Stabilire program vizitare minor. Decizia 1729/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(2318/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1729
Ședința publică de la 14 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Pena
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul pârât-reclamant, împotriva deciziei civile nr.923 A din 15.10.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTOR 2
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul pârât reclamant personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.639, emise de Baroul Maramureș - Cabinet Individual, intimata reclamantă pârâtă personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emise de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind reprezentantul autorității tutelare Primăria Sectorului 2
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, depunerea prin serviciul registratură, la data de 13.11.2009, a chitanței în cuantum de 25 lei, reprezentând taxa de timbru aferentă cererii de recurs, precum și a timbrului judiciar.
Recurentul pârât reclamant se legitimează cu Carte de Identitate seria - nr.-, eliberată de Poliția B M, la data de 20.07.2000, iar intimata reclamantă pârâtă se legitimează cu Carte de Identitate seria - nr.-, eliberată de Biroul nr.4, la data de 2.03.2006.
La solicitarea instanței, reprezentantul intimatei reclamante pârâte, precizează că a luat cunoștință de conținutul motivelor de recurs, deși nu i-au fost comunicate.
Reprezentantul intimatei reclamante pârâte solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, respectiv extrase bancare și contractul de școlarizare a minorului.
Reprezentantul recurentului pârât reclamant arată că se opune încuviințării acestei cereri, apreciind ca nefiind concludente probele solicitate.
Curtea, după deliberare, în baza art.305 Cod de procedura civilă, încuviințează pentru intimata reclamantă pârâtă, administrarea probei cu înscrisurile menționate.
Reprezentantul intimatei reclamante pârâte depune la dosar înscrisurile despre care a făcut vorbire, comunicând părții adverse un exemplar.
Reprezentantul recurentului pârât reclamant arată că nu solicită amânarea cauzei, pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate la termenul de astăzi.
Părțile declară că nu mai au alte cereri sau probe de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentului pârât reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că este în interesul exclusiv al minorului, stabilirea programului de vizitare astfel cum a fost indicat prin motivele de recurs; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Avocatul intimatei reclamante pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate; depune la dosar concluzii scrise în acest sens și arată că solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că în realitate, prin promovarea prezentei căi de atac, recurentul caută doar să o șicaneze pe intimată, acesta "uitând" să plătească pensia de întreținere stabilită de către instanță, ultima plată fiind din luna septembrie.
Mai arată că în perioada 15 august 2009 - 1 septembrie 2009, minorul a fost luat de către recurent, iar la întoarcerea lui, intimata a aflat că acesta s-a aflat în prezența prietenei recurentului, afectându-i starea psihică. Se mai invocă considerente de ordin igienic.
Având cuvântul în replică, avocatul recurentului arată că acesta are reședința în B, executând lucrări de arhitectură și aici, cât și în B
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză:
Examinând actele și lucrările cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1673 din 24 februarie 2009, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul - reclamant și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei sectorului 2 B; a admis în parte cererea reconvențională; a desfăcut căsătoria încheiată de părți, la data de 04 februarie 2006 și înregistrată în Registrul de stare civilă al Consiliului Local Sectorul 1 la nr. 314, din culpa comună a soților; reclamanta - pârâtă a revenit la numele purtat anterior căsătoriei; a încredințat spre creștere și educare, pe minorul, născut la data de 26 mai 2006, reclamantei - pârâte; a obligat pe pârâtul - reclamant, la plata sumei în cuantum de 800 lei lunar, cu titlu de contribuție la cheltuielile de creștere și educare privind minorul, cu începere de la data înregistrării cererii, respectiv 30 septembrie 2008 și până la majoratul copilului; a încuviințat ca exercitarea dreptului pârâtului reclamant de a păstra legături personale cu minorul, să se realizeze prin vizitarea copilului în primul și al treilea week-end în fiecare lună, sâmbătă între orele 1700- 2000, la domiciliul copilului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin analiza coroborată a susținerilor părților, cu depozițiile martorilor audiați în cauză, s-a conturat ideea că relațiile dintre soți nu mai sunt bazate pe încrederea și respectul reciproc al acestora, fiind grav și iremediabil vătămate și că prin separarea soților, în fapt, aceștia au demonstrat că nu sunt dispuși să-și acorde sprijin moral și material, astfel încât comunicarea ce trebuie să existe între soț și soție, este lipsită de orice suport.
În această situație, instanța a constatat că din motive temeinice, căsătoria dintre soți nu mai poate fi continuată, din culpa comună a soților.
În lipsa unei înțelegeri între soți cu privire la nume, instanța a dispus ca reclamanta - pârâtă să rămână la numele purtat anterior căsătoriei.
