Stabilire program vizitare minor. Decizia 1797/2009. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1797/R/2009

Ședința publică din 2 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

-- -

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 291/A/05.05.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat A, având ca obiect stabilire program vizitare minor.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat, cu împuternicire avocațială la 34 din dosar, și reprezentanta pârâtei recurente, avocat, cu împuternicire avocațială la 6 din dosar, lipsă fiind părțile și reprezentantul autorității tutelare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 1 octombrie 2009, reclamantul intimat, prin reprezentanta sa, avocat, a depus la dosar întâmpinare (2 exemplare), prin care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea deciziei recurate și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, constată că la întâmpinare au fost anexate mai multe fotografii cu reclamantul intimat și minorul, împuternicire avocațială nr. 346/10.09.2009 pentru doamna avocat și bonul fiscal care atestă plata onorariului avocațial pentru recurs, în cuantum de 1785 lei.

Reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, însă, instanța constată că prezentul recurs este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar și consideră că acestea au fost depuse la dosar pentru cererea de suspendare a executării hotărârii formulată în cadrul memoriului de recurs, ambele judecându-se la prezentul termen de judecată.

Instanța înmânează reprezentantei pârâtei recurente un exemplar din întâmpinarea depusă de reclamantul intimat.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită acordarea unui termen de judecată scurt, pentru a studia întâmpinarea, având în vedere că aceasta a fost depusă la dosar în data de 1 octombrie 2009.

Curtea lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantei pârâtei recurente posibilitatea să studieze întâmpinarea depusă de reclamantul intimat.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat și reprezentanta pârâtei recurente, avocat, lipsă fiind părțile și reprezentantul autorității tutelare.

Reprezentantele părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs referitoare la netemeinicia deciziei atacate și la reevaluarea stării de fapt, având în vedere că punctele 10 și 11 din art. 304.pr.civ. au fost abrogate.

Curtea declară închise dezbaterile orale și acordă cuvântul reprezentantelor părților asupra excepției invocate din oficiu de către instanță și asupra recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului doar cu privire la motivele de recurs ce nu se referă la motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci la nelegalitatea hotărârii atacate. În temeiul pct. 9 din art. 304.pr.civ. solicită modificarea deciziei pronunțate în apel d e către Tribunalul Cluj și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 1809 din 12 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Cluj -N, fără cheltuieli de judecată. Arată că instanța de apel în mod greșit și ignorând probațiunea administrată în cauză, a pronunțat o hotărâre care încalcă normele referitoare la programul de vizitare al minorului, în sensul că, instanța de apel a reținut că ora stabilită de către instanța de fond trebuie modificată la solicitarea reclamantului apelant, pentru ca minorul să poată merge în vizită la, unde locuiesc bunicii paterni. Totodată, arată că reclamantul intimat a depus la dosarul cauzei fotografii din care rezultă că minorul și-a petrecut vacanța de vară împreună cu acesta, în, însă reclamantul intimat nu a depus la dosarul cauzei fotografii din care să rezulte modul în care minorul a fost luat de acasă de către tatăl său, având în vedere că în acel moment minorul nu a dorit să meargă în vacanță cu acesta, însă fiind convins de mama sa, care l-a lămurit vreme de trei zile, minorul a acceptat să plece în vacanță cu tatăl său.

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca fiind nefondat, menținerea deciziei recurate și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1785 lei, conform bonului fiscal a cărui copie se află la 35 din dosarul cauzei. Consideră că decizia din apel poate fi modificată în parte, respectiv, cu privire la cheltuielile de judecată acordate în apel. Arată că, este real faptul că în apel nu a solicitat cheltuieli de judecată, însă, din inerție, instanța de apel a acordat cheltuieli de judecată, având în vedere că la dosar a fost depusă chitanța privind onorariul avocațial. De asemenea, arată că întreg recursul este nefondat, cu excepția punctului care se referă la cheltuielile de judecată, iar din recurs rezultă faptul că pârâta recurentă este nemulțumită de majorarea programului de vizitare a minorului, în care i se permite tatălui să aibă legături cu minorul, respectiv, cu patru ore duminică și cu două săptămâni în vacanța de vară, arătând că minorul nu-și poate pregăti lecțiile. Precizează că este vorba de un singur weekend într-o lună, astfel că este posibil ca reclamantul intimat să ia minorul vineri la ora 18 și să-l aducă acasă duminică la ora 20, minorul având posibilitate să-și pregătească lecțiile, deoarece poate fi ajutat de către tatăl său, care este cadru didactic și de către bunica paternă, care este învățătoare. Arată că întreg recursul se referă la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1809/12.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -, s-a admis în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta; s-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională, în contradictoriu cu pârâtul reconvențional A; a fost încuviințat în favoarea reclamantului programul de vizitare a minorului, născut la data de 28.06.2001, stabilind, în acest sens, un program de vizită, astfel: în al treilea week-end din lună, de vineri orele 18.00 până duminică orele 16.00; în vacanța de vară, 2 săptămâni, în perioada 15 iulie - 31 iulie; de sărbătorile de iarnă, în anii impari, din 24 decembrie până în 28 decembrie, iar în anii pari, în perioada 29 decembrie - 3 ianuarie; de Paști, în anii cu nr. par, de vineri de la orele 18,00 până duminică orele 18,00; în week-endul următor zilei de naștere a minorului (28 iunie), de vineri orele 18, 00 până duminica orele 16.00;

