Stabilire program vizitare minor. Decizia 1038/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1038
Ședința publică din 28 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Ion Graur
JUDECĂTOR: Dr. - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 468/A/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect relații personale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat pentru reclamantul intimat, av. și pârâta recurentă, asistată de av., lipsă Autoritatea Tutelară
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantele părților au depus la dosar chitanțele privind achitarea onorariilor avocațiale și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită în principal, admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor judecătorești, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a celor două hotărâri, în ceea ce privește modalitatea și durata programului de vizitare a minorei -, până la momentul la care aceasta va căpăta o stabilitate emoțională și va fi recuperată complet din punct de vedere psihic, cu excluderea posibilității reclamantului de aol ua pe minoră pe timpul nopții la domiciliul său, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
R E A,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
prin decizia civilă nr. 468/A din 06.06.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 261/07.02.2008 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Tribunalul a reținut că prin acțiunea adresată Judecătoriei Lugoj la 09.102.007 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta stabilirea programului de relații personale cu fiica sa, născută la 02.03.1998, aflată în îngrijirea pârâtei, în sensul de aol ua la domiciliul său timp de două săptămâni în vacanța de iarnă în luna decembrie și două săptămâni în vacanța de vară la mijlocul lunii august (perioadă în care se află în concediu de odihnă în România), și câte două zile la sfârșit de săptămână, respectiv sâmbăta și duminica în situația în care vine în țară cu alte ocazii.
În motivarea acțiunii a arătat că minora a rezultat din relația de concubinaj a părților, că în urmă cu 5 ani a plecat să muncească în Italia, unde se află și în prezent, că a întreținut permanent legătura cu minora, contribuind la întreținerea ei și că are domiciliul în L împreună cu mama sa, care este și ea atașată de minoră, iar pârâta nu îi permite să o vadă pe minoră decât în prezenta ei și pentru o perioadă limitată de timp.
În drept a invocat dispozițiile art. 43 alin. 3 și 97 din Codul familiei și art. 14 și 15 lit. c din Legea nr. 272/2004.
Pârâta a solicitat prin întâmpinate în principal, respingerea acțiunii, iar în subsidiar, a fost de acord ca reclamantul să mențină legături cu minora însă la domiciliul ei o perioadă limitată de timp.
A susținut că minora a rezultat dintr-o relație pasageră a părților, că reclamantul consumă frecvent băuturi alcoolice, și în această stare venea la domiciliul ei, uneori chiar și după miezul nopții făcând scandal, fapt ce a determinat ca minora să refuze să se întâlnească cu reclamantul.
Mai arată că minora a fost agresată de mai multe ori de către reclamant, ultima dată în 18.08.2007, când reclamantul le-a bătut pe amândouă, minora având nevoie de 5-7 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, precum și de consiliere psihiatrică.
Mai arată că în convorbirile telefonice avute cu minora, reclamantul aduce injurii pârâtei, iar pretinsa contribuție la întreținerea minorei a constat în realitate în mici și sporadice sume de bani.
De aceea, susține că interesul minorei este ca legăturile cu reclamantul să aibă loc numai în prezența ei, pentru a face ca minora să nu fie afectată psihic și emoțional.
Prin sentința civilă nr. 261/7.02.2008 Judecătoria Lugoja admis acțiunea și a încuviințat ca reclamantul să o ia pe minoră la domiciliul său două săptămâni în luna august și două săptămâni în luna decembrie, corespunzător vacanțelor școlare, urmând ca minora să își petreacă sărbătorile de C alternativ la domiciliul fiecărui părinte, precum și două zile la sfârșit de săptămână, cu ocazia vizitelor în țară ale reclamantului, în afara acestor perioade, respectiv de sâmbăta de la orele 18,00 până duminica la orele 17,00, cu obligația de aor eaduce la domiciliul pârâtei la sfârșitul programului de relații personale.
