Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 464/

Ședința publică de la 05 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anica Ioan

JUDECĂTOR 2: Luminita Solea

JUDECĂTOR 3: Simona Bacsin

Grefier - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de pârâtul, cu domiciliul în B,- împotriva deciziei civile nr.22/30 ian.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul civil nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.09.2008, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 05.09.2008, când,

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.265/15.01.2007 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr- s-a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând reîncredințarea spre creștere și educare a minorului, ns. 14.01.2001 și stabilirea unei pensii de întreținere pentru acesta, motivat de faptul că înțelegerea sa cu pârâtul a fost ca minorul să locuiască împreună cu acesta la domiciliul mamei reclamantei, iar din luna aprilie 2006 pârâtul a schimbat domiciliul minorului.

Din probele administrate în cauză s-a reținut că prin sentința civilă nr. 331/23.01.2004 pronunțată de Judecătoria Brăilas -a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între reclamantă și pârât la 11.06.1994 și minorul, născut la 14.01.2001, a fost încredințat pârâtului spre creștere și educare.

Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.44 Codul familiei și faptul că luarea copilului minor de la părintele căruia i-a fost încredințat trebuie să aibă o justificare temeinică, adică să existe motive puternice care să demonstreze că menținerea copilului minor la acel părinte ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei lui dezvoltări fizice și morale. Chiar o schimbare parțială a condițiilor care, în ansamblu, au determinat ca încredințarea copilului să se facă unuia dintre părinți nu trebuie să atragă neapărat și revenirea asupra măsurii, cât timp subzistă elementele de bază hotărâtoare, care confirmă necesitatea ca măsura luată în interesul superior al minorului să fie menținută.

Instanța a concluzionat că din probele administrate nu a rezultat o asemenea schimbare care să afecteze interesul minorului, reținând în acest sens că martorii audiați și referatele de anchetă socială au atestat că minorul are o dezvoltare corespunzătoare alături de pârât și de actuala sa concubină, se înțelege bine cu aceasta și cu fiica acesteia, este bine îngrijit. În perioadele de timp cât pârâtul este plecat din localitate în interes de serviciu de supravegherea minorului se ocupă părinții pârâtului sau concubina acestuia, interesul minorului fiind suficient protejat, neputându-se impune pârâtului să nu-și desfășoare activitățile profesionale specifice, fiind de asemenea în interesul minorului și obținerea de venituri necesare creșterii acestuia.

Nici unul dintre martorii audiați, nici măcar martorii propuși de reclamantă nu a indicat elemente care să ateste cu certitudine că interesul superior al minorului ar fi afectat de conduita pârâtului.

De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit pe deplin că situația sa din Spania i-ar permite să se ocupe suficient de minor, arătând că minorul va locui la bunica maternă, ajungându-se în caz de admitere a cererii, practic, la o încredințare a minorului către bunica maternă, nu către reclamantă.

Instanța de fond a apreciat că aspectele invocate și atestate de martori privind împiedicarea reclamantei de a păstra legăturile personale cu minorul nu reprezintă temeiuri de schimbare a măsurii privind încredințarea minorului, ci eventuale temeiuri pentru o acțiune cu alt obiect sau pentru o executare silită.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel în termenul prevăzut de lege, susținând că hotărârea este dată cu o greșită interpretare a probelor.

În motivarea apelului reclamanta a arătat că instanța de fond nu putea verifica dacă s-au schimbat condițiile avute în vedere la încredințarea minorului, atât timp cât încredințarea minorului s-a făcut prin acordul părților, iar condițiile care s-au modificat sunt cele din înțelegerea verbală a părților, ca minorul să locuiască la bunica maternă.

În plus, instanța de fond trebuia să stabilească, în interesul superior al copilului, care dintre părinți oferă condiții mai bune pentru creșterea și educarea sa, iar din punct de vedere al condițiilor de locuit și al posibilităților materiale s-a dovedit că interesul minorului este ca acesta să fie încredințat mamei.

De asemenea, a mai arătat că principalul motiv pentru care a solicitat admiterea acțiunii este acela că acțiunile pârâtului au o influență nefastă asupra psihicului minorului, traumatizându-l prin forțarea acestuia să rupă legăturile afective firești cu mama sa, astfel că încredințarea către tată devine măsură care nu mai este în interesul minorului.

Prin decizia civilă nr.22/2008 a Tribunalului Brăilas -a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința în sensul admiterii cererii de reîncredințare a minorului către mama sa. A fost obligat pârâtul să plătească lunar suma de 400 lei cu titlu de întreținere și 600 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța această decizie s-au reținut următoarele:

După cum reiese din sentința de divorț, măsura încredințării minorului către pârâtul intimat a fost dispusă avându-se în vedere că de la data despărțirii în fapt a părților minorul s-a aflat în grija tatălui, care îi oferă condiții optime de creștere și educare la domiciliul părinților săi.

Ca urmare, apare ca nefondată susținerea apelantei cum că instanța de fond nu putea verifica dacă s-au schimbat condițiile avute în vedere la încredințarea minorului.

