Stabilire paternitate. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.13/R

Ședința publică din 12 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Daniela Calai

JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean

JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.688/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul, având ca obiect stabilire paternitate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă asistată de avocat și pârâtul intimat.

Procedura completă.

Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării probatoriului și soluționării cauzei pe fond.

Pârâtul intimat lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr.688 din 13.10.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de reclamanta apelantă -, împotriva sentinței civile nr.562/20.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M, in dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut în esență că prin sentința civilă nr.562/20.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M, in dosar nr-, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara.

A fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta, împotriva pârâtului, în favoarea Judecătoriei Sânnicolau

Prin sentința civila nr.562, pronunțata de Judecătoria Sânnicolau M la data de 20.05.2009, a fost respinsa ca inadmisibila acțiunea reclamantei, in calitate de reprezentant legal al minorului, împotriva paratului, având ca obiect stabilirea paternității minorului, in temeiul art.274 Civ. au fost respinse cheltuielile de judecata solicitate de reclamanta si au fost respinse cheltuielile de judecata ale paratului ca fiind nedovedite.

Prima instanța a reținut ca, Minorul s-a născut la data de 30.06.2004, in timpul cat părțile (reclamanta si paratul ) erau căsătoriți; s-a încheiat căsătoria la data de 24.12.2003 si s-a desfăcut căsătoria prin sentința civila nr.1515/06.12.2006, menținuta prin decizia civila nr. 420/A/21.05.2008, a Tribunalului Timiș, nefiind irevocabila, deoarece recursul declarat, este suspendat, in dosar nr- al Curții de Apel Timișoara.

Prima instanță a apreciat ca, copilul care beneficiază de prezumțiile legale de paternitate, nu poate intenta acțiunea in stabilirea paternității, decât după înlăturarea prezumției de paternitate, prin tăgăduirea paternității, condiție neîndeplinita in prezenta cauza, astfel încât instanța urmând a respinge, ca inadmisibila, cererea reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr.562/20.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M, in dosar nr-, a declarat apel reclamanta -, solicitând in principal constatarea nulității sentinței civile, iar in subsidiar desființarea acesteia cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanța.

In motivare reclamanta apelanta a învederat instanței ca a fost încălcată o norma imperativa, respectiv cea prevăzuta de art.45 pr.civ. ce reglementează participarea procurorului la judecata.

Cu privire la fondul cauzei, reclamanta apelanta a susținut ca stabilirea statutului copilului nu depinde strict de divorțul părinților săi si ca prima instanța a soluționat pe cale de excepție pricina fără aop une in discuția parților.

In drept apelul a fost întemeiat pe prevederile art.297 alin.1 pr.civ.

Paratul intimat nu a depus întâmpinare, însă prezent fiind in instanța s-a opus la apelul declarat de reclamanta.

Tribunalul a confirmat soluția pronunțată de prima instanță cu motivarea că participarea procurorului la judecata acțiunii este facultativă, astfel că judecarea cauzei fără participarea procurorului este legala, deoarece nu operează sancțiunea alcătuirii nelegale a completului de judecata, atâta vreme cat participarea procurorului la judecata, nu este obligatorie, ci facultativa, iar sancțiunea nulității intervine doar in ipoteza in care concluziile procurorului sunt obligatorii potrivit legii.

A reținut că nici cel de-al doilea motiv de apel invocat de reclamanta apelanta nu este întemeiat, corect prima instanța constatând fata de starea de fapt dedusa judecații, si anume, situația minorului, de copil din căsătorie si de faptul ca hotărârea de divorț a părinților acestuia nu a dobândit caracter irevocabil, ca paternitatea stabilita prin operarea prezumțiilor de paternitate prevăzute de art.53 Codul familiei, nu a fost înlăturata.

In termen, împotriva deciziei civile nr.688/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs reclamanta, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.562/2009 a Judecătoriei Sânnicolau M și a deciziei civile nr.688 a Tribunalului Timiș și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea administrării probatoriului și soluționării cauzei pe fond.

In motivare a arătat că cele două hotărâri respectiv cea pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M și cea de Tribunalul Timiș sunt nelegale, întrucât obiectul cauzei se referă la starea civilă a unui copil minor în vârstă de 4 ani la apărarea drepturilor și intereselor sale, astfel că participarea procurorului trebuia să se finalizeze prin punerea de concluzii în cauză.

Susține că a fost încălcată norma imperativă prevăzută de disp.art.45 pr.civ. referitoare la participarea procurorului, având în vedere și faptul că apelul s-a soluționat fără participarea procurorului.

Arată că s-a încălcat principiul contradictorialității, oficialității procesului civil, întrucât s-a soluționat cauza pe excepția inadmisibilității acțiunii fără a se pune în discuția părților această excepție.

A invocat incompatibilitatea completului de judecată în soluționarea prezentei cauze, întrucât în dosarul nr- același complet s-a pronunțat cu privire la paternitatea copilului.

In drept, invocă disp.art.304 pr.civilă.

Examinând decizia civilă atacată în raport de motivele invocate, raportat la probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, referitor la prima critică adusă hotărârii atacate ce se referă la încălcarea de către cele două instanțe a disp.art.45 alin.1 pr.civ. se constată că nu este întemeiat, instanța de apel reținând în mod corect faptul că raportat la dispozițiile legale menționate, judecarea cauzei fără participarea procurorului nu are ca și consecință sancțiunea nulității hotărârii, concluziile procurorului nefiind obligatorii cauzei deduse judecății.

Din interpretarea disp.art.45 pr.civ. rezultă că doar în cazurile în care participarea procurorului în procesul civil este obligatorie, nerespectarea normei care impune o atare intervenție determină nulitatea hotărârii pronunțată de către instanță.

Cum, la judecarea cauzelor având ca obiect stabilire paternitate participarea procurorului este facultativă, se constată că în mod corect a respins tribunalul această critică formulată de reclamantă.

Referitor la împrejurarea că dosarul având ca obiect divorț și contestarea paternității este suspendat la cererea părților, nefiind pronunțată o hotărâre irevocabilă în acest sens.

Se constată că în mod întemeiat s-a respins acțiunea formulată de reclamantă pe excepția inadmisibilității, raportat și la disp.art.53 și urm. Familiei, respectiv la faptul că, minorul a fost născut în timpul căsătoriei părților, că nu s-a înlăturat printr-o hotărâre irevocabilă prezumția de paternitate de care beneficiază minorul, născut la 30.06.2004, în perioada în care părțile erau căsătorite și la faptul că nu există o hotărâre de divorț irevocabilă.

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art.312 (1) pr.civ. va respinge recursul examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.688/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.688/13.10.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 ianuarie 2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.:/21.01.2010

Tehnored./K/ 2 ex./21.01.2010

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Președinte:Daniela Calai
Judecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire paternitate. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Timisoara