Pentru realizarea programului de vizitare, în sarcina părților au fost stabilite următoarele obligații: reclamantul va lua minorul și îl va readuce la domiciliu, la finalul programului, cu obligația de a informa pârâta despre locația minorului; în ocaziile în care programul este stabilit pentru un interval de peste 3 zile, reclamantul este obligat să informeze pârâta despre starea minorului, periodic din trei în trei zile; în perioada stabilită ca program de vizită, în favoarea reclamantului, minorul, dacă nu se va putea afla în grija acestuia, va fi lăsat în grija mamei, care va fi înștiințată despre această situație; ambele părți au obligația de a permite și înlesni copilului minor păstrarea legăturii telefonice cu celalalt părinte.

S-au respins celelalte pretenții ale părților și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 11440/09.12/2005 a Judecătoriei Cluj -N, s-a admis acțiunea formulată de A, în contradictoriu cu și s-a stabilit programul de vizitare a minorului, născut la data de 28.06.2001, astfel: a doua săptămână în lună, sâmbăta între orele 09.00-20.00 și a patra săptămână din lună, duminica între orele 09.00-20.00; în timpul vacanței de vară, între săptămânile 32 și 33, iar, în timpul vacanței de iarnă, într-un an, între 22.12-27.12, iar, în celălalt an, între 29.12-03.01, cu obligația reclamantului de a-l lăsa pe minor în de schi și de a-l readuce pe minor la domiciliu la sfârșitul perioadei stabilite.

Apelul împotriva hotărârii a fost respins, iar prin decizia civilă nr. 2140/R/29.09.2006 a Curții de APEL CLUJs -a admis, în parte, recursul reclamantului și s-a modificat sentința civilă nr. 11440/2005, în sensul înlăturării obligației de a-l lăsa pe minor în de schi, fiind menținute celelalte dispoziții.

Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. ultim Codul familiei, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.

Dispozițiile art.14 alin.1 și 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prevăd că orice copil care a fost separat de unul dintre părinți, printr-o măsură dispusă în condițiile legii, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al minorului, iar conform art. 31 alin.1 și 2 din aceeași lege, ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor de către aceștia trebuie să se subordoneze acestui interes superior.

Dreptul părintelui de a avea relații personale cu copilul minor nu este stabilit doar în interesul părintelui, ci și în interesul copilului, interes care, de altfel, prevalează.

Prima instanță a apreciat că este în interesul minorului să aibă relații personale cu tatăl lui, relații concretizate în modalitatea prevăzută de art. 15 din Legea nr. 272/2004 (adică vizite, găzduire, transmitere de informării privind minorul).

În legătură cu vizita efectivă, instanța a apreciat că programul ce se va stabili trebuie să realizeze un echilibru între stabilitatea domiciliului de care minorul are nevoie, domiciliu ce este la mama sa și interesul copilului și al reclamantului - reconvențional de a avea legături personale, legături ce trebuie realizate cu regularitate, în vederea păstrării unei bune relații cu acesta din urmă și care să fie benefică tuturor.

Din declarațiile martorilor audiați, prima instanță a reținut că între părți există vădite neînțelegeri care se repercutează și asupra modului de desfășurare a programului de vizitare.

Astfel, martorul, propus de reclamant, a relatat că în două ocazii a luat la cunoștință personal despre refuzul pârâtei de a permite reclamantului să-și vadă copilul, respectiv, să vorbească la telefon, iar, într-o altă ocazie, martorul a văzut cum pârâta l-a amânat pe reclamant, atunci când acesta a venit după copil, în timpul programului. Martorul a mai arătat că în anul 2007, de ziua minorului, bunica maternă a refuzat legătura telefonică a tatălui cu copilul său. Aspectele relatate de martor sunt susținute și de raportul de investigații de la 61, 63, 64.

