Stabilire paternitate. Decizia 2739/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,

PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA CIIVLĂ NR. 2739/R/2009

Ședința publică din 25 noiembrie 2009

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: Tania Antoaneta Nistor

--- -

JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Andrea Annamaria Chiș

- - -

-- -

GREFIER:

TARȚA

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 104/A din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr- privind și pe intimata, având ca obiect stabilire paternitate - contestație în anulare.

La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2622/15.10.2008 a Judecătoriei Vișeu d Suss -a respins contestația în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 502/22.02.2007 a Judecătoriei Vișeu d S u s, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului și, în consecință, acesta a fost declarat tată, în afara căsătoriei, a minorei ia, năsută la 08.08.2006. S-a încuviințat ca minora să poarte numele pârâtului și s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare.

Verificând procedurile de citare a pârâtului la termenele de judecată, s-a reținut că pârâtul a fost citat pentru prima dată la termenul din 01.02.2007, iar pe procedură a semnat. Ulterior, acesta a fost citat pentru termenul din 22.02.2007, iar pe citație se consemnează realizarea procedurii prin afișare.

La termenul din 01.02.2007, în instanță s-a prezentat tatăl pârâtului care a depus adresa nr. 33310/07.02.2006 emisă de SPCEEP M prin care i s-a adus la cunoștință pârâtului că, în conformitate cu prevederile art. 14 lit. e din OG nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată prin Legea nr. 216/1998, modificată prin OUG nr. 84/2003, i s-a suspendat dreptul de a călători în străinătate până la 18.01.2008, întrucât la data de 18. 01.2006 fost returnat din Franța. Acesta a solicitat termen pentru angajare de avocat. Aceasta denotă că între pârât și tatăl său a existat o legătură permanentă, iar pârâtul a avut cunoștință de proces.

Prin decizia civilă nr. 104/A/9.04.2009 Tribunalului Maramureșa fost respins apelul declarat de pârâtul, contra sentinței civile nr. 2622/15.10.2008 a Judecătoriei Vișeu d S u s, județul

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că potrivit art. 317 (1) Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Se constată că, împotriva sentinței civile nr. 502/22.02.2007 a Judecătoriei Vișeu d S u s, nu s-a promovat apel, sentința rămânând definitivă prin neapelare.

Apelantul invocă nelegala sa citare pentru termenul din 22.02.2007 la care s-a judecat cauza în stabilirea paternității.

Din dosar reiese că acesta a fost citat prin afișare de la adresa la care și tatăl său a confirmat că locuiește. Susținerea contestatorului că nu a fost legal citat nu se confirmă.

La dosar nu există o altă adresă a contestatorului de la care instanța să fi avut posibilitatea citării acestuia. Citarea prin publicitate nu se impunea întrucât nici o citație nu a fost returnată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal pârâtul, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei civile în sensul admiterii contestației în anulare.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că hotărârile judecătorești sunt netemeinice și nelegale și nu au reținut starea de fapt corect, după cum rezultă din probațiunea administrată.

Recurentul a arătat că în perioada în care s-a desfășurat procesul privind stabilirea paternității a fost plecat din țară și nu a avut cunoștință de existența procesului, fiind privat de dreptul de a se apăra, motiv pentru care, consideră ca fondat recursul și solicită reluarea judecării cauzei în vederea aflării adevărului.

Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care permite criticarea deciziei pronunțate în apel pentru motive de nelegalitate. Recurentul pârât invoca disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. însă în detalierea motivelor de recurs nu menționat care dispoziții legale au fost aplicate nelegal, cu toate că motivele de recurs au fost redactate de avocat.

Verificând disp. art. 317 Cod proc.civ. curtea constată că o condiție prealabilă pe care trebuie să o îndeplinească hotărârile irevocabile care pot fi atacate cu contestație în anulare este aceea că, motivele de contestație în anulare să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În cauza de față, pârâtul, deși a beneficiat de asistență juridică calificată, nu a exercitat calea de atac a apelului sau a recursului, în care ar fi putut invoca împrejurarea că nu a fost legal citat, ci a uzat de calea extraordinară de atac contestației în anulare.Curtea constată că în mod corect tribunalul făcut aplicarea disp. art. 317 alin. 1 Cod proc.civ.

Deși pârâtul recurent invocat faptul că nu a fost în țară la data derulării acțiunii de stabilirea paternității, susținerea acestuia vine în contradicție cu adresa nr. 33310/07.02.2006 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, depusă la dosar de către tatăl pârâtului, din care rezultă că pârâtul a fost returnat din Franța în 18.01.2006 și i s-a suspendat dreptul de călători în străinătate până la data de 18.01.2001.

Or, acțiunea reclamantei a fost înregistrată în ziua de 04.01.2007, și hotărârea s- pronunțat în 22.02.2007, interval de timp în care pârâtul nu avea voie să călătorească în străinătate. În contestația în anulare pârâtul nu a făcut dovada că a locuit la altă adresă decât adresa la care fost citat la instanța de fond pe perioada derulării acțiunii, iar actele depuse în contestația în anulare, care atestă faptul că acesta nu a fost în țară, vizează anul 2006 și nu perioada relevantă 04.01.2007 - 22.02.2007, avută în vedere de instanță.

Curtea apreciază că în mod corect au fost aplicate dispozițiile legale prev. de art. 317 Cod proc.civ. motiv pentru care nu este incident art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. și în temeiul art. 312 Cod proc.civ. va respinge ca nefondat recursul contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 104/A din 9 aprilie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Tania Antoaneta Nistor, Andrea Annamaria Chiș

- - - - - - -

GREFIER

TARȚA

Red. dact. GC

4 ex/18.12.2009

Jud.apel:,

Președinte:Tania Antoaneta Nistor
Judecători:Tania Antoaneta Nistor, Andrea Annamaria Chiș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire paternitate. Decizia 2739/2009. Curtea de Apel Cluj