Repunere în drepturile părintești. Decizia 10/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 10/2008
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda Trif președinte secție
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței civile nr. 400/ 28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă în Dosar nr-
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:- recurent Reclamant - personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a înregistrat la dosar întâmpinare.
Recurentul depune la dosar concluzii scrise și susține că locuiește în,-,.55, județul, că a angajat-o pe d-na avocat, dar aceasta nu se poate prezenta și că înțelege să-și susțină singur recursul pe care l-a formulat.
Reprezentanta parchetului arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Față de această împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul solicită admiterea recursului așa cum l-a formulat în scris în sensul de a i se încuviința adopția privind minorul.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Susține că este în interesul copilului să fie ocrotit întrucât recurentul nu dispune de condiții din punct de vedere igienico - sanitare și nici morale.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.400 din 28 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara -Secția civilă în ds. nr- s-a respins cererea formulată de petentul în contradictoriu cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului H, prin care s-a solicitat încetarea măsurii de protecție specială a plasamentului și reintegrarea copilului, născut la data de 28.09.1994 în, fiul lui, decedată și, în familia sa.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut, în esență, de către instanța de fond că minorul în cauză prezintă grad de handicap accentuat, că se află în dificultate fiind lipsit de ocrotirea familiei (mama este decedată iar tatăl este plecat în loc necunoscut ), că în prezent se află internat la Complexul de servicii -Casa familială pentru copilul cu handicap, unde a evoluat foarte bine pe toate planurile personalității sale și că, deși, este de notorietate că petentul este tatăl biologic al copilului, actele dosarului relevă că interesul copilului la acest moment este menținerea lui la serviciul de tip rezidențial unde se află.
S-a mai reținut, în sprijinul acestei concluzii, că minorul, inițial, a fost încredințat în plasament la petent, măsură ce a fost modificată de instanța de judecată pe baza unui probatoriu complex și în considerarea, printre altele, a condițiilor materiale igienico - sanitare în care trăia copilul și a stării de sănătate a petentului, aspecte de care instanța de judecată nu poate să nu țină seama în soluționarea prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs în termen, motivat petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține de către recurent că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de reintegrare a minorului în familia sa, în condițiile în care el este tatăl biologic al copilului, că s-a îngrijit de minor iar în prezent are condițiile de locuit corespunzătoare creșterii minorului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Has olicitat respingerea recursului declarat de către petent ca nefondat, susținând că sentința atacată este legală și temeinică, interesul minorului este de a rămâne în plasament la Complexul de servicii - Casa familială pentru copilul cu handicap.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul petent, cât și din oficiu, conform disp. art.304/1 Cod procedură civilă, cu referire la dispozițiile art.2, art.58, 61 și 69 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art.57 din același act normativ, Curtea de apel apreciază că recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este necesar să se precizeze că recursul vizează o hotărâre judecătorească care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, astfel că potrivit art. 304/1 Cod proc. civilă, instanța de recurs va putea examina cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.
Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (denumită în continuare Legea nr.272/2004) principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, copilul are dreptul de a fi ascultat, ascultarea fiind obligatorie dacă a împlinit vârsta de 10 ani. (art.24 alin.2 din Legea nr.272/2004).
În toate aceste cazuri, opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare și li se va acorda importanța cuvenită, în raport de vârsta și cu gradul de maturitate a copilului (art.24 alin.4 din Legea nr.272/2004).
Potrivit art. 57 din Legea nr. 272/2004 părinții și copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanță măsurile de protecție speciale instituite prin prezenta lege.
În cazul în care se constată pe baza raportului întocmit de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului ( denumită în continuare C) necesitatea încetării măsurii, direcția are obligația de a sesiza de îndată comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească, conf. art. 69 alin. 3 din Legea nr. 272/2004.
Examinând aceste texte de lege, precum și celelalte dispoziții legale cu relevanță în materia încetării măsurii speciale de protecție plasamentului, Curtea de apel reține că ceea ce urmează a lua în considerare la încetarea măsurii de protecție a plasamentului și reintegrarea minorului în familie, este interesul superior al copilului. Împrejurarea că minorul în vârstă de peste 10 ani a declarat că dorește să revină în familia tatălui biologic, întrucât este agresat de ceilalți copii, nu poate fi considerată a fi determinantă, atâta timp cât se dovedește că menținerea unui asemenea plasament este în interesul superior al copilului.
Interesul superior al copilului, poate fi dedus în lipsa unor criterii legale exprese, din necesitatea menținerii măsurii, raportat la starea de sănătate a copilului, care în mod imperios are nevoie de o protecție specială și servicii de specialitate care să conducă la recuperarea carențelor pe care le prezintă.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea de apel apreciază că în adevăr, soluția instanței de fond a fost dată cu respectarea principiului superior al copilului, fiind respectate cerințele imperative ale art. 2 din Legea nr. 272/2004.
În concret, copilul, născut la data de 28.09.1994 (în prezent în vârstă de 13 ani și 4 luni), provine dintr-o relație extraconjugală a mamei ( în prezent decedată ) cu petentul.
Întrucât soțului mamei, nu a făcut tăgada paternității, acesta a fost trecut în actele de stare civilă ca tată a minorului. La vârsta de 3 ani minorul a fost pus sub protecție specială, motivat de faptul că se afla în dificultate, fiind lipsit de ocrotirea familie, mama a decedat iar tatăl nu este interesat de creșterea și educarea lui. Astfel, prin hotărârea comisiei pentru protecția copilului, menținută de instanța de judecată minorul a fost dat în plasament la numitul,tatăl biologic al acestuia -recurentul petent din prezenta cauză ( ds. nr. 342/2006, acvirat ).
