că " cele două minore doresc să rămână cu tatăl lor, între copii și tată existând o puternică relație empatică, modelul de viață al copiilor fiind tatăl". Aceste concluzii și afirmații trebuie puse, în mod evident, sub semnul întrebării sub aspectul veridicității, câtă vreme funcționarii Serviciului public de asistență socială R nici măcar nu au văzut și nici nu au indicat sursele celor consemnate în ancheta întocmită. De asemenea, și depozițiile martorilor audiați la cererea pârâtului trebuie primite cu serioase rezerve, dat fiind faptul că, pe de o parte, tot ceea ce a relatat ( maternă a pârâtului), cunoștea din spusele surorii sale, singura dată când ea a fost în casa părților, acestea neavând încă copii, iar pe de altă parte, numita cunoaște atât de corect situația de fapt, încât declară că, întrucât reclamanta nu putea face copii, cea mai mare dintre minore a fost adoptată, susținere vădit cu realitatea și neconfirmată de vreo altă probă.
În plus, deși copii i-au fost încredințați pârâtului spre creștere și educare, în fapt, a operat realmente o încredințare către bunicii paterni, care locuiesc într-o altă localitate, societatea al cărei salariat este pârâtul, unitate cu foc continuu, făcând greu de presupus chiar și un contact săptămânal direct între tată și fiicele sale minore.
Pe de altă parte, actele și lucrările dosarului impun constatarea că nu există nici un motiv pentru care cele două fetițe, de vârste destul de fragede, să fie lipsite de dragostea și grija maternă, câtă vreme mama lor, a cărei moralitate este ă, dispune de toate condițiile materiale care să le asigure mai mult decât strictul necesar pentru o normală și cât mai armonioasă creștere, educare și dezvoltare fizică, psihică și intelectuală. Apelanta - reclamantă deține o locuință extrem de bine îngrijită și dotată, cu cameră separată amenajată în așa fel, încât să răspundă nevoilor minorelor de viață, joacă și repaus, iar obiectele de îmbrăcăminte, mobilierul, jucăriile, calculatorul etc. pregătite în așteptarea celor două minore denotă că apelanta cunoaște în profunzime nevoile acestora, determinate de sex, vârstă, și aptitudinile fiecăreia dintre ele. Totodată, nu numai că, pentru creșterea fetițelor, apelanta se bucură de sprijinul material și chiar fizic al actualului său soț (cu care s-a căsătorit la 26.08.2006), dar ea are, din 5.11.2007, un contract de muncă, fiind angajată permanent, pe perioadă nedeterminată, cu un orar de muncă de 25 de ore săptămânal și un salariu lunar de 924 euro.
Toate aceste împrejurări au reliefat că, pentru satisfacerea reală a interesului superior al celor doi copii, ei trebuie încredințați mamei lor spre creștere și educare, argumentul că această măsură ar avea efecte negative asupra evoluției minorelor, deoarece presupune schimbarea mediului propice în care trăiesc în prezent și mutarea lor într-o țară a cărei limbă nu o cunosc, neputând fi primit, cunoscută fiind tocmai capacitatea mărită de adaptabilitate și de acumulare de cunoștințe pe care o au copii de această vârstă. De altfel, chiar din caracterizările făcute minorelor de educatoarele Grădiniței, ale cărei cursuri le frecventează, reiese că amândouă au procesele cognitive dezvoltate, percepție complexă, inteligență, memorie bună, vocabular bogat, manifestări creative, sunt sociabile, au temperamente exteriorizate, energice și vioaie, comportament deosebit de, dotări fizice, psihice și intelectuale care vor avea un important rol în adaptarea lor la viața alături de și împreună cu mama lor.
Pentru cele mai sus arătate, admițând apelul, tribunalul a schimbat în totalitate sentința, în conformitate cu dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, și a admis acțiunea reclamantei în temeiul art.44 din Codul familiei, dispunând corespunzător și asupra cheltuielilor de judecată, potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei a promovat recurs pârâtul care a criticat nelegalitatea acesteia invocând, în esență:
- instanța de apel a încălcat principiul autorității lucrului judecat, întrucât măsura încredințării minorelor rezultate din căsătoria cu intimata, a fost dispusă prin sentința civilă nr. 409/2006 a Judecătoriei Roman, rămasă irevocabilă.
- la adaptarea măsurii de reîncredințare minori, instanța trebuie să aibă în vedere schimbarea fundamentală a condițiilor care au fost avute în vedere la dispunerea încredințării, aspect ignorat de instanța de apel, a mai invocat recurentul, faptul că simpla împrejurare că, în prezent intimata, care locuiește în Italia, are condiții materiale mai bune, nu este de natură să conducă, prin ea însăși, la măsura reîncredințării minorelor, către aceasta.
- hotărârea instanței de apel are o motivare contradictoriu, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu este susținută de suportul probatoriu care a fost administrat în cauză ce relevă, preocuparea constantă a recurentului pentru creșterea și îngrijirea minorelor, în absența intimatei, și afecțiunile acestora față de el; în acest context, interesul superior al minorelor ar fi fost acela de a rămâne la tată și nu de a fi reîncredințate mamei.
