Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 522
Ședința publică de la 13 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Mona Maria Pivniceru
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 78/A din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că pricina este la al doilea termen, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimatul, cu duplicat, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată că întâmpinarea a fost depusă la dosar cu depășirea termenului procedural și va fi păstrată drept concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 1054, pronunțată la data de 17.03.2008, Judecătoria Vasluia respins acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, din căsătoria părților a rezultat minorul, născut la data de 11.06.1997. Prin sentința civilă nr. 5192/2001 a Judecătoriei Oneștis -a desfăcut căsătoria părților și minorul, care avea vârsta de 3 luni, a fost încredințat pârâtului spre creștere și educare cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere lunare. De la acel moment minorul a locuit la sora pârâtului, în O, și a fost tratat de familia ca propriul lor copil. Pârâtul, în toată această perioadă, a trimis lunar bani pentru întreținerea copilului, pachete, a ținut legătura telefonic cu acesta și a venit în fiecare an în țară să-l viziteze.
Pentru a dispune măsura încredințării minorului către pârâtul din prezenta cauză instanța de judecată a avut în vedere profilul moral al acestuia, faptul că s-a ocupat în mod corespunzător de minor și oferă condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea lui. De asemenea, s-a ținut cont și de voința părților de la acea dată.
Modificarea măsurilor privitoare la încredințarea minorilor se impune ori de câte ori se poate realiza o mai bună ocrotire a intereselor acestora și apar împrejurări noi, din care rezultă că persoana căreia i s-a încredințat copilul nu-i mai poate asigura condițiile necesare unei dezvoltări corespunzătoare.
Declarațiile martorilor reclamantei sunt irelevante sub aspectul schimbării condițiilor oferite de pârât și aceștia nu au prezentat elemente noi, ci doar aspecte avute în vedere de instanța de judecată care a hotărât încredințarea minorului către pârât. Mai mult, aceștia au arătat că pârâtul, respectiv sora sa s-au ocupat corespunzător de minor, și i-au asigurat tot ceea ce avea nevoie și între aceasta și copil există o profundă relație de afecțiune, copilul spunându-i "mamă". Martorii audiați la solicitarea pârâtului au confirmat aceste aspecte precum și faptul că minorul este atașat de ambii părinți, dar, în mod deosebit, de sora pârâtului. Singurele elemente noi vizează faptul că reclamanta are posibilități materiale suficiente pentru a-și putea întreține copilul în Italia, ceea ce nu este relevant în cauza de față.
Audiat în prezența unui psiholog, minorul a arătat că este atașat în mod special de paternă, și dorește să locuiască în continuare la această familie cărora li se adresează cu apelativele "mamă" și "tată". Se arată în raport, că nu este în interesul minorului schimbarea măsurii încredințării către pârât și, implicit a mediului familial.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea tutelară O rezultă că familia, unde locuiește minorul de la vârsta de 3 luni, are condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea acestuia, că pârâtul trimite lunar suma de 200 EUR pentru întreținerea copilului în ce reclamanta a trimis sporadic sume mici de bani și, în șase ani, a fost de trei ori să-și viziteze copilul.
În consecință, din probele administrate în cauză a rezultat că nu s-au schimbat condițiile oferite de pârât în asigurarea climatului necesar creșterii și dezvoltării armonioase a minorului, dimpotrivă, aceasta împreună cu sora sa se ocupă corespunzător de creșterea și educarea lui, i-au asigurat un cadru familial corespunzător pentru o dezvoltare armonioasă.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 44 din Codul Familiei, instanța de judecată a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Tribunalul Vaslui, prin decizia civilă nr. 78/ 17.06.2009, a respins apelul și a păstrat sentința judecătoriei.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, la soluționarea unei cauze care privește un minor, instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului. Tocmai acest interes superior al copilului a fost avut în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei în primă instanță.
La data de 25.10.2001, când s-a pronunțat hotărârea de divorț, copilul a fost încredințat tatălui și avea 3 luni. De la acel moment copilul a locuit și a fost efectiv crescut de sora intimatului,. Din probele administrate în cauză a rezultat că asta a fost înțelegerea părților în condițiile în care nici unul dintre aceștia nu aveau posibilitățile materiale de a crește și de a se îngriji de copil în Italia. În această perioadă, de la momentul divorțului și până în prezent, copilul a fost vizitat de părinți, mai rar sau mai des în funcție de disponibilitățile fiecăruia, sau i-au trimis pachete cu bani sau diferite bunuri. Din declarațiile martorilor a rezultat că tatăl este cel care vizitează mai des copilul, că a menținut permanent legătura cu acesta, mergând și în vizită la acesta în Italia. Apelanta a mers mai rar la copil, chiar un martor a declarat că nu a văzut-o niciodată la locuința minorului, încercând totuși să păstreze legătura și telefonic.
