Stabilire program vizitare minor. Decizia 1009/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (531/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1009
Ședința publică de la 11.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 142 din 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât și autoritatea tutelară din cadrul PRIMĂRIEI.
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/2009 la dosar (fila 9), lipsind intimatul - pârât și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentei - reclamante învederează că a solicitat dosarul la momentul amânărilor fără discuții, deoarece nu poate râmăne în sala de judecată, având un dosar pe rolul tribunalului, motiv pentru care solicită strigarea cauzei după ora 11,00.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitate părților lipsă să se prezinte în sala de judecată, având în vedere că prezenta cauza a fost strigată la momentul amânărilor fără discuții cu toate părțile prezente.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta - reclamantă personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/2009 la dosar (fila 9), lipsind intimatul - pârât și autoritatea tutelară din cadrul Primăriei.
Apărătorul recurentei - reclamante, depune la dosar un set de înscrisuri, care se regăsesc in dosarul de fond, precizând că nu mai are alte cereri sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, având în vedere că din probele administrate pe parcursul procesului, rezultă atitudinea violentă pe care o are intimatul - pârât față de recurentă cât și față de minor, precizând că există și posibilitatea ca intimatul la momentul când va lua minorul din domiciliul mamei, să nu îl mai aducă minorul înapoi, acest fiind motivul pentru care solicită ca vizitarea acestuia să fie făcută în domiciliul mamei. Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2642 din 30.04.2008, Judecătoria Giurgiua admis în parte acțiunea reclamantei formulată împotriva pârâtului și a declarat desfăcută căsătoria părților încheiată la data de 26 octombrie 2007 la Primăria comunei, trecută și înregistrată la nr. 101 din vina ambilor soți, reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul, născut la data de 10 noiembrie 2006 și a obligat pârâtul să contribuie la întreținerea minorului cu o pensie lunară de 125 lei, începând cu data introducerii acțiunii 25.02.2008 și până la majoratul acestuia, a obligat reclamanta să permită pârâtului de a avea legături personale cu minorul de două ori pe lună în prima și a treia săptămână din lună, duminica de la orele 1000la orele 1700, doua zi de Paști și de C și o săptămână în luna iulie în afara domiciliului reclamantei, compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 26 octombrie 2007 și s-au despărțit în fapt în ianuarie 2008, iar din căsătoria acestora a rezultat minorul, născut la data de 10 noiembrie 2006.
S-a mai reținut că pârâtul consuma băuturi alcoolice și o bătea pe reclamantă iar aceasta era destul de agresivă cu soțul.
Astfel că instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate încât căsătoria nu mai poate continua, vinovați fiind ambii soți deopotrivă.
Având în vedere vârsta fragedă a minorului și poziția pârâtului care a fost de acord cu încredințarea către mamă, s-a apreciat că cel mai bine pentru minor este cel mai bine să fie încredințat acesteia.
Având în vedere cererea pârâtului de a avea legături personale cu minorul, instanța a apreciat-o întemeiată și a admis-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.
de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiua Civilă, sub nr-.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate, apelanta criticat sentința primei instanțe, cu privire la modalitatea de vizitare a minorului, în ceea ce privește aspectul legat de legăturile cu minorul în afara domiciliului său și că minorul să fie luat în domiciliul pârâtului o săptămână în luna iulie.
Apelanta a susținut că instanța nu a ținut cont de vârsta minorului care la un an și J nu poate sta fără mama sa timp de o săptămână și nici de faptul că s-a dovedit caracterul violent al pârâtului datorat consumului de băuturi alcoolice.
În apel, s-a administrat proba cu interogatoriul pârâtului, au fost audiați martorii și propusă de apelantă și propusă de intimatul pârât.
Prin decizia civilă nr.142/25.11.2008, Tribunalul Giurgiua respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.2642/30.04.2008, pronunțată de Judecătoria Giurgiu, a obligat apelanta - reclamantă la plata sumei de 600 lei (RON) către intimatul - pârât, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că probele administrate în cauză, atât la fond cât și în apel nu sunt de natură să evidențieze un comportament violent al intimatului față de copil, ci doar aspecte legate de neînțelegerile dintre cei doi soți ce au condus la desfacerea căsătoriei.