Referitor la încredințarea minorului, instanța a reținut că este în interesul superior al minorului, să rămână în continuare în îngrijirea mamei, apreciind că vârsta fragedă a copilului impune asigurarea unui mediu stabil prin lăsarea acestuia în continuare, în grija reclamantei - pârâte ce îi conferă condițiile propice unei dezvoltări fizice, morale și intelectuale armonioase.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că între minor și pârâtul - reclamant nu s-a format până în prezent, o legătură la fel de strânsă ca cea existentă între acesta și reclamanta - pârâtă, care s-a preocupat în permanență de creșterea și educarea copilului.
În ceea ce privește obligarea pârâtului - reclamant la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, instanța a stabilit cuantumul acesteia în raport de veniturile realizate de către pârâtul - reclamant.
Referitor la programul de vizitare al minorului, instanța a reținut că singurul criteriu ce trebuie avut în vedere este interesul superior al copilului, criteriu care prevalează în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, motiv pentru care instanța a stabilit un program de vizitare fără a minimaliza rolul figurii paterne în viața minorului.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul - reclamant.
În motivarea cererii de apel, apelantul - reclamant a arătat că după pronunțarea hotărârii de divorț, pe cale unei ordonanțe președințiale, instanța a stabilit un anumit program de vizitare al minorului ce a permis să aibă legături cu acesta.
Apelantul a arătat că prima instanță, în mod greșit a reținut culpa comună a soților în desfacerea căsătoriei, deoarece din întregul material administrat în cauză, rezultă fără echivoc faptul că intimata - reclamantă - pârâtă are o relație extraconjugală.
De asemenea, apelantul a arătat că este nemulțumit de faptul că minorul nu i-a fost încredințat, deoarece are atât posibilități financiare, cât și materiale, pentru a asigura o creștere și educare favorabile minorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 295 și art. 296 Cod de procedură civilă.
Intimata - reclamantă - pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, învederând că hotărârea pronunțată pe calea ordonanței președințiale cu privire la programul de vizitare al minorului, are caracter vremelnic, motiv pentru care nu are suport juridic în raport de hotărârea pronunțată pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei, prima instanță în mod corect a reținut situația de fapt rezultând din administrarea probelor, că de creșterea și educarea minorului, s-a ocupat mama, interesul superior al copilului fiind singurul criteriu care se are în vedere în stabilirea legăturilor cu celălalt părinte căruia nu i-a fost încredințat copilul.
În ceea ce privește culpa în desfacerea căsătoriei, intimata - reclamantă - pârâtă a arătat că din probatoriul cauzei, rezultă culpa comună a soților în desfacerea căsătoriei, pentru motivele corect reținute de către prima instanță.
Referitor la încredințarea minorului, intimata a apreciat că prima instanță în mod corect a reținut situația de fapt, învederând că situația materială - mai deosebită a unuia dintre părinți, nu este criteriu suficient pentru ca eventual un copil să fie încredințat acelui părinte.
Analizând sentința apelată și motivele de apel invocate, în raport de materialul probator administrat în cauză și art. 295 Cod de procedură civilă, tribunalul a reținut următoarele:
Măsura dispusă de către o instanță, prin intermediul unei ordonanțe președințiale, are caracter vremelnic până la soluționarea pe fond a cauzei, neavând putere de lucru judecat raportat la măsura dispusă cu ocazia validării fondului cauzei.
Totuși potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 3 Codul familiei coroborat cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 272/2004, minorul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți.
În această situație, tribunalul a apreciat că prin stabilirea programului de vizitare, astfel cum a fost precizat de către prima instanță, nu se poate realiza un contact suficient între tată și copil, în vederea realizării legăturilor personale.
Prin acordarea a numai șase ore pe lună, pentru a-l vizita pe minor, tribunalul a apreciat că relațiile personale ale apelantului - pârât - reclamant cu minorul nu pot fi realizate, fiind în contradicție cu dispozițiile legale mai sus menționate.
Ca urmare, având în vedere situația de fapt mai sus menționată, tribunalul a stabilit programul de vizitare, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sâmbăta de la orele 1000la orele 1900, la domiciliul pârâtului - reclamant, nefiind necesară prezența mamei și două săptămâni în vacanța de vară.
Tribunalul a apreciat critica referitoare la culpa soților în desfacerea căsătoriei, ca nefondată, prima instanță în mod corect reținând situația de fapt, coroborând atât actele dosarului, cât și depozițiile martorilor.
Relatările martorului apelantului sunt indirecte, acesta prezentând situația din afirmațiile apelantului și nu din constatările personale, motiv pentru care nu s-a putut reține culpa exclusivă a intimatei - reclamante - pârâte în desfacerea căsătoriei.
