Stabilire paternitate. Decizia 121/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 121
Ședința publică din data 11 februarie 2010
PREȘEDINTE: Pană Constanța
JUDECĂTORI: Pană Constanța, Panait Marilena Ștefan Constanța
- -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în P str. -.35.A.3 jud. P, împotriva deciziei civile nr.160 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P str. -.36.A.4 jud. P și Autoritatea Tutelară - Consiliul Local P, jud.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței nr. -/15.09.2009, timbru judiciar de 0,30 lei, anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă asistată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 185 din 14 septembrie 2009 și intimatul-pârât asistat de avocat din cadrul aceluiași barou, conform împuternicirii avocațiale nr.52/2009, lipsind Autoritatea Tutelară - Consiliul Local
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, având cuvântul pentru recurenta reclamantă, solicită în temeiul art.305 cod pr.civilă proba cu înscrisuri, respectiv două declarații extrajudiciare și două planșe foto, care au fost comunicate și intimatului-pârât.
Avocat, pentru intimatul-pârât, arată că nu se opune probei solicitate.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Părțile, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar arătând în esență că hotărârea Tribunalului Prahova este nelegală, fiind afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art.304 pct.1,5 și 9 Cod pr.civilă. Cauza este la al doilea ciclu procesual, deoarece anterior s-a apreciat acțiunea tardiv formulată întrucât nu s-a făcut dovada prestării întreținerii minorului de către pârât. Curtea de apel a apreciat hotărârile pronunțate ca nelegale și a trimis cauza spre rejudecare, astfel că s-au făcut noi probe și expertiză din care a rezultat că pârâtul este tatăl minorului.
Susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.304 pct.1 Cod pr.civilă, deoarece nu a fost legal constituit completul care s-a pronunțat în apel în al doilea ciclu procesual.
Astfel, în primul ciclu procesual, acțiunea a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției de tardivitate a formulării cererii. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia pronunțată de completul constituit din judecătorii și, hotărârea fiind motivată de doamna judecător, care s-a referit în concret la împrejurarea că aspectele susținute de reclamantă nu se încadrează în noțiunea de întreținere la care fac referire dispozițiile legale. Completul care a pronunțat decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost format din judecătorii R și, hotărârea fiind motivată și de această dată de doamna judecător. Apelul a fost admis, iar hotărârea primei instanțe a fost desființată cu aceeași motivare ce vizează împrejurarea că reclamanta nu ar fi reușit să dovedească prestarea întreținerii de către pârât.
Pentru cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la tribunal în vederea soluționării apelului de către un complet legal constituit.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.304 pct.5 Cod pr.civilă, întrucât instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
În mod greșit s-a respins cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare formulată de reclamantă, deși era temeinic motivată și aceasta nu a dorit substituirea, cauza fiind deosebit de complexă. Ulterior s-a amânat pronunțarea în cauză o lună, când se putea acorda termen și să i se dea posibilitatea reclamantei să-și facă apărările necesare. Acțiunea era imprescriptibilă și deși au intervenit modificări pe parcursul soluționării cauzei, în mod greșit tribunalul a revenit asupra respingerii excepției. Neacordarea termenului pentru lipsă de apărare a pus în imposibilitate reclamanta să recuze completul nelegal constituit, deși magistratul în cauză ar fi trebuit să se abțină, întrucât își exprimase părerea în primul ciclu procesual.
În consecință solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
Se mai arată că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă. În pricinile privitoare la starea civișlă sau divorț pot fi ascultați ca martori, prin excepție de la dispozițiile art.189 Cod pr.civilă, rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, astfel că instanța de apel în mod eronat a înlăturat depozițiile martorilor reclamantei apreciindu-le ca subiective. Martorii au făcut precizări exprese cu privire la relațiile dintre părți și s-au făcut dovezi clare cu privire la întreținerea minorului și după împlinirea vârstei de 1 an, respectiv hrană și medicamente, toate probatoriile converg spre faptul că intimatul este tatăl minorului. Precizează că părinții intimatului nu au fost de acord cu relația dintre părți și de aceea aceștia s-au ferit să o facă publică.