S- apreciat că instanța de fond a apreciat în mod temeinic și legal, atunci când a stabilit ca tatăl să aibă legături personale cu minorul de două ori pe lună, o singură zi, între orele 1000- 1700în afara domiciliului apelantei, date fiind relațiile tensionate dintre cei doi soți care, chiar și după desfacerea căsătoriei, se mențin. Cum legătura dintre copil și tată nu se poate realiza doar de două ori pe lună, în mod corect instanța de fond a încuviințat ca minorul să fie luat de tată pentru o perioadă de o săptămână în luna iulie.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru următoarele motive:
Nici instanța de fond, nici cea de apel nu au ținut cont de vârsta minorului - 1 an și Arata recurenta că nu există nici o referire la acest criteriu extrem de important în stabilirea interesului minorului și nici o motivare care să înlăture apărarea sa. Se mai susține că este evident că la această vârstă, minorul are nevoie de atenția sporită, de prezența și de afecțiunea mamei, că martorii au relatat că acest copil a dormit numai cu mama sa și nu este posibil să locuiască fără aceasta timp de o săptămână și că la aceste aspecte se coroborează și faptul că intimatul - pârât are o atitudine violentă pe fundalul consumului exagerat de băuturi alcoolice.
Se mai arata că deși instanța de fond a reținut că pârâtul consuma băuturi alcoolice și o lovea pe reclamantă, tribunalul a reținut că acesta este doar un motiv de divorț.
Consideră recurenta că pârâtul nu poate avea grijă de un copil în vârstă de 1 an și J, atunci când se află în stare de ebrietate, mai ales că în atare situație devine violent și recalcitrant și că un asemenea comportament nu poate asigura stabilitate și siguranța minorului, care nu poate reacționa și nu se poate apăra singur.
Tribunalul motivează că o legătură între tată și copil nu se poate realiza doar de două ori pe lună - numai că acest program se poate modifica la momentul în care vârsta permite un alt program.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în parte a celor două hotărâri, în sensul de a permite vizitarea minorului la domiciliul recurentei, fără perioada de o săptămână în perioada verii.
Deși legal citat intimatul pârât nu a formulat apărări în cauză.
În recurs a fost administrata la solicitarea recurentei, în condițiile stabilite de prevederile art. 305 din Codul d e procedură civilă, proba cu înscrisuri.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a prevederilor legale înscrise în art. 304 și art. 306 din Codul d procedură civilă, Curtea reține următoarele:
O prima constatare ce se impune a fi făcut în cauză este aceea că recurenta a formulat în cauză mai multe critici care, vizează pe de o parte programul de vizită stabilit de instanța de fond, sub aspectul locului desfășurării acestuia (la domiciliul mamei), și sub aspectul perioadei care s-ar impune, din vacanța de vară ( în sensul înlăturării perioadei de o săptămâna), iar pe de alta parte, stabilirea situației de fapt de către tribunal în urma analizei și evaluării probelor.
În raport de criticile concrete formulate, Curtea urmează ca în aplicarea prevederilor art.306 alin.3 din Codul d e procedură civilă, să procedeze la analiza acestora prin raportare la prevederile art.304 pct.1-9 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește criticile recurentei privind programul de vizită, deși recurenta nu face trimitere expresă la anumite prevederi legale care, în opinia acesteia să fi fost aplicate sau interpretate greșit, curtea apreciază că acestea vizează protejarea interesului superior al copilului, principiu consacrat și de art.2 din Legea nr.272/2004, astfel că, se impun a fi analizate din perspectiva motivului de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.
În considerarea interesului superior al copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 16 alin. 1 acela de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, în sensul acestei legi, relațiile personale realizându-se conform art. 15 prin: a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.
De asemenea, în cadrul ocrotirii părintești, deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor și îndatoririlor față de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de baza ale Codului familiei, prevăzut in art. 97 alin.1, iar ca o expresie a acestuia art. 98 alin.1 Cod fam. dispune că măsurile privitoare la persoana copilului (.) se iau de către părinți de comun acord".
Potrivit art.8 alin.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului "Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale". Conform alineatului 2 "nu este admis amestecul unei autorități publice în executarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora". Prin acest articol Convenția protejează o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se pe deplin în cazul relațiilor dintre părinți și copii, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ignaccolo- împotriva României, în care s-a apreciat că, art. 8 implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum și obligația autorităților naționale de a dispune aceste măsuri. Respectarea vieții de familie astfel înțeleasă, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel, încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi.
