Stabilire program vizitare minor. Decizia 1344/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1195/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1344
Ședința publică de la 19.10.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții reclamanți și, precum și de către recurenta pârâtă A, împotriva deciziei civile nr. 464 din 09.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții reclamanți și personal și asistați de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. 77/19.10.2009, eliberată de Baroul Vrancea, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta pârâtă a și Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 16.10.2009, a unei întâmpinări formulată de către recurenta a, însoțită de un număr de trei înscrisuri.
La solicitarea instanței, recurenții reclamanți se legitimează după cum urmează: prezintă Carte de Identitate, seria - nr. -, eliberată de Municipiul F, la data de 09.12.2002; prezintă Carte de Identitate, seria -, nr.-, eliberată de Municipiul F, la data de 24.04.2001.
Avocatul recurenților reclamanți arată că a luat cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar, precum și de înscrisurile atașate.
Mai arată că nu are probe noi de administrat în cauză și nu se opune la încuviințarea probei cu înscrisuri pentru recurenta a.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 305 Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru recurenta pârâtă a, constând în înscrisurile anexate întâmpinării depuse la dosar. Ia act că recurenții reclamanți nu au probe noi de administrat în cauză.
Avocatul recurenților reclamanți arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenților reclamanți și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul respingerii apelului și a menținerii hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală, pentru următoarele considerente:
În mod corect, prima instanță a reținut că nu există nici un fel de pericol pentru sănătatea psihică și fizică a minorului, dacă acesta ar fi găzduit în domiciliul recurenților reclamanți, domiciliu unde a și locuit, de altfel, înainte de decesul tatălui său. În plus, exercitarea programului stabilit de instanța de fond, a avut în vedere, în primul rând, interesul superior al minorului.
Stabilirea unui program de vizitare astfel cum solicită recurenta pârâtă, respectiv ca minorul să fie vizitat la domiciliul bunicilor materni, în prezența acestora ori a mamei sale, este foarte greu de îndeplinit, având în vedere că recurenta a domiciliază la diverse adrese din B și chiar pleacă uneori din țară, în timp ce minorul se află la o unitate de învățământ din F, iar în ceea ce privește adresa bunicilor materni, minorul nici nu are domiciliul la adresa respectivă, aspect ce rezultă din ancheta socială efectuată de Primăria orașului
O altă critică vizează și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată.
Cu privire la recursul declarat de partea adversă, pune concluzii de respingere, ca nefondat.
Solicită obligarea recurentei pârâte a la plata cheltuielilor de judecată și pentru faza procesuală a recursului, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței din 19.10.2009, pe care o depune la dosar și 3 lei taxă judiciară de timbru.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10115 din 03 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul a și Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei F, încuviințându-se pentru reclamanți să aibă legături personale cu minorul - nepot, născut la data de 01 februarie 2001, din căsătoria pârâtei cu defunctul, potrivit următorului program de vizitare: în fiecare zi de joi, la sediul instituției de învățământ a acestuia între orele 1100- 1200, în măsura orelor de pauză și găzduirea minorului în domiciliul reclamanților în penultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 1200- 1800.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că reclamanții sunt bunica paternă și respectiv unchiul patern al minorului (fiul reclamantei), tatăl minorului (celălalt fiu al reclamantei) a decedat la data de 30 iunie 2006, copilul aflându-se în îngrijirea mamei sale după desfacerea căsătoriei cu tatăl copilului prin sentința civilă nr. 185 din 21 ianuarie 2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Din probele administrare - declarații de martori, înscrisuri, anchete sociale efectuate de către Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei F - județul V - instanța de judecată a constatat că refuzul mamei copilului pentru ca bunica și unchiul patern să aibă legături personale cu minorul este nejustificat, întrucât nu există un eventual pericol pentru sănătatea fizică și psihică a minorului, generat de prezența în viața acestuia a reclamanților și nici faptul că minorul nu dorește să păstreze legături personale cu reclamanții.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta a, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât soluția primei instanțe nu a ținut seama de interesul superior al copilului, de faptul că după divorțul de tatăl minorului, au urmat acțiuni de reîncredințare către tată a copilului, deși acesta avea o vârstă fragedă de doar 2 ani, era bolnav de autism și avea nevoie de prezența mamei lângă el; cu toate acestea, deși hotărârile judecătorești erau în sensul ca minorul să fie încredințat mamei spre creștere și educare, tatăl minorului și reclamanții se opuneau executării, astfel că timp de patru ani copilul a făcut "naveta" de la un părinte la altul, în condițiile în care între vârsta de doi ani la cinci ani, copilul avea nevoie de stabilitate emoțională, reclamanții contribuind la aceste traume ale copilului.
