Stabilire program vizitare minor. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 118/R-MF
Ședința publică din 19 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florica Răuță JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu
JUDECĂTOR 3: Jeana Dumitrache
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.54/A-MF din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, au răspuns recurenta-pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar și avocat, pentru intimatul-pârât.
Curtea constată că dezbaterile asupra acțiunii au avut loc în data de 5 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, ce face parte integrantă din această decizie.
Pronunțarea a fost amânată la data de 12 2008, respectiv la data de 19 2008, când în urma dezbaterii s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.6818/2007, Judecătoria Piteștia respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul, prin care în baza art.44 alin.1 Codul familiei, reclamanta a solicitat instanței schimbarea modului în care pârâtul poate avea legături personale cu minorii născut la data de 4.07.1995 și născută la data de 18.08.1998.
Prin aceeași sentință a fost respinsă și cererea prin care pârâtul a solicitat pe cale reconvențională schimbarea măsurilor luate cu privire la încredințarea minorei, în sensul încredințării acesteia spre creștere și educare, tatălui pârât.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.1497/2005 pronunțată de Judecătoria Pitești - definitivă prin decizia nr.228/A/MF/2005 și irevocabilă prin decizia nr.23/R/2006 s-a desfăcut căsătoria dintre părți iar cei doi minori au fost încredințați spre creștere și educare mamei, fiindu-i încuviințate tatălui legături personale cu minorii în oricare sfârșit de săptămână în România, de sâmbătă ora 1000până duminica ora 1800și pe timp de vară, în perioada 1-31.08, în.
A observat cu prioritate că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat prevăzută de art.1201 Cod civil, fiind permisă în raport de dispozițiile art.44 din Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, cum se invocă în speță, modificarea măsurilor privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii și de asemenea, că în sarcina reclamantei, nu se poate reține exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aceasta fiind îndreptățită de același text de lege să promoveze acțiunea de față și totodată existând posibilitatea de a fi sancționată pe o altă cale, în cazul nerespectării hotărârii judecătorești de divorț.
S-a mai reținut că potrivit art.42-44 Codul familiei care reglementează materia drepturilor personale între părinții divorțați și copii, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională iar modificarea măsurilor privind modul în care pârâtul poate avea legături personale cu copiii săi, așa cum a fost consfințit prin decizia nr.23/R/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, nu poate fi dispusă decât dacă se constată că a intervenit o schimbare a împrejurărilor care au determinat instanțele să ia această decizie.
S-a constatat că în motivarea cererii de față, în realitate, reclamanta a înțeles să critice hotărârea instanței de recurs, susținând că aceasta nu a avut în vedere interesul superior al minorilor și nici faptul că nu a ratificat convențiile internaționale privind drepturile copilului, iar din ansamblul probatoriului administrat în cauză, nu rezultă că s-au schimbat împrejurările care au fost avute în vedere de cele trei instanțe atunci când au încuviințat legătura pârâtului cu minorii, în vacanța de vară, în luna august, în.
În cauză s-a mai constatat și că nu s-a făcut dovada că ulterior pronunțării deciziei nr.23/R/2006 tatăl a avut un comportament necorespunzător față de cei doi minori - de altfel în acest interval minorii nu au luat legătura cu tatăl lor decât pentru scurte momente, în prezența mamei - că poziția minorilor care au arătat că nu doresc să meargă în vizită la tatăl lor nu poate fi luată în considerare fiind influențați de mama lor, că din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu rezultă că pârâtul este o persoană agresivă, ci dimpotrivă își dorește să aibă o legătură normală cu copiii săi, neexistând temerea că acesta ar putea refuza înapoierea copiilor, la sfârșitul perioadei, în care i s-a consfințit dreptul să îi ia în.
S-a concluzionat, în raport și de dispozițiile Legii nr.272/2005, că în cauză se impune menținerea modalității în care instanțele anterioare au încuviințat legătura pârâtului cu cei doi minori, neschimbându-se în nici un fel împrejurările ce au fost avute în vedere la luarea acestor măsuri și nici împrejurările ce au determinat încredințarea ambilor minori mamei lor, fiind în interesul acestora, să crească împreună, în mediul în care s-au obișnuit, condițiile oferite de mama lor, fiind foarte bune.
Împotriva sentinței civile nr.6818/2007, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
- în mod greșit prima instanță a reținut că împrejurările avute în vedere la pronunțarea deciziei civile nr.23/R/2006 a Curții de APEL PITEȘTI, nu s-au schimbat.