Instanța de fond a reținut că minora a rezultat din relația părților și a fost recunoscută de reclamant încă de la naștere.
Din declarațiile martorilor și din celelalte probe cu înscrisuri administrate în cauză, a reținut că reclamantul a menținut relații personale apropiate cu minora, bazate pe afecțiune și atașament reciproc.
A mai reținut că în vara anului 2007 între părți au intervenit tensiuni grave, determinate atât de faptul că pârâta i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minora numai în prezenta ei și numai în perioade scurte de timp, precum și de reacțiile impulsive ale reclamantului față de pârâtă în prezența minorei, prin aceea că îi aducea injurii și o amenința, inclusiv în cadrul convorbirilor telefonice cu minora.
Această stare conflictuală a culminat cu incidentul din 18.08.2007, când enervat de faptul că minora și-a exprimat dorința de a pleca acasă, și bănuind că a fost influențată de pârâtă, reclamantul a bruscat-o și a lovit-o pe pârâtă, iar din greșeală, a lovit-o și pe minoră.
În urma acestui incident, pârâta a formulat plângere penală împotriva reclamantului, minorei i s-a eliberat certificat medico-legal și a fost suspusă și unui examen psihiatric, examen ce a stabilit că prezintă tulburări emoționale, ca reacție la mediul abuziv patern.
Instanța a mai reținut că minora are o stare de frică determinată de atitudinea reclamantului față de mama sa, motiv pentru care și în prezent este consiliată de un specialist.
Instanța a avut în vedere și declarația minorei, însă a apreciat că deși există relații tensionate între părți, cu efecte negative asupra stabilității emoționale a minorei, acest fapt nu poate afecta încurajarea unor legături personale între reclamant și minoră, cu atât mai mult cu cât din probe rezultă nu numai atitudinea culpabilă a reclamantului, ci și lipsa de cooperare a pârâtei.
Instanța a reținut că minora nu a beneficiat de o relație într-un mediu calm cu tatăl său, de așa natură încât să își exprime sentimentele liber și fără nici o presiune exterioară, întâlnirile cu minora fiind limitate la o perioadă de o oră sau o oră și J, așa cum a recunoscut pârâta la interogator.
Instanța a mai reținut că atitudinea pârâtei, care în urma incidentului dintre părți a evitat ca reclamantul să se mai întâlnească cu minora, a determinat accentuarea sentimentelor minorei față de reclamant.
Totodată, instanța de fond a apreciat că certificatul medical depus de pârâtă la fila 16 din dosar, nu poate fi luat în seamă pentru a se reține că legăturile personale la domiciliul reclamantului ar dăuna minorei, câtă vreme starea de teamă a minorei este determinată de atmosfera tensionată dintre părți, cu atât mai mult cu cât acest certificat nu a fost eliberat și prin ascultarea reclamantului, așa cum ar fi trebuit.
Având în vedere că celelalte susțineri ale pârâtei referitoare la faptul că reclamantul ar fi agresat-o fizic pe minoră de mai multe ori nu au fost dovedite în cauză.
Față de această stare de fapt și de dispozițiile art. 43 alin. 3 și art. 97 din Codul familiei, precum și ale art. 14 din Legea nr. 272/2004, instanța de fond a apreciat că interesul minorei este de a avea și a consolida relația atât cu tatăl său, cât și cu bunica paternă, legături care nu se pot păstra decât prin luarea minorei la domiciliul reclamantului, ambii părinții trebuind să manifeste o disponibilitate maximă și o cooperare, de așa manieră încât minora să se bucure de prezența, afecțiunea, grija și creșterea din partea ambilor părinți, într-un climat cald care să nu îi pericliteze educația și siguranța, ori să influențeze relațiile personale afective, deoarece în caz contrar, oricare dintre părți va putea solicita modificarea acestui program în viitor, dacă starea de fapt se modifică.