S-au ignorat unele declarații de martori care atestă susținerile sus-menționate, arătându-se și faptul că vizitarea minorului de către reclamanți la școală nu este operantă, întrucât la grădiniță, într-o astfel de vizitare, reclamanții au provocat scandal.
În întâmpinarea formulată de intimații - reclamanți s-a arătat că, dimpotrivă, reclamanții sunt persoane serioase, cunoscute astfel, în municipiul F, iar minorul este bucuros când este vizitat de bunici în cadrul pauzei școlare.
Prin decizia civilă nr. 464 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, s-a admis apelul pârâtei a, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a încuviințat ca reclamanții să aibă legături personale cu minorul, în prima sâmbătă din lună, de la ora 1000al ora 1200, într-un spațiu public.
S-au menținut dispozițiile privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele deciziei din apel rezultă că tribunalul a reținut că apelanta - pârâtă nu se opune păstrării de către copil a legăturilor personale cu bunica și unchiul patern, ci doar la modalitatea de stabilire a programului de vizitare, vechea stare conflictuală dintre părți urmând a nu se răsfrânge asupra copilului, declarațiile martorilor părților fiind contradictorii, în sensul că unii afirmă că minorul nu dorește să-și viziteze bunica paternă iar, alții afirmă, dimpotrivă, că minorul dorește la bunicii paterni.
Avându-se în vedere că minorul este prea mic - 8 ani, are un program sportiv zilnic, ore fixe de masă, de somn și de lecții, s-a apreciat că se impune diminuarea programului de vizitare doar într-o zi din fiecare lună între orele 1000și 1200, într-un spațiu public, înlăturându-se varianta de găzduire a minorului în domiciliul bunicilor paterni și vizitarea în pauza școlară care este prevăzută pentru recreația copilului, ca timp de joacă, prezența reclamanților putând determina o anumită atitudine a celorlalți copii față de aceste vizite.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții și și respectiv pârâta a, criticând-o pentru nelegalitate.
1.În recursul declarat de către reclamanți, s-au invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 Cod de procedură civilă, în sensul că Tribunalul București, în mod greșit a redus programul de vizitate a nepotului lor, fiind astfel frustrați de a avea legături personale cu minorul, normale și firești, de această posibilitate legală și omenească ce decurge din art. 4 pct. 3, art. 6 lit. g și art. 14 - 16 din Legea nr. 272/2004.
Or, instanța de apel, deși reține că apelanta - pârâtă nu este în contra păstrării acestor legături personale, firești, instanța modifică programul de vizitare doar la două ore în spațiul public - care nici nu este stabilit - pârâta domiciliind nu în F, unde se află minorul (la bunicii materni) și unde frecventează cursurile de învățământ, ci în B, schimbându-și adresele.