Pe de altă parte, martorul a arătat că, fiind prietenul pârâtei, a văzut personal că reclamantul nu respectă programul de vizitare, în sensul că uneori nu vine în zilele programate, iar, într-o ocazie, nu a anunțat că nu vine la copil.

Același martor a mai relatat despre incidentul, menționat de pârâtă, în sensul că acesteia nu i s-a permis să ia legătura cu copilul aflat la bunicii paterni, în absența reclamantului, nici măcar telefonic, din declarație rezultând că au mai fost ocazii în care mamei i s-a refuzat legătura telefonică cu copilul, pe parcursul programului. Din aceeași declarație rezultă că au fost ocazii în care minorul s-a aflat la bunicii paterni, în absența reclamantului.

S-a mai reținut că nu există nici un impediment ca minorul să fie vizitat de tată și ca aceștia să-și petreacă timpul împreună, fără prezența mamei, minorul fiind astfel ferit pe cât posibil de orice stres generat de tensiunile dintre părinți.

De asemenea, instanța a apreciat că se impune stabilirea unui program raportat și la condițiile din prezent, raportat la vârsta copilului, starea relațiilor dintre părinții acestuia și împrejurările ce pot afecta dezvoltarea copilului.

Instanța a apreciat că această măsură este binevenită și în interesul copilului, atâta timp cât are nevoie de preocuparea ambilor părinți, care să-i asigure o dezvoltare armonioasă pe plan fizic și psihic, ori în cazul de față, acest lucru s-a demonstrat a fi imposibil de realizat în prezența ambilor părinți.

Cât privește condițiile în care locuiește reclamantul, instanța apreciat că și acestea sunt corespunzătoare raportat la nevoile unui copil de 7 ani.

Solicitarea pârâtei reclamantă reconvențională, ca reclamantului să-i fie stabilit program în ziua de naștere a copilului la domiciliul minorului, apare ca fiind în detrimentul minorului, în contextul în care între părți există un conflict evident și care ar produce doar un stres în plus copilului, chiar de ziua sa. În aceste condiții, solicitarea reclamantului de a petrece un week-end în plus cu copilul imediat după ziua sa, apare ca în interesul copilului.

Cele semnalate de reclamanta reconvențională, în sensul că se impune diminuarea vizitelor, dat fiind că minorul este afectat negativ de vizitele la tatăl său, sunt neîntemeiate. În primul rând, este bine cunoscut că un copil este afectat de divorțul părinților și, ulterior de toate aspectele ce decurg de aici, schimbările de la domiciliu, separarea de unul din părinți, existența unei legături doar de câteva ori pe lună cu acesta și cu rudele din partea părintelui căruia nu i-a fost încredințat. În al doilea rând, un copil la această vârstă (7 ani) poate fi afectat și de alte modificări în viața sa, pe de o parte, de faptul că își petrece majoritatea timpului cu mama sa, pe de altă parte, de două ori pe lună - în week-end - copilul își petrece timpul liber cu tatăl său, împrejurări ce sunt de natură să aibă repercusiuni asupra minorului și care să se manifeste intr-un comportament diferit al acestuia când revine la domiciliu. De altfel, și martorul a arătat că aceste modificări comportamentale ale minorului (nu saluta, vorbește urât, este supărat, este mai recalcitrant) sunt de scurtă durată, după care minorul își revine, instanța apreciind că pot fi puse pe seama schimbării mediului. De asemenea, instanța a apreciat că la această vârstă, atitudinea copilului este și un semnal pentru părinți, că acesta este afectat și nemulțumit de situația existentă.

Ceea ce nu este benefic pentru copil este alimentarea tensiunilor dintre părți, puse pe seama acestuia. În speță, părinții nu au reușit să treacă peste propria traumă generată de divorț și peste propriile orgolii și nemulțumiri, pentru a asigura copilului minor un confort psihic, emoțional și care să-i asigure un echilibru, atât de necesar în această etapă de creștere și dezvoltare.

Pe de altă parte, este de datoria părinților să nu permită altor persoane, chiar și rude, să influențeze în mod negativ copilul, pentru că toate aceste se vor repercuta mai târziu în chiar relația părinte - copil.