Într-adevăr, interesul copilului este să fie crescut și să locuiască cu unul dintre părinți, dar având în vedere situația în cazul de față, interesul copilului este să locuiască în continuare în casa mătușii sale. Apelanta poate să ceară reîncredințarea copilului doar în momentul în care va restabili legătura afectivă cu copilul având în vedere perioada mare de cât aceasta s-a aflat departe de copil. Din momentul în care apelanta s-a hotărât să crească copilul, acesta are nevoie de o perioadă de adaptare la noile condiții care trebuie să se facă treptat prin întâlniri mai dese cu apelanta și nu doar o dată sau de două ori pe an la sărbători, ceea ce apelanta nu a făcut până acum.
Faptul că apelanta și-a schimbat situația materială pe care o avea la momentul nu constituie un motiv temeinic de schimbare a măsurii stabilite pentru minor în condițiile în care nu numai o situație materială corespunzătoare este necesară pentru creșterea unui copil, ci trebuie avute în vedere și alte aspecte ce țin de ordin emoțional.
a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 7 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că motivarea hotărârii nu oferă răspunsul și nu dă posibilitatea înțelegerii mecanismului prin care instanța a ajuns la decizia de respingere a căii de atac.
Recurenta apreciază că instanța de apel s-a rezumat la câteva fraze expeditive -unele chiar în totală neconcordanță cu probatoriul administrat în cauză - refuzând să ofere o motivare de susținere a deciziei sale prin prisma argumentației apelantei.
recurenta că tribunalul, justificând interesul minorului, a ignorat norme imperative ale legii, acceptând ca acesta să fie crescut și îngrijit de o persoană străină și nu de proprii părinți sau, măcar, de unul dintre aceștia.
Învederează recurenta că instanța a evitat să explice cum, în numele așa-zisului interes al minorului, pot fi încălcate dispoziții legale. Astfel, sub aparența legalității - copilul rămâne încredințat tatălui -minorul este crescut de altcineva, instanța devenind complice la îndepărtarea acestuia de ambii părinți.
Recurenta apreciază că problema delicată, nediscutabilă de niciuna dintre instanțe, o constituie imposibilitatea legală a încredințării unui copil minor unei alte persoane decât părinții săi naturali atunci când aceștia trăiesc, au posibilitatea creșterii, dar, mai ales, își doresc aceasta.
Mai pretinde recurenta că tatăl nu respectă o hotărâre judecătorească neocupându-se de creșterea și educarea minorului, iar mamei, în ciuda voinței ei, îi este tot mai greu să mențină contactul cu minorul pentru că opoziția mătușii devine tot mai energică cu trecerea timpului.
Intimatul a depus la dosarul cauzei concluzii solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul, Curtea reține că recursul nu este întemeiat.
Astfel, Curtea constată că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, a solicitat, în contradictoriu cu -, recunoașterea dreptului de a avea legături personale cu minorul -, născut la data de 2.10.2000.
La prima zi de înfățișare, reclamanta și-a modificat acțiunea solicitând ca minorul - să-i fie încredințat ei spre creștere și educare.
Prin cererea modificatoare, a precizat că, la data desfacerii căsătoriei pe care o încheiase cu pârâtul, ea a fost de acord ca minorul să-i fie încredințat spre creștere și educare tatălui, deoarece, în fapt, copilul urma să rămână în România, urmând a fi crescut temporar de, sora fostului soț.
Sentința civilă nr.5192 din 25.10.2001 a Judecătoriei Onești atestă că minorul - a fost încredințat spre creștere și educare pârâtului-intimat, care, la acel moment, se afla, ca și reclamanta-recurentă în Italia.
În acest context, minorul a rămas în grija numitei, paternă, de la vârsta de 3 luni, cu acordul ambilor părinți.
Curtea reține că ambele instanțe au stabilit corect situația de fapt, în baza unui bogat material probatoriu și au procedat la o aplicare, de asemenea, corectă a prevederilor legale în materie.