În acest context, corespondența electronică și probele depuse la dosarul cauzei, demonstrează că relațiile dintre soți nu se mai fundamentează pe sprijinul moral pe care soții ar trebui să și-l datoreze reciproc.
În consecință, nu s-a putut reține o culpă exclusivă, ambii soți fiind vinovați în destrămarea relațiilor de familie.
În ceea ce privește încredințarea minorului, tribunalul a reținut că având în vedere interesul superior al copilului, vârsta fragedă a acestuia și faptul că acesta a fost în îngrijirea permanentă a reclamantei, prima instanță în mod corect a încredințat minorul mamei.
Faptul că unul dintre părinți ar avea o situație materială mai bună, nu constituie un motiv suficient pentru ca minorul să fie încredințat părintelui respectiv, interesul superior al copilului fiind criteriul primordial în raport de care instanța a stabilit măsura încredințării copilului.
Față de cele expuse, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a modificat programul de vizitare astfel: în prima și a treia săptămână din fiecare lună, între orele 1000și orele 1900, la domiciliul pârâtului - reclamant, nefiind necesară prezența mamei și două săptămâni în vacanța de vară și a menținut restul dispozițiilor, prin decizia civilă nr.923 A din 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Tribunalul a respins cererea formulată de apelant cu privire la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, pentru că nu s-a făcut dovada acestora, obligație care revenea apelantului, conform art. 1169 Cod civil.
La data de 13 noiembrie 2009, pârâtul - reclamant apelant a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 923 din 15 octombrie 2009, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru următoarele considerente:
Recurentul a susținut că a formulat calea de atac a recursului, doar în ceea ce privește programul stabilit, de vizitare a minorului.
Tribunalul București prin hotărârea pronunțată, a stabilit ca relațiile cu minorul să se desfășoare în prima și a treia sâmbătă din lună de la ora 1000la 2000și două săptămâni în vacanța de vară, fără a menționa perioada.
Cu toate că acest program a reprezentat un pas înainte, dată fiind relația foarte strânsă a recurentului cu minorul, recurentul a considerat că totuși, acest program încalcă drepturile părintești firești garantate prin lege.
În condițiile în care drepturile egale ale părinților sunt legiferate, faptul că din 365 zile/anX24ore/zi=8.760 ore dintr-un an, recurentul poate să se bucure de prezența copilului său, doar 216 ore în zilele de sâmbătă și 336 ore în vacanța de vară, adică în total 552 ore, adică 6,3% din numărul de ore calculat pe an, recurentul consideră că s-a produs o încălcare a legii.
Pentru solicitarea perioadei de vacanță în timpul verii, recurentul a avut în vedere faptul că minorul este înscris la o grădinița privată, iar programul de frecventare a grădiniței, este până la 01 august. program cu minorul ar împiedica derularea normală a programului de grădiniță, cât și a concediului, în condiții normale.
Recurentul a solicitat un program mai larg de vizitare, în limite legale, având în vedere dorința de a crea un program mai variat pentru minor și în alt anturaj decât cel al bunicilor materni cu care își petrece cea mai M parte din timp, în afara programului de grădiniță.
Recurentul a apreciat că prin programul restrâns, stabilit inclusiv de instanța de apel, nu se pot crea relații firești între acesta și minor ce, conform legii, nu ar trebui să fie afectat peste măsură din cauza divorțului dintre părinți.
Recurentul a considerat că divorțul nu trebuie să afecteze relațiile normale dintre minor și vreunul dintre părinți, chiar dacă relațiile dintre aceștia sunt iremediabil degradate, din vina acestora.
Constrângerea printr-un program limitat și extrem de restrictiv, nu este de natură a facilita dezvoltarea armonioasă a minorului, care este deja capabil să înțeleagă multe lucruri legate de părinți, sesizând deja că în marea majoritate a timpului, este îngrijit doar de bunica materna, fără prezența vreunui părinte.
De asemenea, recurentul a considerat că și bunica paternă are dreptul să beneficieze de relații personale cu minorul, fapt ce nu ar fi posibil decât eventual, în cele două săptămâni vara, după programul stabilit prin decizia atacată, ceea ce nu este îndestulător și nici în interesul minorului.
În decursul petrecerii vacanței de vară de două săptămâni din acest an cu reclamantul, minorul nu a avut dificultăți de adaptare, nu se plângea de lipsa persoanelor cu care și-a petrecut majoritatea timpului înainte de vacanță, din contră, acesta a fost extrem de fericit în prezența acestuia și într-un anturaj nou, plin de copii de aceeași vârstă.
