Stabilire paternitate. Decizia 1296/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1604/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1296
Ședința publică din 13.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
Grefier - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 350 din 4.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți și.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru stabilire paternitate.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 1 pct. 2 din Codul d e procedură civilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2008, pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr-, reclamanta le-a chemat în judecată pe pârâtele și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească paternitatea sa față de numitul, decedat la 20 martie 2003, și să se dispună ca, în certificatul de naștere și în Registrul stării civile al comunei de, la numele de familie, să fie menționat "", iar, la datele privind părinții, la rubrica "tatăl", să apară.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 1943, mama sa a avut o relație de concubinaj cu, iar, la data de 19 septembrie 1945, din relația acestora, s-a născut reclamanta, așa cum rezultă și din certificatul de naștere, și că, după nașterea reclamantei, defunctul a fost înrolat în armată, pentru o perioadă de trei ani, iar, la întoarcere, s-a căsătorit cu mama sa. Pârâtele din cauză sunt nepoatele tatălui său, rude de gradul al IV-lea, părinții săi nemaiavând și alți copii, astfel că este de notorietate că reclamanta este fiica acestora. Reclamanta a mai arătat că este căsătorită, are copii și locuiește în casa părintească și în prezent.
Prin sentința civilă nr. 2519 din 15 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtele și.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând cererea și materialul probator administrat în cauză, a apreciat că acțiunea este lipsită de temei legal, motiv pentru care a respins-o, reținând că depozițiile martorilor audiați în cauză, în sensul că reclamanta este fiica defunctului, nu au valoare probatorie, în condițiile în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 350/04.03.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefundat, apelul formulat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2519/15.05.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, în mod corect, prima instanță a apreciat acțiunea ca neîntemeiată, raportat la probele administrate, probe care nu au stabilit că reclamanta este fiica defunctului.
În contradicție cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, potrivit cu care cel care face o propunere judecății trebuie să o dovedească, apelanta, deși a invocat necesitatea completării probatoriului, nu s-a prezentat pentru a solicita administrarea acestora, în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac al apelului, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Tribunalul a apreciat că instanța poate să ordone probe din oficiu, atunci când apreciază că nu sunt administrate suficiente dovezi, în raport de care să își formeze convingerea, însă rolul activ al judecătorului, prevăzut de 129 alin. 5 Cod de procedură civilă, nu trebuie interpretat în sensul în care judecătorul devine cel obligat să probeze pretențiile deduse judecății, în locul reclamantului, căruia îi revine această obligație, în baza art. 1169 cod civil precum și în temeiul art. 129 alin. 1 Cod de procedură civilă, iar stăruința instanței în aflarea adevărului nu trebuie, în niciun caz, echivalată cu substituirea uneia sau alteia din părți.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nu poate fi reținută critica formulată de apelantă, astfel încât, în baza art. 296 Cod de procedură civilă, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, instanței de apel, spre rejudecare.
Criticile formulate de recurenta s-au raportat la faptul că instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, având în vedere caracterul devolutiv al căii de atac a apelului și împrejurarea că, în baza rolului său activ, aceasta putea să ordone probe, probele fiind solicitate de către recurentă atât prin motivele de apel, cât și prin cererea de chemare în judecată, iar, în cauzele privind stabilirea paternității, expertiza medico-legală este obligatorie.
Intimatele nu au formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza încheierii pronunțată de Judecătoria Buftea, la data de 03.04.2008, Curtea reține că, la momentul procesual al propunerii probelor, reclamanta a solicitat, în dovedirea cererii de chemare în judecată, proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiză medico-legală, instanța de fond încuviințând în parte probele, fără a motiva această măsură.
Astfel, la judecata în fond, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, din depozițiile acestora, rezultând că, în localitatea în care locuia reclamanta, era de notorietate faptul că, în prezent decedat, este tatăl acesteia și că a crescut-o de mică pe reclamantă, asigurându-i cele necesare traiului.
În acest context probator, deși instanța de fond reține că martorii audiați în cauză au afirmat că reclamanta este fiica defunctului, apreciază că aceste depoziții testimoniale nu au valoare probatorie, în condițiile în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă.
