Divort. Decizia 957/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 957
Sedința publică din 3 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Maria Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 59/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S - Secția Civilă, în contradictoriu cu pârâții intimați și, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul recurent personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul în susținerea recursului.
Reclamantul recurent, având cuvântul, a confirmat instanței că este de acord cu cererea de recurs formulată de apărătorul său care l-a reprezentat în faza de apel și a semnat pentru însușirea prezentei căi de atac.
Totodată, reclamantul recurent a învederat instanței că înțelege să divorțeze, afirmând că de o perioadă de șase ani de zile nu mai are relații familiale cu soția sa, domiciliul său actual aflându - se în localitatea, sat nr. 9, jud. T, solicitând admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 59/23.03.2009 pronunțată de Tribunalul C- a fost respins apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 1800/18.09.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin sentința civilă nr.1800/18.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Caransebeșa respins acțiunea civilă principală formulată de reclamantul împotriva pârâtei.
admis în parte cererea reconvențională formulată de și însușită de intervenienta și cererea de intervenție în interes propriu și, în consecință a obligat reclamantul să plătească intervenientei născută la data de 05.05.1990 o pensie de întreținere lunară de 200 euro și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 21 mai 1989 la Primăria, actul de căsătorie având nr. 8/1989.
Din căsătoria părților rezultat minora născută la data de 5 mai 1990, care, în prezent, este majoră, din adeverința nr. 1280 eliberată de Liceul "" la data de 17.09.2008, rezultând că este elevă a acestei instituții de învățământ în anul școlar 2008-2009.
Martorul propus de reclamant, un prieten întâlnit de acesta din urmă, cu aproximativ 3-4 ani, în autogara din L, și cu care a păstrat legătura telefonic, a susținut că reclamantul a fost nemulțumit că pârâta nu a dorit să-l urmeze în Italia, și nu l-a primit la domiciliu. A susținut că l-a însoțit pe reclamant în perioada 15-20 august 2007 la, unde un alt prieten i-a arătat-o pe pârâtă pe care a revăzut-o în aceeași zi în compania unui mai tânăr, cu care s-a îmbrățișat.
La propunerea pârâtei au fost audiați în cauză tatăl și unchiul reclamantului, care au susținut în fața instanței că reclamantul a plecat la muncă în Italia din anul 1999, nu i-a solicitat pârâtei să meargă cu el în străinătate și de aproximativ 3 ani nu a mai luat legătura cu pârâta, întreținând o relație extraconjugală cu o altă femeie. Pârâta a rămas împreună cu minora în țară și s-a ocupat atât de creșterea și educarea acesteia, cât și de tatăl reclamantului, și că deși au încercat să ia legătura cu reclamantul, acesta nu a dorit să ia legătura cu familia sa.
Potrivit art. 617 alin.1 civilă Cod Penal, instanța poate să pronunțe divorțul împotriva ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
În raport de probele administrate în cauză instanța a constatat că pârâta nu are vreo culpă în destrămarea relațiilor de familie, și că în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 617 alin.1 civilă Cod Penal, astfel că a apreciat ca neîntemeiată acțiunea reclamantului și a dispus respingerea acesteia.
Având în vedere că la data pronunțării sentinței, fiica părților a devenit majoră, instanța s-a limitat a aprecia că în cauză sunt incidente disp. art. 86 și 94 din Codul familiei și ținând cont de înțelegerea intervenită între părți cu privire la cuantumul pensiei de întreținere, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta și însușită de intervenienta și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat reclamantul să plătească intervenientei, născută la data de 5 mai 1990 o pensie de întreținere lunară de 200 euro sau contravaloarea în lei, începând cu data de 15.02.2008 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.
Văzând și disp. art. 274.civilă Cod Penal, nu a acordat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen reclamantul, apel înregistrat pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 2412/208/31.10.2008.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă de timbru în sumă de 19 lei și timbru judiciar de 0,30 lei conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată.
În motivarea apelului, s-a arătat că în mod eronat prima instanță a respins acțiunea de divorț, motivând că pârâta nu are vreo vină în destrămarea relațiilor de căsătorie, fără să țină însă cont de acordul pârâtei cu privire la divorț, exprimat de aceasta la termenul de judecată din data de 28.02.2008, astfel că, instanța de fond trebuia să ia act de acordul pârâtei cu privire la desfacerea căsătoriei si să dispună cu privire la numele pe care părților îl vor purta după divorț.