În realitate, pârâtul a avut un comportament total dezinteresat față de minori și în loc să ia legătura cu aceștia după programul stabilit în România sau prin alte mijloace de comunicație, s-a folosit de forță încercând, cu ajutorul organelor de poliție și al executorului judecătoresc, să-i oblige pe copii să îl însoțească în la data de 1.08.2007.
Nu a fost luată în considerare declarația martorului G care a arătat că pârâtul nu cunoaște limba română și nu comunică în nici o modalitate cu minorii și nici comportamentul pârâtului care nu a înțeles, prin realizarea legăturilor personale după programul stabilit în România, să-și apropie copiii, ci dimpotrivă, a ales să-i sperie și să-i traumatizeze astfel cum în realitate s-a întâmplat.
- prima instanță nu a ținut seama de drepturile și interesele minorilor, fiind stabilit prin "sinteza funcționării psihologice" întocmită de doctor - psiholog -, că ambii minori se opun oricărui contact cu tatăl lor, de care le este teamă și de asemenea, că în cazul unei emigrări culturale (în cazul plecării lor în ) aceștia vor fi afectați pe plan psihologic, cu consecința confuziei de identitate și devalorizare.
Au fost ignorate declarațiilor minorilor din care rezultă că pârâtul este rău și îi lovește, are stări de nebunie și încearcă să îi supună.
- nu s-a luat în considerare faptul că la momentul pronunțării deciziei nr.23/R/2006 ca și în prezent, statul japonez nu a ratificat convențiile internaționale privind drepturile copilului, și că instanța putea să încuviințeze exercitarea programului de vizitare prin deplasarea copilului în afara teritoriului României numai dacă din probele administrate rezulta că există garanții pentru a se asigura înapoierea de bună voie a copilului, astfel cum prevede Legea 369/2004.
Mai mult, neexistând nici o garanție că minorii aflați în vizită la tată, vor fi înapoiați mamei, prima instanță trebuia, în baza art.10 din Legea 87/2007, să solicite de la pârât anumite măsuri asigurătorii și garanții care au drept scop să asigure înapoierea copilului sau să prevină o deplasare ilicită a acestora.
- deși a fost învestită prin cererea reconvențională cu măsura reîncredințării minorei, prima instanță nu a dispus efectuarea unei anchete sociale, deși în acest caz proba era obligatorie.
Prin decizia nr.54/A/MF din 4 aprilie 2008, Tribunalul Argeș, Secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta, a învestit prima instanță, solicitând schimbarea modului în care pârâtul poate avea legături personale cu minorii, solicitând ca acestea să se realizeze numai pe teritoriul României și numai în domiciliul ei.
De menționat că la recunoașterea dreptului pârâtului de a avea legături personale cu cei doi minori, instanțele au avut în vedere că ambele părți au avut și au un comportament corect față de copii, că nu s-a confirmat faptul că tatăl ar fi avut un comportament agresiv față de aceștia, că ambii părinți au aceleași drepturi față de minori ca și celălalt, că este în interesul minorilor care sunt și cetățeni japonezi să le fie continuată educația, ținându-se seama de originea lor etnică și culturală, părinții având obligația de a-i informa în acest sens.
S-a mai observat că art.14 din Legea nr.272/2004 garantează copilului dreptul de a menține relații personale și directe cu părinții, pe de o parte, și dreptul de a-și cunoaște rudele și în special bunicii, de a întreține relații personale cu aceștia, chiar dacă părinții s-ar împotrivi, aceste drepturi, conform art.17 fiind recunoscute și copilului ai cărui părinți locuiesc în state diferite, neputând fi îngrădite decât în situația în care exercitarea acestora ar contravine interesului superior al copilului.
S-a mai observat că în speță, în exercitarea acestor drepturi este în interesul minorilor să stabilească o legătură personală cu tatăl lor și cu familia acestuia, în mediul de viață al tatălui, unde relația se poate desfășura firesc, fără eventuale conflicte dintre părinți, cu atât mai mult cu cât în locuința pârâtului, minorii au locuit până la venirea în România, împreună cu bunica paternă, față de care au dezvoltat relații de afecțiune.
În speță, calea de urmat pentru înlăturarea aplicării sentinței civile nr.1497/2005 - definitivă și irevocabilă - privind dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minorii, este acțiunea prin care se cere să se revină asupra acesteia, deoarece hotărârea are caracter de lucru judecat atâta timp cât nu se schimbă împrejurările avute în vedere la pronunțarea ei, caracter ce exclude orice discuție privind aplicarea dispozițiilor Legii nr.369/2004 sau ale Legii 87/2007.