Ulterior, prin sentința civilă nr. 2717/2006 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin nerecurare, măsura de protecție specială a plasamentului minorului la numitul s-a înlocuit cu măsura de plasament la Apartamentul familial din P, motivat de neglijen a grav din partea numitului față de copil și refuzul acestuia ca minorul beneficieze de serviciile din cadrul Centrului de zi pentru Copii și Consiliere pentru părinți - ds. nr-, acvirat.
Din data de 19 iulie 2007, minorul se află la Complexul de Servicii - Casa familială pentru copilul cu handicap, conform dispoziției nr. 378/2007 emisă de Directorul General al H ( fila 16 ds. fond ).
Conform certificatului și actelor medicale aflate la dosar minorul este încadrat într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială, prezintă grad de handicap mediu, fiind diagnosticat cu întârziere mintală medie, strabism, hipertrofie staturo - ponderală ( fila 4 ds. fond ). De altfel, datorită stării de sănătate a minorului s- dispus transferul acestuia de la Apartamentul familial din la Complexul de Servicii - Casa familială pentru copilul cu handicap, prin dispoziția sus- menționată.
Minorul s-a adaptat foarte ușor și în scurt timp a legat prietenii cu ceilalți copii din centru, relaționează bine cu personalul complexului, se implică în toate activitățile centrului și este inclus în programul de dezvoltare a deprinderilor de viață independente, a învățat să-și efectueze igiena personală, aspecte ce rezultă din referatul nr. 330/21.09.2007 al asistentului social din cadrul Complexul de Servicii, -fila 39 ds. fond.
Din același referat, rezultă că minorul a evoluat favorabil, climatul psihosocial din instituție îi asigură condițiile necesare pentru o bună dezvoltare intelectuală, psihică și socială, fiind permanent supravegheat de către cadrele medicale; în final, se opinează în sensul menținerii plasamentului la acest complex în scopul dezvoltării și evoluției în condiții optime a copilului.
Și în Raportul privind situația copilului întocmit la data de 11.09.2007 de H, în urma reevaluării situației copilului, se propune menținerea măsurii de protecție specială - plasament pentru minor la Complexul de Servicii -, Casa familială pentru copilul cu handicap, motivat de evoluția bună pe care a avut-o minorul de când se află în centru - fila 24 ds. fond.
Recurentul petent prin cererea dedusă judecății solicită încetarea măsurii de protecție specială - plasament pentru minorul și reintegrarea acestuia în familia sa, motivat de faptul că este tatăl minorului,că și-a schimbat condițiile de locuit iar copilul este atașat de el și dorește să se întoarcă acasă.
Este adevărat că recurentul petent prin actele depuse la dosar a făcut dovada celor susținute, însă Curtea apreciază că, cel puțin pentru moment acestea nu sunt suficiente pentru a dispune în sensul celor solicitate de recurent, interesul minorului fiind corect apreciat de către judecătorul de fond.
Mergând pe același raționament, se apreciază că petentul nu prezintă garanții materiale și morale care să-i asigure minorului o bună dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală și socială, raportat la nevoile speciale ale minorului.
Sub acest aspect este imperios a se arăta că recurentul petent este pensionar, locuiește singur într-o casă de colonie, proprietate de stat, formată dintr-o bucătărie și o cameră, modest mobilate, este branșat la curent electric iar apa este adusă de la o pompă de apă din curte.
În acest context, relevat de actele dosarului, Curtea apreciază că în interesul unei dezvoltări armonioase a minorului este oportună menținerea măsurii de protecție stabilită inițial, deoarece recurentul petent nu prezintă garanțiile minim necesare pentru ca minorul să înregistreze un progres vizibil sub aspectul integrării sociale și școlare sau cel puțin să mențină evoluția bună pe care copilul a înregistrat-o în centru.
Interesul superior al copilului reclamă la acest moment menținerea plasamentului în favoarea unității de tip rezidențial care prin diversitatea personalului calificat în recuperare și consiliere poate să asigure serviciile de specialitate a copilului cu dizabilități, servicii de care copilul nu ar mai putea beneficia dacă ar fi reintegrat în familia recurentului.
Curtea are a releva că urmare a beneficierii de supraveghere medicală specializată în cadrul centrului minorul a recuperat foarte mult, fapt pentru care a fost încadrat din grad accentuat de handicap în grad de handicap mediu, conform Certificatului de încadrare nr. 2013/12.11.2007.
Este adevărat că audiat de către instanța de fond minorul a opinat în sensul de a fi încredințat tatălui, însă considerăm că judecătorul fondului acordat importanța cuvenită acestei opinii, având în vedere starea de sănătate mintală a copilului.
Chiar dacă biologic minorul are vârsta de 13 ani, datorită diagnosticului pe care îl prezintă, întârziere mintală medie 48, nu realizează faptul că are nevoie de sprijin specializat, sprijin ce nu poate fi acordat de petent.
Față de toate aceste considerente, Curtea de apel apreciază că este în interesul superior al copilului menținerea măsurii de protecție specială stabilită prin sentința civilă nr.2717 /2006 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă.
Așa fiind, se va respinge ca nefondat recursul petentului, conf. art.312 alin.1 cod proc. civilă. comb. cu art. 124 și urm. din Legea nr. 272/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței civile nr. 400/ 28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 29 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
/ 2 ex./29.02.2008
Jud. fond
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIE CIVILĂ Nr. 10/2008
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței civile nr. 400/ 28.09.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 29 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Judecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda Trif
← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 551/2008. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|