Faptul că au existat relații anterioare tensionate, determinate de cererile tatălui minorului de a-i fi încredințat lui, minorul, înainte de deces, nu poate determina o îngrădire a relațiilor personale ale bunicilor paterni cu minorul, pe o perioadă mai lungă de timp, decât două ore pe săptămână; neexistând nici un fel de pericol pentru copil de a fi găzduit în domiciliul reclamanților, astfel cum rezultă și din anchetele sociale administrate în cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, și respingerea apelului pârâtei, urmând a fi menținută sentința primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
2. În recursul declarat de reclamanta a s-a criticat decizia din apel din perspectiva art. 304 cpt. 9 Cod de procedură civilă, cu motivarea că deși i s-a admis apelul și s-a modificat programul de vizitare, iar la fond s-a admis doar în parte cererea reclamanților, în mod greșit a fost obligată pârâta la plata tuturor cheltuielilor de judecată, acestea trebuind a fi diminuate.
Recurenta - pârâtă nu s-a opus legăturilor personale cu minorul în favoarea reclamanților, tocmai, având în vedere interesul superior al copilului, dar nu potrivit unui program solicitat de către aceștia, întrucât anterior decesului tatălui minorului, după divorț, tatăl a formulat nenumărate cereri de reîncredințare a copilului și ordonanțe președințiale, iar hotărârile judecătorești, deși erau în favoarea pârâtei, tatăl, susținut și de reclamanți refuza executarea lor, astfel cum rezultă și din înscrisurile de la dosar, în condițiile în care tatăl nu se putea ocupa de minor, și ca urmare a incendiului din locuința în care se afla cu minorul, în aceste împrejurări tatăl suferind arsuri grave, fiind internat la spital, astfel justificându-se poziția recurentei față de cererea reclamanților în cauză.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei din apel, în sensul înlăturării dispozițiilor din sentința apelată cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată (în sumă de 1.106,30 lei).
Recurenta - pârâtă aad epus și întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, fiind traumatizant pentru minor de a vizita locuința în care a avut loc incendiul care a și determinat decesul tatălui său, ca urmare a arsurilor grave suferite, declarația martorei sale fiind concludentă, aceasta vorbind cu minorul care i-a declarat că nu dorește să meargă în domiciliul bunicilor, menținându-se astfel de către reclamanți o stare tensionată, minorului.
În recurs nu s-au administrat noi probe.
1. Curtea constată că este fondat recursul formulat de reclamanți, pentru considerentele următoare:
Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu rudele sau persoanele față de care, copilul a dezvoltat relații de atașament, iar părinții nu pot împiedica aceste relații (cu bunicii, alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie), decât în situația în care, instanța decide că sunt motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică a copilului, altfel spus s-ar contraveni interesului său superior.
Aceste principii sunt în concordanță cu art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului care reglementează dreptul al respectarea vieții de familie, care are un înțeles mai larg, incluzând și raporturile între rudele apropiate, în speță fiind vorba, atât de dreptul copilului de a păstra legăturile personale cu bunicii paterni și unchiul patern, cât și dreptul acestora din urmă de a dezvolta relații personale cu minorul.
Ambele instanțe au statuat, pe baza probatoriului administrat în cauză, că nu există un eventual pericol pentru minor de a fi găzduit în domiciliul bunicilor paterni, respectiv al unchiului patern - fratele tatălui minorului decedat, declarațiile martorilor contradictorii, nefiind concludente, spre a se statua că minorul nu dorește să meargă la bunici în domiciliu.
Susținerea mamei minorului că locuința în care ar fi avut loc incidentul de pe urma căruia, tatăl copilului a și decedat, i-ar crea acestuia o stare de instabilitate afectivă, nu este de natură de a determina ca vizitarea de către bunica și unchiul patern să se facă într-un spațiu public, întrucât această modalitate nu permite o dezvoltare firească a legăturii de rudenie și nu este în nici un caz în interesul copilului, fiind de necontestat faptul că pe copil îl așteaptă cei dragi în locuința bunicilor paterni care l-au și îngrijit, în timp.
