Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 955/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(254/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.955
Ședința publică de la 02.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI
JUDECĂTOR 3: Cristian Olteanu
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă (), împotriva deciziei civile nr.1375 A din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant și Autoritatea Tutelată - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 28.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 02.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5989/01.11.2007, Judecătoria Sectorului 4 Bar espins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei -, în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Sector 4 B, ca neîntemeiată, a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin sentința civilă nr.2707/26.04.2006 a Judecătoriei Sectorului 4 B, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.2021/A/30.11.2006 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, instanța a declarat desfăcută căsătoria părților, a încredințat-o pe minoră, mamei, l-a obligat pe tată la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.
Susținerile reclamantului cu privire la imposibilitatea pârâtei de a asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare a minorei au fost analizate cu ocazia pronunțării sentinței civile mai sus arătate.
Instanța a apreciat că nu a intervenit o înrăutățire a stării de sănătate a pârâtei, respectiv că nu s-au schimbat posibilitățile materiale ale acesteia.
Ipoteza părăsirii minorei de către pârâtă la domiciliul bunicilor paterni este infirmată de faptul concret al încercării acesteia de a executa silit hotărârea de încredințare.
Nici atitudinea minorei față de mamă nu s-a schimbat în raport de cea existentă la momentul pronunțării sentinței civile nr.2707/26.04.2006 a Judecătoriei Sectorului 4
Și la acea dată minora a afirmat, cu ocazia audierii că dorește să fie încredințată tatălui, însă instanța a apreciat că este influențată de tată și de bunicii paterni cu care a locuit în exclusivitate în ultimele luni.
De altfel, intensificarea acestei influențe poate fi urmărită gradual în declarațiile date de minoră cu ocazia întocmirii referatului de anchetă socială în dosarul nr-, apoi cu ocazia ascultării în același dosar, precum și în prezenta cauză.
Aspectele legate de punerea în executare a hotărârii judecătorești, relatate de martori, nu sunt de natură să ducă la pronunțarea unei soluții contrare aceleia care se execută.
Neexecutarea de bună voie a unei hotărâri judecătorești, implică punerea în executare a acesteia prin constrângere, fapt ce trebuia prevăzut și evitat pentru a nu fi tulburat afectiv copilul.
Motivația conform căreia hotărârea judecătorească nu a fost executată din cauza împotrivirii copilului minor, denotă o lipsă de autoritate a părintelui față de copil, precum și o responsabilitate transferată copilului, în neconcordanță cu vârsta acestuia.
Prin decizia civilă nr.1375 A/03.11.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul-reclamant, împotriva sentinței civile nr.5989/01.11.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară Sector 4 B, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant, a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare tatălui, a obligat pârâta la plata unei pensii de întreținere lunare de 200 lei în favoarea minorei, începând cu data introducerii acțiunii - 20.06.2007- și până la majoratul acesteia, a act că apelantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâta - pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i fie încredințată spre creștere și educare minora, pârâta urmând a fi obligată să plătească o pensie lunară de întreținere în favoarea minorei, în funcție de veniturile sale nete.
Prin sentința civilă nr.2707/26.04.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 4 B, în dosar nr-, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.2021 A/30.11.2006 a Tribunalului București -Secția a III-a civilă, minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei.
Potrivit dispozițiilor art.44 din Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale dintre părinții divorțați și copii, iar modificarea măsurilor luate potrivit dispozițiilor art.42 alin.1 și 2 se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții.
Măsura reîncredințării copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, își găsește justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai atunci când părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Trebuie să se aibă în vedere în principal interesul superior al copilului, interes care, potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii.
Din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă că deși minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, în fapt s-a aflat la tatăl său, fiind îngrijită de bunicii paterni.
Potrivit jurisprudenței CEDO (cauza Monory împotriva României și Ungariei) în chestiuni ce țin de reunirea copiilor cu părinții lor, caracterul adecvat al unei măsuri trebuie evaluat și prin prisma rapidității executării sale, astfel de cazuri necesitând soluționarea în procedură de urgență, având în vedere faptul că trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta. Interesele copilului sunt vitale în astfel de cazuri (cauza Pini și și Manera și împotriva României).
Trecerea unui an de zile de când minora, încredințată mamei, se află în fapt la tatăl său a avut consecințe ireversibile asupra relației intimatei cu fiica sa, în sensul înstrăinării minorei de mama sa.