Acest fapt a fost sesizat de multe persoane și rude cu care minorul a intrat în contact. De asemenea, în aceste luni, datorită programului de vizitare stabilite prin sentința civilă nr. 4536 din 21 mai 2009 Judecătoriei Sector 2 B, s-a restabilit relația firească dintre cei doi, dar neîndestulătoare nici pentru minor, nici pentru recurent.
Recurentul a considerat că un program precum cel descris în partea introductivă a motivelor de recurs, ar fi pe deplin justificat, mai corespunzător și intereselor minorului, nefiind exagerat și corespunzând prevederilor legale în vigoare și practicii judiciare.
Un astfel de program de vizitare ar fi de natură a nu aduce atingere prevederilor art. 1 alin. 4, art. 43 alin. 3 din Codul familiei coroborat cu art. 14 și art. 15 din Legea nr. 272/2004.
Recurentul a solicitat instanței, să admită prezentul recurs, în primul rând în interesul minorului, ale cărui interese primează și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 2 Cod de procedură civilă, să se modifice hotărârea atacată, în sensul stabilirii unui program de vizitare a minorului, după cum urmează: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri seara, ora 1800până duminică, ora 1800sau în a doua și a patra săptămână din lună, în ziua de vineri seara, ora 1800până duminică, ora 1800, trei vacanțe pe an: una vara, de trei săptămâni, de la începutul lunii august, una iarna - o săptămână, una primăvara - o săptămână, iar în sărbătorile legale - Paștele catolic, C sau Anul, câte o săptămână.
A timbrat în mod corespunzător recursul promovat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata-reclamantă-pârâtă nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație, formulând însă, note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, deoarece minorul este puternic atașat de mamă și bunicii materni, deoarece recurentul nu i-a mai plătit pensia de întreținere copilulului, din septembrie, deoarece pe perioada aflării la domiciliul recurentului, copilul stă mai mult cu prietena recurentului, fapt de natură a îl dezorienta și deoarece condițiile de igienă de la recurent, sunt precare. Programul de grădiniță al copilului ar fi afectat prin acordarea celor trei intervale mai îndelungate, din an, solicitate. Nu mai puțin, luarea copilului la sfârșitul a două săptămâni, l-ar destabiliza psihic, prin schimbarea locului de odihnă și ar fi chiar periculos, atât timp cât tatăl consumă alcool, conducând apoi autoturismul în care se află și copilul. Copilul nu are stabilită o relație de afecțiune cu bunica paternă ce de altfel, este bătrână, consumă alcool și nu vorbește bine limba română.
În cauză, s-a administrat de către intimată, proba cu înscrisuri anexate întâmpinării, conform art. 305 Cod de procedură civilă:
În cauză, s-a administrat de către intimată, proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 Cod de procedură civilă: extrase conturi Banca Transilvania, contract de școlarizare a copilului nr. 106/10.07.2009.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă.
Examinând în continuare, decizia recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă: " Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
C de-al nouălea motiv de recurs enunțat cuprinde două ipoteze:
când hotărârea atacată este lipsită de temei legal - În acest caz, soluția nu este juridică, pentru că nu se poate determina din modul cum este redactată hotărârea, dacă legea s-a aplicat corect sau nu. Altfel spus, motivele hotărârii nu permit să se constate dacă elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii, se găsesc în cauză. Tot aici, s-ar încadra și situația în care instanța se "rătăcește" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în loc să aplice normele de drept substanțial potrivite.
. încălcarea sau aplicarea greșită a legii -Se referă la situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Și de această dată, este vorba în principal, de aplicarea normelor de drept substanțial, iar pentru a putea fi incident acest motiv de modificare, este nevoie ca încălcarea sau aplicarea greșită a legii, să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate. Noțiunea de lege trebuie înțeleasă în sens larg, incluzând și actele normative subordonate.
În literatura și practica judiciară, s-a arătat că ipoteza secundă poate viza și nesocotirea legii procesuale, pentru acele situații care nu pot fi încadrate în nici unul dintre celelalte motive de recurs, precum ar fi nerespectarea termenelor prohibitive, neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanței, depunerea cererii de apel la o altă instanță decât cea care a pronunțat hotărârea atacată ( în acest sens,;, - " Codul d e Procedură Civilă și ", a II-a revizuită și adăugită, Editura, B, 1996, pag. 487-488 ).