Împotriva sentinței pârâta a declarat apel în termen, solicitând schimbarea ei în tot, în sensul respingerii acțiunii în principal, iar în subsidiar, schimbarea în parte și încuviințarea relațiilor personale numai la domiciliul ei.
În motivarea apelului a arătat că instanța de fond a interpretat trunchiat și denaturat o parte a probelor, ignorând pe acelea din care rezultă fără echivoc că admiterea acțiunii afectează grav dezvoltarea psihică a minorei.
A arătat că instanța de fond a acordat prioritate dreptului reclamantului de a avea legături personale cu minora, în detrimentul interesului minorei și voinței acesteia, care cu ocazia audierii în camera de consiliu, nu s-a arătat dornică de a-l vizita pe reclamant la domiciliul acestuia.
A mai arătat că în urma incidentului din 18.08.2007, minora suferă de "tulburări emoționale anxios depresive, reacție la mediul abuziv patern", iar actele medicale eliberate în acest sens, au fost interpretate denaturat de prima instanță.
Pârâta a mai arătat că minora nu a dormit niciodată la reclamant și o sperie ideea de a-l mai vedea, iar reclamantul a contribuit numai sporadic și cu mici sume de bani la întreținerea minorei, în acest sens reclamantul eschivându-se în a recunoaște care sunt veniturile pentru a putea fi obligat la plata unei contribuții de întreținere în condițiile legii.
Totodată, arătat că atunci când a fost aniversarea minorei nici reclamantul, nici bunica paternă nu au felicitat-o, fapt remarcat de minoră.
Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea apelului, susținând că programul de relații personale încuviințat este în interesul minorei.
Analizând apelul declarat de pârâtă, tribunalul a apreciat că este neîntemeiat.
Astfel, a reținut că din probele administrate în ambele instanțe, rezultă că este în interesul minorei să aibă legături personale cu ambii părinți și să dezvolte o viață de familie și cu reclamantul, atâta timp cât acesta nu este decăzut din exercițiul drepturilor părintești, iar din probe nu rezultă că relația cu reclamantul ar afecta negativ dezvoltarea minorei.
Tribunalul a apreciat că cele declarate de minoră cu ocazia audierii, sunt consecința relațiilor conflictuale dintre părți, iar acest fapt impune tocmai ca relațiile personale să se desfășoare la domiciliul reclamantului.
Tribunalul a mai reținut că actele de violență invocate de pârâtă nu au fost dovedite în cauză.
De aceea, tribunalul a apreciat că atâta timp cât reclamantul are calitatea de părinte, programul de relații personale stabilit de prima instanță este corect, fiind în interesul minorei ca în raport de vârsta și gradul de discernământ să dezvolte o viață de familie și cu reclamantul.
De aceea, a apreciat că nu există temeiuri pentru schimbarea sentinței primei instanțe.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în termen, solicitând în principal modificarea în tot a celor două hotărâri, iar pe fond respingerea acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în parte, în sensul ca până la recuperarea completă din punct de vedere psihic a minorei să fie exclusă rămânerea minorei la domiciliu reclamantului și în timpul nopții.
Pârâta susține că cele două hotărâri sunt nelegale, deoarece din probele administrate rezultă că reclamantul nu a fost împiedicat să aibă legături personale cu minora, cu toate că acesta a contribuit numai sporadic și nesemnificativ la întreținerea acesteia.
De asemenea, arată că în data de 18.08.2007, reclamantul a agresat-o atât pe ea, cât și pe minoră, moment ce a determinat tulburările emoționale ale minorei, cu consecința că și în prezent aceasta are nevoie de consiliere și suport psihologic.
În acest sens, pârâta susține că din întreg probatoriul administrat rezultă că datorită agresivității reclamantului, manifestată încă de la începutul relațiilor, a evitat prezența acestuia la domiciliul său și a avut permanent un sentiment de teamă, care a determinat-o să o protejeze pe minoră prin însoțirea minorei în vizitele făcute în familia reclamantului. Această teamă a fost confirmată de violențele exercitate de reclamant în august 2007, motiv pentru care acesta a și fost condamnat pentru lovire prin sentința penală nr. 64/12.08.2008.