Într-adevăr, potrivit art.44 Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți sau a copilului, dacă aceasta a împlinit vârsta de 14 ani, a autorității tutelare sau a vreunei instituții de ocrotire, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii.
Modul de exercitare a dreptului prevăzut de art.43 alin.ultim Codul familiei se stabilește ținând seama de interesul copilului și nu în funcție de cererile părinților.
În mod corect prima instanță a respins acțiunea principală.
Nu se poate susține că în cauză a intervenit o schimbare a împrejurărilor avut în vedere de instanță la pronunțarea sentinței civile nr.1497/2005.
Faptul că pârâtul nu și-a exercitat dreptul de a avea legături personale cu minorii în România nu poate constitui prin el însuși un argument în ce privește modificarea programului de vizitare cât timp acest drept nu a fost exercitat în mod abuziv și nu au fost afectate interesele copiilor.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin înscrisuri și declarațiile de martori, în cauză, s-a făcut dovada că pârâtul și-a vizitat copiii, chiar dacă vizitele au fost foarte scurte, că în vara anului 2006, acesta a încercat să ia copiii în, că este un tată bun care își iubește copii - în acest sens fiind edificatoare declarația martorului G, propus chiar de reclamantă - că pârâtul comunică cu minorii în limba engleză.
Împrejurarea că vizitele tatălui și plecarea lor în ar putea afecta emoțional pe minori care și-au manifestat cu ocazia audierii lor, refuzul de a merge să îl viziteze pe pârât în domiciliul său, trebuie coroborată și pusă în legătură cu dificultatea în care se găsesc copii - care l-au caracterizat pe tatăl lor prin cuvinte grele, dar neconfirmate de celelalte probe administrate în cauză - datorită poziției mamei care, la interogatoriu (fila 41 dosar fond) a arătat în mod clar că se opune exercitării legăturilor personale în modalitatea stabilită prin decizia nr.23/R/2006.
Dimpotrivă, toate aceste elemente, și chiar expunerea de motive formulată de apelanta reclamantă, care în realitate nu a invocat o schimbare a împrejurărilor în sensul solicitat de dispozițiile art.44 Codul familiei, ci mai degrabă diverse eventualități, ce nu au fost sancționate de legiuitor, conduc la concluzia că stabilirea unui program de vizitare numai la domiciliul minorilor, ce în mod obligatoriu, date fiind condițiile speței, implică și prezența mamei, nu este de natură să asigure realizarea unor relații afective între tată și copii sau asigurarea unei stabilități emoționale și nu în ultimul rând, exercitarea drepturilor recunoscute copiilor de Legea nr.272/2004.
dreptul tatălui de a avea legături firești cu minorii și limitându-i programul de vizitare în sensul cerut de reclamantă, la acest moment, ar echivala cu o aplicare formală a dispozițiilor art.43 alin.3 Codul familiei, în condițiile în care pârâtul nu a fost decăzut din drepturile părintești, iar în cauză nu s-a făcut dovada intervenirii unor împrejurări de natură a afecta drepturile copiilor.
Este real că cauzele de dreptul familiei, legea prevede obligativitatea ascultării autorității tutelare înainte ca instanța să ia măsuri privind încredințarea sau reîncredințarea minorilor iar lipsa anchetei sociale are drept consecință nelegalitatea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus în sensul arătat.
Cu toate acestea, prin neefectuarea anchetei sociale la domiciliul pârâtului din nici reclamanta, nici minorii, nu au fost prejudiciați, cererea privind reîncredințarea minorei fiind respinsă de prima instanță, caz în care devin incidente dispozițiile art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei pronunțate de tribunal, în termen legal a declarat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează.
Instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală prin aceea că nu a avut în vedere interesul suprem al minorilor, precum și faptul că legătura personală a pârâtului cu minorii stabilită inițial de către instanțele judecătorești afectează total acest interes.
Astfel, au fost ignorate în totalitate înscrisurile privind evaluările psihologice ale minorilor, precum și poziția acestora exprimată în Camera de consiliu.
Minorii sunt astfel traumatizați fizic și psihic de către tatăl lor, situație care poate conduce la consecințe grave cu privire la dezvoltarea lor ulterioară și care pot pune în pericol sănătatea și viața acestora.
În plus, există posibilitatea ca minorii să fie reținuți în mod abuziv de către tatăl lor în, neexistând o convenție internațională cu țara noastră privind protecția minorilor români.
