Stabilire program vizitare minor. Decizia 1427/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1475/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1427
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECATOR - MARI
GREFIER -
***** *****
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă-pârâtă (), împotriva deciziei civile nr.1573 din 26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât-reclamant și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
are ca obiect - programare vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante-pârâte (), în baza împuternicirii avocațiale nr.-/29.10.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune dosar, avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-pârât-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.49698/09.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind reprezentantul Autorității Tutelare - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentei-reclamante-pârâte depune la dosar chitanța nr.-/1/20.05.2009 în cuantum de 4 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să achite diferența taxei judiciare de timbru.
Curtea apreciază că taxa judiciară de timbru datorată de către recurentă este de 4 RON, J din cei 8 RON datorați pentru taxa de timbru fixă, potrivit Legii nr.146/1997, apreciind că este corect achitată această taxă judiciară de timbru, recursul fiind formulat numai pentru programul de vizitare minor.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante-pârâte, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în temeiul art.304 pct.7,8 și 9 din Codul d e procedură civilă, modificarea deciziei instanței de fond și de apel, în sensul modificării programului de vizitare al minorei -, în sensul restrângerii acestuia.
Consideră că decizia pronunțată de Tribunalul București nu cuprinde motivele reale în baza cărora a formulat apel, potrivit prevederilor art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă, solicitând ca programul de vizitare al minorei să fie stabilit astfel încât aceasta să poată avea relații și legături personale cu tatăl său, pentru care a inițiat și ședințe de consiliere psihologică (unde urma ca ambii părinți să fie prezenți), dar altfel decât programul stabilit de instanța de fond, respectiv în perioada vacanței de vară, atunci când este ziua de naștere și ziua onomastică a minorei. La momentul despărțirii părților minora a suferit o traumă psihică, acumulând tensiune.
Arată că a solicitat restrângerea programului fixat de vizitare a minorei întrucât aceasta este puternic și profund atașată de reclamantă și a considerat că în aceste zile importante faptul că îi va fi alături va contribui la educarea și îngrijirea pe care o acordă.
Mai arată că instanța trebuia să ia act de raportul de conciliere.
Din momentul părăsirii domiciliului comun de către reclamantă și minoră, în noiembrie 2007, intimatul-pârât nu a vizitat-o pe minoră decât în două ocazii, nearătându-se personal interesat în vreun fel de aceasta, dar transmițându-mi diverse amenințări prin mama sa, care îi cerea socoteală pentru ce nu îi duce copilul acasă așa cum a stabilit instanța, la două săptămâni.
De asemenea, consideră că hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, potrivit dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, având în vedere prevederile Legii nr.272/2004 care statuează ca în situația în care copilul a fost încredințat unui părinte printr-o măsură legală, celălalt părinte poate menține relații personale, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului copilului, în funcție de care instanța poate stabili limite dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea copilului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului-pârât-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și păstrarea programului de vizitare a minorei astfel cum a fost stabilit de instanță, fără cheltuieli de judecată.
Apreciază că se încearcă a se face o forțare a încadrării motivelor de recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.7, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Consideră că se încearcă împiedicarea unei relații normale și firești a legăturii dintre fiică și tată, deși potrivit dispozițiilor Legii nr.272/2004 trebuie evidențiat interesul superior al copilului.
Arată că pe tot parcursul procesului de divorț nu i s-a permis să o vadă pe minoră decât în prezența și la domiciliul socrilor săi, unde în momentul în care s-au văzut au avut loc noi discuții culminând cu faptul că a fost invitat să părăsească apartamentul.
Mai arată că instanța de fond, în temeiul dispozițiilor Legii nr.272/2004 corect a stabilit să-i acorde dreptul de a avea legături personale cu minora și să stabilească un program de vizitare în care să poată avea relații personale departe de influențele terților.
De asemenea, consideră că nu era nevoie ca minora să beneficieze de consiliere psihologică.
Urmează a se avea în vedere așa cum a afirmat și la instanța de apel faptul că este evident că minora este afectată de faptul că nu i se permite să aibă legături cu tatăl, că problemele minorei au apărut după ce nu a mai luat legătura cu pârâtul și a rămas în grija exclusivă a mamei și a foștilor socrii.