Martorii audiați în cauză fiind întrebați de motivele care au dus la despărțirea soților nu au prea dat răspunsuri clare cu excepția martorului propus de reclamant, care a menționat că reclamantul i s-a plâns că pârâta nu vrea să-l urmeze în Italia, unde acesta a plecat cu acordul ei pentru a-și face un rost și a câștiga bani. De asemenea, același martor relatat că a văzut-o pe pârâtă în compania unui alt, cu care s-a îmbrățișat.
Dar, instanța de fond se pare că a ținut cont doar de declarațiile martorilor propuși de pârâtă, martori care au declarat că au auzit că reclamantul "ar avea o relație extraconjugală", dar nu l-au văzut personal cu vreo femeie. De asemenea, martorii pârâtei au relatat că aceasta se ocupă de creșterea și educarea minorei, aspect pe care nu l-au contestat, fiind de acord ca minora să fie încredințată mamei ( deși minora devenise majoră în timpul procesului).
Cu privire la pensia de întreținere, apelantul arătat că este de acord să-i plătească fiicei sale suma de 200 euro lunar, realizând venituri în acest sens.
Singurul lucru cu care reclamantul nu a fost de acord s-a referit la păstrarea și după divorț a numelui dobândit prin căsătorie, acela de "". Această solicitare a pârâtei nu a fost dovedită în nici un fel, iar instanța de fond a respins acțiunea de divorț probabil motivată fiind și de refuzul din partea reclamantului, privitor la numele pârâtei de după desfacerea căsătoriei.
Pentru aceste considerente, a solicitat să se constate că motive pentru desfacerea căsătoriei au existat, neînțelegerile dintre soți fiind de la cele mai minore până la probleme majore ( cum ar fi purtarea numelui după divorț), iar relațiile de căsătorie sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei dintre cei doi soți fiind practic imposibilă.
Intimata intervenientă a formulat întâmpinare în cauză ( fila 21 dosar) solicitând instanței în esență ca, prin hotărârea ce o va pronunța să mențină cele dispuse de către prima instanță cu privire la obligarea apelantului reclamant la plata pensiei de întreținere pe seama sa.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare în cauză (fila 23 dosar), prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să respingă ca nefondat apelul reclamantului.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că nu poate invoca apelantul reclamant faptul că prima instanță a respins în mod greșit acțiunea de divorț, în sensul că pârâta ar fi fost de acord în data de 28.02.2008, cu încetarea căsătoriei, acest fapt neavând relevanță din motiv ce nu exista nici un acord legal între ambele părți în proces.
A arătat că reclamantul a încercat să întârzie plata pensiei de întreținere către fiica lor, deoarece din data emiterii sentinței, chiar dacă aceasta nu a fost definitivă, acesta nu a și-a îndeplinit datoria de a ajuta la întreținerea copilului lor, decât în mod parțial.
În apel nu s-au mai administrat probe noi.
Examinând sentința apelată, în raport cu motivele de apel, precum și din oficiu, conform art. 295.civilă Cod Penal, sub toate aspectele temeiniciei și legalității și pe baza tuturor probelor administrate în cauză, instanța a respins apelul reclamantului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel la pronunțarea hotărârii apelate, instanța de fond a făcut o corectă și completă apreciere probelor administrate în cauză, funcție de care a stabilit starea de fapt la care a aplicat normele legale incidente, nefiind depistat nici un motiv de ordine publică care să poată fi pus în discuție din oficiu, de către instanță și care să ducă la reformarea hotărârii apelate.
Motivul de apel potrivit căruia în mod greșit prima instanță a respins acțiunea de divorț promovată de către reclamant, motivând că intimata pârâtă nu ar avea vreo culpă în destrămarea căsătoriei și fără a ține seama de acordul acesteia de a divorța, exprimat de către aceasta la termenul de judecată din data de 28.02.2008, acord de care instanța de fond trebuia să ia act și să dispună cu privire la numele pe care părțile îl vor purta după divorț, a fost respins de către instanța de apel, cu următoarea motivare.
La acțiunea de divorț promovată de către apelantul reclamant intimata pârâtă, s-a opus încă de la primul termen de judecată. ( fila 22 dosar fond )- încheierea ședinței publice din data de 08.11.2007, opoziție ce a formulat-o și în scris, prin adresa aflată la fila 51 dosar fond.
La termenul de judecată din data de 28.02.2008 intimata pârâtă prin memoriul depus la fila 59 dosar, a învederat instanței faptul că este de acord cu acțiunea apelantului reclamant de divorț doar în condițiile în care și acesta ar fi de acord ca ea să-și păstreze numele dobândit în timpul căsătoriei, și să plătească minorei o pensie e întreținere de 250 euro lunar.
