Stabilire domiciliu minor. Decizia 270/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE RECURS
DECIZIE Nr.270
Ședința publică de la 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.395 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.19029 din 05 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat I, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că recurenta reclamantă a depus note de ședință și înscrisuri, după care;
Avocat I, pentru recurenta reclamantă, a depus taxa de timbru, împuternicire avocațială și o copie legalizată de pe sentința civilă nr.1862 din 02 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
Recurenta reclamantă, personal, asistată și de avocat I, a declarat că înțelege să renunțe la judecata acțiunii, în baza art.246 Cod procedură civilă, prin care a solicitat reîncredințarea minorului la tată, solicitând să se ia act de acest lucru.
Instanța a procedat la luarea unei declarații recurentei reclamante privind renunțarea la judecata acțiunii, declarație ce se află atașată la dosarul cauzei, după care a reținut cauza spre soluționare.
Avocat I, pentru recurenta reclamantă, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului și a se lua act de renunțare la judecata acțiunii iar pe fond respingerea acțiunii formulată de intimatul pârât.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la nr- reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună modificarea măsurii de încredințare a minorului, în sensul încredințării minorului spre creștere și educare pârâtului, stabilirea domiciliului minorului la pârât, încuviințarea legăturii personale a reclamantei cu minorul la domiciliul pârâtului, în fiecare zi de sâmbătă între orele 8-20, 2 săptămâni în vacanța de vară, o săptămână în vacanța de Paște sau de
În motivarea cererii s-a arătat că prin civ. nr. 1515/19.02.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoaraa fost desfăcută căsătoria reclamantei și pârâtului, iar minorul, născut la 02.03. 1998, fost încredințat spre creștere și educare reclamantei. Ulterior reclamanta a fost sprijinită de părinți în procesul de creștere și educare al minorului, dar în prezent aceștia au decedat, iar reclamanta, având un program de lucru inflexibil la serviciu, nu se poate descurca singură, neputându-l supraveghea pe minor. După ce minorul a fost înscris la Colegiul Național I din C, colegiul fiind situat în apropierea locuinței bunicilor paterni și în apropierea locului de muncă al pârâtului, minorul s-a mutat în domiciliul bunicilor paterni. Pârâtul a păstrat permanent legătura cu minorul vizitându-l foarte des în domiciliul bunicilor paterni (respectiv părinții pârâtului). De asemenea și actuala soție pârâtului îl agreează pe minor, iar în perioada în care minorul a fost bolnav și internat în spital, acesta a fost îngrijit prin rotație atât de reclamantă cât și de pârât împreună cu actuala lui soție.
Totodată, reclamanta a mai menționat că în prezent starea de sănătate a bunicilor paterni ai minorului s-a deteriorat, aceștia suferind de diverse afecțiuni-împrejurări în care aceștia nu se mai pot ocupa de creșterea și educarea minorului, fiind în interesul minorului ca acesta să locuiască împreună cu pârâtul la domiciliul său, cu atât mai mult cu cât minorul este agreat și de actuala soție a pârâtului.
În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art 43 al.3, art 97, 100, 42 și 44 cod fam.
Pârâtul a formulat cerere reconvențională, solicitând ca minorul să fie încredințat lui spre creștere și educare și obligată reclamanta la plata pensiei de întreținere pentru minor.
În motivarea cererii reconvenționale, s-a arătat că, în prezent, s-au modificat împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile 1515/19.02.2004 de Judecătoria Timișoara, că în prezent minorul locuiește la domiciliul bunicilor paterni, care împreună cu pârâtul, se ocupă îndeaproape de creșterea și supravegherea minorului, care este foarte atașat de aceștia. Totodată, pârâtul a mai menționat că îi poate oferi minorului condiții materiale pentru creșterea și educarea minorului, fiind în interesul minorului ca acesta să fie încredințat pârâtului.
Fiind audiat în camera de consiliu minorul a optat să rămână cu ambii părinți.
Prin sentința civilă nr.19029/05 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s- admis în parte cererea principală formulată de reclamanta pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul, și autoritatea tutelară Consiliul Local S-a admis cererea reconvențională a pârâtului reclamant.
S-a dispus reîncredințarea minorului, spre creștere și educare, pârâtului reclamant.
S-a dispus stabilirea în sarcina reclamantei pârâte și în favoarea minorului plata unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 524, 25 lei lunar începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-a încuviințat dreptul reclamantei pârâte de a avea legături personale cu minorul și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că minorul a locuit mai mult în domiciliul bunicilor paterni, atât înainte cât și după divorțul părinților, într-un imobil care este deținut în coproprietate cu pârâtul așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 464 /06.08.1981, și în care există condiții bune de locuit, minorul având camera lui, dotată cu tot ceea ce este necesar; minorul este supravegheat nu numai de bunicii paterni ci în primul rând de tatăl pârât, care zilnic este alături de minor, oferindu-i acestuia dragostea și căldura părintească atât de necesare la vârsta pe care o are minorul (10 ani), aflat în continuă creștere și dezvoltare-tatăl implicându-se în mod efectiv și în procesul educațional al minorului, asigurându-i acestuia posibilitatea perfectării pregătirii școlare prin meditații particulare. De asemenea, pârâtul are condiții optime de locuit și în apartamentul proprietatea sa situat în aceeași localitate.