Mai mult, pârâta arată că starea de agresivitate a fost confirmată de minoră, cu ocazia audierii acesteia.
Pârâta mai arată că deși reclamantul are dreptul de a menține legături personale cu minora, exercitarea acestui drept trebuie să țină seama de interesul minorei, în concret, programul trebuind să fie stabilit de așa manieră, încât să se evite rămânerea minorei peste noapte la domiciliul reclamantului.
Pârâta arată de asemenea că instanțele nu au acordat atenție comportamentului reclamantului, care nu a fost interogat, cu toate că există două sentințe penale de condamnare a sa.
De aceea, conchide că programul de relații personale stabilit de prima instanță și menținut de tribunal, nu este în interesul minorei, ci chiar pune în pericol sănătatea psihică a acesteia.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct.9 pr. civ..
Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În recurs s-au depus acte medicale, caracterizare din partea educatoarei și a învățătoarei, dovada condamnării reclamantului, plângerile penale formulate de pârâtă, dovada că minora urmează un program de consiliere psihologică, conform unui plan de servicii aprobat de Primarul municipiului L, dovezi care atestă atașamentul minorei față de pârâtă.
Analizând recursul declarat de pârâtă, în raport de susținerile acesteia, de probele dosarului și de dispozițiile art. 299 - 315. pr. civ, Curtea apreciază că este întemeiat.
În cauză, minora a rezultat din relația de concubinaj a părților, a fost recunoscută de reclamant, însă părțile nu au locuit împreună niciodată.
Reclamantul lucrează în Italia, astfel că relațiile personale dintre minoră și reclamant au constat în vizitele pe care minora le-a făcut la domiciliul acestuia când venea în țară, corespondență și convorbiri telefonice.
În luna august 2007 între părți a avut loc un incident, ocazie cu care și minora a fost lovită de reclamant. Urmare a acestui incident, așa cum atestă actele medicale depuse în cauză și cum minora a declarat cu ocazia audierilor în camera de consiliu, minora prezintă un sentiment de teamă, și, mai mult, actele medicale atestă că prezintă tulburări emoționale determinate de agresivitatea reclamantului, mai ales asupra mamei sale.
Curtea mai reține din declarația minorei, că deși minora dorește să dezvolte o relație afectivă cu reclamantul, o asemenea legătură a fost întreruptă în evoluția ei, datorită comportamentului violent al reclamantului.
Așadar, Curtea reține că între reclamant și minoră, în lipsa prezenței reclamantului în viața minorei, relația afectivă ce se dorește a fi dezvoltată a fost afectată de comportamentul violent al reclamantului.
Din dispozițiile art. 43 și 97 din Codul familiei și art. 14 și 15 din Legea nr. 272/2004, rezultă că reclamantul în calitate de părinte are dreptul de a menține legături personale cu minora pentru a putea contribui la creșterea și educarea acesteia.
Este adevărat că atâta timp cât reclamantul nu este decăzut din exercițiul drepturilor părintești el păstrează dreptul de a menține legături personale cu fiica sa, minora în cauză.
Pe de altă parte, și minora are dreptul și interesul de a menține legături personale cu tatăl său, deoarece numai astfel între părți se poate dezvolta o viață de familie, cu consecința dezvoltării unei personalități echilibrate emoțional și afectiv.
Dezvoltarea unei vieți de familie d e către minoră și tatăl său, reclamantul în cauză, presupune ca aceștia să se bucure cât mai mult timp posibil unul de prezența celuilalt.
Dar, în circumstanțele speței, instanța trebuie să stabilească programul de relații personale de maniera în care acesta să fie în interesul superior al minorei.
