Stabilire program vizitare minor. Decizia 123/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 113/MF/2008)

-stabilire program vizitare minor-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

instanța de recurs

DECIZIE Nr. 123

Ședința publică de la 06 mai 2008

PREȘEDINTE: Carmen Tomescu judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Elena Stan

- - - - JUDECĂTOR 3: Ligia Epure

Grefier: -

***************

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.15 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat pentru recurentul-reclamant și intimata-pârâtă asistată de avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care instanța, apreciind dosarul în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Avocat, pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea recursului și modificarea ambelor hotărâri în sensul obligării unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în raport de venitul minim pe economie, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocat, cât și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Arată că reclamantul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 200 lei lunar, calculată la un venit lunat net de 800 lei, fiind obligat la plata pensiei începând cu data de 29 august 2007.

Aratîă că această pensie de întreținere trebuia stabilită la venitul minim pe economie și nu la 800 lei, întrucât reclamantul nu este salariat, acesta fiind zilier, iar venitul lui este sub minimul pe economie.

Totodată, arată că pensia se datorează de la data formulării cererii de către creditor, ori, în cazul reclamantului, instanța l-a obligat pe acesta de la 29 septembrie 2007.

Invocă faptul că pensia de întreținere se stabilește în raport de media veniturilor salariale nete pe ultimele 6 luni, iar când debitorul obligației nu este încadrat în muncă, pensia se stabilește în funcție de venitul minim pe economie.

Precizează că reclamantul nu realizează venituri în cuantum de 800 lei, că mențiunea respectivă din ancheta socială este neconformă cu realitatea și că nimeni din primărie nu s-a deplasdat la domiciliul acestuia pentru efectuarea anchetei sociale și nici nu a s-a interesat nimeni din primărie dacă are venituri sau în ce cuantum sunt acestea, ci, crede că ancheta socială s-a făcut de intimată împreună cu o rudă de-a sa care lucrează la primărie.

Invocă dispoz.art.304 pct.9 cod proc.civilă, în raport de care solicită admiterea recursului declarat de reclamant, așa cum a fost formulat.

Avocat, pentru intimata-pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că decizia tribunalului este temeinică și legală.

De asemenea, invocă declaratia martorului propus chiar de reclamant, care a relatat că știe că reclamantul lucrează la Sibiu și realizează venituri și instanța raportat la acesle datea stabilit pensia. Faptul că în prezent nu mai lucrează consideră că nu are relevanță pentru trecut.

Că acum dă o declarație din care rezultă că nu realizează niciun venit, consideră că nu are nicio relevanță.

Apreciază că susținerile declarate în recurs poit avea o relevanță la reducere a acestei pensii.

Referitor la cheltuielile de judecată, consideră că instanța va aprecia în ce măsură se impunea obligarea la acestea. Fără cheltuieli de judecată.

În replică, avocat invocă declaratia dată de reclamant pe proprie răspundere, din care rezultă că acesta nu a lucrat niciodată, nu nunmai în prezent.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 4254 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea privind pe reclamantul și pe pârâta având ca obiect legături personale cu minorul.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă împotriva reclamantului pârât, având ca obiect încredințare minor.

A fost încredințată spre creștere și educare minora - născută la 03.03.2006, mamei.

A fost obligat reclamantul pârât la 200 lei pensie lunară de întreținere în favoarea minorei începând cu data introducerii acțiunii - 29 august 2007, până la majoratul acesteia.

A fost obligată pârâta reclamantă să-i permită reclamantului pârât să aibă legături personale cu minora în prima și a treia sâmbătă între orele 10,00 - 18,00 la domiciliul acestuia.

Prin aceeași sentință a fost obligat reclamantul pârât la 150 lei cheltuieli de judecată către pârâta reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei, stabilind însă programul de vizitare a minorei de către tatăl căruia nu i s-a încredințat copilul, astfel încât să se creeze premisele necesare unor legături personale puternice dintre minoră și tată, precum și dintre minoră și ceilalți membrii ai familiei paterne.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul care a criticat sentința sub aspectul cuantumului pensiei de întreținere, arătând că instanța de fond trebuia să stabilească pensia în funcție de venitul minim pe economie, întrucât apelantul nu lucrează și nu deține în proprietate pământ, iar minora este în vârstă de doar 1 an și 8 luni, așa încât nevoile de întreținere sunt minore.

În concluziile orale, s-a susținut de asemenea, că instanța de fond a stabilit greșit data de la care se datorează pensia de întreținere 29 august 2007, fiind data formulării de către apelantul reclamant al cererii sale privind stabilirea legăturilor personale cu minora și nu data de la care pârâta a solicitat prin cerere reconvențională pensia de întreținere în favoarea minorei.

Tribunalul Olt prin decizia nr. 15/28 ianuarie 2008 admis apelul declarat de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile 4254/15.11.2007, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosar nr-, a schimbat sentința în sensul că pensia de întreținere datorată minorei - născută la 3.03.2006 se va plăti începând cu 24 septembrie 2007.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Într-adevăr, cererea reconvențională a fost formulată la 24.09.2007, iar pensia de întreținere la care a fost obligat apelantul pârât se datorează de la această dată.