În mod corect instanța de apel a recomandat ambilor părinți responsabilitatea și atitudinea matură observând că în fapt este vorba doar de o neînțelegere între părinți care nu ar fi cazul să afecteze minora.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1409/07.03.2008, Judecătoria Sectorului 4 B a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă, împotriva pârâtului și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 4 B, astfel cum a fost precizată și, în parte, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant împotriva reclamantei-pârâte și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară, Primăria Sectorului 4 B, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 19.01.2001 între reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant și trecută în registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 4 B sub nr.31/19.01.2001, prin divorț din culpă comună, a dispus ca reclamanta-pârâtă să reia numele purtat anterior încheierii căsătoriei, respectiv -, a încredințat minora, născută la data de 7.08.2002, spre creștere și educare, către reclamanta - pârâtă, a obligat pârâtul - reclamant să plătească reclamantei-pârâte, în favoarea minorei, suma de 800 lei, lunar, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la majoratul copilului, a stabilit următoarea modalitate de exercitare a dreptului pârâtului-reclamant de a păstra legături personale cu minora: primul și a treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, sâmbăta și duminica de la ora 1000la ora 1800și primele două săptămâni ale lunii august, în fiecare an, cu posibilitatea pârâtului-reclamant de aol ua pe minoră la domiciliul său, a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți cu desfășurarea litigiului de față.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 19 ianuarie 2001 iar căsătoria acestora a fost trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Sector 4 B sub nr.31/19.01.2001 conform certificatului de căsătorie seria - nr.- depus la dosar în original. Din căsătorie a rezultat un copil, în prezent în vârstă de 5 ani, împrejurare ce rezultă din copia certificatului de naștere seria - nr.- eliberat de Primăria Sector 1 B, conform căruia minora s-a născut la data de 7 august 2002.
Cu privire la minoră, martorii propuși de reclamanta-pârâtă au învederat instanței că aceasta are mai multă grijă de fiica sa iar copilul este mai atașat de mamă, în timp ce martorul, propus de pârâtul-reclamant, a subliniat existența unui atașament mai pronunțat între copil și tată. Pe de altă parte, martorul a declarat instanței, din informațiile ce i-au fost comunicate de pârâtul - reclamant, că amândoi părinții se ocupă de creșterea minorei.
Având în vedere mențiunile referatelor de anchetă socială, potrivit cărora reclamanta-pârâtă prezintă garanțiile morale și materiale necesare pentru creșterea minorei, depozițiile martorilor din care rezultă că înainte de separarea în fapt amândoi părinții se ocupau de aceasta și vârsta minorei, de numai 5 ani, instanța a apreciat că este în interesul copilului să fie încredințat mamei spre creștere și educare, cum, de altfel, părțile s-au și înțeles. Ca atare, în temeiul art.42 alin.1 Codul familiei instanța a dispus încredințarea minorei, născută la data de 7.08.2002, către reclamanta-pârâtă.
Cum potrivit art.86, art.94 și art.107 Codul familiei, ambii părinți sunt datori să contribuie la întreținerea copilului lor oricare ar fi pricina nevoii în care acesta se află, întinderea obligației de întreținere variind în funcție de nevoile copilului și de posibilitățile materiale ale părinților, iar minora este fiica pârâtului-reclamant, conform certificatului de naștere depus la dosar, instanța l-a obligat pe pârât la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei.
Față de susținerile părților din cererile depuse la dosar și răspunsurile reclamantei-pârâte la interogatoriu care atestă existența unor relații tensionate între părinți și puncte de vedere diferite ale acestora cu privire la modalitatea în care ar trebui să se exercite dreptul pârâtului-reclamant la relații personale cu minora, tatăl solicitând să o găzduiască pe minoră la domiciliul său, mama fiind de acord doar cu vizitarea copilului de către pârâtul-reclamant și numai în prezența sa, instanța a apreciat că, din cauza acestor neînțelegeri, se impune stabilirea unui program de vizitare a minorei de către tatăl său.
Cum din probele administrate au rezultat anumite tensiuni în relațiile dintre soți, nu însă și motive temeinice care să impună o restricționare a dreptului tatălui de a păstra relații personale și contacte directe cu minora ori împrejurări care să conducă la concluzia că lăsarea minorei în grija tatălui, fără supravegherea mamei i-ar periclita dezvoltarea, în temeiul art.43 Codul familiei și art.14 și următoarele din Legea nr.272/2004, instanța a stabilit dreptul pârâtului-reclamant de aol ua pe minoră la domiciliul său, primul și al treilea sfârșit de săptămână al fiecărei luni, sâmbăta și duminica de la ora 1000la ora 1800și primele două săptămâni ale lunii august, în fiecare an, apreciind că această modalitate de desfășurare a relațiilor personale dintre minoră și tatăl său corespunde interesului superior al acesteia.
Prin decizia civilă nr.1573/26.11.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr.1409/07.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B, reținând, în esență, că din probele administrate nu a rezultat în nici un fel faptul că stabilirea unui program în care intimatul - pârât - reclamant să își exercite dreptul de a păstra legături personale cu minora, ar contraveni interesului minorei, în condițiile în care din concluziile referatelor de anchete sociale rezultă că până la despărțirea soților, ambii părinți se ocupau de creșterea și educarea minorei, aceleași concluzii desprinzându-se și din depozițiile martorului audiat la propunerea pârâtului.
