Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 84/R-MF

Ședința publică din 10 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florica Răuță

JUDECĂTOR 2: Mariana Stan

JUDECĂTOR 3: Veronica Șerbănoiu

Grefier:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul, domiciliat la Curtea,.73, județul A, împotriva deciziei civile nr.36/A/MF din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.81, emisă de Cabinet individual-Baroul A și avocat pentru intimata-reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale nr.62/2008, emisă de Baroul A - Cabinet individual.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței nr.- din 23 iunie 2008, emisă de Trezoreria Pitești, din care rezultă că s-a achitat suma de 4,00 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat pentru intimata-reclamantă, depune la dosar întâmpinare, chitanța nr.60 din 27 august 2008, reprezentând cheltuieli de reprezentare pentru intimată și arată că nu mai sunt cereri prealabile de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-pârât, susține oral recursul, întemeiat pe disp.art.304 pct.9 cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei tribunalului, în sensul respingerii apelului, iar pe fond, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca legală și temeinică.

Avocat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de instanța de apel, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare și susținute oral în ședința publică, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07.02.2006, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul reîncredințarea minorilor și, cu consecința obligării pârâtului la plata pensiei de întreținere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, că prin divorț copiii au fost încredințați pârâtului și prin sentința civilă nr.1915/27.10.1999 s-a stabilit modalitatea de legături personale cu cei doi minori.

Se mai arată că între timp pârâtul s-a recăsătorit, are un alt copil minor și nu mai acordă întreținerea și îngrijirea necesară celorlalți minori, care în prezent sunt atașați de mamă.

În termen legal pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, arătând că în perioada 1996-2000 reclamanta nici nu a luat legătura cu copiii, pe care nu i-a crescut, neschimbându-se împrejurările avute în vedere la pronunțarea divorțului.

Judecătoria Curtea d Argeș, prin sentința civilă nr.602/MF din 21.06.2006 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată și a obligat-o să plătească pârâtului suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut de prima instanță că prin sentința civilă nr.803/18.04.1997 pronunțată de Judecătoria Curtea de As -a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți, iar minorii și au fost încredințați tatălui spre creștere și educare, iar mama a fost obligată să le plătească pensia de întreținere.

S-a mai reținut că reclamanta este stabilită în Italia de circa 7 ani, că vine în țară și își vizitează copii de circa 4-5 ori pe an și le trimite pachete cu cadouri substanțiale, tot de circa 4-5 ori pe an.

Minorii doresc să o vadă pe reclamantă, iar ultima dată copiii au văzut-o pe mama lor în noiembrie 2005.

S-a constatat că pârâtul se ocupă de copii, are condiții bune pentru creșterea și educarea acestora, le dă cadouri și din decembrie 2005 copiii sunt la părinții pârâtului.

Pârâtul locuiește cu o altă femeie, iar aceasta se ocupă de copiii pârâtului și are afecțiune față de ei și părinții pârâtului au cumpărat un calculator pentru copii.

Sentința sus menționată a fost apelată de reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând neconcordanța dintre probele administrate și împrejurările reținute în considerente.

În dezvoltarea criticii se arată că, într-adevăr, bunicii paterni manifestă toată disponibilitatea necesară creșterii și educării celor doi minori, însă aceștia trebuie să fie crescuți și îndrumați în primul rând de către părinții lor și numai în măsura în care este posibil, de către bunici.

De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere și atitudinea minorilor exprimată cu ocazia audierii lor în camera de consiliu, interesul minorilor fiind primordial și trebuie ocrotit ca atare.

C de-al doilea motiv de apel se întemeiază pe faptul că instanța de fond evaluat în mod eronat probele administrate în cauză.

În susținerea acestei critici apelanta arată că din depozițiile martorilor au reieșit legăturile strânse, apropiate dintre copii și mamă, aceștia având nevoie de prezența și ocrotirea mamei, cu toate că pârâtul și familia acestuia au asigurat condiții corespunzătoare pentru creșterea și îngrijirea copiilor.

Apelanta mai arată că de un an de zile relațiile dintre tată și copii s-au deteriorat vizibil, în sensul că nu mai există comunicarea și afecțiunea necesară dintre părinte și copil, ceea ce evidențiază schimbarea radicală a împrejurărilor care au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat divorțul.

La data de 03.11.2006 intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe (22, 23 dosar apel).

Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.36/A/MF/12 martie 2008, admis apelul, cu consecința schimbării sentinței în sensul încredințării minorilor mamei reclamante și a obligării pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora, în procent de 33%, respectiv de 16,6% pentru fiecare dintre minori, începând cu 12.03.2008 și până la majoratul minorilor, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 916 lei.

În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut posibilitățile egale ale ambilor părinți în asigurarea condițiilor corespunzătoare pentru creșterea, întreținerea și educarea copiilor, fără a se schimba împrejurările avute în vedere pentru încredințarea acestora.

Întrucât tatăl s-a recăsătorit, iar mama se află în Italia, situația de fapt reținută prin sentința civilă nr.803/18.04.1997, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș este diferită de cea constatată și prezentată în considerentele sentinței apelate.

