Stabilire program vizitare minor. Decizia 1244/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.1244 /

Ședința publică din 8 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Claudia Rohnean

JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 3: Daniela Calai

GREFIER: - -

S- luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 662/A/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect stabilire vizitare minor.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta intimată, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, din oficiu, pune în discuția părților excepția netimbrării recursului și excepția tardivității declarării recursului și acordă cuvântul asupra excepțiilor.

Reclamanta solicită admiterea excepțiilor invocate în cauză.

După închiderea dezbaterilor, dar înainte de ridicarea ședinței, se prezintă pentru pârâtul recurent, avocat, care depune la dosar delegația avocațială de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru 3 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar. I se aduce la cunoștință mersul dezbaterilor și lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la cele două excepții invocate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. dosar -, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reglementarea legăturilor personale cu minorii -, născuta la 25.10.1998, și -, născut la 13.07.2001, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vineri orele 17,00 până duminică orele 20,00, la domiciliul reclamantei; în timpul sărbătorilor de iarnă, prima săptămână din vacanța minorilor; în timpul sărbătorilor de Paște, prima săptămână din vacanța minorilor, la domiciliul reclamantei; pe perioada vacanței de vară a minorilor, a doua J din luna iunie și prima Jal unii iulie, la domiciliul reclamantei.

In fapt, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, din care au rezultat minorii -, născută la 25.10.1998, și -, născut la 13.07.2001. Datorită neînțelegerilor intervenite între părți, relația s-a încheiat. La data de 23.12.2005, reclamanta a promovat o acțiune prin care a solicitat încredințarea minorilor spre creștere și educare la ea, însă această acțiune a fost respinsă. Reclamanta arată că, în toată perioada de când s-a despărțit de pârât și până acum, nu i-a fost permis să ia legătura cu cei doi minori, decât după bunul plac al pârâtului și foarte rar. La ora actuală, pârâtul este plecat din țară, iar minorii locuiesc cu niște persoane străine, care nici măcar nu fac parte din familia lor. Reclamanta consideră că acest aspect justifică urgența cu care este necesar a se reglementa un program de vizitare a minorilor. Reclamanta este foarte atașată de copii, iar aceștia sunt la o vârstă la care au nevoie atât de prezența tatălui, cât și de prezența mamei, iar interesul superior al copiilor constă în faptul ca aceștia să se poată dezvolta fizic și psihic armonios, aspect care nu poate fi realizat decât dacă au o relație strânsă cu ambii părinți, or, având în vedere că tatăl lor nu este în țară, se impune ca reclamanta să poată să aibă relații cu ei.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 43 al. 3, art. 97 Codul familiei.

Prin sentința civila nr. 876/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - împotriva pârâtului, și, pe cale de consecință, s-a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minorii - -, născută la data de 25.10.1998, și - -, născut la data de 13.07.2001, fiind obligat pârâtul să-i permită reclamantei să ia minorii la domiciliul ei, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sâmbătă între orele 10,00-19,00; pe perioada vacanței de iarnă, în anii impari în prima săptămână, iar în anii pari, a doua săptămână; în vacanța de Paști, în anii impari, primele trei zile, iar în anii pari, ultimele trei zile; pe timpul vacanței de vară a minorilor, în perioada 01.07-15.07, fiind respinsă în rest acțiunea, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, atât reclamanta, cât și pârâtul, iar, prin decizia civilă nr. 662/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș, au fost respinse apelurile declarate de reclamanta și pârâtul împotriva sentinței civile nr. 876/20.01.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâtul, înregistrat la data de 29 octombrie 2009.

La termenul de judecată din 08.12.2009, instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și ale art. 301.pr.civ. față de data comunicării hotărârii recurate și data promovării prezentului recurs, a invocat excepția netimbrării cererii de recurs, precum și excepția tardivității introducerii cererii de recurs, excepții ce vor fi soluționate cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1.

În ceea ce privește excepția netimbrării cererii de recurs, având în vedere că, după închiderea dezbaterilor în cauză, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, s-a prezentat, în ședință publică, reprezentanta recurentului și a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit de instanța de judecată, față de disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 rep. curtea a respins excepția netimbrării cererii de recurs, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția tardivității cererii de recurs, potrivit disp. art. 301 pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.

În cauză, sentința a fost comunicată recurentului la data de 17.09.2009 iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 29.10.2009, la registratura Tribunalului Timiș, astfel că instanța constată că prezentul recurs a fost promovat peste termenul prevăzut de lege, excepția invocată fiind întemeiată, motiv pentru care, în baza art. 301 pr.civ. Curtea va admite excepția tardivității declarării recursului și va respinge prezentul recurs, ca tardiv formulat.

În baza disp. art. 274.proc.civ. curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată în recurs, recurentului, ca necuvenite, față de soluția pronunțată, iar intimatei, ca nesolicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 662/A/14.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 8 decembrie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.CR/15.12.2009

Dact.GK/2 ex./7.01.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.;

Președinte:Claudia Rohnean
Judecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat, Daniela Calai

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Decizia 1244/2009. Curtea de Apel Timisoara