Curtea reamintește că deși interesul superior al minorei este de a dezvolta o viață de familie cu tatăl său, acesta trebuie să manifeste față de minoră și de familia acesteia, ce o include mai ales pe pârâtă, înțelegere și toleranță și să aibă cel puțin un comportament civilizat, care să excludă inclusiv aprecierile negative. De cealaltă parte, pârâta trebuie să manifeste cooperare și să cultive minorei dragostea și atașamentul față de tatăl său.
Având a stabili programul de relații personale în cauză, cele două instanțe au interpretat greșit actele medicale ce atestă tulburările emoționale ale minorei determinate de comportamentul violent al reclamantului, ca neavând o importanță deosebită.
Curtea apreciază că în cauză față considerentele expuse și de declarația minorei, coroborată cu planul de servicii de care aceasta beneficiază și cu scrisorile medicale depuse în cauză, se impunea, pentru stabilirea corectă a stării de fapt și determinarea programului de relații personale o evaluare psihologică a minorei și a ambilor părinți, iar dacă este cazul, chiar o evaluare psihiatrică a acestora.
Curtea, are în vedere mai ales scrisoarea medicală aflată la fila 32 din dosarul de apel, care, după ce atestă tulburări emoționale reactive la mediul abuziv patern, recomandă control lunar în cabinet de psihiatrie pediatrică, evitarea factorilor stresanți și a traumelor psihice.
Totodată, are în vedere înscrisul de la fila 34 din dosarul de apel, ce prezintă evaluarea din partea psihologului de la școala pe care o frecventează minora, act ce atestă de asemenea că atunci când vorbește despre problemele pe care le are cu tatăl ei, minora plânge, este tristă, o sperie gândul că ar trebui să stea cu el, și este frică de el, deoarece este agresiv.
În acest sens, Curtea apreciază că starea de fapt nu a fost corect stabilită de către cele două instanțe, întrucât actele medicale nu pot fi interpretate din punct de vedere juridic, decât din punct de vedere medical, iar diagnosticului stabilit i se impune să i se recunoască în plan juridic efectele pe care acesta le are în ce privește afectarea emoțional afectivă a minorei.
Așadar, Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 129 alin. 5. pr. civ. instanța de apel, care a exercitat controlul judiciar și care a completat probele administrate de prima instanță, nu a lămurit pe deplin starea de fapt în cauză, pentru ca, în raport de aceasta să se pronunțe asupra temeiniciei și legalității hotărârii primei instanțe.
actelor medicale și stabilirea în consecință a unui program larg și definitiv, în condițiile speței, în sensul că minora locuiește de la naștere numai cu mama sa, de care este atașată, iar reclamantul lucrează în Italia și menține legături cu minora numai prin corespondență și convorbiri telefonice, demonstrează că instanțele nu au analizat corespunzător interesul minorei și, deși au audiat-o pe aceasta, opinia ei nu a prezentat nici o relevanță în pronunțarea soluțiilor.
De asemenea, Curtea constată că tribunalul nu a avut în vedere aplicarea dispozițiilor Convenției asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 17 iulie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 87/2007, în special art. 7, ce impune autorităților judiciare măsurile adecvate în stabilirea programului de relații personale.
Având în vedere celeritatea pe care o reclamă natura cauzei, Curtea apreciază că nu se impune și casarea sentinței primei instanțe, probele ce se impun în completare putând fi administrate cu ocazia rejudecării apelului.
În consecință, Curtea apreciază că se impune potrivit art. 312 alin. 5. pr. civ. admiterea recursului, casarea deciziei, cu trimitere cauzei spre rejudecare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - împotriva deciziei civile nr. 468/A/06.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare în apel la aceeași instanță, Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Adriana Corhan
- - - - Dr. - -
GREFIER,
- -
Red. 12.11.2008
Tehnored. 2 ex./12.11.2008
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Ion Graur, Adriana Corhan
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