De asemenea, vizitele reclamantului reconvențional se stabilesc după programul școlar, în timpul în care minorul se află la reclamant, acesta din urmă are obligația să se ocupe și de pregătirea școlară a copilului atunci când este cazul. Programul de vizitare a copilului nu înseamnă că tatăl poate să neglijeze aspectele legate de creșterea si educarea minorului, ci dimpotrivă trebuie să-și aducă aportul la acesta.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, reclamantul A,solicitând admiterea apelului, schimbarea, în parte, a hotărârii atacată, în sensul de a se încuviința următorul program de vizitare: în al treilea week-end din lună, de vineri, orele 18.00 până duminică orele 20.00 și o lună în perioada 1 iulie-31 iulie, în vacanța minorului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea apelului, se arată că hotărârea atacată este netemeinică și, implicit, nelegală, întrucât structura programului de vizitare a minorului e deficitară și nu e de natură să consolideze îndeajuns relațiile tată-fiu, astfel cum a fost ea stabilită.

Prin această sentință s-a stabilit un program de vizită, în al treilea week-end din lună, de vineri orele 18.00 până duminică orele 16.00.

De asemenea, se arată că tatăl este îndreptățit să petreacă mai mult timp alături de fiul său, în considerarea faptului că programul de vizitare acordat acestuia se rezumă doar la un week-end pe lună, și nu la două, cum se obișnuiește, conform practicii judiciare din domeniu.

Principiul ocrotirii interesului copilului este de ordin constituțional, conform art. 23 alin. 2 din Constituție, regăsindu-se în diferite dispoziții legale, precum art. 1 alin. 2 din Codul familiei. Dar, ocrotirea interesului copilului se realizează nu numai prin norme juridice, ci și prin măsuri economice, sociale, sanitare și de altă natură.

În apel, se mai arată că apelantul reclamant dorește prelungirea acestui program de vizită până la ora 20.00, întrucât bunicii minorului din partea tatălui sunt din localitatea B, de cele mai multe ori, timpul petrecut de tată și fiu desfășurându-se în această localitate. Un număr în plus la orele deja stabilite, ca și interval de vizitare, ar contribui în mod pozitiv la confortul psihic al minorului, care ar avea, astfel, șansa să petreacă mai mult timp alături de tatăl său și de bunicii săi, fără a fi presați de factorul timp, în condițiile în care programul de vizitare e stabilit la un singur week-end pe lună.

Potrivit art.14 alin. 1 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, "copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament".

De asemenea, apelantul reclamant subliniază că are pregătire de cadru didactic, ceea ce constituie un adevărat avantaj, practic latura educațională nu este neglijată, ci, dimpotrivă, integrată complet în viața minorului prin cunoștințele teoretice și practice ale acestuia.

Al doilea motiv al declarării acestui apel este determinat de perioada scurtă pe care, minorul o petrece în vacanța de vară în compania tatălui său, și anume, doar două săptămâni, în perioada 15 iulie-31 iulie. Conform ordinului cu privire la structura anului școlar 2008-2009, elaborat de Ministerul Educației, Cercetării și T, vacanța de vară începe în data de 13 iunie 2009 și durează până în data de 13 septembrie 2009, un total de 3 luni.

Este în interesul superior al minorului, adăugarea a două săptămâni în plus la timpul petrecut împreună cu tatăl său pe perioada vacanței de vară.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul la odihnă și vacanță. Minorul are 7 ani la ora actuală, domiciliul minorului fiind stabilit la mama sa, este în interesul superior al acestuia să petreacă o perioadă mai lungă pe perioada vacanței de vară împreună cu tatăl său. Trebuie să se țină cont și de existența tensiunilor existente între părinți, deoarece aceștia nu au reușit să treacă peste propria traumă generată de divorț și peste propriile orgolii și nemulțumiri.

Prin decizia civilă nr. 291/A/05.05.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj,a fost admis apelul declarat de reclamantul A împotriva sentinței civile nr. 1809/12.02.2009, pronunțată în dosarul nr- de către Judecătoria Cluj -N, care a fost schimbată, în parte, în sensul că a fost încuviințat următorul program de vizitare în al treilea week-end din lună de vineri de la orele 18 până duminică la orele 20, iar în vacanța de vară, o lună, în perioada 1-31 iulie; au fost menținute restul dispozițiilor sentinței; pârâta a fost obligată să plătească apelantului A suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele deciziei următoarele:

Cu privire la primul motiv de apel, tribunalul a apreciat că, prin aducerea minorului la mama sa duminica la orele 16.00, i se reduce simțitor timpul în care acesta își poate petrece timpul cu tatăl său. La cererea mamei

și în interesul superior al copilului, tatălui i s-au instituit de către prima instanță o serie de obligații care constau în informarea permanentă a mamei cu privire la locația în care se află copilul, cu privire la starea de sănătate a acestuia, precum și aceea de a permite copilului în mod permanent legătura cu celălalt părinte.