Nu în ultimul rând, ca o dovadă a faptului că pe pârât nu-l interesează soarta copiilor săi, acesta a refuzat să plătească pensia de întreținere.
Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, curtea va constata că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.44 din Codul familiei, în situația în care apar împrejurări noi în stabilirea unui program de vizitare al minorilor, instanța având în vedere probele administrate precum și consimțământul minorilor poate să schimbe această măsură luând în considerare, în tot deauna, interesul major al copilului.
Instanța de apel a motivat respingerea acțiunii și menținerea soluției instanței de fond pe considerentul că, s-ar nega în totalitate dreptul tatălui de a avea legături personale cu minorii și atâta vreme cât acesta nu a fost decăzut din drepturile părintești, instanțele nu pot analiza cererea cu care au fost învestite.
În speța dedusă judecății este clar că s-au schimbat în totalitate împrejurările care au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea deciziei civile nr.23/R/2006 a Curții de APEL PITEȘTI.
Evident, că după pronunțarea deciziei irevocabile precizate mai sus, minorii au fost luați de către tatăl lor, conformându-se astfel acestei hotărâri și plecând cu minorii în.
Împrejurările noi au apărut atunci când minorii au petrecut această vacanță cu tatăl lor.
Astfel, instanțele au ignorat cu desăvârșire rapoartele psihologice depuse la dosar de către recurenta-reclamantă și care sunt valabile până la înscrierea lor în fals și din cuprinsul cărora rezultă că minorii au probleme mari din punct de vedere emoțional și psihic, prezentând tulburări care, în timp, pot avea consecințe grave și ireparabile și care ar conduce la dezechilibre ce ar putea fi incompatibile cu un trai normal și sănătos.
Mai mult decât atât, audiați în Camera de consiliu, ambii minori au precizat în mod expres că nu vor să meargă la tatăl lor, deoarece acesta este foarte rău, îi lovește, consumă excesiv alcool.
unilaterale date de către instanța de apel în considerentele deciziei recurate, în sensul că, aceste aspecte nu pot fi luate în considerare, deoarece mama minorilor nu dorește ca aceștia să plece în, aduc atingere gravă interesului suprem al minorului, care trebuie ocrotit de către toate statele.
Dificultățile întâmpinate de copii și legate de necunoașterea limbii engleze într-o țară străină cu o climă diferită de a României, trebuiau eliminate prin comportamentul corespunzător al pârâtului.
Acesta, trebuia să manifeste o înțelegere deosebită și un atașament profund față de copii, pentru a reuși să-i apropie și în același timp să se integreze.
Astfel, și Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, mai ales dispozițiile art.4 din aceasta, obligă statele părți să ia toate măsurile necesare pentru punerea în practică a drepturilor recunoscute de acest instrument, situație față de care drepturile și interesele superioare ale copilului trebuie să fie efectiv promovate.
În acest scop, se impune să se dea copiilor posibilitatea exercitării drepturilor lor, în special în procedurile care-i vizează, și să se țină seama cum se cuvine de părerea acestora.
În consecință, atunci când interesele părinților sunt în conflict, opinia și preferințele minorilor, trebuie să fie cu adevărat ascultate și luate în considerare în cadrul procedurilor, precum și cu ocazia adoptării hotărârile care-i vizează.
Astfel, statul român a aderat prin Legea nr.183/2002 la Convenția d l New Z. din 20.11.1989, cu privire la drepturile copilului.
Prin această aderare, statul român, parte a Convenției, prin art.6 al acesteia se obligă să recunoască dreptul la viață al fiecărui copil și să facă tot ce-i stă în putință pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea acestuia.
Prin art.16, statul român se obligă să-i asigure copilului dreptul la protecție garantată de lege împotriva oricăror imixtiuni arbitrare sau ilegale în viața sa, precum și împotriva oricăror atacuri provenite din partea membrilor familiei sale, precum și prevenirea oricăror atacuri atac ilegal la onoarea și reputația sa.
Prin art.27, statul român se obligă să recunoască dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.
Statele părți, printre care și statul român, prin pct.3 se obligă să ajute părinții și persoanele care au în grijă un copil să valorifice acest drept,m oferind în caz de nevoie programe de sprijin.
Cele precizate mai sus, este evident că au fost analizate prin prisma încălcării legalității dispozițiilor art.44 din Codul familiei și încadrabile în art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Nu în ultimul rând, intimatul-pârât nu a putut să facă dovada cu înscrisuri că s-a achitat în integralitate de obligația legală ce-i revenea referitoare la plata pensiei de întreținere în favoarea celor doi minori, situație care coroborată cu cele precizate mai sus, conduce la concluzia dezinteresului total față de creșterea și educarea acestora.
