Stabilire program vizitare minor. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.233
Ședința publică din data de 28 februarie 2008
PREȘEDINTE: Elena Staicu
JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în com., Lacul T, jud.P, împotriva deciziei civile nr.550 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat., jud.P, autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, jud. și CONSILIUL LOCAL, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul reclamant asistat de avocat din cadrul Baroului P, lipsind recurenta pârâtă, autoritățile tutelare Consiliul Local și Consiliul Local.
Procedura îndeplinită.
Recursul este timbrat cu 3,00 lei taxă judiciară de timbru, potrivit chitanței nr.51250/06.02.2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ce s-au anulat la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurenta a depus la dosar o cerere de amânare pentru lipsă de apărare.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant declară că se opune cererii de amânare formulată de recurentă, considerând că aceasta a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător.
Curtea respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare ca neîntemeiată conform dispoz. art.156 cod pr.civilă.
Avocat având cuvântul pentru intimatul reclamant invocă excepția tardivității declarării recursului în conformitate cu dispoz.art.301 cod pr.civilă, potrivit căruia termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, comunicare care s-a făcut pe data de 20.12.2007, iar recursul a fost declarat pe data de 14 ianuarie 2008, deci peste termenul prevăzut de lege.
Solicită respingerea recursului ca tardiv formulat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, având în vedere excepția tardivității declarării recursului invocată de intimatul reclamant, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr. 7590/281/02.06.2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să oblige pârâta sa-i permită să aibe legături personale cu minora ns.la 17.11.1999 potrivit programului solicitat în mod expres prin cerere.
n motivarea acțiunii reclamantul a arătat ca s-a căsătorit cu parata la data de 12.01.1997, căsătorie din care a rezultat minora, iar ulterior, căsătoria a fost desfăcută prin divorț în baza sentinței civile nr.524/18.01.2006 a Judecătoriei Ploiești.
A mai arătat reclamantul că minora a fost încredințată mamei sale spre creștere și educare și, deși a încercat să ia legătura cu copilul de mai multe ori, de fiecare dată, a fost obstrucționat de atitudinea pârâtei și a familiei acesteia.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii, precizând în cuprinsul întâmpinării programul cu care este de acord, motivând că reclamantul nu s-a implicat niciodată în educarea și pregătirea minorei, nu s-a interesat de necesitățile sale legate atât de activitățile școlare cât și extrașcolare.
După administrarea probelor cu acte și martori, prin sentința civilă nr.3030/28.03.2007 Judecătoria Ploieștia admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să permită reclamantului să aibe legături personale cu minora în sensul de aol ua pe aceasta în domiciliul său, în prima și a treia sâmbăta din lună, de vineri orele 14,00 până duminica orele 18,00, o săptămână în vacanța de iarnă, doua săptămâni în vacanța de vară și o săptămână în vacanța de Paște a minorei.
Totodată, instanța a respins cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție, s-a reținut că prin sentința ivilă nr.524/2006 a Judecătoriei Ploiești, căsătoria dintre părți a fost desfacută prin divorț, iar minora a fost încredințată mamei spre creștere și ducare, pârâtul fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei și, deși reclamantul din prezenta cauză a încercat să păstreze egăturile personale cu minora, pârâta împreuna cu familia sa, în mod ejustifîcat i-a interzis să aibe asemenea legături, martorii declarând că între reclamant pe de o parte, și pârâtă și familia acesteia, pe de altă parte, există o ituație conflictuală, situație de fapt dovedită și cu înscrisurile existente la osar.
Motivează instanța de fond că, în aceste condiții, pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea reală de a avea legături personale cu minora este necesar a o lua pe aceasta la domiciliul său, cu atât mai mult cu cât reclamantul ispune de suficiente mijloace materiale și morale pentru a-i asigura minorei o bună creștere și educare, iar interesul superior al copilului este acela de a păstra relații firești cu părintele căruia nu i-a fost încredințat.
A mai reținut instanța de fond că, în ceea ce privește solicitarea reclamantului de a i se permite să vegheze la creșterea, educarea și pregătirea școlara a minorei și de a fi consultat cu privire la școală, cursurile și locurile ce urmează a fi frecventate de minoră, reclamantul nu are nevoie de încuviințarea vreunei instanțe în acest sens, cu atât mai mult cu cât pe de o parte, dreptul de a veghea la creșterea, educarea, pregătirea profesionala a copilului se exercită de ambii părinți, chiar și în situația în care aceștia sunt divorțați, iar pe de alta parte, nici nu există vreo dispoziție legală care să permită instanței să încuviințeze o asemenea solicitare.