Astfel, cu ocazia ascultării minorei, în condițiile prevăzute la art.24 din Legea nr.272/2004, aceasta și-a exprimat dorința de a fi încredințată tatălui, întrucât pe mamă nu a văzut-o de un an de zile, și de câte ori a văzut-o a țipat la ea.
că instanța va da eficiență opiniilor copilului în raport de vârsta și gradul de maturitate a acestuia, și prin raportare la interesul superior al copilului care trebuie să prevaleze.
Tribunalul a apreciat că este în interesul minorei ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare tatălui.
S-a avut în vedere faptul că minora a fost bine îngrijită în perioada în care a locuit la tatăl său, a obținut rezultate bune la învățătură în această perioadă și s-a acomodat foarte bine mediului în care a crescut alături de tatăl său.
Tribunalul a avut totodată în vedere și dorința minorei de a fi încredințată tatălui, întrucât aceasta se află la o vârstă care să-i permită să se exprime asupra mediului în care dorește să crească.
Starea de sănătate a intimatei nu are nici o influență asupra măsurii reîncredințării minorei, întrucât stările depresive au fost trecătoare și generate de divorțul de soțul său și consecințele acestui divorț.
Având în vedere că minora a crescut un an de zile alături de tatăl său, s-a acomodat foarte bine acestui mediu, a fost bine îngrijită și nu dorește să locuiască cu mama sa, tribunalul a apreciat că este în interesul minorei să fie reîncredintată spre creștere și educare tatălui.
În consecință, intimata, în baza art.42 și art.86 Codul familiei a fost obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei, începând cu data introducerii acțiunii (20.06.2007) și până la majoratul minorei.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere s-au avut în vedere dispozițiile art.94 alin.3 Codul familiei, potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, precum și veniturile realizate de intimată, astfel cum rezultă din adeverința nr.337/26.09.2008 emisă de Expert SRL (fila 61).
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 16.01.2009, pârâta (fostă ) -, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Deși fostul soț a luat fetița din domiciliul conjugal, recurenta fiind Ia spital în acel moment, a refuzat să se supună hotărârii judecătorești investită cu formulă executorie și nu i-a permis nici măcar să-și vadă copilul sau să vorbească cu el (niciodată în ultimii 3 ani).
Mai mult, după realizarea executării silite, intimatul a oprit copilul în continuare tot la domiciliul părinților săi, domiciliul unde copilul se află de când a fost luată de lângă recurentă.
Ulterior, fostul soț a solicitat reîncredințarea copilului, susținând că pentru acest lucru este mult mai benefic, în comparație cu situația hotărâtă de instanțele judecătorești în procedurile anterioare.
Recurenta consideră că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, rejudecarea pe fond a cauzei, casarea soluției instanței de apel și păstrarea hotărârii date în primă instanță (la fond), în sensul încredințării copilului către recurentă (mama ei) spre creștere și educare.
Consideră că în raport de materialul probator existent la dosarul cauzei, au fost încălcate principiile fundamentale ale legii în vigoare relative la protecția copilului, a dreptului acestuia de a fi crescut de unul dintre părinții săi.
S-a susținut că "instanța a acordat ce nu s-a cerut" - art.304 pct.6 Cod procedură civilă - în sensul că fetița a fost practic dată efectiv în grija bunicilor paterni (unde stă de peste 3 ani de zile), de când a fost răpită de tatăl său și dusă la domiciliul părinților săi.
Astfel, s-a constatat, și chiar tatăl minorei a recunoscut că el împreună cu actuala sa soție, locuiește la un alt domiciliu, pe care nu îl indică în dosarul de încredințare, în timp ce fetita locuiește cu bunicii paterni, fiind doar vizitată uneori de tatăl său.
S-a susținut că minora a fost abandonată la bunici, iar instanța care cunoștea acest aspect a hotărât reîncredințarea în mod nelegal, fără a ține seama de interesul superior al minorei.
Art.304 pct.7 Cod procedură civilă "când hotărârea cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii."
Instanța de apel nu face altceva decât să creeze, printr-o hotărâre judecătorească, un precedent pentru oricare părinte care își fură practic copilul de la celălalt părinte, căruia i s-a încredințat copilul printr-o hotărâre judecătorească.
Faptul că fetița nu are de peste 3 ani nici un contact (vizual, auditiv, etc.) cu mama sa din cauza celor care o cresc (bunicii paterni și tată), nu este în folosul dezvoltării armonioase, fizice și psihice, a minorei.