Instanța mai observă, fără nici o îndoială, faptul că, pentru minor, vizitele la tatăl său sunt așteptate cu nerăbdare, schimbarea pentru scurt timp a comportamentului datorându-se schimbării de mediu, iar, nici într-un caz relelor învățăminte pe care le primește de la tatăl său.

Tribunalul a apreciat că, fiind vorba de o singură întâlnire a minorului pe parcursul unei luni de zile cu tatăl său, aceștia trebuie să profite la maximum de timpul în care pot sta împreună. Este justificată și motivarea reclamantului că, uneori în acest timp se duce cu copilul la B la bunicii paterni, iar o mare parte a timpului este petrecută pe drum.

Art. 14 din Legea nr. 272/2004 prevede că este în interesul superior al copilului de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie. Articolul 15 din același act normativ prevede modalitățile în care se pot realiza relațiile personale, respectiv vizite la domiciliul minorului, găzduirea minorului o anumită perioadă, corespondență, convorbiri telefonice sau alte forme de comunicare. Așa cum s-a reținut, relațiile tensionate dintre părinții minorului au repercursiuni asupra comportamentului acestuia. Petrecerea unui timp mai îndelungat alături de părintele căruia nu îi este încredințat are ca și consecință apropierea acestora, înlăturarea eventualelor bariere de comunicare, întărirea relațiilor de afecțiune, cunoașterea mai bine a acestora.

Toate aceste consecințe pozitive ale unui program mai îndelungat în care minorul poate să fie alături de tatăl său corespund cel mai bine interesului superior al copilului, copil care, oricum, se simte frustrat în raport cu ceilalți copii care își petrec permanent timpul alături de ambii părinți.

Întrucât din probatoriul administrat în cauză reiese că reclamantul apelant este o persoană responsabilă, care este permanent preocupat de situația minorului, nu există pericolul ca acesta să neglijeze programul școlar al acestuia pentru săptămâna ce urmează sfârșitului de săptămână pe care acesta îl petrece cu copilul, tribunalul a apreciat că primul motiv de apel este întemeiat.

Pentru aceleași considerente și având în vedere că durata vacanței de vară este de 3 luni, nu există nici un impediment ca o lună minorul să o petreacă împreună cu tatăl. Așa cum s-a menționat anterior, cu cât cei doi vor petrece un timp mai îndelungat împreună se vor cunoaște mai bine, relația dintre ei se va consolida și tatăl va constitui pentru minor un sprijin permanent și nu doar un tată de ocazie care nu-i conferă suficientă stabilitate și siguranță sentimentală.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în baza dispozițiilor art. 296. proc. civ. tribunalul a apreciat că apelul este întemeiat, programul solicitat de apelant fiind în interesul superior al copilului, a admis apelul reclamantului

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 291/A/05.05.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, în sensul menținerii sentinței civile nr. 1809/12.02.2009, cât și suspendarea executării hotărârii pronunțate de Tribunalul Cluj nr. 291/A/05.05.2009. Au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9. proc. civ. arătându-se că, n fapt, prin decizia civila nr. 292/ A/2009, Tribunalul Cluja admis apelul declarat de către reclamantul-pârât reconvențional-intimat A, împotriva sentinței civile nr. 1809/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, pe care a schimbat-o in parte, în sensul că a încuviințat programul de vizitare în al treilea week-end din lună, de vineri de la orele 18 și până la orele 20 (și nu orele 16, așa cum stabilise instanța de fond), iar în vacanța de vară, a prelungit programul de vizitare cu două săptămâni, respectiv, în loc de 15-31 iulie, 1-31 iulie.

Recurenta consideră că decizia astfel pronunțată are un profund caracter nelegal, aceasta fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. 3 și 4 din Legea nr. 272/2004, care consacră și protejează interesul superior al minorului.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care este în totală neconcordanță cu interesul superior al minorului, aspect reiese din întreaga probațiune administrată în prezentul dosar, precum și din considerentele extrem de bine expuse în hotărârea instanței de fond.

