Stabilire domiciliu minor. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.522/

Ședința publică din 11.11.2009

PREȘEDINTE: Simona Bacșin

JUDECĂTOR 2: Anica Ioan

JUDECĂTOR 3: Luminița Cristea

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta, cu domiciliul în comuna Jariștea, jud.V împotriva deciziei civile nr.122/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns recurenta-reclamantă personal și asistată de av. în baza delegației de reprezentare nr.78/11.11.2009 pe care o depune la dosar, intimatul-pârât personal și asistat de av. în baza delegației de reprezentare nr.173 pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimații - Autoritate Tutelară Primăria Mun.Focșani și Primăria comunei Jariștea.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recursul este netimbrat, s-au depus 2 ex. întâmpinare de către intimați, după care;

Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentei prin apărător care solicită permisiunea că până la sfârșitul ședinței de judecată să depună taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Apărătorul recurentei, av. având cuvântul consideră că decizia nr.122/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea este netemeinică și nelegală. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul includerii în programul de vizitare a minorului a perioadei de o lună de zile, vara, în timpul vacanței așa cum a fost stabilit prin sentința civilă nr.6295/17.12.2008 a Judecătoriei Focșani. Cererea introductivă nu a conținut cu referire la programul de vizitare, și programul de o lună de zile din timpul vacanței de vară.

Intrebată fiind recurenta dacă s-a cerut programul de vizitare de o lună, recurenta precizează că verbal s-a cerut și instanța de fond corect a apreciat că mama trebuie să păstreze legături personale cu minorul prin programul de vizitare prin luarea minorului la domiciliul mamei fără prezența tatălui. Conform disp.art.43 din Codul familiei, părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta și că este în interesul superior al copilului ca acesta să aibă legături cu mama. Drept pentru care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei așa cum s-a stabilit prin sentința civilă. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.72/10.11.2009.

Intrebată fiind recurenta dacă a luat copilul, aceasta precizează că nu, copilul are vârsta de 4 ani și nu vorbește.

Intimatul precizează că recurenta nu a solicitat să ia copilul niciodată, a venit din Italia după un an de zile. Din punctul său de vedere dacă ar veni mai des ar fi de acord să vină mama la domiciliul său întrucât momentan copilul nu este învățat cu mama lui. In ce privește vacanța de vară, dacă mama pleacă în Italia, copilul ar rămâne cu rudele din partea mamei, drept urmare este de acord cu vizitarea copilului doar la domiciliul și în prezența sa.

Apărătorul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat. Consideră că instanța de fond a acordat plus petita. Instanța de apel a limitat programul inițial. Recurenta a venit doar în perioada procesului și vine în țară o singură dată pe an. Minorul nu trebuie să aibă relații cu mama decât în prezența tatălui. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.-/11.11.2009.

Recurenta precizează că are posibilitatea să vină mai des în România și va veni lunar.

După rămânerea în pronunțare se depune chitanța nr.-/11.11.2009 cu care se face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5 lei și timbru judiciar de 0,50 lei.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Focșani, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul MIHALCEANU solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se încuviințeze ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul rezultat din căsătoria părților.

In motivarea cererii, reclamanta a invocat faptul ca în acest moment nu-și poate exercita dreptul de a avea legături cu copilul său deoarece de câte ori a încercat să îl vadă, nu l-a găsit la domiciliul pârâtului.

Pârâtul, a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu cererea reclamantei si in varianta de program pe care o solicită aceasta deoarece are temerea ca reclamanta ar putea sa plece cu copilul în străinătate.

În urma probelor administrate prin sentința civilă nr. 6295/2008 a fost admisă acțiunea, încuviințându-se ca reclamanta să păstreze legături personale cu minorul născut la data de 12.12.2005 prin stabilirea unui program de vizitare astfel: reclamanta va putea lua minorul la domiciliul său cu obligația de a-l înapoia de fiecare dată în primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni din an de vineri ora 16.00 până duminică ora 18,00, o săptămână în timpul vacanței de C, o săptămână în timpul vacanței de Paști și o lună în timpul vacanței de vară.

Pârâtul a fost obligat la 510 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că este în interesul minorului și totodată mama reclamantă este îndreptățită să păstreze legături apropiate cu fiul său pentru stabilirea unei mai bune comunicări.

Aceste legături sunt menite să consolideze relațiile de familie dintre părinte și copil astfel că aceste relații ar putea fi afectate de prezența altor persoane din familie.

Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele:

-prima instanță a acordat mai mult decât s-a solicitat și nu a limitat programul de vizitare al minorului de către reclamantă la domiciliul pârâtului.

Astfel, reclamanta nu a solicitat legături personale cu copilul și timp de o lună în vacanța de vară și deși a solicitat doar trei zile cu ocazia sărbătorilor de Paști instanța a acordat o săptămână.

S-a mai arătat în cererea de apel că reclamanta a abandonat copilul la bunica paternă, nu a mai dat nici un semn de viață, minorul este atașat de familia la care locuiește, respectiv și mama acestuia iar luarea de către reclamantă la domiciliul ei a minorului ar avea un efect negativ asupra acestuia.

Mai mult reclamanta lucrează în Italia și a venit să vadă copilul abia după ce a fost introdusă acțiunea de încredințare minor de către pârât, în rest manifestând un total dezinteres față de fiul ei.

Prin acest al doilea motiv de apel s-a solicitat ca legăturile personale dintre mamă și fiu să aibă loc la domiciliul pârâtului ori în afara domiciliului dar în prezența pârâtului.

Prin decizia civilă nr.122/29 mai 2009 Tribunalul Vranceaa admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința în sensul că a stabilit legături personale în a 3-a zi de Paști și următoarele două cu reclamanta (în loc de o săptămână în vacanța de Paști) și a înlăturat din program perioada de o lună din timpul vacanței de vară.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut că prin sentința atacată instanța a dispus ceea ce nu s-a solicitat, încălcând dreptul de dispoziție al părților. Astfel, nici prin acțiune și nici în cursul procesului, reclamanta nu a solicitat să ia copilul timp de o lună în vacanța de vară și nici o săptămână în vacanță de Paști, ci numai 3 zile.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta susținând că este nelegală și netemeinică pentru că instanța de apel a redus programul de vizitare minor ce a fost corect stabilit de prima instanță în virtutea rolului activ.

Recursul declarat nu poate fi primit.

Potrivit art.129 pct.6 cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Or, în raport de acest text și de petitul acțiunii, soluția instanței de apel este legală.

Rolul activ pe care-l invocă recurenta nu se concretizează în a da mai mult decât s-a cerut ci, așa cum prevede art.129 pct.5 cod procedură civilă trebuie să se refere la administrarea tuturor probelor necesare pentru a se preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

In concluzie, recursul nefiind fondat urmează a fi respins ca atare.

Văzând și disp.art.274 cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta, cu domiciliul în comuna Jariștea, jud.V împotriva deciziei civile nr.122/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul civil nr-.

Obligă pe recurentă către intimat la plata a 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2009.

Președinte,

-

Judecător,

- -

Judecător,

-

Grefier,

- -

Red.AI-09.12.2009

Dact.MH-09.12.2009/6 ex.

Fond:

Apel:-

Președinte:Simona Bacșin
Judecători:Simona Bacșin, Anica Ioan, Luminița Cristea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Galati