Instanța de recurs apreciază că pot fi subsumate acestui motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticile recurentului privind stabilirea programului de vizită, cu respectarea cerințelor privind pe de o parte, protejarea interesului superior al copilului, principiu consacrat pe plan intern, de art.2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și pe de altă parte, prezervarea principiului egalității părinților în exercitarea autorității parentale, conform art. 97 din Codul Familiei: " Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptați. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor", conform art. 98 al. 1 din Codul Familiei și art. 31 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:"Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor",cu referire specială la dreptul de a avea, menține și dezvolta relații personale cu minorul ce nu i-a fost încredințat, conform dispozițiilor art. 14-15 din Legea 272/2004 evocată.
1.Sub un prim aspect, Curtea constată că potrivit art. 8 din Convenția Europeană cu privire la Drepturilor Omului și Libertățile sale Fundamentale:"1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie.2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora."
Hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, tratează într-un spirit luminat, deosebit de delicat, problematica drepturilor copilului. Interesul superior al copilului, menținerea relațiilor acestuia cu părinții săi, reprezintă concepte de bază în evaluarea respectării drepturilor sale fundamentale.
În lumina acestei concepții moderne, Comisia a stabilit pentru prima oară, în principiu, că relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinți se păstrează după separarea acestora din urmă. Acela dintre foștii soți care nu locuiește cu copilul, trebuie să beneficieze de un drept de vizită adecvat, cu excepția cazului în care interesul copilului se opune.
Așadar, ca principiu, relațiile personale ale copilului cu fiecare dintre părinții săi, trebuie păstrate și protejate și după separarea în fapt a acestora din urmă. Legăturile personale cu minorul au ca scop, menținerea sau după caz, consolidarea raporturilor afective, specifice relațiilor de familie, dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul și acesta din urmă.
Curtea europeană a remarcat în mod repetat, că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul unei persoane, la respectarea vieții sale familiale. În această direcție, Curtea de la Strasbourg a reamintit deseori, că în cauzele de acest fel, " examinarea elementelor care servesc cel mai bine intereselor copilului, este întotdeauna de o importanță fundamentală"(împotriva,hotărârea din 7 august 1996, 1996-III, paragraful 64), " că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești, în interesul superior al copilului"(HotărâreaGnahore împotriva Franțeinr. 40.031/98, paragraful 59, CEDO 2000-IX, și,anterior citată, paragraful 78).
Tot astfel, conform art. 9 din Convenția cu privire la drepturile copilului, convenție ratificată de România, prin Legea 18/1990, "1.Statele părți vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinții săi împotriva voinței acestora, exceptând situația în care autoritățile competente decid, sub rezerva revizuirii judiciare și cu respectarea legilor și a procedurilor aplicabile, că această separare este în interesul suprem al copilului. -
3. Statele părți vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre ei de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi, în mod regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului".
Așadar, chiar și în situația în care părinții sunt divorțați, iar copiii au fost încredințați unuia dintre aceștia, trebuie asigurată posibilitatea unui contact direct între minori și celălalt părinte, exceptând cazul când aceasta ar contraveni interesului copilului. Limitarea exercitării acestui drept se poate realiza așadar, dacă există motive temeinice, de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului, posibilitate conferită și pe plan intern, de dispozițiile interne ale art. 16 al. 2 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea constată că potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, se subordonează cu prioritateprincipiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile și demersurile care privesc copilul.
Interesul superior al copilului poate fi definit ca nevoia copilului de, interesul și preocuparea din partea părinților, disciplina corespunzătoare și continuitatea și consistența în continuitatea interesului pentru copil. Stabilitatea economică e importantă, dar nu esențială. Educația nu e esențială, dar o educație mai bună a unuia dintre părinți, poate fi o garanție pentru creșterea copiilor.
Sunt esențiale: modul în care copilul interacționează cu părinții, modalitățile în care părinții interacționează cu copii, inclusiv modalitățile în care comunică cu aceștia, ceea ce include și împărtășirea emoțiilor.
C mai important factor este maturitatea părintelui și abilitatea acestuia de a arăta cât de mult își iubește copilul.
Indiferent de problemele existente între părinți, copiii trebuie să crească într-un climat armonios, propice dezvoltării și securității psihice și morale, climat care să le dea încredere în viață, în posibilitățile de afirmare socială în viitor, care să confere speranță și bucurie, lucruri atât de simple, dar atât de mari și de importante pentru succesul unei persoane în viață.
Acest fapt este de natură să garanteze o educație echilibrată, corespunzătoare minorului, ce trebuie ferit de sentimente atât de agresive asupra psihicului unui copil, ca: ura, aversiunea, stresul, culpabilizarea unuia dintre părinți.
Un copil traumatizat de neînțelegerile dintre părinți, un astfel de copil angoasat, poate fi afectat ireversibil, cu consecințe grave asupra dezvoltării sale armonioase, indiferent că vina unuia dintre părinți este mai M sau mai mică.