În ce privește însă concluziile instanței de fond referitoare la interesul minorului, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate criticile apelantei.

Astfel, tribunalul a constatat că în mod greșit s-a reținut că nu sunt elemente care să ateste cu certitudine că interesul superior al minorului ar fi afectat de conduita pârâtului, deoarece în analizarea acestui interes instanța de fond trebuia să aibă în vedere și planul afectiv al dezvoltării copilului, respectiv posibilitatea ca acesta să aibă legături firești, apropiate nu numai cu tatăl, ci și cu mama sa.

Ori, după ce nu a mai locuit cu pârâtul la bunica maternă, minorul nu a mai fost atașat de reclamantă, arătându-se timorat în prezența ei, iar acest comportament a fost indus de modul în care pârâtul răspundea la încercările reclamantei de a-l vedea pe minor.

Această situație reiese din declarația martorelor și, audiate de instanța de fond la propunerea reclamantei.

Atitudinea timorată a minorului față de mama sa este dovedită și de incidentul relatat de martora, audiată la solicitarea pârâtului.

De asemenea, faptul că pârâtul a influențat comportamentul minorului față de reclamantă este confirmat și de împrejurarea că pe parcusul procesului acesta a îngăduit reclamantei să ia legătura cu copilul numai în prezența lui, așa cum a recunoscut la interogatoriul luat în apel.

Față de această constatare și ținând seama că minorul este la vârsta când începe să conștientizeze primele amintiri și când echilibrul său afectiv este în plină formare, tribunalul apreciază că rămânerea minorului în grija pârâtului ar afecta iremediabil relațiile firești cu mama sa.

Totodată, tribunalul apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că interesul minorului este suficient protejat, atât timp cât în perioadele de timp cât pârâtul este plecat din localitate în interes de serviciu de supravegherea minorului se ocupă părinții pârâtului sau concubina acestuia.

În acest sens tribunalul constată că nu se poate nega faptul că minorul a beneficiat de atenția tatălui și a crescut în condiții bune, însă este preferabil ca minorul să fie înconjurat de afecțiunea maternă, iar nu să se afle sub supravegherea oricât de atentă a altor persoane, cu atât mai mult cu cât din probele administrate în cauză reiese că datorită profesiei sale (șofer pe rute interne și internaționale) pârâtul este nevoit să lipsească perioade îndelungate de la domiciliu.

Având în vedere cele reținute anterior și faptul că apelanta și-a manifestat intenția de a-l lua pe minor în Spania unde, așa cum reiese din referatul de anchetă socială, îi poate asigura condiții foarte bune de creștere, tribunalul a apreciat că interesul superior al minorului este să fie reîncredințat mamei sale.

În consecință, s-a constatat că împrejurările care au determinat încredințarea minorului spre creștere și îngrijire tatălui s-au schimbat, astfel că sunt incidente prevederile art.44 Codul familiei conform cărora într-o asemenea situație instanța judecătorească va putea modifica măsura încredințării.

Impotriva deciziei civile nr.22/2008 a Tribunalului Brăilaa declarat recurs pârâtul invocând că: hotărârea este lipsită de temei legal deoarece a fost dată cu încălcarea prev. art.44, 97 și 100 fam.

Astfel, art.44 fam impune schimbarea împrejurărilor care au fost avute cu ocazia încredințării minorului, iar schimbările să fie de natură substanțială. Modificarea măsurii încredințării trebuie să aibă la bază o justificare temeinică în sensul ocrotirii intereselor minorului. Admisibilitatea unei astfel de cereri trebuie să fie condiționată de existența unor motive puternice care să demonstreze că menținerea minorului la părintele căruia i s-a încredințat anterior ar avea consecințe dăunătoare asupra bunei dezvoltări fizice și morale a minorului.

Din probele administrate în cauză nu rezultă nici un element de schimbare a împrejurărilor avute la data luării măsurii și care să afecteze în vreun fel interesele minorului și însăși instanța de apel reține că în perioada scursă de la data încredințării minorului către tată acesta s-a preocupat în mod deosebit de creșterea și educarea minorului.

Instanța de apel, ignorând împrejurările și condițiile esențiale prev. de lege în materia reîncredințării, se folosește inexplicabil în argumentarea acestei hotărâri de afirmații și aprecieri pur subiective de genul: "este preferabil ca minorul să fie înconjurat de afecțiunea maternă", "tribunalul apreciază că rămânerea minorului în grija pârâtului ar afecta iremediabil relațiile firești cu mama sa", "faptul că pârâtul a influențat comportamentul minorului față de reclamantă este confirmat și de împrejurarea că pe parcursul procesului acesta a îngăduit reclamantei să ia legătura cu copilul numai în prezența lui, așa cum a recunoscut la interogatoriul luat în apel. Se ignoră probele de la dosar care dovedesc că acest copil e victima unor orgolii personale dușmănoase și că mama nu are nici o sensibilitate afectivă față de interesele reale ale minorului la acest moment.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că prezentul recurs este nefondat.

de la început trebuie făcută mențiunea că ne aflăm în calea de atac a recursului, o cale de atac extraordinară, nedevolutivă ceea ce se traduce prin aceea că-n discuție în această fază procesuală se pot pune-n discuție numai motive de nelegalitate ale hotărârii instanței de apel și nu de netemeinicie. Ca atare, menirea instanței de recurs este de a verifica în ce măsură instanța de apel a aplicat și interpretat legea și nicidecum modul de interpretare a probelor de către instanța respectivă.