Cât privește cuantumul pensiei de întreținere, aceasta se datorează în raport de totalul veniturilor pe care debitorul obligației de întreținere le realizează, fiind dovedit cu martorii audiați în cauză că acesta are o situație materială bună, lucrând în construcții în județul Sibiu, realizând un venit de aproximativ 800 lei lunar, situație ce rezultă din cercetările efectuate cu ocazia întocmirii anchetei sociale de către Comisia pentru autoritate tutelară și asistență socială O ce se coroborează parțial cu depoziția martorei.

Faptul că nu s-a depus adeverința de venituri la dosarul cauzei, nu este de natură să înlăture celelalte probe, motiv pentru care s-a apreciat a fi neîntemeiată critica.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul criticând-o sub aspectul motivelor de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 cod pr.civ. în sensul că greșit a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 200 lei lunar - pensie calculată la un venit lunar net de 800 lei, precum și în sensul că în mod greșit instanța de apel - deși i-a admis apelul - numai în ceea ce privește data de la care datorează pensia de întreținere, nu i-a acordat apelantului reclamant cheltuielile de judecată în cuantum de 500 lei conform chitanțelor depuse la dosar.

Curtea, analizând decizia prin prisma criticilor formulate în recurs, dar și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul este fondat în totalitate.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere datorată, Curtea constată că susținerile reclamantului din motivele de recurs sunt justificate.

Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloacele necesare traiului, inclusiv pe cele necesare satisfacerii nevoilor spirituale, iar în cazul copiilor minori, mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea profesională.

În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, acesta se determină potrivit cu nevoia celui care o solicită și cu mijloacele celui care urmează aop lăti. În stabilirea cuantumului întreținerii se are în mod exclusiv în vedere câștigul din muncă al părintelui ce acordă întreținerea.

Prin câștig din muncă se înțelege venitul net.

La calcularea cuantumului întreținerii se vor lua în considerare numai veniturile obișnuite și constante, iar nu și cele întâmplătoare sau "posibile", iar în cazul în care reclamantul desfășoară activități ca ziler care îi aduc venituri, instanța de apel era datoare să analizeze caracterul stabil al acestor câștiguri. Ori, din însuși conținutul anchetei sociale întocmită de Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei O - avută în vedere în cele 2 instanțe la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere, rezultă că evaluarea câștigurilor reclamantului la nivelul a 800 lei lunar s-a realizat prin aproximare, neavând deci caracter cert.

În raport de lipsa de la dosar a unei adeverințe din care să rezulte locul de muncă al reclamantului precum și salariul obținut de acesta, ca și de declarația autentificată sub nr. 645/7 apr. 2008, din care rezultă că acesta nu este încadrat în muncă, nu desfășoară activități autorizate pe baza liberei inițiative, nu beneficiază de nici un fel de pensie, nu primește ajutor de șomaj, nu realizează nici un fel de venituri cu caracter permanent și nu lucrează până în prezent la nici o unitate de stat sau particulară cu caracter de muncă, instanța de apel trebuia să stabilească cuantumul pensiei de întreținere datorată la nivelul venitului minim pe economia națională, venit care pentru perioada relevantă - iulie 2007 - nov. 2007 era, potrivit HG 1825/2006 - privind stabilirea salariului de bază minim brut pe țară și garantat în plată - de 390 lei. Acest nivel s-a modificat numai de la l ianuarie 2008 prin HG 1507/2007.

Așa fiind, cuantumul pensiei de întreținere datorată de reclamant în temeiul disp. art. 86 și 94 cod fam. este de 90 lei urmând ca, prin admiterea recursului, cuantumul pensiei datorate să fie redus până la acest nivel.

Totodată, văzând și dispozițiile art. 274 cod pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, față de admiterea apelului reclamantului și de soluționarea acestuia de a-i fi achitate cheltuielile de judecată reprezentând onorarii apărător, astfel cum rezultă din practicaua dec. civile nr. 15/28 ian.2008, urmează ca, prin admiterea recursului în temeiul art. 312 al. l teza I raportat la art. 304 pct. 9 cod pr.civ. în limitele anterior precizate, instanța să fie obligată atât la cheltuielile de judecată din apel cât și cele de față din recurs, ambele în cuantum de 500 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.15 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă.

Modifică decizia civilă în sensul că admițând apelul reclamantului, schimbă sentința civilă 4254 din 15 nov. 2007 judecătoriei Caracal în ceea ce privește cuantumul pensiei de întreținere datorată de reclamant pe care o reduce de la 200 lei 90 lei și obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată în apel.

Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței.

Obligă intimata la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

4 ex/4 iunie 2008

Tehn.

Gh.

I,

Președinte:Carmen Tomescu
Judecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 123/2010. Curtea de Apel Craiova