Din analiza aceluiași material probator s-a mai reținut că reclamanta îl vede pe minor decât la sfârșit de săptămână, când minorul vine la domiciliul mamei reclamante pentru pregătirea temelor pentru școală, minorul fiind atașat afectiv de ambii părinți, acesta exprimându-și voința cu ocazia audierii la camera de consiliu de a rămâne cu ambii părinți. S-a mai reținut că în prezent bunica paternă este bolnavă.
Deși minorul a fost încredințat prin hotărârea de divorț, spre creștere și educare, reclamantei pârâtul s-a implicat în mod permanent în procesul de creștere și educare al minorului, spre deosebire de reclamantă, care numai la sfârșit de săptămână lua legătura cu minorul.
Astfel, prin prezența zilnică a tatălui pârât, alături de minor, după rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorț pârâtul a reușit să mențină și să dezvolte afectivitatea specifică relației tată minor, pentru starea de bine și echilibrul minorului pe plan social și emoțional, având un rol determinant în procesul de creștere și educare al minorului.
Reținând interesul legal al minorului analizat prin prisma respectării principiului interesului superior al minorului, care trebuie să prevaleze, precum și a criteriilor de apreciere avute în vedere de instanță (posibilitățile materiale, conduita și preocuparea părinților față de minor după pronunțarea hotărârii de divorț irevocabile, legătura efectivă părinte -copil vârsta și opțiunea minorului care însă în speță nu poate fi hotărâtoare pentru instanță, instanța a concluzionat că în viitor se impune ca minorul să se afle sub supravegherea și îngrijirea pârâtului.
Împotriva sentinței civile a declarat apel reclamanta -, susținând că, deși a investit instanța și cu judecarea capătului de cerere vizând stabilirea domiciliului minorului, instanța nu se pronunță pe acest capăt de cerere.
A dovedit cu acte medicale că părinții intimatului au o stare de sănătate precară suferind de boli invalidante care îi pun în imposibilitate de a îngriji și supraveghea pe minor.
Intimatul pârât doar îl vizitează pe minor la domiciliul bunicilor paterni, dar nu zilnic, deși la domiciliul său există condiții optime de locuit, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
În subsidiar, a solicitat ca legătura personală cu minorul, în modalitatea arătată în cererea principală să aibă loc la domiciliul său, având în vedere că s-a reținut greșit faptul că a solicitat prin cererea introductivă ca legătura cu minorul să aibă loc la domiciliul pârâtului.
La data de 28.04.2009, apelanta a solicitat chemarea pârâtului la interogatoriu, efectuarea unei noi anchete sociale, precum și aducerea în calitate de martoră a numitei formulând și o cerere de recuzare a completului de judecată, respinsă prin încheierea din data de 04 mai 2009.
La data de 29.09.2009, a fost audiat minorul în Camera de Consiliu, judecata cauzei fiind suspendată în data de 15.09.2009, în temeiul art. 242 pct.2, și repusă pe rol la cererea apelantei din data de 28.10.2009.
Prin decizia civilă nr.295 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă. S-a schimbat în parte sentința, în sensul că legătura personală a apelantei cu minorul va avea loc la domiciliul apelantei în modalitatea stabilită de prima instanță. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a reținut că spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi schimbat și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită și chiar obligată, în exercitarea rolului activ, pentru a ajuta efectiv părțile în ocrotirea intereselor lor legitime, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea sa de chemare în judecată.
În cauză, temeiul de drept al cererii reclamantei de a fi încredințat minorul tatălui, este art. 44 din fam. calificarea juridică fiind de acțiune de reîncredințare minor, iar nu încredințare, așa cum s-a cerut, astfel încât, în mod corect prima instanță s-a pronunțat pe o cerere de reîncredințare minor, după ce anterior o calificase astfel.
În ceea ce privește critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța pe cererea de stabilire a domiciliului minorului, așa cum am arătat, ambele solicitări, atât cea de încredințare, cât și cea de stabilire a domiciliului, au fost calificate ca și cerere de reîncredințare, problema domiciliului minorului fiind stabilită odată cu soluționarea cererii astfel calificată, știut fiind că domiciliul copilului este la părinții săi, conform art. 100.fam. sau la părintele stabilit de comun acord.
În cazul părinților divorțați, domiciliul copilului este la părintele căruia i-a fost încredințat minorul, sau, în situația de față, reîncredințat.
Prin urmare, hotărând în sensul reîncredințării minorului către tată, domiciliul copilului va fi la acesta, pentru argumentele arătate.
În ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea legăturii personale a reclamantei cu minorul, se constată că a fost soluționat în mod greșit. Instanța a omis a preciza la care din domicilii va avea loc această legătură, chiar dacă, într-adevăr, nici reclamanta nu a solicitat în mod expres să aibă loc la domiciliul său.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta susținând în esență că după promovarea acțiunii a constatat că interesele minorului nu sunt ocrotite prin încredințarea acestuia la tată întrucât nu a fost primit în domiciliul tatălui ci lăsat în domiciliul bunicilor paterni unde nu există condiții optime pentru creșterea și dezvoltarea minorului deoarece aceștia sunt în vârstă și bolnavi. A precizat că a continuat să se intereseze de minor ajutându-l la lecții în special. În apel a învederat instanței necesitatea de a fi administrate noi probatorii, cerere respinsă în mod nelegal de instanță, precum și faptul că înțelege să renunțe la acțiunea promovată la fond. În concluzie recurenta reclamanta a susținut că este în interesul minorului să rămână în continuare încredințat la aceasta.
Recurenta reclamantă a depus la dosar sentința civilă nr.1862 din 2 febr.2010 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- (prin care, pe cale de ordonanță președințială a fost reîncredințat minorul provizoriu reclamantei ), ancheta socială nr.8977 din 29 ian.2010, și depozițiile martorilor și audiați în același dosar.
Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului recurenta reclamantă a susținut că înțelege să renunțe la cererea de chemare în judecată și a solicitat să se ia act de această renunțare.
Recursul este fondat.
Interesele copiilor minori ce urmează a fi avute în vedere cu ocazia încredințării/reîncredințării acestora, în conformitate cu dispozițiile art. 42 și următoarele din Codul familiei, prezintă importanță deosebită, fiind legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților ci și de vârsta copiilor, precum și de comportamentul părinților înainte de promovarea acțiunii, de gradul de atașament, dar și de interesul pe care ei l-au manifestat și de legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copii.
În speță, atât la data promovării acțiunii cât și prin căile de atac declarate împotriva sentinței recurenta reclamantă a învederat instanței că solicită soluționarea cauzei în funcție deinteresul minorului.
Din actele noi depuse în recurs rezultă că după promovarea litigiului de față pe cale de ordonanță președințială minorul a fost reîncredințat provizoriu la tată; că minorul nu locuiește în domiciliul tatălui ci în domiciliul bunicilor paterni; că recurenta reclamantă a ținut în permanență legătura cu minorul, luându-l des în domiciliul său; că tatăl a declarat că nu-i poate asigura minorului o cameră de locuit în locuința sa neavând spațiu suficient și din acest motiv l-a lăsat în domiciliul bunicilor paterni, unde îl vizitează; că minorul dorește să fie încredințatmameiiar tatăl estede acordcu opțiunea minorului.
Ca urmare a soluționării, prin sentința civilă nr.1862/ 2 febr.2010, unei cereri de ordonanță președințială formulată de recurentă, minorul se află în prezent în domiciliul mamei.
Intimatul nu dispune de spațiu suficient pentru a-l primi pe minor în domiciliul său iar opțiunea acestuia de a-l duce pe minor în domiciliul bunicilor paterni, nu este în interesul minorului întrucât aceștia suntîn prezentpersoane în vârstă și bolnave care nu se mai pot ocupa de creșterea și educarea minorului.
Având în vedere starea de fapt reținută de instanțele de fond precum și probatiriul nou administrat în cauză, în calea de atac a recursului, instanța reține că ambii părinți sunt preocupați de creșterea și educarea minorului, însă reclamanta s-a preocupat, într-o mai mare măsură,directde minor pe perioada cât acesta i-a fost încredințat, în timp ce intimatul a lăsat pe minor în domiciliul părinților săi și l-a vizitat zilnic sau la două zile; coroborând acest aspect cu atitudinea procesuală a intimatului, care nu a fost prezent (personal sau prin apărător) nici la instanța de apel, nici la cea de recurs, și ținând cont și de poziția intimatului exprimată în ianuarie 2010 cu ocazia efectuării anchetei sociale în dosarul nr- al Judecătoriei Craiova (în sensul că este de acord cu opțiunea minorului de a fi încredințat mamei), Curtea apreciază că interesele minorului sunt mai bine ocrotite prin menținerea măsurii încredințării care a fost dispusă de Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr.1515/2004 pronunțată în dosarul nr.528/2003 (când a fost desfăcută căsătoria părților).
Astfel fiind, se va dispune modificarea hotărârilor pronunțate în cauză iar pe fond vor fi respinse atât cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă cât și cererea reconvențională. În acest mod va fi menținută, indirect, măsura încredințării minorului la mamă, dispusă odată cu divorțul părților.
Solicitarea recurentei reclamante de a se lua act că renunță la cererea de chemare în judecată nu poate fi primită, nefiind întrunite cerințele art. 246 alin.4 Cod pr. civilă, respectiv nefiind făcută dovada acordului intimatului în acest sens.
În temeiul art.312 rap. la art. 304 pct.9 Cod pr.civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.395 din 24 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și sentinței civile nr.19029 din 05 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Modifică ambele hotărâri.
Pe fond respinge acțiunea formulată de reclamanta și cererea reconvențională formulată de pârâtul.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex/2.03.2010
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 782/2009. Curtea de... | Reintegrare în familie. Decizia 257/2010. Curtea de Apel Oradea → |
|---|
