Stabilire paternitate. Decizia 890/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 890/R/2009 | |
Ședința publică 1 aprilie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 322/A din 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, precum și pe autoritatea tutelară - PRIMĂRIA COMUNEI I, având ca obiect stabilire paternitate.
La apelul nominal, la prima și la a doua strigare a cauzei se prezintă reclamanta-intimată, asistată de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimaților și este timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 martie 2009, reclamanta-intimată a depus la dosar, prin registratura instanței întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, la care au fost anexate copia chitanței prin carese face dovada achitării onorariului avocațial în sumă de 1500 lei și delegația de reprezentare.
La data de 1 aprilie 2009, reprezentanta reclamantei-intimate a depus la dosar o cerere prin care solicită lăsarea cauzei la aad oua strigare, cerere ca a rămas fără obiect, întrucât reclamanta-recurentă asistată de avocat s-a prezentat la prima strigare.
La termenul de azi reprezentanta reclamantei-intimate depune la dosar două bonuri nefiscale (filele 22-23) emise de stații de benzină și, prin care înțelege să justifice cheltuielile de transport la instanță.
Nefiind alte cereri prealabile de fomulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-intimate susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursul ca nefondat și obbligarea pârâtului-recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1700 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial și contravaloarea transportului la instanță, potrivit chitanței și bonurilor depuse la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 492/3 septembrie 2008 Judecătoriei Târgu Lăpușs -a admis excepția prescripției dreptului reclamantei la acțiune, pusă în discuția părților la cererea pârâtului. De asemenea s-a respins acțiunea civilă formulată și precizată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut că așa cum a fost precizată, acțiunea reclamantei are ca petit principal stabilirea filiației după tată a minorei, născută la data de 28 iunie 2006 (certificat de naștere aflat la fila 6 din dosarul Judecătoriei Baia Mare ), iar ca petite accesorii, completarea în acest sens a certificatului de naștere, încredințarea minorei spre creștere și educare la reclamantă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că părțile au fost căsătorite și, la cererea reclamantei, căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 3800/30 mai 2006.
Astfel, rezultă faptul că minora a fost concepută în timpul căsătoriei, dar s-a născut după desfacerea acesteia.
La data de 29.10.2007 reclamanta a introdus acțiunea în stabilirea paternității.
Potrivit art. 60 din Codul familiei "acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la nașterea copilului".
În cauză, a stat în pasivitate, neexercitând acțiunea pentru protejarea drepturilor minorei, în termenul stabilit de lege, fetița născându-se la data de 28 iunie 2006, în timp ce acțiunea a fost introdusă la data de 29 octombrie 2007.
Or, în raport de dispozițiile legale invocate anterior, prima instanță a constatat drept întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, admițând-o și respingând acțiunea așa cum a fost precizată.
Prin decizia civilă nr. 322/17.12.2008 Tribunalului Maramureșs -a admis apelul declarat de către reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 492/3 sept. 2008 Judecătoriei Târgu Lăpuș pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut că, prima instanță a soluționat cauza aplicând termenul de prescripție prevăzut de art. 60 Codul familiei, fără a observa că acest text de lege este aplicabil în acțiunile având ca obiect stabilirea filiației față de tată a copilului din afara căsătoriei, or în cauză instanța a fost învestită cu soluționarea unei cauze în care se invocă prevederile art. 53 Codul familiei, potrivit cărora copilul conceput în timpul căsătoriei îl are ca tată pe fostul soț al mamei, fiind socotit a fi copil din căsătorie.
Cum prima instanță a soluționat cauza prin admiterea în mod greșit a excepției prescripției prevăzută de art. 60 Codul familiei, necercetând astfel fondul litigiului cu lămurirea căruia a fost practic învestită, în temeiul art. 304 pct. 9, 312 alin. 5 Cod procedură civilă, tribunalul a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Tg.
Împotriva acestei decizii declarat recurs în termen legal pârâtul, solicitând modificarea, în sensul respingerii apelului promovat de reclamantă și menținerii hotărârii primei instanțe, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, pârâtul arătat că în mod greșit instanța de apel înlăturat excepția prescripției dreptului la acțiune, întemeiată pe disp. art. 60.fam, reținută de prima instanță.
Pârâtul a arătat că niciodată reclamanta, până la data promovării acțiunii, nu i-a spus că ar fi tatăl copilului, dimpotrivă, prin promovarea acțiunii de divorț, aceasta recunoscut implicit că paternitatea copilului concepută în timpul căsătoriei părților nu aparține pârâtului.
Prin întâmpinarea formulată (14), reclamanta solicitat respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Părțile au fost căsătorite în perioada 21.08.2004 - 30.05.2006 prin sentința civilă nr. 3800 /30.05.2006 Judecătoriei Baia Mare, căsătoria fiind desfăcută în baza acordului părților.
La data de 28.06.2006 reclamanta a născut copilul, a cărei paternitate nu este stabilită.
În prezenta speță, se pune problema concursului între disp. art. 60 și art. 53.fam.
Primul text legal prevede termenul înăuntrul căruia poate fi promovată acțiunea în stabilirea paternității copilului născut în afara căsătoriei, acesta fiind de 1 an de la nașterea copilului.
Cea de- doua dispoziție, instituie prezumția de paternitate copilului conceput în timpul căsătoriei, paternitate ce aparține fostului soț al mamei.
În prezenta speță, așa cum corect reținut instanța de apel, este aplicabil art. 53 alin. 2 fam, întrucât copilul s- născut după aproximativ 4 săptămâni după desfacerea căsătoriei. În raport de prev. art. 61 fam, care reglementează timpul legal al concepției, copilul a fost conceput în timpul căsătoriei părților, având ca tată pe fostul soț în baza prezumției instituite de art. 53 alin. 2.fam, care prevalează excepției prev. de art. 60.fam, aplicabil copiilor concepuți și născuți în afara căsătoriei.
Prima instanță în mod eronat a respins acțiunea reținând incidența art. 60.fam, din cele anterior arătate, în cauză fiind aplicabil art.53 alin. 2 fam.
Prin urmare, în mod corect instanța de apel constatând că în fața primei instanțe litigiul a fost soluționat în baza unei excepții care nu este incidentă, a admis apelul, desființat sentința și trimis cauza spre rejudecare pe fond, Judecătoriei Târgu Lăpuș.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274 alin. 1 Cod proc.civ. recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 1710,04 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat (17) și cheltuieli transport (22, 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 322/A din 17 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească intimatei suma de 1710,04 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - TARȚA
Red. MV dact. GC
2 ex/3.04.2009
Jud.apel: V,
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 205/2008. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Încheierea... → |
---|