Indiferent de relațiile dintre părinți, aceștia trebuie să se comporte între ei, față de copil, de o manieră civilizată și conciliantă, întrucât exemplul pe care îl dau, va fi preluat de copil și va fi perpetuat de acesta, în propriile sale relații sociale.
Impunerea voluntară a lipsei de contact cu celălalt părinte, lipsirea astfel a copilului, de afecțiunea unuia dintre părinți, nu va determina decât o frustrare afectivă a minorului, cu consecințe ireparabile asupra caracterului și persoanei sale.
față de copil, a lipsei de apreciere a unui părinte față de celălalt, va determina dezechilibrul copilului, psihicul său, la această vârstă fiind foarte vulnerabil. Punctele de reper ale copilului, la această vârstă (părinții și legătura de afecțiune față de aceștia) se vor clătina, iar copilul va fi singur, nesigur, lipsindu-i un important al securității sale (afecțiunea unuia dintre părinți), indiferent cât de mult și-ar dori celălalt părinte (din compasiune pentru copilul său sau din răzbunare față de fostul soț) să umple acest gol. Indiferent cât de rău ar fi un soț, el poate fi un părinte bun pentru copil și trebuie lăsat să aibă contact cât mai des cu copilul, tocmai pentru protejarea copilului, a universului său și pentru menținerea inocenței acestui univers.
3.Sub un al treilea aspect, Curtea constată căcriteriile de apreciere a interesului superior al minorului, constând în: vârsta copilului, posibilitățile părinților de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul acestora față de minor și al minorului față de fiecare dintre părinți, grija manifestată de părinți, implicarea personală a părinților în diverse etape de evoluție a minorului, opinia copilului etc. formează un ansamblu compatibil cuprincipiul egalității între părinți, principiu dedus din întreaga concepție modernă evidențiată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, prin hotărârile sale și regăsit pe plan intern, prin dispozițiile art. 31 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ale art. 97 din Codul Familiei: "Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptați. Ei exercită drepturile lor părintești numai în interesul copiilor"și ale art. 98 al. 1 din Codul Familiei: "Măsurile privitoare la persoana și bunurile copiilor se iau de către părinți, de comun acord".
În aprecierea interesului superior al copilului, nu se poate absolutiza vreunul din criteriile enunțate, instanțele urmând a le evalua în ansamblul lor.
4. Sub un al patrulea aspect, Curtea reține faptul căprogramul de vizitare al unui copil,nu poate fi circumscris unor tipare rigide, dată fiind complexitatea și dinamica relațiilor de familie, în contextul unei societăți aflate într-o dinamică accentuată. Programul de relații personale se impune a fi stabilit într-o modalitate care, răspunzând interesului superior al copilului, să favorizeze dezvoltarea în continuare, a vieții de familie a copilului, cu ambii părinți în mod egal.
Or, viața de familie presupune și posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil, unul de prezența celuilalt. pe viitor, de prezența cotidiană a ambilor săi părinți, copilul va avea nevoie acută de a menține un contact constant și des, într-o manieră echilibrată și civilizată, cu părintele la care nu are stabilită reședința sa. Menținerea în mod consistent, în viața copilului, a ambilor părinți, reprezintă o necesitate și o garanție a unei creșteri echilibrate și armonioase, din punct de vedere social-afectiv.
5. Toate aceste considerente anterior enunțate se constituie în argumente prevalente, conforme susținerilor recurentului din motivele de recurs, dar contradictorii celor menționate de intimată, prin concluziile scrise și verbale, ele conducând complementar, la concluzia că este în interesul superior al copilului, să aibă un program elaborat de vizită, la recurent. Principiul interesului superior al copilului, anterior enunțat și detaliat, impune așadar, o revizuire a programului stabilit de tribunal, atât sub aspectul programului lunar de vizită, dar și sub aspectul celui din vacanța de vară și din perioada vacanțelor de sărbători.
Astfel, în condițiile în care tatăl a realizat dovada deținerii unei locuințe (fila 70 dosar fond), precum și pe aceea a obținerii unor venituri îndestulătoare, iar din cuprinsul probelor administrate în cadrul procesului, au rezultat posibilitățile sale de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul său față de minor, singurul său copil, de altfel, precum și conduita corespunzătoare a sa față de, Curtea apreciază că programul de vizitare care se impune a fi stabilit, trebuie să fie unul larg, fiind benefic ca minorul să-și "descopere" în preajma sa, părintele cu care nu locuiește, încă de la o vârstă fragedă.