În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii, respingerea apelului și menținerea soluției pronunțată de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată conform notei. Depune practică judiciară.
Avocat, având cuvântul, arată că într-adevăr completul ce a soluționat apelul în al doilea ciclu procesual nu a fost legal constituit, astfel că se impune casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare la tribunal, pentru discutarea tuturor probelor.
Cu privire la probele administrate arată că acțiunea era tardiv formulată având în vedere răspunsurile la interogatoriu și celelalte aspecte precizate de martori. Chiar reclamanta în acțiune arată că a prestat întreținere intimatul în sumă de 200.000-300.000 lei vechi și tatăl reclamantei a recunoscut că nu știa de relația dintre părți, iar declarațiile extrajudiciare nu pot fi luate în considerare. Nimeni nu a cunoscut că între părți a existat o relație, reclamanta în aceeași perioadă avea alt prieten și nu locuiesc în același bloc cum s-a susținut constant de reclamantă, dovadă în acest sens fiind și faptul că intimatul a fost citat greșit.
Având în vedere că toate celelalte motive sunt neîntemeiate, solicită admiterea recursului, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru neconstituirea legală a completului de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamanta, în calitate de reprezentant legal al minorului, născut la data de 17.04.2002, a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se stabilească filiația față de tată a minorului, menținerea de către acesta a numelui de familie, acela "" precum și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că fiind vecină de bloc cu pârâtul, din anul 1977 devenit prietenă cu acesta, iar în anul 1999 început să întrețină relații intime cu acesta, relații care au durat până în luna mai 2003.
Reclamanta a mai precizat că în toată această perioadă, în timpul liber, erau în mod permanent împreună, mergând la spectacole și distracții, pârâtul vizitând-o permanent, iar în lipsa părinților săi întrețineau relații intime.
A mai menționat reclamanta că, începând cu anul 2000, când a devenit proprietara unei locuințe situată în același bloc cu părinții săi, relațiile intime aveau loc în apartamentul său, unde pârâtul o vizita permanent, iar în urma acestor relații, la data de 17.04.2002 s-a născut minorul a cărei paternitate a solicitat a fi stabilită.
S-a mai învederat de reclamantă că, deși la început pârâtul i-a sugerat să întrerupă sarcina, ulterior a acceptat situația, comportându-se în continuare în mod firesc atât față de aceasta, cât și față de copil, vizitând-o la maternitate, acasă întreținând în continuare relații intime, în același timp contribuind la întreținerea minorului de la naștere și până în luna mai 2003 cu suma lunară de 300.000 lei vechi, elațiile cu pârâtul încetând în momentul în care acesta a intrat în relații cu o altă persoană.
Pârâtul a formulat, în baza disp.art.115-118.pr.civ. întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, precizând că în afara faptului că locuiesc în aceeași zonă a Municipiului P, toate celelalte afirmații din acțiune nu corespund adevărului, iar a termenul de judecată din data de 12.01.2004 a invocat excepția tardivității formulării acțiunii, motivat de faptul că cererea a fost formulată peste termenul de 1 an calculat de la data nașterii copilului.
Prin sentința civilă nr. 3091/30.03.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, a fost admisă excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârât și respinsă astfel cererea formulată de reclamantă, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen legal reclamanta, apel ce a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Prahova - Secția Civilă prin decizia nr. 574/22.09.2005
Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin decizia civilă nr. 20/02.02.2006, a admis recursul declarat de reclamanta, a casat atât decizia nr. 574/22.09.2005 a Tribunalului Prahova, cât și sentința civilă nr. 3091/30.03.2005 pronunțată de Judecătoria Ploiești, cu trimiterea spre rejudecare la instanța de fond pentru completarea probatoriilor în scopul aflării adevărului.
După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-.