Nu au fost dovedite în nici un fel susținerile apelantei în sensul lipsei de implicare a intimatului în creșterea și educarea minorei în perioada dinainte de despărțirea în fapt și nici în sensul lipsei interesului real al intimatului în a păstra și dezvolta relații firești, armonioase cu minora.
Motivul invocat de apelantă în sensul că minora are nevoie de consiliere psihologică a fost apreciat de tribunal ca nerelevant, în condițiile în care apelanta - reclamantă - pârâtă a răspuns la interogatoriu că în timpul conviețuirii părților minora nu a avut nevoie de consiliere psihologică, astfel încât nu s-a putut reține că intimatul ar exercita o influență negativă asupra minorei, astfel că în interesul acesteia ar fi să nu se stabilească un program pentru legături personale cu tatăl său, sau să se stabilească un astfel de program numai în prezenta apelantei.
Împrejurarea că apelanta - reclamantă - pârâtă i-a stabilit minorei un program încărcat în care aceasta să ia lecții de balet, să învețe limbi străine să meargă la considere psihologică, nu reprezintă un motiv temeinic pentru a respinge cererea de stabilire a unui astfel de program.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta - reclamantă, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive:
- instanțele anterioare au apreciat greșit interesul superior al minorei la stabilirea programului de vizitare al acesteia de către intimat. Astfel, având în vedere traumele psihice pe care minora le-a avut la momentul despărțirii părinților, traume pe care aceasta abia le-a depășit, nu este firesc să i se permită tatălui să ia minora două săptămâni în luna august și nici ca acesta în cadrul programului de vizitare să separe minora de mama sa;
- instanța de apel trebuia să rețină că în cele două săptămâni din august este ziua de naștere și de nume a minorei, astfel încât nu e firesc ca minora în aceste zile să se afle numai în compania tatălui său;
- instanța de apel trebuia să rețină că minora, de la despărțirea soților, a fost vizitată doar de două ori de către tatăl său, astfel încât nu este firesc să i se permită acestuia să ia minora, de care s-a dezinteresat, două săptămâni în luna august.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Cererea principală a recurentei este înlăturarea din programul de vizitare al minorei de către intimat a celor două săptămâni din luna august.
Susține recurenta că atât ziua de naștere a minorei - 07 august, cât și ziua onomastică sunt situate în intervalul celor două săptămâni din luna august când minora s-ar afla la tatăl său.
Curtea constată că primele două săptămâni din luna august, când minora se află la tatăl său, sunt cuprinse în intervalul 1 - 14 august, minora urmând să fie înapoiată mamei sale în cursul zilei de 14 august, astfel încât în ziua onomastică a minorei din 15 august mama se va afla de fiecare dată împreună cu fiica sa.
Ideal pentru minoră ar fi ca ambele zile, atât cea de naștere cât și cea onomastică să fie petrecute cu ambii părinți, aceasta fiind și recomandarea instanței. Având însă în vedere incapacitatea de care dau dovadă ambii părinți de a trece peste tensiunile și certurile existente între ei chiar și atunci când se află în prezența minorei, Curtea apreciată că este în interesul copilei ca ziua de naștere să o petreacă cu tatăl său și ziua onomastică cu mama sa. În acest mod se vor evita eventualele traume psihice la care ar putea fi supusă minora din cauza tensiunilor existente între părinți.
Orice minor este traumatizat psihic în momentul divorțului părinților. Recurenta a recunoscut prin motivele de recurs că minora a depășit acest moment traumatizant pentru ea. Curtea apreciază că se impune cu atât mai mult ca minora să aibă parte de atenția și prezența tatălui ei în viața sa întrucât numai păstrând legătură permanentă cu ambii părinți minora se poate dezvolta psihic normal.
Atâta timp cât prezența concomitentă a părinților în preajma minorei este distructivă pentru aceasta (așa cum s-a reținut și mai sus), Curtea apreciază că în mod corect instanțele anterioare au permis tatălui să ia minora două săptămâni la începutul lunii august din domiciliul mamei, perioadă în care poate construi legături normale de afecțiune și încredere cu fetița sa.
Faptul că anterior prezentelor hotărâri tatăl s-a dezinteresat de minoră nu a fost nici dovedit și nici nu prezintă relevanță, sarcina instanței fiind aceea de a crea pentru intimat cadrul legal în care acesta să stabilească legături personale cu copilul său.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă - pârâtă (), împotriva deciziei civile nr.1573/26.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât - reclamant și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 4
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - --- MARI
GREFIER
Red.
.
2 ex./18.12.2009
TB-5 -;
Jud.4 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ioana Aurora Herold Petre
| ← Divort. Decizia 1020/2009. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 47/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