În aplicarea acestor dispoziții legale, rezultă că interesul copilului impune respectarea dreptului acestuia de a avea o viața de familie, deziderat care nu se poate realiza decât prin menținerea legăturilor personale, în mod efectiv, între copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat, cu excepția acelor situații excepționale în care se probează că există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.
În speță, din situația de fapt stabilită de către instanțele de fond, din coroborarea probelor administrate, rezultă că minorul a rezultat din relația celor două parți, anterioară încheierii căsătoriei, iar la desfacerea căsătoriei- aspect care nu face obiectul analizei în prezentul recurs, prin sentința instanței de fond, copilul a fost încredințat mamei.
În raport de considerentele anterior prezentate, Curtea reține în primul rând că atât pârâtul cât și minorul, în prezent în vârstă de aproximativ 2 ani și 7 luni, au dreptul de a păstra relații personale și că menținerea contactului direct cu părintele care nu locuiește împreună cu minorul, este în interesul superior al copilului - aspect care de altminteri nu a fost contestat de recurenta pârâta, aceasta fiind de acord cu vizitarea copilului în domiciliul său.
Curtea apreciază în aceeași ordine de idei că indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale, climat care să le dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor. Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai mare sau mai mică.
Pe de altă parte, în considerarea jurisprudenței CEDO, anterior citată, legăturile firești dintre părinte și copil nu se pot stabili decât în situația în care cei doi beneficiază de condiții optime pentru realizarea acestui deziderat, impunându-se ca dispozițiile adoptate în acest sens să nu fie formale, ci susceptibile de aducere eficientă la îndeplinire și, în mod necesar, să asigure valorificarea optimă a dreptului acestora de a avea viata de familie.
Este adevărat faptul că în decizia instanței de apel nu se face referire expresă la vârsta copilului, în condițiile în care acest argument a fost învederat instanței prin cererea de apel, insa aceasta împrejurare nu este de natura sa atragă nulitatea deciziei civile recurate, câta vreme instanța de apel, pentru a-și justifica soluția avut în vedere, cum era și firesc circumstanțele concrete ale cauzei, astfel cum au fost ele deduse din evaluare probelor administrate în faza procesuala a fondului și a apelului - care au dus la concluzia că intre părți exista relații tensionate, fără a se putea decela un comportament violent al intimatului fata de minor, iar aprecierea instanței, în contextul întregului material probator, nu a neglijat ideea de principiu, că minorul trebuie să păstreze legături firești cu tatăl și că împiedicarea sau limitarea legăturilor firești intre părinte și copil afectează dreptul la respectul vieții de familie, așa cum conținutul acestui drept a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În plus, pentru a înlătura orice obiecțiuni cu privire la acest aspect, curtea considera necesar a face următoarele precizări, analiza sa în aceasta facă procesuala neproducând vătămarea vreunei părți din proces, eventualele lacune sau inadvertente ale motivării, putând fi remediate sau suplinite la acest moment.
În cauză, din situația de fapt stabilită de instanțele de fond, rezultat că este neîndoielnic că între cele doua părți există relații tensionate, argumente pertinente în acest sens, fiind reprezentate de neînțelegerile dintre cei doi soți, care au condus la desfacerea căsătoriei, de demersurile judiciare efectuate de recurentă împotriva fostului sau soț, inclusiv de natura penală dar și atitudinea procesuală a părților în chiar litigiul de față.
Or, este evident că în atare situație, vizitarea copilului de către tată doar la domiciliul și în prezenta mamei, ar împiedica menținerea unor legături firești, normale, între copil și tatăl acestuia și ar echivala, în contextul dat, cu îndeplinirea unei simple formalități, deoarece în cadrul unor astfel de întâlniri, dată fiind starea conflictuală între cei doi părinți, nu se poate concepe stabilirea între pârât și copil a unei legături psihice care să poată sta la baza comunicării libere dintre părinte si copil a informațiilor, stărilor, sentimentelor, în scopul menținerii pe cât posibil a unor raporturi specifice mediului familial, în primul rând prin păstrarea atașamentului copilului față de tată.