Prin încheierea de ședință din data de 16.11.2007, în conformitate cu dispozițiile art. 137 pr.civ. după punerea în discuția părților a excepției tardivității formulării acțiunii, invocată de pârât, la data de 12.01.2004, instanța a respins această excepție, întrucât potrivit art. 60 alin. 4.fam. astfel cum a fost introdus de pct. 5 al art. I din Legea 288/29.10.2007, legiuitorul a prevăzut în mod expres că "acțiunea aparținând copilului nu se prescrie în timpul vieții acestuia", iar prezenta acțiune a fost formulată de reclamanta în calitate de reprezentant legal al minorului, născut la data de 17.04.2002.
Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală privind cercetarea paternității - examen serologic complex - tatăl minorului poate fi pârâtul cu un procent de probabilitate de 65%, în limita sistemelor serologice efectuate.
În urma probelor administrate în cauză, în fond după casare, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr.5728/ 06.06.2008 prin care a admis acțiunea formulată de reclamantă, a constatat că pârâtul este tatăl minorului -, născut la data de 17.04.2002, urmând ca pe viitor acesta să poarte numele de familie al pârâtului, acela de "" și a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% lunar din venitul net realizat, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la majorat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că a data de 17.04.2002 reclamanta a dat naștere minorului, iar potrivit oncluziilor raportului de expertiză medico-legal nr. 428/19.05.2004 efectuat de Serviciul Județean P de Medicină Legală, perioada optimă a concepției este cuprinsă între 16.06.2001- 04.09.2001, astfel încât data cea mai probabilă este 26.07.2001, pârâtul putând fi tatăl minorului cu un procent de probabilitate de 65%, în limita sistemelor serologice efectuate.
Totodată, prima instanță a constatat din depozițiile martorilor audiați în cauză, coroborate cu planșele foto depuse la dosar de către reclamantă, că între părți a existat o relație apropiată, care a condus la conceperea și nașterea minorului.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat apel în termen legal pârâtul, arătând că în mod greșit cauza a fost soluționată pe baza dispozițiilor Legii nr.288/2007 câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2003, încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii.
S-a apreciat că judecătorul fondului trebuia să analizeze excepția tardivității raportat la textul de lege din Codul Familiei nemodificat prin această lege ordinară și să se pronunțe asupra aspectelor invocate, aspecte care conduceau la concluzia certă că acțiunea este tardiv formulată.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că soluția este nemotivată și greșită, raportat la probatoriile administrate, afirmându-se generic și lapidar că între părți a existat o relație apropiată care a condus la conceperea și nașterea minorului ceea ce este eronat întrucât în perioada de concepție nici reclamanta și nici pârâtul nu erau în asemenea relații.
O altă critică a vizat faptul că prima instanță nu a amintit de contradicțiile și inconsecvențele de care a dat dovadă reclamanta pe parcursul procesului, de nepotrivirile dintre susținerile acesteia și depozițiile martorilor audiați, dar nici de declarațiile acestora din urmă din cuprinsul cărora rezultă, cu prisosință, că în perioada de concepție a minorului, părțile nu au întreținut relații intime, existând doar relații de prietenie anterior anului 1988 - împrejurare recunoscută chiar de către reclamantă la interogatoriu.
Cu privire la planșele foto depuse la dosar, pârâtul a învederat că nu s-a dovedit din ce epocă datează și, mai mult decât atât, din probele administrate în cauză nu rezultă că ar fi participat la vreun eveniment legat de nașterea minorului, precum, tăiatul moțului, etc.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin decizia civilă nr. 160 din 2 martie 2009 Tribunalul Prahova, a dmis apelul declarat de apelantul pârât, a desființat în tot sentința apelată în sensul că a admis excepția tardivității formulării acțiunii și a respins acțiunea ca fiind tardiv formulată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 59.fam. "acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei aparține copilului și se pornește în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal", alin.1 al art.60 stipulând că "acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de 1 an de la nașterea copilului".
Existența acestui termen atât de scurt, care constituie excepția de la principiul că o acțiune de stare civilă este imprescriptibilă se justifică prin aceea de a nu lipsi pe copilul respectiv de întreținerea ce i se cuvine, întrucât unul dintre principalele efecte ale acțiunii este acordarea întreținerii, iar aceasta nu se poate cere mai înainte de a se stabili paternitatea; pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui termen mai; pentru a evita situații neplăcute (scandaluri, șantaje etc.)
Sunt și situații când termenul de 1 an se calculează de la o altă dată față de cea a nașterii copilului, ca de exemplu când pretinsul tată a conviețuit cu mama ori a prestat întreținere copilului, caz în care termenul de 1 an se socotește de la data încetării conviețuirii ori a prestării întreținerii (art.60 alin.3 fam).
Conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului și acordarea întreținerii modifică data de când începe să se calculeze termenul de 1 an înlăuntrul căruia se poate porni acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei deoarece, pe de o parte aceste împrejurări au făcut să se creadă că tatăl prezumtiv va proceda la recunoașterea copilului, iar pe de altă parte au putut influența pe mamă ori pe copil de a nu acționa pe cale judecătorească.
de specialitate și practica judiciară au statuat că, în ceea ce privește conviețuirea pretinsului tată cu mama copilului, aceasta trebuie să implice traiul în comun sau existența unor relații statornice, cu caracter de continuitate, iar referitor la întreținere aceasta trebuie să îndeplinească anumite cerințe pentru a justifica introducerea cu întârziere a acțiunii în stabilirea paternității din afara căsătoriei și anume, să fie benevolă, iar nu prestată ca o obligație; să fie substanțială și să aibă caracter de continuitate, pentru a satisface nevoile copilului.
În speță, minorul rezultat din pretinsele relații intime întreținute de părți s-a născut la data de 17.04.2002, acțiunea în stabilirea filiației față de tată fiind introdusă la data de 28.08.2003, conform vizei judecătorului aplicată pe cererea de chemare în judecată.
În cuprinsul acțiunii introductive reclamanta a pretins că relațiile intime cu pârâtul au durat până în luna mai 2003, acesta contribuind la întreținerea minorului cu o sumă lunară de 300.000 ROL.
Martorul audiat la solicitarea pârâtului (72-dos.fond) a arătat că părțile au început o relație de prietenie după anul 1996 care a durat până la sfârșitul anului 1998, în perioada 1999-2001 pârâtul fiind prieten cu o fată care se numește, cu care a locuit împreună într-o casă al cărui coproprietar era pârâtul și care, de altfel a devenit soția acestuia.
Același martor a mai relatat că relația reclamantei cu pârâtul se limita la faptul că făceau împreună naveta cu trenul, până la sfârșitul anului 1998 întâlnindu-se la sfârșit de săptămână și în oraș, fără însă a participa la anumite evenimente, precum externarea copilului din maternitate ori botezul acestuia sau alte asemenea situații, motiv pentru care nici nu a luat în serios intenția reclamantei de a-l considera ca tată al minorului.
În acest sens urmează a se observa chiar răspunsul reclamantei la interogatoriul luat la solicitarea pârâtului (37-dos.fond, întrebarea nr.2) unde aceasta a recunoscut că pârâtul a refuzat să participe la botezul copilului spunând că nu este tatăl acestuia.
Așa fiind, este greu de crezut că o persoană care nu participă la desfășurarea unui eveniment atât de important precum botezul unui copil, în calitate de părinte, motivat de faptul că nu este tatăl aceluia plătește totuși o pensie lunară de 300.000 ROL, de bună-voie ori că ar presta în alt fel întreținere în favoarea minorului.
Și martorul audiat la solicitarea pârâtului (69-dos.fond) a învederat că, deși este prieten de familie cu tatăl pârâtului, nu o cunoaște pe reclamantă și nu a văzut-o însoțindu-l pe pârât care, de altfel, la diferite ocazii la care participa venea singur.
Referitor la depoziția martorei -mama reclamantei (74-dos.fond), instanța apreciază că aceasta se caracterizează prin subiectivism, relatând aspecte contradictorii de natură să pună sub semnul întrebării sinceritatea sa.