Astfel, prin hotărârea recurată s-a reținut corect că măsura reîncredințării copilului de la părintele căruia i-a fost încredințat inițial la celălalt părinte poate avea loc numai atunci când se schimbă împrejurările avute în vedere la încredințarea acestuia.
În prezenta cauză, reclamanta-recurentă a solicitat să i se reîncredințeze minorul - motivat de faptul că are un contract de muncă pe durată nedeterminată, în Italia, unde are închiriată o locuință, având astfel posibilitatea creșterii și educării acestuia.
Însă, instanțele au apreciat corect că aspectele invocate de reclamantă vizează doar o schimbare parțială a condițiilor care, în ansamblu, au determinat ca încredințarea copilului să se facă pârâtului-intimat, subzistând elementele de bază hotărâtoare, care confirmă necesitatea cam ăsura luată în interesul minorului să fie menținută.
Curtea reține că noțiunea de interes al copilului minor are un caracter complex, fiind în funcție de factori multipli, precum disponibilitatea părinților de a-și îndeplini îndatoririle ce izvorăsc din această calitate, vârsta, sexul copilului, posibilitățile materiale ale părinților, existența celor mai prielnice condiții pentru dezvoltarea fizică, morală și intelectuală a copilului.
Or, reclamanta-recurentă a recunoscut că, deși copilul avea doar câteva luni la desfacerea căsătoriei, a fost de acord cu încredințarea lui pârâtului - care era, plecat, ca și ea, în Italia - știind că, în realitate, acesta va fi crescut și educat de sora lui și nu de el.
de 9 ani de zile, copilul a fost crescut de sa, care s-a străduit să-i ofere cele mai bune condiții de creștere și educare, dar mai ales, să-i asigure acestuia siguranța unui cămin, liniștea și dragostea de care a fost lipsit de la o vârstă fragedă.
Drept urmare, între copil și paternă s-a stabilit o puternică relație de afecțiune, astfel că luarea acestuia din mediul în care a crescut și s-a simțit iubit de către mama, pe care o cunoaște foarte puțin și care l-ar duce cu ea în Italia poate avea consecințe negative asupra dezvoltării sale morale și intelectuale.
Este adevărat că, în conformitate cu disp. art. 100 din Codul familiei, minorul locuiește împreună cu părinții săi, însă, în cazuri excepționale, cum este cel din prezenta cauză, în care părinții și-au exprimat acordul de a fi crescut de mătușă, interesul copilului este, potrivit art. 103 alin. 2 din același cod, de a rămâne la persoana care s-a îngrijit de sănătatea, de dezvoltarea fizică și de educarea lui.
Curtea mai reține că potrivit art. 101 din Codul familiei, părinții sunt datori să îngrijească de copil. Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea lui fizică, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.
În prezenta cauză, recurenta nu și-a îndeplinit întocmai această îndatorire fiind de acord ca minorul, care avea doar trei luni, să fie încredințat tatălui și să fie crescut de paternă, ea preferând să contribuie la întreținerea acestuia doar cu o sumă de bani pe care o trimitea lunar.
De asemenea, cele două instanțe au reținut corect că recurenta nu a făcut demersuri substanțiale și constante pentru a crea o legătură afectivă puternică între ea și copil și pentru a restabili relația de normalitate ce trebuie să existe între părinte și copil.
Recurenta a invocat faptul că tribunalul ar fi ignorat unele dispoziții imperative ale legii și că ar fi încălcat altele, însă nu precizează în concret care anume prevederi legale au fost ignorate sau încălcate.
În ceea ce privește motivarea hotărârii recurate, Curtea reține că aceasta realizează exigențele art. 261 alin. 1 punctul 5 Cod procedură civilă, tribunalul precizând clar, concis și în deplină concordanță cu probele administrate în cauză motivele de fapt și de drept pentru care nu a putut primi motivele de apel formulate de apelantă.
Față de cele ce preced, Curtea constată că motivele de recurs înscrise în art. 304 punctele 7,9 Cod procedură civilă nu sunt operante în cauză urmând a respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELR LRGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 78/A din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
12.12.2009
Tribunalul Vaslui:
-
-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Mona Maria Pivniceru, Elena
| ← Divort. Decizia 44/2009. Curtea de Apel Iasi | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