A fost privită ca întemeiată și susținerea vizând atitudinea minorilor, consemnată cu respectarea dispozițiilor art.124 din Legea nr.272/2004 (28 și verso), exprimând dorința acestora de a locui cu mama și cu bunica maternă.

Din probele administrate, instanța de apel a reținut că deși copiii au fost încredințați tatălui spre creștere și educare, aceștia au locuit efectiv cu bunicii paterni, rolul tatălui în creșterea și educarea copiilor având doar un caracter secundar, iar relațiile dintre copii și tată deteriorându-se vizibil.

Instanța de control a mai constatat că atitudinea mamei a fost corect reținută și de către prima instanță, în sensul că își vizitează copiii de circa 4-5 ori pe an și le trimite pachete cu cadouri substanțiale, păstrând o comunicare permanentă cu aceștia, fiind interesată de evoluția lor în plan școlar, educațional, social.

În adoptarea soluției a fost avută în vedere și dorința mamei ca minorii să locuiască împreună cu aceasta în Italia, motiv pentru care tribunalul a dispus efectuarea unei anchete sociale prin comisie rogatorie la domiciliul din străinătate, probă asupra căreia s-a revenit, dată fiind imposibilitatea obiectivă de efectuare a probei, nefiind contestate condițiile materiale de care dispune pentru a asigura creșterea, educarea și întreținerea corespunzătoare a copiilor.

În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului statuat de art.301 din același cod, împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul, invocând motive de nelegalitate, încadrate în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Într-o primă critică se invocă încălcarea dreptului la apărare, în condițiile în care era făcută dovada imposibilității prezentării avocatului ales la termenul sorocit pentru judecarea cauzei.

Nelegalitatea este determinată, în susținerea recurentului, și de faptul că instanța, din oficiu, a dispus efectuarea anchetei sociale prin comisie rogatorie la domiciliul din străinătate al mamei, probă asupra căreia a revenit cu multă ușurință, în condițiile în care nu sunt cunoscute situația materială de care dispune aceasta în Italia și nici adresa corectă întrucât a schimbat-o de mai multe ori pe timpul procesului.

O altă critică se referă la încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.44 din Codul familiei.

Se susține că instanța a ignorat interesul minorilor întrucât schimbarea parțială a condițiilor care au determinat încredințarea copiilor către unul dintre părinți nu atrage în mod neapărat și revenirea asupra acestei măsuri, fără o temeinică justificare bazată pe motive puternice care să demonstreze consecințele dăunătoare asupra bunei dezvoltări morale și fizice a acestora.

Se mai arată în dezvoltarea criticii că în schimbarea măsurii reîncredințării minorilor nu este suficientă preocuparea mamei în ultima vreme față de copii și dorința acestora, întrucât ani de zile aceasta nu s-a preocupat de copii, nu a fost alături de ei în bolile specifice vârstei și chiar dacă în prezent tatăl este recăsătorit, a păstrat aceeași preocupare față de minori.

Ultima critică subsidiară vizează modalitatea de stabilire a pensiei de întreținere, cu încălcarea dispozițiilor art.94 din Codul familiei, întrucât tatăl recurent mai are în întreținere, în afara copiilor din prima căsătorie, pe minora, rezultată din actuala căsătorie (15 august 2002), cât și pe majora, care se află în continuarea studiilor.

Astfel, cotele procentuale stabilite de instanța de apel sunt greșite.

Se solicită în principal admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond respingerea acțiunii.

Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta:

Verificând prima critică invocată de către pârât, respectiv încălcarea dreptului la apărare, se constată că la dosar, la fila 119, a fost depusă cererea apărătorului ales al recurentului, care solicită amânarea cauzei din motive de sănătate, sens în care a anexat cererii actul medical care demonstrează imposibilitatea deplasării.

Apărătorul reclamantei, lecturând această cerere, a solicitat, la rândul său, prin înscrisul de la fila 121, acordarea unui nou termen de judecată întrucât a privit ca întemeiată cererea de imposibilitate de prezentare a avocatului ce asista partea adversă.

Trecând cu ușurință peste această situație, instanța de apel a respins cererea formulată de apărătorul intimatului-pârât, în condițiile în care în instanță nu s-a prezentat nici celălalt apărător, având certitudinea acordării unui nou termen de judecată.

Procedând astfel, chiar dacă a fost amânată pronunțarea, au fost încălcate principiile contradictorialității și ale dreptului la apărare, ceea ce atrage nulitatea hotărârii, potrivit art.105 alin.1 teza I Cod procedură civilă. Vătămarea suferită de pârât, dar și de reclamantă, decurge din imposibilitatea acestora de a-și formula apărările oral.

Ca atare, este incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.5 Cod procedură civilă, cu consecința admiterii recursului, a casării deciziei și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Urmare admiterii recursului în condițiile arătate, nu se mai impune analizarea celorlalte motive invocate de către recurentul-pârât, care însă vor fi examinate de către instanța de trimitere, ca susțineri de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Curtea de A, nr.73 M, județul A, împotriva deciziei civile nr.36/A/MF din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./22.09.2008

Jud.apel: /

Jud.fond:

Președinte:Florica Răuță
Judecători:Florica Răuță, Mariana Stan, Veronica Șerbănoiu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Pitesti