Apărătorul apelantului reclamant a solicitat termen pentru a-i comunica apelantului reclamant solicitările intimatei pârâte, încunoștințând instanța pentru termenul de judecată din 13.03.2008 că apelantul reclamant nu este de acord cu cele solicitate de către intimata pârâtă ( fila 63 dosar fond ).
În această situație, corect instanța de fond a analizat acțiunea principală a apelantului reclamant, cât și cererea reconvențională a intimatei pârâte, pronunțându-se în consecință.
Cât privește subiectivitatea instanței de fond în analizarea probelor testimoniale în sensul că s-au reținut doar declarațiile martorilor propuși de către intimata pârâtă, ignorând cele declarate de către martorii apelantului pârât, instanța de apel a apreciat ca neîntemeiată și această critică invocată, instanța de fond corect a reținut că de la data pronunțării deciziei civile nr. 276/F/13.03.2007 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins irevocabil acțiunea de divorț promovată de către apelantul reclamant și până la data de 14.08.2007, data promovării prezentei acțiuni nu au apărut elemente probatorii noi, care să culpabilizeze intimata pârâtă de destrămarea căsătoriei părților.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea ei și a sentinței și în consecință admiterea acțiunii.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 312 pct. 2 raportat la art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă iar în fapt pe aceea că în mod greșit s-a considerat că reclamantului i s-a mai respins anterior o acțiune de divorț identică ( decizia civilă nr. 276/13.03.2007 a Curții de Apel Timișoara ) în condițiile în care o astfel de acțiune nu a existat, că în mod greșit i s-a respins acțiunea de față din moment ce pârâta și -a exprimat acordul la admiterea ei, că martorul pe care el l-a propus a declarat că a văzut -o pe pârâtă în compania unui cu care s-a îmbrățișat - ceea ce denotă o relație extraconjugală - și că nu trebuie respinsă acțiunea sa doar pentru faptul că nu a fost de acord ca pârâta să -și păstreze și după divorț numele avut în timpul căsătoriei din moment ce o astfel de pretenție a ei nu a fost dovedită.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză nu este fondat.
Rezultă astfel din însăși acțiunea reclamantului că ea are ca obiect un divorț bazat pe culpă - iar nu un divorț cu acordul soților - ipoteză în care, în absența unui acord necondiționat al pârâtei, trebuia dovedit prin probe de netăgăduit în ce anume constă acea vină a soției sale care face ca menținerea căsătoriei să nu mai fie posibilă.
Simplul fapt că printr-o afirmație singulară s-a arătat că pârâta a fost văzută în public în compania unui cu care s-ar fi îmbrățișat nu are valoarea unei probe concludente care să demonstreze că ea ar fi raliată într-o relație extraconjugală, fapt pe care toate celelalte probe ale dosarului ( inclusiv declarațiile rudelor de sânge ale reclamantului - tatăl și unchiul său), îl exclud în mod categoric.
Pârâta s-a opus admiterii acțiunii încă de la primul termen de judecată iar împrejurarea că la un moment dat și -a schimbat poziția procesuală cu condiția ca pârâtul să fie de acord cu păstrarea de către ea după divorț, a numelui de familie - solicitare cu care acesta nu a fost de acord și care a determinat -o pe pârâtă să revină la poziția inițială - nu poate constitui un motiv pentru care, în absența unei culpe evidente a pârâtei în destrămarea relațiilor de familie, să poată fi pronunțat divorțul părților.
Chiar dacă reclamantul este separat de câțiva de soție și chiar dacă el și - a refăcut viața în compania altei femei, nemaidorind să reia vreodată legătura cu soția sa, fiind vorba despre o acțiune de divorț bazat pe culpă (nedovedită însă în cauză, în sarcina acesteia), astfel de împrejurări, deși reale, nu pot permite admiterea acțiunii.
Faptul că în considerentele deciziei de apel Tribunalul C-S s-a avut în vedere ca argument suplimentar și aceea că reclamantului i-ar mai fi fost respinsă anterior ( prin decizia civilă nr.176/13.03.2007 a Curții de Apel Timișoara ) o acțiune similară - hotărâre care, într-adevăr, conform afirmațiilor recurentului reclamant a fost pronunțată într-un dosar care a opus alte părți - este irelevant în cauză câtă vreme - așa cum s-a arătat anterior - nu s-a dovedit acel motiv temeinic care să conducă instanța la soluția desfacerii căsătoriei.
Pentru toate aceste considerente Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 59/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 3 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
RED.C/4.11.2009
DACT.B/2ex/6.11.2009
INST.APEL- - - Tribunalul C-S
INST.FOND- - Jud.
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Maria Lăpădat
| ← Divort. Decizia 240/2009. Curtea de Apel Ploiesti | Stabilire paternitate. Decizia 1184/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