Astfel cum recurenta a susținut și în fața instanței de apel, în mod corect instanța de fond a apreciat că minorul trebuie adus acasă din programul de vizitare la orele 16.00 și nu la orele 20.00.

În legătură cu acest aspect, instanța de fond a reținut faptul că în stabilirea programului de vizitare este necesar să se realizeze un echilibru între stabilitatea domiciliului de care minorul are nevoie, domiciliu la care este mama sa, și interesul minorului și al tatălui de a avea legături personale, legături care trebuie realizate cu regularitate și care să fie în beneficiul tuturor.

De asemenea, la stabilirea orei 16.00, ora la care minorul trebuie adus la domiciliul mamei, instanța a reținut faptul că acesta fiind școlar, are nevoie de câteva ore pentru a se pregăti pentru ziua de luni.

În opinia recurentei, în sprijinul solicitării sale de a fi menținute dispozițiile hotărârii primei instanțe este și faptul că, astfel cum reiese din probațiunea administrată și, de altfel, cum reține și instanța de fond, comportamentul minorului când se întoarce din programul de vizitare este modificat. Acesta este recalcitrant și nu se mai supune nici unor reguli, în programul de vizitare la tatăl său fiindu-i permis să se culce la ce oră dorește, să mănânce ce și când dorește, aspecte care desigur, fără a condamna dorința tatălui de a-l răsfăța, contravin cu programul pe care mama sa încearcă să i-l stabilească pentru a da randament la școală.

Faptul că tatăl său, în programul de vizitare dorește cu anumite ocazii să se deplaseze cu minorul la la bunicii paterni, nu justifică mărirea programului de vizitare cu patru ore în detrimentul programului de pregătire pentru o nouă zi de școală a minorului.

Programul de vizitare este stabilit în favoarea tatălui, dar este necesar să fie în concordanță cu interesul superior al minorului care, în mod cert, nu este acela de a ajunge acasă la o ora târzie, mai ales în condițiile în care este supus la un drum - C-N, iar a doua zi trebuie să fie la școală la orele 8.00.

În ceea ce privește majorarea programului de vizitare în vacanța de vară cu două săptămâni, recurenta consideră că acest lucru este în deplină neconcordanță cu interesul superior al minorului și că repercursiunile pe care le va avea aceasta schimbare asupra psihicului minorului vor fi cel mai probabil negative, în sprijinul acestei considerații stând faptul că, pe de o parte, minorul nu a stat niciodată atâta timp separat de mamă și se află încă la o vârstă destul de fragedă, iar pe de altă parte, astfel cum reiese din probele administrate, în vacanța de vară, pe perioada în care este încredințat tatălui, minorul este dus la bunicii săi în, unde este lăsat și vizitat periodic de către, care desfășoară activități comerciale în C și nu poate sta permanent acolo.

Relațiile mamei cu bunicii paterni sunt extreme de precare, în sensul ca aceștia refuză să vorbească cu aceasta la telefon și să-i comunice starea minorului, acest aspect fiindu-i imputabil și tatălui, iar instanța de fond, în mod corect, raportându-se la starea de încordare care există între părinți, a stabilit în sarcina tatălui o serie de obligații în ceea ce privește menținerea contactului permanent între minor și mama pe perioada cât se află în vacanță la acesta.

În plus, în stabilirea unei perioade de doar două săptămâni în timpul vacanței de vară, s-a reținut în mod corect de către instanța de fond faptul că tatăl acestuia a lăsat minorul singur la bunicii paterni și că aceștia au împiedicat legătura copilului cu mama.

De asemenea, instanța de fond arată în mod corect că, în condițiile în care tatăl a solicitat stabilirea unui program de vizitare, el este cel care trebuie să participe efectiv la acesta. Ori, în condițiile în care nici două săptămâni acesta nu a avut interesul să stea permanent cu minorul, ci l-a lăsat la bunici la o distanță considerabilă de C, recurenta își pune întrebarea ce va face o lună de zile.

În mod absolut nelegal, arată recurenta, ignorând faptul că din întreaga stare de fapt, inclusiv din incidentul din vara anului trecut de la (descris in extenso de către martorul ) reiese faptul că două săptămâni pentru moment, în vacanța de vară, sunt absolut suficiente pentru a satisface atât nevoile tatălui, cât și cele ale minorului, instanța de apel modificând în mod nelegal cele stabilite de instanța de fond și mărind vacanța de vară cu două săptămâni.