Drept consecință, nemulțumirile recurentului vis-a-vis de cele reținute de Tribunalul Brăila în legătură cu situația de fapt nu pot face obiectul analizei instanței de recurs.

Critica privind aplicarea greșită a art.44 din Codul familiei e neîntemeiată pentru că-n speță a avut loc o schimbare a împrejurărilor care au fost avute în vedere cu ocazia încredințării minorului condiție prevăzută pentru admisibilitatea unei cereri de reîncredințare a minorului.

Astfel, la data desfacerii căsătoriei părțile au convenit că este în interesul minorului să fie încredințat tatălui care locuia cu bunica maternă și implicit asigura o comunicare permanentă mamă-fiu și nu mamei care era plecată în străinătate de puțin timp.

In prezent, tatăl a părăsit domiciliul bunicii materne și a indus minorului idei ce l-au determinat să dezvolte o reacție adversă în ceea ce o privește pe mamă.

Această stare de fapt reținută de Tribunalul Brăila se cantonează în sintagma "schimbare a împrejurărilor avute în vedere la luarea măsurii încredințării" prev. de art.44 din fam.

Prin al doilea motiv de recurs se pretinde că în speță nu s-au respectat criteriile avute în vedere de legiuitor cu ocazia luării unei astfel de măsuri.

Este de necontestat că interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copilul, acest interes fiind ridicat la de principiu atât prin normele naționale, cât și prin cele internaționale în materie, respectiv art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art.42 alin.1 fam. și art.3 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România în anul 1990, prin Legea nr.18/1990.

Prin urmare, și la reîncredințarea copiilor minori, condiția esențială în raport de care instanțele judecătorești au îndatorirea să se pronunțe, constă în interesul superior al copiilor, interes ce urmează a fi stabilit prin examinarea tuturor criteriilor consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență.

Aceste criterii sunt vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor, precum și al minorului față de părinte, grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor în fapt, precum și altele asemenea.

Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective; astfel spus, în aprecierea interesului superior al copilului nu se poate absolutiza vreunul dintre criteriile enunțate, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

criteriile enunțate la situația de fapt din speță, așa cum a fost reținută de instanța de apel, se constată că măsura reîncredințării către mamă a minorului corespunde interesului superior al copilului.

Astfel, este cert stabilit că ambii părinți prezintă garanții morale și materiale pentru creșterea și educarea băiețelului însă, menținerea minorului la părintele căruia i s-a încredințat ar avea într-adevăr consecințe asupra dezvoltării corespunzătoare a laturii afective a copilului în condițiile în care acest părinte nu încearcă să acorde suportul moral care trebuie dat unui astfel de copil, ce a trecut printr-un divorț al părinților, suport constând în prezentarea celuilalt părinte într-o lumină favorabilă ca și a împrejurărilor care îl împiedică să-l viziteze periodic și nicidecum într-una defavorabilă, așa cum s-a reținut în speță.

In plus, recurentul are un serviciu care îl determină să lipsească de acasă perioade mari de timp (cu lunile), iar în tot acest timp minorul este în grija părinților paterni sau a concubinei, pe când printr-o măsură de reîncredințare a sa către mamă acesta ar beneficia permanent de prezența acesteia. La luarea unei astfel de măsuri se are-n vedere posibilitatea efectivă a părinților de a-l supraveghea, crește, educa în mod direct și nu prin persoane interpuse.

Aceste două elemente sunt suficient de puternice pentru a le considera motive temeinice care să determine instanțele judecătorești să-l rupă pe minor din mediul în care a trăit până la această oră (mediu care nu se caracterizează neapărat prin constanță; ba a locuit la bunica maternă, ba la cei paterni, ba cu noua familie a tatălui) și a-l introduce într-un mediu total nou, în care mama va fi permanent în preajma lui.

Față de considerentele de mai sus, constatându-se că-n speță a avut loc o aplicare corectă a criteriilor de apreciere a interesului superior al minorului, prin prisma disp.art.312 al. I, teza I Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursulcivil declarat de pârâtul, cu domiciliul în B,- împotriva deciziei civile nr.22/30 ian.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05.09.2008.

Președite, Judecător, Ptr.jud. aflată în CM

- - conf.disp.art.261 (2) pr.civ.

PREȘEDINTE,

Grefier,

- -

Red.LȘ-02.10.2008

Dact.MH-02.10.2008/2 ex.

Fond:

Apel: -

Președinte:Anica Ioan
Judecători:Anica Ioan, Luminita Solea, Simona Bacsin

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 464/2008. Curtea de Apel Galati