În cauză recurentul a depus în susținerea recursului o serie de acte.
În cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, invocând, în esență, lipsa argumentării în drept a acestuia.
Referitor la situația de fapt intimata a arătat că hotărârea instanței de apel este în concordanță cu interesele celor doi copii de a fi crescuți și îngrijiți de mamă, pe de o parte, și pe de altă parte a arătat intimata, minorele nu locuiesc efectiv cu recurentul, că acestea se află în grija bunicilor paterni, context în care nu beneficiază de ocrotire, întreținere, creștere și educare corespunzătoare.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus un set de înscrisuri care atestă veniturile acesteia, precum și proprietatea imobiliară pe care o deține în Italia în coproprietate cu noul soț, cetățean italian.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:
Părțile au fost căsătorite în perioada 1996 - 2006 când prin sentința civilă nr. 409/2006 a Judecătoriei Roman, s-a dispus desfacerea căsătoriei din vină comună, cele două minore rezultate din conviețuire fiind încredințate spre creștere și educare recurentului-pârât din prezenta cauză, cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreținere în favoarea lor.
Din hotărârea de divorț a părților, precum și din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că aceștia s-au despărțit în fapt, definitiv, în noiembrie 2005, dată de la care minorele, în prezent, în vârstă de 7 ani, respectiv 6 ani, au rămas în grija recurentului, care, datorită serviciului, a apelat la ajutorul părinților săi pentru asigurarea creșterii, îngrijirii și educației corespunzătoare a minorelor.
La scurt timp, de la despărțirea în fapt, intimata a plecat să lucreze în Italia, unde s-a și căsătorit, dispune de venituri proprii și o locuință deținută cu coproprietate cu noul soț de cetățenie italiană, conform înscrisurilor depuse în recurs odată cu întâmpinarea.
probator în speță, relevă faptul că intimata, în timpul conviețuirii părăsea des domiciliul conjugal, iar de la data despărțirii în fapt și plecării în Italia, nu a mai avut relații personale cu minorele, deși, trimitea acestora, sporadic pachete cu alimente, îmbrăcăminte și bani.
, este faptul că, potrivit probelor administrate, ambii părinți dispune de venituri și condiții materiale de natură să asigure creșterea, îngrijirea și educarea corespunzătoare a minorelor, aceste aspecte fiind reclamate și de concluziile anchetelor sociale efectuate în cauză.
Potrivit art.2 din Legea nr. 272/2004, legea, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis, sau, după caz, încheiat în acest domeniu, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
2, 3 al textului normativ anterior arătat stipulează faptul că principiul interesului superior al minorului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, acesta prevalând în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Art.5 al Legii nr. 272/2004, prevede că răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestora.
Unul dintre principiile de respectare și garantare a drepturilor copilului, consacrate prin art.6 al Legii nr. 272/2004, este acela de asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică.
În cauză, se constată că, în raport de concluziile anchetelor sociale și înscrisurile depuse de părți la dosar, că, minorele, aflate la o vârstă fragedă, de la data despărțirii în fapt a părților, au fost în permanenta îngrijire a recurentului, ajutat și de părinții săi, și actuala soție, preocuparea constantă a acestuia pentru creștere și educație corespunzătoare a minorelor, pentru asigurarea unui climat familial și afectiv stabil, fiind mai mult decât evidentă.
Invocând, prin motivele de recurs, interesul superior al minorului în adoptarea măsurii de reîncredințare, recurentul, își întemeiază, implicit, recursul, pe motive de nelegalitate a hotărârii, prin prisma textelor normative anterior menționate, context în care, apărarea intimatei în sensul nulității recursului ca urmare a neindicării motivelor de nelegalitate pe care se sprijină este lipsită de suport.
Pe fondul cauzei, se apreciază că, în speță, chiar dacă intimata, stabilită în Italia, dispune de venituri și locuință proprietate, deținută în coproprietate cu actualul soț și manifestă interes pentru luarea minorelor în grija sa, acestea nu sunt suficiente pentru modificarea măsurii de încredințare a minorelor astfel cum a fost dispusă prin hotărârea de divorț, interesul superior al copiilor de vârstă fragedă, fiind în cauză acela de a se beneficia de un mediu familial, afectiv, cultural, social, cunoscut și stabil.
Având în vedere cele anterior arătate, apreciind, că, în cauză, recursul este întemeiat, instanța în temeiul art.3121Cod procedură civilă, îl va admite, va modifica în tot decizia apelată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul reclamantei.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă se va lua act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
- DECIDE -
Admite recursul civil declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 375 din 6.12.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Modifică în tot decizia civilă nr. 375 din 6 decembrie 2007 Tribunalului Neamț în sensul că:
Respinge apelul ca nefondat.
Ia act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 19 mai 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.- - - -
în CO semnează
Președinte instanță - -
red.sent.I
red./
red.LC/16.06
tehn.TC/ex.3
17/18.06.2008
Președinte:Daniela PărăuJudecători:Daniela Părău, Jănică Gioacăș, Liliana Ciobanu
| ← Divort. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Pitesti | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 395/2009.... → |
|---|