Susținerile mamei în sensul că minorul se află la vârstă fragedă, vârsta la care atașamentul față de mamă este unul mai mare, nu pot fi apreciate ca fiind lipsite de temeinicie însă nu se poate face abstracție de faptul că titularul dreptului de vizitare nu este un străin ci tatăl copilului și nici de necesitatea ca între tatăl intimat și copil, să se creeze premisele menținerii unei legături afective puternice, normale prin raportare la relația de rudenie între aceștia, ceea ce impune prezenta tatălui în viața copilului cât mai mult timp posibil și ocrotirea dreptului tatălui de petrece intervale de timp rezonabile cu minorul.
Așa fiind, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei, ,separarea" minorului de mamă pentru un interval de timp limitat, de săptămâna, în mecanismul configurat în fazele procesuale anterioare( în care copilul este deja familiarizat cu prezenta tatălui), nu poate fi apreciată ca fiind traumatizantă pentru minor și nici contrară interesului acestuia.
Pe de altă parte, în interesul superior al copilului, părinții sunt datori să comunice unul celuilalt toate informațiile privind starea de sănătate si nevoile concrete de creștere si îngrijire a copilului, in sensul art. 15 lit. f din Legea nr. 272/2004 și să colaboreze în scopul luării celor mai potrivite masuri în legătura cu persoana copilului, iar nu să obstrucționeze în orice mod desfășurarea fireasca a legăturilor dintre copil si părintele care nu a obținut încredințarea minorului.
În acest sens, în spiritul bunei credințe și al înțelegerii, în interesul superior al copilului, principial, ambii părinți trebuie sa manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare deplină, de așa maniera încât copilul sa se bucure de prezența și afecțiunea ambilor părinți, care, prin comportamentul lor ar trebuie sa aibă în vedere în permanenta principiul interesului superior al copilului.
De asemenea, împrejurarea că băiețelul doarme și mănâncă împreună cu mama, nu poate fi reținută ca determinantă, întrucât și tatăl trebuie să se preocupe, pe perioada aflării copilului la acesta, să-i asigure satisfacerea acestor cerințe, iar, pe de alta parte, tatăl nu este străin, în comparație cu mama, spre a determina un dezechilibru emoțional sau fizic al minorului în perioada în care copilul va rămâne cu el. Dimpotrivă, în opinia curții ar fi benefic ca minorul să-și "descopere" în preajma sa, părintele cu care nu locuiește, încă de la o vârstă fragedă.
În același timp, deși minorul se află încă la o vârsta fragedă, curtea remarcă faptul că mama recurentă nu a invocat și nici nu a probat că acesta are probleme de sănătate sau că are nevoie de îngrijire specializată, necesitând îngrijire si alimentație specifice vârstei, astfel încât nu se poate pretinde că este imperios necesară prezenta mamei copilului, în timpul desfășurării acestor vizite.
Curtea apreciază așadar, că modalitatea de exercitare drepturilor părintești ale pârâtului, stabilită de către instanțele de fond, corespunde necesitații de contribui la consolidarea legăturilor afective între tată și copilul său și vădește preocuparea instanțelor de fond pentru protejarea interesului copilului raportat la vârsta acestuia, starea lui de sănătate, capacitatea de a înțelege nevoia legăturilor strânse cu tatăl specifică vârstei, relațiile sociale dezvoltate de copil, necesitatea acestuia de a avea un program constant, stabil, care să ii permită legături firești ambii părinți, fără de care este de neconceput respectarea dreptului copilului la viata de familie în sensul art. 8 din CEDO. Programul astfel stabilit realizează un just echilibru între necesitatea de a se asigura un contract regulat între un părinte și copilul său și aceea de menținere a unui mediu consecvent și fără variații majore, care să nu implice scoaterea copilului din mediul familial pe perioade mari de timp și care ar putea să îl destabilizeze, instanța folosindu-și puterea de apreciere de o manieră rațională, argumentele folosite în susținerea soluției fiind pertinente.