Față de cele mai sus expuse, recurenta consideră că recursul este întemeiat, că hotărârea pronunțată de către instanța de apel este nelegală și, pe cale de consecință, se impune admiterea acestuia și modificarea hotărârii atacate, în sensul menținerii dispozițiilor sentinței instanței de fond.

De asemenea, arată recurenta, decizia instanței de apel este nelegală și în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, deși în expozitivul hotărârii, instanța reține faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, obligă totuși intimata la plata acestora.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că în fiecare situație interesul superior al minorului se apreciază în concret, de la caz la caz, în speță, acesta fiind pe deplin respectat, în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 272/2004.

Recursul este fondat în parte.

de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel, memoriul de recurs cuprinde în majoritatea sa motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalității deciziei instanței de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți.

În plus, se constată de către C că, în cauză, își găsește incidență excepția inadmisibilității acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepție fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conțin critici de netemeinicie a hotărârii recurate, reproduceri ale evoluției istoricului relației dintre recurentă și intimat, ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, considerații personale ale recurentei, referitoare la relațiile dintre intimat și minor, dintre recurentă și bunicii paterni ai minorului, etc. singurele motive de nelegalitate conținute în memoriul de recurs, și care s-ar putea circumscrie punctului 9 al art. 304 proc. civ. fiind cele referitoare, pe de o parte, la nesocotirea, de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 272/2004, referitoare la interesul minorului, iar pe de altă parte, la modalitatea de stabilire a cheltuielilor de judecată de către instanța de apel.

Toate celelalte motive de recurs, referitoare la reproduceri ale stării de fapt, ale probațiunii administrate în cauză, aprecieri subiective referitoare la relațiile dintre părți, etc. intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 și 11 ale art. 304. proc. civ. în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 proc. civ. prin art. I pct. 111¹din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 proc. civ.

În consecință, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanțe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părți, ori care să tindă la o reapreciere a probațiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanța de recurs fiind ținută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanțe și fiind obligată de a se abține de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Așa fiind, Curtea constată că excepția inadmisibilității, invocată, din oficiu, de către instanță la termenul de judecată din 2 octombrie 2009, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecința neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

În ceea ce privește cele două motive de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie punctului 9 al art. 304. proc. civ. Curtea constată următoarele:

Motivul de recurs, referitor la nesocotirea de către instanța de apel a Legii nr. 272/2004, este nefondat, urmând să fie respins ca atare de către C, motivat pe următoarele considerente:

Din întreaga economie a Legii nr. 272/2004, actualizată, se desprinde ideea esențială conform căreia orice măsuri s-ar dispune, în temeiul acestei legi, cu privire la un minor, aceasta trebuie să se facă exclusiv în vederea interesului superior al minorului, ceea ce primează întotdeauna este interesul minorului și o bună protejare a bunurilor acestuia.

Astfel, art. 2 alin. 2 din această lege prevede că "Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal".

3 al aceluiași articol prevede că indiferent de demersurile și deciziile care vor fi dispuse cu privire la un minor, ceea ce are prioritate întotdeauna este "principiul interesului superior al copilului", care va trebui să prevaleze "în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești".

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004, actualizată, copilul are următoarele drepturi, precis enumerate de acest text legal: " (1) Copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.

(2) Copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.

(3) Părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".

Din conținutul acestui art. 14 rezultă faptul că nici unuia dintre părinți și nici vreunui alt reprezentant legal al copilului nu-i este permis să-l împiedice pe copil de a avea legături și relații personale cu celălalt părinte, cu bunicii, cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat în viața de familie, dispoziție legală în raport de care atitudinea recurentei, de a nu-i permite minorului să aibă legături personale apropiate cu tatăl său și cu bunicii paterni - lăsând la o parte faptul că vine în contradicție cu textul legii -, apare ca un abuz, cu totul de neînțeles.

Și aceasta în condițiile în care starea de fapt stabilită de primele două instanțe, și la care instanța de recurs este datoare să se raporteze, a relevat faptul că minorul se simte bine cu tatăl său, precum și cu bunicii paterni, între aceștia existând relații extrem de afectuoase și care sunt totodată benefice pentru dezvoltarea fizică și psihică a minorului.

de legături și relații personale pe care minorul poate să o aibă cu părinții săi, cu unii ori alții dintre bunicii săi, este extrem de diversă, textul art. 15 din Legea nr. 272/2004 enumerând câteva din modalitățile în care se pot realiza aceste relații personale.

Astfel, conform acestui text legal, în sensul Legii nr. 272/2004, relațiile personale se pot realiza prin: "a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul; f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul".