Modalitatea aleasă astfel de către instanță nu interzice în nici un fel ca tatăl să aibă legături personale cu copiii săi, însă în vederea protejării interesului suprem al minorilor, în prezent, este singura care garantează acest drept.
În condițiile în care, ulterior stabilirii acestei modalități și atunci când minorii vor mai crește, dobândind evident capacitate de exercițiu, această modalitate se va putea schimba la solicitarea intimatului-pârât, în condițiile în care acesta va manifesta înțelegere și apropiere față de copiii săi.
Față de cele arătate mai sus, curtea, în baza dispozițiilor art.312 și 316 Cod pr.civilă, va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia în sensul că va admite apelul, va schimba sentința instanței de fond și va admite acțiunea. Va dispune ca legătura pârâtului cu minorii să aibă loc la domiciliul mamei reclamante, pe timp de vară, în perioada 01-31 august a fiecărui an.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.54/A-MF din 4 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind pârâtul .
Modifică decizia în sensul că admite apelul, schimbă sentința instanței de fond și admite acțiunea.
Dispune ca legătura pârâtului cu minorii să aibă loc la domiciliul mamei reclamante, pe timp de vară, în perioada 01-31 august a fiecărui an.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./24.11.2008
GM/EM/4 ex.
Jud. apel:
Opinie separată
Se impune respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Modul de exercitare a dreptului prevăzut de art.43 alin.ultim Codul familiei, se stabilește ținând seama de interesul copilului și potrivit art.44 din Codul familiei subzistă posibilitatea modificării programului de vizitare a copilului odată cu modificarea condițiilor care au determinat stabilirea acestuia.
Instanța de apel a reținut că nu se poate susține că a intervenit o schimbare a împrejurărilor avute în vedere la stabilirea modului în care pârâtul poate avea legături personale cu copiii săi, așa cum a fost consfințit prin decizia civilă nr.23/R/2 februarie 2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
În speță, nu s-a făcut dovada că elementele esențiale avute în vedere de instanța care a stabilit programul de vizitare al minorilor prin hotărârea rămasă irevocabilă au fost schimbate; de altfel prin chiar cererea de chemare în judecată cu care reclamanta a investit instanța, nu s-a arătat care este schimbarea, fie parțială a situației, fie totală, de natură a atrage revenirea asupra măsurii luate și implicit modificarea elementelor esențiale care au fost avute în vedere.
Apreciind asupra netemeiniciei acțiunii, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.44 Codul familiei, potrivit cu care instanța judecătorească poate modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii, numai "în cazul schimbării împrejurărilor".
Pentru a verifica dacă s-au schimbat împrejurările care au determinat stabilirea modului în care pârâtul poate avea legături personale cu minorii prin hotărârea anterioară, și a aprecia cu privire la acțiunea de modificare a programului de vizitare a minorilor, instanța de apel a analizat în mod corect probatoriul administrat și a reținut că nu s-a schimbat situația pentru a se atrage revenirea asupra măsurii luate, elementele esențiale care au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței anterioare rămânând aceleași.
O schimbare doar parțială a situației nu trebuie să atragă revenirea asupra măsurii luate dacă elementele esențiale care au fost avute în vedere au rămas aceleași.
Instanța de apel a avut în vedere tocmai interesul minorilor atunci când a apreciat că, date fiind condițiile speței, vizitarea copiilor de către tată numai în prezența mamei nu este de natură să asigure realizarea unor relații afective între tată și copii sau asigurarea unei stabilități emoționale, precum și exercitarea drepturilor recunoscute copiilor prin Legea nr.272/2004.
De asemenea, s-a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art.43 alin.3 din Codul familiei, reținându-se că prin nerecunoașterea dreptului tatălui de a avea legături firești cu minorii și limitarea programului de vizitare în sensul cerut de reclamantă, la acest moment, ar echivala cu o aplicare formală a dispozițiilor legale susmenționate în condițiile în care pârâtul nu a fost decăzut din drepturile părintești, iar în cauză nu s-a dovedit că au intervenit împrejurări de natură a afecta drepturile copiilor.
Judecător,
,
Red./17.12.2008
GM/4 ex.
Președinte:Florica RăuțăJudecători:Florica Răuță, Georgiana Nanu, Jeana Dumitrache
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 892/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