Raportat Ia prevederilor articolului 304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta susține nelegalitatea hotărârii recurate - nu există nici un motiv pentru care mama să nu-și poată crește propriul copil.
Deși, la fiecare audiere în camera de consiliu, copilul a spus instanței de judecată că locuiește cu bunicii paterni și că se vede ocazional cu tatăl său, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
Mai mult, instanța nu a luat în considerație acest aspect, concluzionând împotriva evidenței, că fetița locuiește cu tatăl său.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează;
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul - a chemat-o în judecată pe pârâta -, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să-i fie încredințată spre creștere și educare minora, pârâta urmând să fie obligată la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei, în funcție de veniturile sale nete.
Prin sentința civilă nr.2707/26.04.2006 pronunțată de Judecătoria Sector 4 B, în dosarul nr-, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.2021 A/30.11.2006 a Tribunalului București -Secția a III-a civilă,minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei.
Instanța de apel pentru a-și justifica soluția de reîncredințare a avut în vedere, așa cum era firesc, conținutul normativ al art.44 din Codul familiei -în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale dintre părinții divorțați și copii, iar modificarea măsurilor luate potrivit dispozițiilor art.42 alin.1 și 2, se va face cu paza cerințelor prevăzute de acele dispoziții legale (dreptul intern).
Instanța de apel a identificat în mod corect criteriul în raport de care urmează să fie dezlegat raportul juridic litigios, respectiv,interesul superior al copilului, criteriu prescris de dispozițiile exprese ale art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 și care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile ce privesc copiii.
Rațiunea interesului superior al copilului are, în principiu, caracter complex, conținutul său raportându-se, în esență, la posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și materială pe care le poate găsi copilul la unul dintre cei doi părinți.
În egală măsură, instanța a avut în vedere considerentele de drept și de fapt desprinse din jurisprudența CEDO (cauza Monory împotriva României și Ungariei) în chestiuni ce țin de reunirea copiilor cu părinții lor, caracterul adecvat al unei astfel de măsuri trebuind evaluat și prin prisma rapidității executării unei hotărâri judecătorești de încredințare, având în vedere faptul că trecerea timpului ar putea avea consecințe nefavorabile asupra relațiilor dintre copil și părintele care nu locuiește cu acesta (în același sens, cauza Pini și și Manera și împotriva României).
Având în vedere aceste considerente de drept intern si internațional, tribunalul a apreciat judicios că măsura reîncredințării copilului minor spre creștere și educare, de la un părinte la celălalt, își poate găsi justificarea și poate fi luată numai atunci când se stabilește că interesele minorului o cer, adică numai atunci când părintele în a cărui îngrijire se află nu-i mai poate asigura condițiile necesare pentru o dezvoltare corespunzătoare.
Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat cu evidență că deși minora a fost încredințată spre creștere și educare mamei, în fapt s-a aflat la tatăl său, fiind îngrijită de bunicii paterni.
Trecerea timpului, respectiv a unei perioade de un an de zile de când minora, încredințată mamei, s-a aflat sub supravegherea tatălui său, a avut consecințe importante și relevante pentru cauza pendinte, asupra relației intimatei cu fiica sa, în sensul înstrăinării minorei de mama sa.
Situația redată anterior a fost constatată cu ocazia ascultării minorei, în condițiile prevăzute la art.24 din Legea nr.272/2004, aceasta exprimându-și dorința de a fi reîncredințată tatălui, întrucât pe mamă nu a văzut-o de aproximativ un an de zile, și de câte ori a văzut-o, aceasta a țipat la ea.
Aprecierea instanței, în contextul întregului material probator, nu a neglijat ideea de principiu că se poate da eficiență opiniilor copilului, în dezlegarea litigiului pendinte, dar numai în raport de vârsta și gradul de maturitate a acestuia, prin luarea în considerare, întotdeauna, a criteriului interesului superior al copilului.
S-a concluzionat, în mod judicios, că este în interesul minorei ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare tatălui, în acest sens fiind relevante mai multe considerații de fapt - minora a fost bine îngrijită în perioada în care a locuit la tatăl său, a obținut rezultate bune la învățătură în această perioadă, s-a acomodat foarte bine mediului în care a crescut alături de tatăl și bunicii săi-la acestea s-a adăugat un alt criteriu important - trecerea unei perioade considerabile de timp care a produs obișnuința și confortul minorei în acest nou mediu familial.
Criteriile legale pentru încredințarea minorei sunt legate așadar, nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de vârsta minorului, gradul de atașament al părintelui față de copil, de măsura în care fiecare dintre părinți se poate preocupa în mod efectiv de îngrijirea copilului, de gradul de afecțiune exprimat prin acțiunile persoanelor implicate în cauză.
Tribunalul a avut, totodată, în vedere și dorința minorei de a fi încredințată tatălui, întrucât aceasta se află la o vârstă care îi poate permite să se exprime asupra mediului în care dorește să crească.
Starea de sănătate a intimatei nu a avut nici o influență asupra măsurii reîncredințării minorei, întrucât stările depresive de care a suferit recurenta, au fost trecătoare și generate, în mare parte, de divorțul de soțul său și, mai mult, de consecințele acestui divorț (obținerea efectivă a custodiei fetiței sale, inclusiv printr-o procedură execuțională silită).
Recurenta nu a reușit punerea în executare a hotărârii judecătorești de încredințare a minorei, iar acest aspect a fost avut în vedere de instanța de apel atunci când a pronunțat hotărârea de reîncredințare, ceea ce a contat în mod decisiv la schimbarea soluției primei instanțe fiind situația particulară a minorei, așa cum aceasta s-a concretizat în urma administrării probatoriului, inclusiv în urma audierii minorei.
Împrejurarea că minora locuiește în mod efectiv cu bunicii paterni, și nu cu tatăl, nu poate fi valorificată din perspectiva dispozițiilor art.304 pct.6 Cod procedură civilă, întrucât instanța nu a acordat ceea ce nu s-a cerut (în accepțiunea vizată de norma legală, a schimbării obiectului cauzei deduse judecății, cu încălcarea principiului disponibilității), ci a rezolvat o cerere cu privire la reîncredințarea copilului minor, în ansamblul circumstanțelor cauzei relevate de probatoriul administrat, pe de o parte, și, pe de altă parte, de dispozițiile legale de drept intern și internațional.
O hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță de judecată trebuie executată de bună voie sau silit, acesta fiind una din exigențele recunoscute dreptului la un proces echitabil, ceea ce înseamnă că situația cauzei pendinte nu se poate constitui, din nici o perspectivă, într-un precedent pentru orice altă neexecutare viitoare (dat fiind faptul că doar trecerea timpului și dorința expresă a minorei, în corelație cu celelalte considerente de fapt consemnate anterior, au avut drept rezultat acomodarea acesteia în mediului în care a crescut alături de tatăl și bunicii săi).
Susținerea recurentei conform căreia între aceasta și minoră nu a mai existat o relație firească de familie în decursul mai multor ani, reprezintă în sine un aspect relevant pentru cauză pentru aol ăsa pe minora într-un mediu cunoscut, în care s-a creat în mod concret o relație afectivă cu tatăl și cu bunicii, în scopul dezvoltării armonioase, fizice și psihice, a minorei, ceea ce nu înseamnă că relația mamă-fiică trebuie ignorată.
Împrejurarea că părinții minorei sunt divorțați, respectiv că au existat neînțelegeri cu privire la custodia efectivă a acesteia, nu îl poate priva pe părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, de dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Practica judecătorească, asimilând principiile de drept referitoare la interesul superior al minorului si la drepturile egale ale părinților fata de copiii lor minori (art.9 pct.3 din Lege nr.18/1990 - a ratificat Convenția cu privire la drepturile copilului - stipulează dreptul copilului de a întreține relații personale si contacte directe cu cei doi părinți, în mod regulat), a configurat ideea că modalitățile în care se exercită drepturile părintelui divorțat de a avea legături personale cu copilul său, trebuie să fie concrete si efective, ceea ce înseamnă și necesitatea asigurării unui exercițiu neîngrădit al drepturilor fata de copil, fără nici o influență din partea celuilalt părinte.
Părinții copilului trebuie sa fie conștienți, prin urmare, nu numai de drepturile pe care le au fata de copilul lor minor, ci si de obligațiile si responsabilitățile fata de copil, pentru ca numai astfel pot depăși relațiile conflictuale, prezumate de însuși procesul de divorț și de procesul ulterior de încredințare a copilului, respectiv reîncredințare, configurând o atmosfera familiala propice pentru dezvoltarea armonioasa a minorei.
Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - pârâtă () -, împotriva deciziei civile nr.1375 A/03.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - MARI - -
GREFIER
- -
Red.
./
2 ex./02.07.2009
TB-4 -; -
Jud.4 -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristian Olteanu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