Astfel, raportat și la posibilitățile actuale de transport (de exemplu, deplasarea cu avionul până la B-M nu presupune mai mult de circa o oră), Curtea apreciază că stabilirea unui program de vizită lunar în sensul luării copilului la sfârșitul a două săptămâni, de vineri ora 1800, până duminică ora 1800, respectând bineînțeles, programul de grădiniță al copilului, cu luarea copilului la domiciliul său și cu impunerea obligației de a-l readuce la locuința copilului, nu este de natură a-l perturba sau obosi pe minor, în pofida vârstei mici a copilului, chiar dacă relațiile personale s-ar desfășura în municipiul județului M și nu în B, unde recurentul deține de altfel, o societate comercială și unde a avut și reședința (fila 31 dosar apel).
Nu mai puțin, considerentele anterioare determină de asemenea, mărirea perioadei din vacanța de vară, la trei săptămâni în luna iulie în anii pari, respectiv în luna august în anii impari. În ceea ce privește anii pari, tatăl va asigura bineînțeles, pe perioada șederii de trei săptămâni, a copilului la dumnealui, urmarea cursurilor de grădiniță, de către copil, până la terminarea lor, măsura fiind menită a îl antrena activ pe tată în viața de preșcolar, a copilului său, inclusiv sub aspectul obligațiilor și responsabilităților părintești, care decurg din acest statut al minorului. Cu alte cuvinte, dacă copilul va intra în vacanță de-abia la data de 1 august, atunci în anii pari, în cele trei săptămâni din luna iulie, cât copilul se va afla la tată, acesta din urmă va asigura urmarea cursurilor de grădiniță, de către minor.
Programul de vizită adecvat pentru cei doi, impune în evocarea acelorași considerații enunțate anterior, ca minorul să poată petrece alături de tată și sărbătorile religioase anuale, într-o modalitate care să fie echitabilă pentru ambii părinți. Astfel, în vacanța de Paște, copilul va petrece o săptămână, în anii pari, alături de tată, ceea ce presupune că în anii impari, această religioasă va fi petrecută alături de mamă, iar în vacanța de C, copilul se va afla o săptămână, în anii impari, cu tatăl, iar în anii pari, va rămâne cu mama, această alternanță fiind adecvată interesului superior al copilului, precum și rezonabilă, echitabilă, pentru ambii părinți.
În referire la aceste argumente expuse, Curtea constată că solicitarea recurentului din cererea sa reconvențională, de a alege perioada din an, a vacanțelor, este nefondată, același caracter avându-l și critica intimatei referitoare la existența unui program de grădiniță, pentru că în perioada sărbătorilor religioase, copiii beneficiază de vacanțe de minim o săptămână.
Nu mai puțin, Curtea a avut în vedere cele două vacanțe din perioada sărbătorilor religioase, sub aspectul celorlalte două vacanțe din an, solicitate prin cererea reconvențională, pe lângă cea de vară, și nu ca fiind vacanțe religioase, solicitate astfel, prin motivele de recurs, suplimentar celor trei învederate în cererea reconvențională. Curtea a procedat astfel, deoarece limitele învestirii sale sunt determinate de conținutul cererii reconvenționale, neoperând în fața primei instanțe de judecată, nici o modificare a obiectului său.
Criticile intimatei privind lipsa tatălui de lângă copil și acompanierea sa de către prietena recurentului, pe perioada aflării copilului la tată, cele privind lipsa condițiilor de igienă de la locuința tatălui, cu consecința îmbolnăvirii copilului, privind consumul de alcool, de către tată și conducerea autoturismului, în această stare, cu copilul alături, privind consumul de alcool de către bunica paternă ce nu ar cunoaște bine limba română, sunt nefondate, nefiind, așadar, de natură să înlăture concluziile anterior trase, întrucât în cadrul situației de fapt stabilite în mod definitiv, de către instanța de apel, nu s-au reținut de către tribunal, astfel de aspecte și nici în cursul judecării recursului, recurenta nu a administrat vreo probă nouă care să dovedească aceste susțineri.
De asemenea, nu sunt determinante criticile privind atașamentul minorului față de mamă și bunica maternă și privind inoportunitatea schimbării locului de odihnă, întrucât așa cum arătam, este benefic ca minorul să-și "descopere" în preajma sa, părintele cu care nu locuiește, precum și familia extinsă a acestuia (inclusiv bunica paternă), încă de la o vârstă fragedă. Nu mai puțin, tatăl va fi preocupat în egală măsură ca și mama, pe perioada șederii copilului la dumnealui, să îi asigure un loc de odihnă corespunzător, Curtea având încredere în capacitatea copilului, de a se adapta și la tată.
Împrejurarea invocată, a neplății timp de două luni, a pensiei de întreținere pentru minor, nu constituie "un comportament deosebit de nedemn" care să"determine ca o persoană să fie privată de drepturile sale părintești", în sensul celor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale de la Strasbourg, prin hotărârile sale, expuse la punctul 1 al prezentelor considerente. Astfel, chiar dacă această omisiune este blamabilă din punct de vedere moral, iar instanța de recurs prezentă atrage atenția recurentului, asupra acestui aspect, totuși Curtea constată că ea nu poate fi cenzurată prin sancționarea recurentului, în sensul diminuării programului de vizită, legiuitorul punând la dispoziție, instrumente juridice speciale, inclusiv penale, pentru corectarea și prevenirea repetării unei astfel de atitudini omisive.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că modalitatea de stabilire a programului de vizitare a copilului, de către tribunal, prin limitarea dreptului tatălui de a avea legături personale firești cu minorul, în sensul dispus, a determinat doar o aplicare formală a dispozițiilor art. 43 alin. 3 din Codul familiei, precum și aplicarea greșită a prevederilor evocate: art. 97 din Codul Familiei, art. 14 și 16 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, impunându-se revizuirea programului de vizitare în sensul arătat.
6. Nu în ultimul rând, Curtea constată faptul că în cadrul operațiunii de modificare a programului de vizită stabilit de tribunal, Curtea a respectat limitele învestirii sale, prin cererea reconvențională formulată de către pârâtul-reclamant, prin care a solicitat:"un program cu minorul foarte larg, cu posibilitatea de a-l vizita în mod neîngrădit oricând, de a-l lua la domiciliu sau în alte locații, cel puțin o zi întreagă pe săptămână sau în week-end, cel puțin trei vacanțe pe an de câte minim 2 săptămâni" (pagina 24 dosar fond), independent de celelalte modificări ulterioare ale programului solicitat, modificări lipsite de finalitate juridică, în condițiile opoziției reclamantei-pârâte, față de variantele de program de vizită solicitate, raportat la prevederile art. 132 în referire la art. 134 Cod de procedură civilă, art. 294 și art. 316 din același act normativ. Așa cum am arătat anterior, pe parcursul judecății, nu a intervenit nici o modificare a obiectului cererii reconvenționale.
Revenind, Curtea constată că limitele largi ale programului de vizitare solicitat, au fost respectate, acordându-se un program de vizită mai restrâns chiar, decât cel solicitat: două zile la două săptămâni, o vacanță de trei săptămâni și două alternativ anual, de doar o săptămână, fapt care de altfel, a determinat și menținerea dispoziției anterioare referitoare la admiterea în parte, a cererii reconvenționale.
Nu mai puțin, Curtea a reliefat la punctul 5, de ce cererea pârâtului-reclamant, de alegere a perioadei celor trei vacanțe solicitate, pe an, nu este întemeiată și de ce se impune a stabili instanța, perioadele acestora. Considerațiile au fost subsumate necesității respectării dreptului corelativ și al mamei, de a se bucura de prezența copilului său, pe perioada vacanțelor, această admitere în parte neputând fi echivalată cu o soluționare minus petita, extra petita sau plus petita.
Pentru ansamblul tuturor acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite ca fondat, recursul promovat, va modifica în parte, decizia civilă recurată, în sensul că programul de vizitare va fi următorul:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în fiecare lună, de vineri ora 1800, până duminică ora 1800, respectând programul de grădiniță al copilului;
- în vacanța de vară, trei săptămâni în luna iulie, în anii pari, respectiv trei săptămâni în luna august, în anii impari;
- în vacanța de Paști, o săptămână, în anii pari;
- în vacanța de C, o săptămână, în anii impari.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Va lua act în temeiul art.274 Cod procedură civilă, că recurentul nu solicită cheltuieli de judecată și va respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondată, având în vedere culpa procesuală a acesteia, raportat la soluția de admitere a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât - reclamant, împotriva deciziei civile nr. 923 din 15 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă - pârâtă și Autoritatea tutelară Primăria Sectorului 2
Modifică în parte decizia civilă recurată, în sensul că programul de vizitare va fi următorul:
- în primul și al treilea sfârșit de săptămână, în fiecare lună, de vineri ora 1800, până duminică ora 1800, respectând programul de grădiniță al copilului;
- în vacanța de vară, trei săptămâni în luna iulie, în anii pari, respectiv trei săptămâni în luna august, în anii impari;
- în vacanța de Paști, o săptămână, în anii pari;
- în vacanța de C, o săptămână, în anii impari.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către recurent și respinge cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier
Red.10.01.2010
.
2ex./19.01.2010
-3.-;
Jud.2.-
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Pena, Mariana Haralambe
| ← Divort. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Ploiesti | Reintegrare în familie. Decizia 557/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