Aceste relații personale, însă, trebuie să aibă loc, conform alin. 2 al aceluiași articol, "cu respectarea interesului superior al copilului".

Împrejurarea că părinții minorului sunt separați și că minorul locuiește efectiv cu mama sa, nu-l poate priva pe acesta de dreptul de a menține relații personale și contacte directe și cu tatăl său, în acest sens dispunând și art. 16 din Legea nr. 272/2004, care stipulează următoarele:

"(1) Copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanța judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului".

În speță, așa cum a fost evidențiată starea de fapt prin probele administrate în fața primelor două instanțe, stare de fapt care nu poate fi schimbată de către instanța de recurs, nu s-a dovedit de către recurentă că ar exista motive temeinice care să pericliteze, atunci când minorul se găsește cu tatăl său, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.

Curtea constată că, cu ocazia stabilirii dreptului minorului de a-și petrece vacanța de vară cu tatăl său, primele instanțe au respectat cerințele impuse de art. 49 din aceeași lege, text legal care prevede că:

"(1) Copilul are dreptul la odihnă și vacanță.

(2) Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient pentru odihnă și vacanță, să participe în mod liber la activități recreative proprii vârstei sale și la activitățile culturale, artistice și sportive ale comunității. Autoritățile publice au obligația să contribuie, potrivit atribuțiilor ce le revin, la asigurarea condițiilor exercitării în condiții de egalitate a acestui drept.

(3) Autoritățile publice au obligația să asigure, potrivit atribuțiilor care le revin, locuri de joacă suficiente și adecvate pentru copii, în mod special în situația zonelor intens populate".

Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 304 pct. 9. proc. civ. Curtea constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale reglementate de Legea nr. 272/2004, actualizată, astfel încât acest motiv de recurs invocat de recurentă se impune a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește celălalt motiv de recurs de nelegalitate, referitor la greșita obligare a recurentei, de către instanța de apel, la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului, Curtea constată că acesta este fondat, pentru motivele ce urmează a fi expuse:

Într-adevăr, inițial intimatul de azi a solicitat în fața instanței de apel, în calitatea sa de apelant, obligarea intimatei din apel, recurenta de azi, la cheltuieli de judecată, însă, cu ocazia susținerii pe fond a cauzei nu a mai solicitat cheltuieli de judecată în apel ( 30 dosar apel), aspect confirmat de către reprezentanta intimatului și în fața instanței de recurs, la termenul de judecată din 2 octombrie 2009.

Potrivit art. 129 alin. final proc. civ. în toate cazurile, judecătorii hotărăsc doar asupra a ceea ce s-a cerut, pronunțarea instanței de apel asupra a ceea ce nu s-a cerut, prin acordarea unor cheltuieli de judecată care nu au fost pretinse, contravenind dispozițiilor art. 129 alin. final proc. civ. și atrăgând incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 6. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 304 pct. 6. proc. civ. Curtea va admite în parte recursul recurentei, cu privire la dispoziția instanței de apel d e stabilire a cheltuielilor de judecată în apel, conform dispozitivului prezentei decizii.

În temeiul art. 274. proc. civ. rap. la art. 1169.civ. recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului A suma de 1785 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial aferent contractului de asistență juridică nr. 346/10.09.2009, justificat prin bonul fiscal nr. 0003/21.09.2009 ( 34, 35).

Deși la o primă privire, soluția de obligare a recurentei la cheltuieli de judecată în recurs față de intimat apare ca fiind paradoxală, în raport de soluția de admitere în parte a recursului recurentei, totuși, această soluție este pe deplin legală, îndeplinind în concordanță cu art. 274. proc. civ. având în vedere că recursul a fost admis doar pentru cheltuielile de judecată stabilite de instanța de apel, cheltuieli de judecată pe care intimatul nu le-a solicitat instanței de apel și pe care instanța de apel le-a acordat fără să fi fost pretinse, soluția instanței de apel sub acest aspect neputându-i fi imputată intimatului de azi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 291/A din 05 mai 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că, înlătură din decizie dispoziția referitoare la obligarea intimatei la plata sumei de 1785 lei, cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantului

restul dispozițiilor din decizie.

Obligă pe recurenta să plătească intimatului A suma de 1785 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 02 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

--- - --- - -- -

GREFIER

-

Red./dact.MM

6ex./06.10.2009

Jud.fond:

Jud.apel: /

Președinte:Ioan Daniel Chiș
Judecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop

← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia...		Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 160/2010. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță