Stabilire program vizitare minor. Decizia 1283/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(821/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1283
Ședința publică de la 12 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 31 din 18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul Teleorman (fila 4 dosar) și intimatul-reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.28 din 19.06.2009, eliberată de Baroul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocatul recurentei-pârâte depune un set de înscrisuri în completarea celor aflate deja la dosar reprezentând acte medicale în ceea ce-l privește pe minorul.
Părțile prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-pârâte susținând oral motivele de recurs solicită în temeiul dispozițiilor art.312 din Codul d e procedură civilă, admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate și rejudecând pe fond să se dispună vizitarea minorului de către intimatul-reclamant, de sâmbătă de la ora 10.00 și până duminică la ora 17.00,cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Menționează că decizia atacată este nelegală întrucât nu este în interesul minorului, ca la o vârstă fragedă să i se schimbe modul de viață întrucât a pe care intimatul o manifestă față de minor, nu s-a manifestat și atunci când instanța l-a obligat să-și achite drepturile privind întreținerea minorului, contestând sentința de obligare la plata întreținerii.
Consideră că este suficientă vizitarea minorului în prima și a trei- săptămână din lună de sâmbătă de la ora 10.00 și până duminică la ora 17.00, întrucât despărțirea acestuia de mama sa și mediul în care locuiește i-ar afecta grav dezvoltarea fizică și psihică, nefiind în interesul acestuia.
Arată că în raport de dispozițiile art. 44 din Codul familiei, intimatul nu a făcut dovada că s-ar fi schimbat împrejurările inițiale în relațiile cu minorul pentru ca instanța să schimbe programul de vizitare al acestuia.
În plus arată că minorul refuză să se întâlnească cu tatăl său.
Apreciază că în raport de dispozițiile art.274-276 din Codul d e procedură civilă instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Susține că, în cauză s-au administrat probe din care rezultă că minorul are o stare de sănătate bună, s-a acomodat foarte bine în familia intimatului în decursul vizitelor, astfel încât strângerea legăturilor de familie este indicată și necesară dezvoltării personalității copilului dar și în interesul acestuia.
Menționează că din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că minorul ar fi suferind grav astfel cum a susținut recurenta.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art.274 din Codul d e procedură civilă sub aspectul cheltuielilor de judecată apreciază că este nefondată, având în vedere că prin decizia recurată tribunalul a respins critica vizând neobligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată la fond deși acțiunea nu a fost cum a fost formulată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.07.2008, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Zimnicea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună schimbarea modalității de exercitare a drepturilor părintești ale reclamantului față de minorul, născut la data de 24.06.2005, în sensul de a i se încuviința luarea minorului la domiciliul său în prima și a treia săptămână din lună, de vineri orele 12,00 până duminică orele 12,00, două săptămâni în vacanța de vară, începând cu 15 iunie și câte o săptămână de C și una de Paști, cu obligația firească de a duce copilul la domiciliul mamei sale după fiecare vizită.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a susținut că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie a rezultat minorul, care a fost încredințat prin hotărâre de divorț mamei sale, sentință prin care s-a stabilit în favoarea reclamantului un program de vizitare a copilului.
Prin sentința civilă nr.772/12.12.2006, pronunțată de Judecătoria Zimnicea, definitivă și irevocabilă, s-a schimbat modalitatea de exercitare a drepturilor sale părintești față de minor, astfel cum fuseseră stabilite prin hotărârea de divorț, în sensul acordării permisiunii de a lua copilul la domiciliul său în prima și a treia duminică din lună, între orele 9,00 - 14,00, cu obligația de a-l aduce imediat la domiciliul mamei sale.
S-a susținut de reclamant că programul de vizitare a minorului, stabilit prin această ultimă hotărâre judecătorească, nu mai corespunde interesului superior al acestuia, în sensul că deși copilul își dorește să stea mai mult cu tatăl său și cu familia acestuia, pârâta nu-i permite acest lucru.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, susținând că schimbarea modalității de vizitare a minorului, stabilită prin sentința civilă nr.772/12.12.2006, nu este justificată, ținând cont de interesul minorului, de vârsta fragedă a acestuia, de starea sa precară de sănătate, de atașamentul față de ea. A susținut că desfacerea căsătoriei s-a produs din culpa exclusivă a reclamantului, iar situația de fapt expusă de acesta în acțiune nu corespunde adevărului. În realitate, de câte ori vine să ia copilul, acesta plânge și nu dorește să meargă cu tatăl său.
Prin sentința civilă nr.840/2.10.2008, Judecătoria Zimniceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minorul, în sensul de a-l lua la domiciliul său, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă de la ora 10,00 și până duminică la ora 17,00, două săptămâni începând cu 15 iunie în vacanța de vară și câte o săptămână de C și una de Paști, cu obligația de a aduce minorul după fiecare vizită la domiciliul pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că de la data pronunțării sentinței civile nr.772/12.12.2006 și până la formularea prezentei acțiuni a trecut o perioadă de aproximativ 2 ani, interval în care minorul a crescut, s-a dezvoltat, reducându-se astfel gradul său de dependență obiectivă față de mamă, avut în vedere de instanță la data pronunțării sentinței menționată anterior.
S-a considerat că este în interesul minorului să fie lăsat în vizită la locuința părintelui căruia nu i-a fost încredințat, să-și petreacă vacanțele școlare la ambii părinți, numai astfel putând depăși consecințele traumatizante produse asupra sa prin divorțul părinților.
În lipsa unor dovezi care să evidențieze existența unor impedimente în sensul sporirii timpului petrecut de minor la domiciliul tatălui său, care să aibă o influență negativă asupra creșterii copilului, acțiunea reclamantului a fost considerată ca fiind întemeiată, din probe reținându-se că minorul este sănătos sau, în orice caz, nu suferă de afecțiuni care să justifice un contact direct redus cu tatăl său, la domiciliul acestuia din urmă, unde s-a integrat foarte bine, conform martorilor audiați în cauză.
Apărarea pârâtei, întemeiată pe adeverința medicală eliberată de dr., din care a rezultat că minorul suferă de enurezis psihogen, a fost respinsă de instanța de fond, reținându-se că acesta este un înscris izolat, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, iar afecțiunea consemnată în adeverință s-ar putea datora chiar pârâtei, inflexibilității acesteia care, atunci când se întâlnește cu reclamantul, îl împiedică pe minor să primească bunurile oferite de acesta și chiar îl smulge din preajma tatălui.
A fost reținută de instanța de fond și depoziția martorei, propusă chiar de pârâtă, din care rezulta refuzul acesteia din urmă de a-l lăsa pe minor să se vadă cu tatăl său sub diferite pretexte nejustificate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere interesul minorului, în vârstă de numai 4 ani, ci exclusiv dorința tatălui exprimată în acțiune.
S-a susținut de apelantă că nu s-au schimbat în nici un fel împrejurările avute în vedere de instanța de judecată la data pronunțării sentinței civile nr.772/12.12.2006, situație în care instanța de fond nu putea modifica programul de vizitare al minorului stabilit prin această hotărâre irevocabilă.
În opinia apelantei, instanța de fond a greșit și atunci când a exclus din ansamblul probator actul medical ce confirma faptul că minorul suferă de un sindrom nativ, precum și prin neefectuarea unei anchete sociale la domiciliul mamei, aplicând astfel un tratament discriminatoriu în raport cu intimatul. În schimb, i s-a permis intimatului să depună la dosar un set de fotografii, probă extrajudiciară, pentru a se dovedi așa-zisa afecțiune a acestuia față de minor.
În finalul motivelor de apel, s-a susținut că deși acțiunea reclamantului a fost admisă numai în parte, instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate de apelanta pârâtă, nesocotind astfel dispozițiile art.274 - 276 Cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat, susținând că sentința instanței de fond s-a pronunțat cu interpretarea corectă a legii și a probatoriilor existente la dosar.
Prin decizia civilă nr.31/A/18.02.2009, Tribunalul Teleormana admis apelul, a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul înlăturării din dispozitivul acesteia a mențiunilor privind vizitarea minorului de către tată în săptămâna de C și a obligat pe intimatul reclamant să plătească apelantei pârâte suma de 610,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.43 - 44 din Codul familiei și a interpretat corect probatoriile existente la dosar, inclusiv actele medicale, care dovedeau că starea de sănătate a minorului permite ca vizitarea acestuia să se facă la domiciliul intimatului reclamant.
Faptul că în cauză nu a fost efectuată o anchetă socială la domiciliul apelantei, a fost apreciat de tribunal ca fiind lipsit de relevanță juridică, în raport cu obiectul acțiunii formulate de intimatul reclamant.
S-a considerat însă că nu este rezonabil ca apelanta pârâtă să fie lipsită de prezența copilului său la ambele sărbători religioase importante din an, respectiv de C și de Paști, situație în care s-a dispus schimbarea în parte a programului de vizitare stabilit la instanța de fond, în sensul vizitării copilului de către tată doar în săptămâna de Paști.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că este nefondată, deoarece acțiunea reclamantului a fost admisă și acesta nu a căzut în pretenții, așa cum cer dispozițiile art.274 și urm. Cod de procedură civilă.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin primul motiv de recurs a susținut că atât instanța de fond, cât și cea de apel au avut în vedere exclusiv, la stabilirea programului de vizitare, dorința intimatului de a petrece mai mult timp cu minorul, ignorând interesul copilului, care nu a împlinit nici 4 ani.
S-a susținut că minorul se află la o vârstă fragedă, iar schimbarea bruscă a mediului în care conviețuiește și trăiește, ruperea de mama sa de care este puternic atașat, mai multe săptămâni (respectiv două săptămâni în vacanța de vară și o săptămână de Paști) sunt în măsură să-i afecteze grav starea de sănătate fizică și psihică.
S-a mai susținut că minorul are afecțiuni grave care sunt dovedite cu acte medicale, recomandarea specialiștilor fiind tocmai în sensul evitării unor asemenea traume. A fost invocată în acest sens adeverința medicală nr.6667/24 eliberată în noiembrie 2007, aflată la dosarul instanței de fond.
În opinia recurentei, instanțele ar fi trebuit să țină seama de atitudinea nesinceră a intimatului reclamant, care rezulta cu prisosință din faptul că așa-zisa pe care acesta o manifestă în prezent față de copil, nu s-a manifestat și atunci când instanța l-a obligat să-și achite drepturile privind întreținerea minorului, contestând sentința de obligare la plata întreținerii.
Potrivit susținerilor recurentei, ar fi suficientă vizitarea copilului în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta de la ora 10,00 și până duminica la ora 17,00, întrucât ruperea acestuia de mama sa și de mediul în care locuiește i-ar afecta grav dezvoltarea fizică și psihică.
Prin al doilea motiv de recurs, recurenta a criticat modalitatea în care instanța de apel a soluționat critica sa privind neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate de ea la instanța de fond, susținând că, în condițiile în care acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, instanța de fond ar fi trebuit să îi acorde cheltuielile de judecată solicitate conform dispozițiilor art.274 - 276 Cod de procedură civilă.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod Procedură Civilă și de criticile de nelegalitate dezvoltate de recurentă, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor articolului 43 alin.1 și 3 din codul familiei în cazul în care copilul a fost încredințat unui părinte, acesta exercită drepturile și îndatoririle părintești cu privire la persoana copilului, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Din probatoriile administrate în prezenta cauză a rezultat că minorul s-a născut la data de 24.06.2005 din căsătoria părților, iar prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost încredințat spre creștere și educare mamei, în favoarea recurentului reclamant stabilindu-se un program de vizitare a copilului, prin luarea acestuia la domiciliul său în prima și a treia duminică din lună între orele 9 și 14.
De la data pronunțării ultimei hotărâri de vizitare, respectiv de la 12.12.2006 și până în prezent s-au schimbat în mod evident condițiile avute în vedere de instanța de judecată la stabilirea programului de vizitare a minorului de către tată, în sensul că acesta are acum o vârstă care îi permite să petreacă mai mult timp cu părintele său.
Această schimbare a îndreptățit instanțele anterioare să admită acțiunea intimatului reclamant și să modifice programul de vizitare, inclusiv prin luarea copilului la domiciliul său pe perioada vacanțelor școlare.
Criticile aduse de recurentă acestei soluții, prin care se susține că nu un astfel de program de vizitare nu ar fi în interesul minorului, care are afecțiuni grave de sănătate și care s-ar vedea astfel pus în situația de a i se schimba brusc modul de viață sunt nefondate.
Actele medicale depuse la dosar nu pun în evidență existența unor afecțiuni grave care să împiedice luarea minorului la domiciliul tatălui său,două săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de Paști, iar minorul se află în mod evident la o vârstă la care are nevoie de prezența tatălui în viața sa. Acesta din urmă la rândul său are dreptul conform articolului 43 alin.3 din codul familiei să se implice în creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, iar acest lucru nu îl poate face doar prin vizitarea copilului de două ori pe lună, astfel cum se dorește de către recurentă.
Nici criticile prin care se susține că nu ar fi în interesul copilului să fie luat de tată în vacanțe, deoarece acesta este singurul vinovat de destrămarea căsătoriei părților și a contestat în instanță hotărârea prin care a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, nu pot fi reținute ca și critici de nelegalitate a deciziei instanței de apel.
Minorul a suferit în mod evident o traumă prin divorțul părinților,iar consecințele negative ale acestuia nu pot fi înlăturate decât prin păstrarea legăturilor firești dintre ambii părinți și copil, părinții fiind chiar obligați să depășească animozitățile existente între ei, tocmai pentru a nu influența negativ procesul de creștere al copilului.
Prin soluția pronunțată de instanța de fond, menținută prin decizia instanței de apel, recurenta pârâtă a căzut în pretenții, situație în care, în mod corect a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant.
Admiterea în parte a acțiunii formulată de reclamant a fost impusă în totalitate de modalitatea de vizitare apreciată de instanța de fond ca fiind în interesul superior al minorului și deși aceasta a fost mai restrânsă decât cea solicitată prin acțiune nu poate fi în nici un caz asimilată situației în care reclamantul ar fi căzut în pretenții, conform dispozițiilor articolului 274 Cod Procedură Civilă.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii și a interesului superior al copilului, Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
În baza dispozițiilor articolului 274 Cod Procedură Civilă, Curtea va obliga recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr.31/A/18.02.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/19.10.2009
----------------------------------------------
T -
-
Jud.Z -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 1258/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