În acest context este evident că nu se poate susține și, cu atât mai puțin proba, că părțile ar fi conviețuit împreună ori că pârâtul ar fi prestat întreținere minorului după momentul nașterii, astfel încât termenul de 1 an prevăzut pentru introducerea acțiunii în stabilirea paternității să curgă de la un alt moment decât cel impus de art.60 alin.1 fam.
Deși în considerentele sentinței apelate instanța de fond a invocat incidența dispozițiilor Legii nr.288/29.10.2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.4/1953-Codul Familiei conform cărora " dispozițiile prezentei legi privind acțiunea în tăgăduirea paternității, precum și în stabilirea paternității copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile și copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată", urmează a se reține că prin Decizia nr.755/24.06.2008 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din actul normativ arătat, respectiv a textului de lege amintit motivat de faptul că aceste prevederi contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art.15 alin. 2, neretroactivitatea fiind un principiu constituțional, prevăzut în mod expres, legiuitorul neputând adopta norme juridice cu aplicare retroactivă în materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau de legi procesuale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate, decizia fiind afectată de nulitățile prevăzute de dispozițiile art. 304 punctele 1,5 și 9 din Codul d e procedură civilă.
După ce se face în prealabil un istoric al situației de fapt deduse judecății, recurenta-reclamantă, în invocarea dispozițiilor art.304 pct.1 Cod pr.civilă, arată că, completul de judecată nu a fost legal constituit, deoarece în primul ciclu procesual apelul declarat de împotriva sentinței instanței de fond, a fot soluționat de completul format din judecătorii și.
În motivarea deciziei s-au făcut referiri în concret la împrejurarea că aspectele susținute de reclamantă nu se încadrează în noțiunea de întreținere la care fac referire dispozițiile legale.
Completul care a pronunțat decizia ce face obiect al prezentului recurs a fost format din judecătorii R și, hotărârea fiind și de această dată motivată de același judecător, cu aceleași argumente, pentru respingerea acțiunii ca tardiv formulată în ambele hotărâri.
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod pr.civilă, judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Aceste dispoziții referitoare la incompatibilitate sunt de natură imperativă, iar nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunțate și poate fi invocată atât de părți, cât și din oficiu în orice fază a procesului, în speța de față hotărârea fiind dată de un complet nelegal constituit, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de dispozițiile art.304 pct.1 Cod pr.civilă.
O altă critică se referă la incidența dispozițiilor art. 304 pct.5 Cod pr.civilă, deoarece au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Astfel, în mod greșit s-a respins cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, deși aceasta era temeinic motivată, încălcându-se dreptul reclamantei la un proces echitabil, cauza fiind soluționată în condițiile în care apărătorul reclamantei depusese dovezi din care rezulta că avea de susținut două cauze complexe la Înalta Curte de Casație și Justiție la două secții diferite, iar substituirea putea fi acordată numai în cazurile în care partea este de acord cu această situație, ceea ce nu sa realizat datorită complexității dosarului.
Susține recurenta-reclamantă că au fost încălcate și dispozițiile legale referitoare la asigurarea dreptului la apărare și la un proces echitabil reglementate de dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A mai arătat recurenta-reclamantă că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, în sensul că decizia dată este rezultatul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente.
Dispozițiile art.60 alin.3 din Codul familiei au fost interpretate eronat, deoarece termenul de 1 an pentru stabilirea paternității curge de la încetarea conviețuirii sau întreținerii, în cazul în care mama a conviețuit cu pretinsul tată, dacă acesta din urmă a prestat copilului întreținere.
Au fost greșit interpretate și dispozițiile art. 190 Cod pr.civilă, deoarece în pricinile privitoare la starea civilă sau divorț, pot fi ascultați ca martori, prin excepție de la dispozițiile art.189 Cod pr.civilă, rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv, dispoziții aplicabile și în acțiunea de stabilire a paternității.