În ceea ce privește susținerile recurentei că în mod greșit a reținut tribunalul că intimatul oferă garanții suficiente pentru a supraveghea corespunzător minorul în perioada în care copilul se va afla la domiciliul sau, întrucât acesta consuma alcool și este violent, Curtea constată că acestea se subsumează de fapt, situației de fapt stabilite definitiv de tribunal, ca instanță devolutivă. Controlul Curții de apel, ca instanță de recurs, este un control exclusiv de legalitate, concluzie care rezultă din precizarea expresă a art.304 alin.1 Cod procedură civilă, din enumerarea limitativă și expresă a motivelor care pot fi invocate în această cale de atac. Această concluzie rezultă de asemenea, din abrogarea expresă a vechilor motive de recurs, prevăzute de art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă: "când instanța nu s-a putut pronunța asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii", respectiv "când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate". Aceste motive vechi de recurs, care puneau în discuție temeinicia hotărârii, deci reanalizarea situației de fapt în urma reaprecierii probelor, nu mai pot fi invocate în prezent, în cadrul căii de atac a recursului, situația de fapt fiind stabilită de instanțele de fond.
Pe de alta parte, deși în recurs, a fost încuviințată proba cu înscrisuri la solicitarea recurentei, se constată că aceasta depus la dosar copii ale acelorași înscrisuri de care a înțeles să se folosească și în fazele procesuale anterioare, singurele înscrisuri noi fiind reprezentate de adresa nr. -/2008 emisa de Politia. G și adresa nr. -.08.2008 emisa de Direcția
În ceea ce privește aceste ultime înscrisuri, nou depuse în recurs, curtea apreciază că nu sunt de natura să schimbe situația de fapt reținută de instanțele devolutive ale fondului, câta vreme pe de o parte faptele în raport de care s-a dispus sancționarea contravențională a intimatului reclamant au constat în adresarea unor cuvinte și expresii jignitoare către un terț-unchiul apelantei-numitul G iar pe de alta parte, simplul fapt că s-a declanșat o acțiune civila în justiție pentru angajarea răspunderii materiale a acestuia, de către angajator, nu face dovada nici a vinovăției pârâtului și nici a faptului că acesta nu ar putea suporta, material necesitățile deduse din nevoile de creștere și educare ale minorului, în perioada în care copilul s-ar afla în domiciliul acestuia.
De altfel, chiar recurenta arată în cererea de recurs că manifestarea violenta intimatului a vizat-o pe aceasta iar nu pe minor, situație în care, aprecierea tribunalului în sensul că reținerea unei culpe a acestuia în desfacerea căsătoriei (în condițiile în care divorțul a fost pronunțat din vina ambilor soți iar prima instanța a reținut că la rândul sau recurenta era agresiva cu soțul sau, aspect necontestat în căile de atac de aceasta din urma), nu este de natură să atragă decăderea din drepturile părintești sau sancționarea într-o modalitate atât de drastica a intimatului cum este aceea a limitării exercitării drepturilor sale părintești-inclusiv a dreptului de a avea în mod efectiv viata de familie - în modalitatea solicitată de recurenta.
vreme din situația de fapt, stabilită în primele doua faze procesuale, nu rezultă indicii suficiente că lăsarea copilului în grija tatălui l-ar putea pune pe acesta într- stare de real pericol sau că tatăl nu ar fi în măsura să îi asigure acestuia condițiile elementare de creștere ( alimentație, hrana corespunzătoare, respectarea programului de odihna), că are un comportament violent față de minor sau că este lipsit de afecțiune fată de copil, iar probele administrate în recurs nu sunt în măsura să inducă concluzia că tatăl, prin acțiunile sale periclitează, într-un mod real și foarte serios, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, singurele situații în care s-ar fi putut reține incidența unei situații excepționale care sa justifice limitarea dreptului tatălui de a vizita copilul doar în prezenta mamei, curtea apreciază, ca fiind pertinentă aprecierea instanțelor de fond, în sensul că se impunea stabilirea unui program de vizitare prin care sa i se acorde tatălui posibilitatea de a lua copilul din domiciliul pârâtei.
Curtea apreciază în consecință că solicitarea recurentei în sensul privării intimatului pârât și a minorului de posibilitatea de a petrece împreună o perioada limitată - de o săptămână, în perioada vacantei de vara a copilului ar reprezenta o măsură vădit disproporționată și nejustificată, cu atât mai mult cu cât perioada de timp astfel stabilită este una limitată și care poate fi apreciată ca fiind rezonabilă, în raport de circumstanțele invocate de recurentă.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.142/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - MARI -
GREFIER
I -
Red.
.//cs
2 ex/06.07.2009
Trib.G -;
Jud.G -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Rodica Susanu, Ilie
| ← Pensie întreținere. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Plasament. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