Aceste relații trebuie dezvoltate, părțile fiind chemate să facă un efort consistent de a trece peste neînțelegerile mai vechi și peste stările conflictuale din trecut, inclusiv legate de drama care a marcat aceste stări, în așa fel încât, minorul să primească afecțiunea neumbrită de astfel de conflicte,de ambele părți, sprijinul și supravegherea necesare, astfel încât dezvoltarea sa fizică, psihică și morală să aibă loc în condiții optime, inclusiv cu solicitarea eventualei consilieri psihologice care să susțină aceste relații.
Curtea constată că astfel de relații personale nu trebuie minimalizate printr-un program redus la două ore într-o întâlnire într-un loc public, care nu poate fi stabil, real și menit să ofere sprijin unei astfel de relații, astfel că recurenta - pârât, mamă a minorului, deși este firesc să-și apere minorul de un anume disconfort afectiv pe care îl susține, nu trebuie să aducă obstrucționări dezvoltării relațiilor cu rudele paterne.
. recurenții - reclamanți trebuie să facă efortul de a nu reitera o anume stare tensionată, determinată și de pierderea fiului, respectiv a fratelui într-o împrejurare trecută, în același timp, pierderea vizându-l și pe copil, defunctul fiind tatăl acestuia - aspect conștientizat de către părți în contactele pe care le au.
Susținerile pârâtei din întâmpinare că se impune menținerea deciziei din apel, pe cale de consecință, nu pot fi primite, constatându-se că dimpotrivă, constatările de la fond și soluția dispusă fiind temeinice și legale.
Nici măsura de înlăturare a vizitei bunicii într-o pauză la școală a minorului, nu poate fi reținută de către instanța de recurs decât ca o măsură restrictivă, menită să reducă relațiile personale solicitate de reclamanți prin cerere, la un tip de relații formale, care însă nu este benefică minorului și nu poate răspunde interesului superior al copilului.
Această vizită nu trebuie văzută ca o sancțiune adresată copilului, ci ca o formă afectivă de interes real al rudelor, cu privire la dezvoltarea optimă, intelectuală, sportivă, de socializare etc. a copilului și se înscrie în același tip firesc de dezvoltare a relațiilor personale între minor și bunică - și respectiv unchiul patern.
2. Privitor la recursul - pârâtei, care vizează greșita menținere prin decizia din apel, a soluției de la fond privind obligarea sa la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în această fază procesuală, deși s-a admis în parte acțiunea, Curtea constată că acțiunea a fost admisă, în întregime, sintagma "în parte" fiind una formală, în sensul că modalitatea în care urmează a avea loc programul de vizitare, aparține, potrivit probelor administrate și interesului superior al copilului, instanței de judecată, fiind un atribut al acesteia, părțile avansând doar variante de program.
Or, deși recurenta - pârâtă afirmă că nu s-a opus dezvoltării relațiilor reclamanților cu minorul, prin modalitatea redusă, formală a acestor relații, practic nu dorește, efectiv dezvoltarea acestor relații, potrivit unor motivații mai degrabă personale, dovadă stând și faptul că a fost nevoie de sesizarea instanței pentru a fi încuviințate relațiile cu minorul, reclamanților.
Astfel că, instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 274 Cod de procedură civilă.
Curtea, având în vedre considerentele reținute, potrivit art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta a, va admite recursul formulat de reclamanții și, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că va respinge apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat, obligând-o conform art. 274 Cod de procedură civilă pe apelantă la plata către intimații -reclamanți la suma de 629,94 lei cheltuieli de judecată în această fază procesuală.
Potrivit art. 274 Cod de procedură civilă, intimata a va fi obligată la plata către recurenții - reclamanți la plata sumei de 503,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă a împotriva deciziei civile nr. 464 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei F, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți și împotriva aceleiași decizii.
Modifică în tot decizia recurată.
Respinge apelul formulat de pârâta a împotriva sentinței civile nr. 10115 din 03 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata sumei de 629,94 lei cheltuieli de judecată în apel către intimații - reclamanți.
Obligă intimata a la plata sumei de 503,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
.
2ex/09.11.2009
-3.-;
Jud.1.-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1574/2009. Curtea de... → |
|---|