Din analiza tuturor declarațiilor de martori audiați de la momentul introducerii acțiunii, respectiv anul 2003 și până la soluționarea apelului au rezultat o serie de aspecte privind relația dintre părți, care au întreținut relații intime din care a rezultat minorul născut la data de 17 aprilie 2002.
Contribuția cu bani și bunuri făcută de către pârât pentru acoperirea nevoilor curente ale reclamantei și minorului vădește intenția acestuia de a contribui la întreținerea copilului, pri urmare a prestat întreținere astfel că în mod greșit, făcându-se aplicarea dispozițiilor art.60 alin.3 din Codul familiei s-a apreciat că acțiunea a fost tardiv formulată.
Se solicită pentru motivele invocate în principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar, dacă se trece peste motivele de ordine publică, modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței instanței de fond.
În susținerea motivelor de recurs au fost depuse la dosar o serie de înscrisuri.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, consideră că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Este știut că potrivit dispozițiilor art.24 Cod pr.civilă judecătorul care a pronunțat hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Dispozițiile referitoare la incompatibilitate sunt de natură imperativă, iar nerespectarea lor duce la nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.
Această nulitate poate fi invocată atât de părți, cât și din oficiu de instanță, în orice fază a procesului, în cauza dedusă judecății, hotărârea din apel a fost dată de un complet nelegal constituit, ceea ce atrage nulitatea prevăzută de art.304 pct.1 Cod pr.civilă.
Dispozițiile art.304 pct.1 Cod pr.civilă arată că se poate cere casarea hotărârii când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
În cauza de față, din actele dosarului rezultă că, completul care s-a pronunțat în apel nu a fost legal constituit.
Astfel, în primul ciclu procesual, acțiunea reclamantei a fost respinsă prin admiterea excepției de tardivitate, fiind pronunțată sentința civilă nr.3091/2005 a Judecătoriei Ploiești.
În apel, Tribunalul Prahova a respins apelul reclamantei prin decizia nr. 574/2005, motivarea hotărârii fiind făcută de către judecătorul care a pronunțat și cea de-a doua decizie din apel în cel de-al doilea ciclu procesual.
În motivarea făcută de ambele hotărâri (și decizia ce face obiectul prezentului recurs) același JUDECĂTOR 2: Panait Marilena Ștefan Constanța s-a referit în concret la împrejurarea că aspectele susținute de reclamantă nu se încadrează în noțiunea de întreținere la care fac referire dispozițiile legale.
Aceleași susțineri referitoare la lipsa pârâtului de la botezul minorului și caracterul modic al întreținerii au fost folosite ca argumente pentru respingerea acțiunii reclamantei în ambele hotărâri.
Prin cea de-a doua decizie din apel, se admite apelul pârâtului, se desființează în tot sentința apelată în sensul admiterii excepției tardivității acțiunii și se respinge acțiunea ca tardiv formulată.
Este de observat că, în ambele cazuri, același judecător s-a pronunțat pe aceeași excepție și a folosit motivări identice, împrejurare de natură să atragă incidența dispozițiilor art.24 Cod pr.civilă.
Rezultă așadar că în speța de față hotărârea s-a dat de un complet nelegal constituit ceea ce atrage nulitatea prevăzută de dispozițiile articolului 304 pct.1 Cod pr. civilă.
Prin urmare, curtea va admite recursul reclamantei, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va avea în vedere la pronunțarea soluției toate celelalte critici invocate de către recurenta-reclamantă în cuprinsul motivelor de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta, domiciliată în P str. -.35.A.3 jud. P, împotriva deciziei civile nr.160 din 26 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P str. -.36.A.4 jud. P și Autoritatea Tutelară - Consiliul Local P, jud. P și în consecință:
Casează decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
C - - - C -
Grefier,
- -
Red.CP
Tehnored.NM
4 ex.
19.02.2010
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
R,
jud.-,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Pană ConstanțaJudecători:Pană Constanța, Panait Marilena Ștefan Constanța
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 512/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 19/2009. Curtea de... → |
|---|