Or, în opinia instanței de recurs, această concluzie apare ca o contradicție logică, ce nu poate fundamenta deznodământul unui silogism juridic, reprezentat de hotărârea judecătorească pronunțată în cauză.
Astfel, dacă recurentei - reclamante i s-a respins de către instanța de fond, în mod nemotivat, administrarea probei cu expertiză medico-legală, încuviințându-i-se doar proba testimonială și cea cu înscrisuri, din care rezultă că reclamanta este fiica numitului, în raport de care aceasta solicită să i se stabilească paternitatea, instanța de recurs nu înțelege, in aceasta ipoteza, care ar fi fost, in opinia instantei de fond, probele necesare pentru a determina, prin coroborare, valoare probatorie depozițiilor testimoniale, ce atestau o anumită situație de fapt, pentru care reclamanta solicita consacrarea juridică.
Tot astfel, in mod paradoxal, instanța de apel își însușește concluziile primei instanțe, în considerarea dispozițiilor art. 1169 Cod civil coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, considerând că judecătorul nu poate deveni cel obligat să probeze pretențiile deduse judecății, în locul reclamantului, iar stăruința instanței în aflarea adevărului nu trebuie, în niciun caz, echivalată cu substituirea uneia sau alteia dintre părți.
Or, deși principiul incident în materie civilă este acela înscris în art.1169 Cod civil, conform căruia "actori incumbit probatio", art.129 Cod procedură civilă consacră principiul rolului activ al judecătorului care, în mod evident, nu determină substituirea judecătorului părții, dar determină obligația judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricărei greșeli privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, scop pentru care, judecătorii vor putea administra probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, sau vor putea să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Astfel, în cauza dedusă judecății, Curtea constată că instanța de apel nu doar ca nu a considerat necesar să dispună nicio probă din oficiu, considerându-se lămurită cu situația de fapt constatată de prima instanță, dar nici nu s-a pronunțat asupra probei cu înscrisuri, solicitată de apelantă prin motivele de apel, încălcând, astfel, dispozițiile art.295 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.292 alin.1 Cod procedură civilă.
În același sens, Curtea apreciază că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel formulate de apelanta, cu care această instanță fusese învestită în mod legal și care determinau limitele devoluțiunii în cauză, marginindu-se la a aprecia că, în mod corect, prima instanță a considerat că acțiunea este neîntemeiată, raportat la probele administrate, probe care nu au stabilit că reclamanta este fiica defunctului, realizând, in aceasta modalitate, doar o judecată formală, fără a enunța argumentele, care determină această aserțiune, privind corectitudinea soluționării cererii de către prima instanță.
În acest context, Curtea consideră necesar să reamintească că stabilirea filiației pe linie paternă a unui copil din afara căsătoriei, chiar în ipoteza în care acesta este major, poate fi analizată din perspectiva art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează dreptul la viața privată și de familie (cauzeleRasmussen. Danemarca, hotărârea din 28 noiembrie 1984,Keegan. Irlandei, hotărârea din 26 mai 1994) cu componenta sa esențială - dreptul la stabilirea identității - iar instanța de contencios european a drepturilor omului recomandă statelor desfășurarea acestor proceduri, în materia stării și a capacității persoanelor, cu o diligență specială, sporită (a se vedea cauzaMikulici, hotărâreadin 7 februarie 2002, par. 44).
Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta a suferit o vătămare procesuală determinată de modul în care au fost respinse probele solicitate in cauza și de faptul că nu au fost dispuse, din oficiu, probele necesare pentru stabilirea situației de fapt și aplicarea și interpretarea legii la această situație de fapt, respectiv, interogatoriul paratelor intimate, ca, in plus, instanta de fond si cea de apel nu au respectat dispozitiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, care consacra obligativitatea motivarii hotararilor judecatoresti, prin expunerea considerentelor de fapt si de drept ce au format convingerea instantei, precum si cele pentru care s-au inlaturat sustinerile partii interesate, Curtea apreciază că sunt incidente dispozitiile art. 304 pct. 5 si 9 Cod procedură civilă, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 350 din 04 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 350 din 04 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și.
Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
.// cs
2ex./10.11.2009
-5.-;
Jud.B-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
| ← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 1/2010. Curtea... | Pensie întreținere. Decizia 83/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