A concluzionat instanța de fond că la stabilirea programului de vizitare a ținut seama de interesul minorei, de vârsta acesteia, de programul școlar și extrașcolar, dar și de împrejurarea că acest drept trebuie exercitat în mod eficient.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și suplimentarea probatoriului cu un martor, audierea minorei pentru ca instanța de apel să poată percepe în mod obiectiv întreaga situație de fapt și să aprecieze în mod corect ansamblul probator existent la dosarul cauzei.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că sentința apelată nu reflectă în mod obiectiv ansamblul probator existent la dosarul cauzei, nu a fost preocupată niciun moment să analizeze, pe baza probelor administrate, dacă ntre tată și fiică există vreo relație de afecțiune având în vedere că din anul 2005 și până în prezent, reclamantul a lipsit nemotivat din viața fiicei sale, din declarațiile martorilor și caracterizările depuse la dosar, rezultând că singura persoană care s-a preocupat și se preocupă de minoră este doar mama minorei, iar pe tatăl acesteia, nici măcar nu îl cunosc.
Mai arată apelanta, că a depus la dosar o serie de certificate medico- legale din care rezultă comportamentul agresiv al fostului soț, minora fiind martoră la o serie de scene de violențe fizice și verbale care au determinat-o să se teamă de tatăl său, astfel încât hotărârea pronunțată de instanța de fond, nu face decât să influențeze în mod negativ copilul care se teme că tatăl său că va veni să o ia de lângă mama sa.
Susține apelanta, că motivarea instanței de fond în sensul că reclamantul nu a avut legături personale cu fiica sa din anul 2005 și până în prezent, deoarece a fost împiedicat de către apelanta pârâtă și familia sa, nu are niciun suport probator în afară de simple afirmații ale reclamantului în acest sens, ori ea a depus la dosar adresa eliberată de organele de poliție din care rezultă că nu există nicio plângere formulată împotriva reclamantului, ceea ce reprezintă o dovadă clară, că ea și familia sa nu au întreprins nimic de natură a-1 împiedica pe tatăl minorei să-și viziteze fiica.
Precizează apelanta că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că, datorită activității pe care o desfășoară tatăl minorei, acesta are o serie de obligații pe care trebuie sa le îndeplinească față de Parohie și enoriași, chiar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, timp în care minora ar fi nevoită să rămână singură în domiciliul tatălui său, fără supraveghere, astfel încât menținerea acestei hotărâri ar avea consecințe negative grave pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului.
Motivează apelanta, că restabilirea unei relații de afecțiune între tată și fiică se poate realiza prin vizitarea minorei la domiciliul acesteia unde are toate condițiile necesare creșterii și realizării unei igiene corespunzătoare.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr-.
După examinarea sentința apelată în raport de criticile formulate și de textele de lege aplicabile, Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.550 din 3 octombrie 2007 a respins cererea de completare a probatoriilor ca neîntemeiată, a admis apelul declarat de pârâta, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta apelantă să permită intimatului reclamant să aibe legături personale cu minora la domiciliul acestuia în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta orele 16,00 până duminica orele 15,00, menținându-se în rest dispozițiile sentinței și luându-se act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța o asemenea soluție tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.524/18.01.2006 a Judecătoriei Ploieștis -a dispus desfacerea căsătoriei dintre părți din culpă comună, minora rezultată din căsătorie, ns.la 17.11.1999 fiind încredințată mamei spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata pensiei de întreținere.
Conform anchetelor sociale depuse la dosar, aprecierile și caracterizările din partea Școlii cu cls.I-VIII Sf.., declarațiile educatoarei și ale învățătoarei, caracterizări din partea Pr., declarațiilor martorilor audiați, rezultă că minora locuiește cu bunicii materni, împreună cu mama sa care se implică în mod deosebit în creșterea și educarea copilului, a înscris-o pe aceasta la cursuri de balet și pictură la Școală Populară de Arte si Meserii P, iar în particular face pregătire la limbile franceză și engleză, pârâta ajutată de părinții săi putându-i oferi minorei condiții materiale corespunzătoare și garanții morale pentru o creștere și dezvoltare corespunzătoare.
Rezultă de asemenea, că intimatul locuiește în casa parohială unde dispune de condiții materiale bune și, deși îi cumpăra cadouri sau îi dă bani, nu se implică prea mult în creșterea si educarea copilului său, apelanta și părinții acesteia, interzicându-i accesul în domiciliul lor pentru a vizita fetița pe motiv că vine prea des și nu-și anunță venirea.
Potrivit art.43 al.3 fam, părintele căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învătătura și pregătirea sa profesională, modalitățile de exercitare ale acestui drept constând în vizitarea copilului la locuința părintelui căruia i-a fost încredințat, lăsarea copilului în vizită la locuința părintelui căruia nu i-a fost încredintat, vizitarea copilului la școală, etc.
Așadar, din probele adminsitrate în cauză reiese că minora a fost ncredințată spre creștere și educare mamei sale prin hotărâre judecătorească, apelanta și familia acesteia nepermițându-i intimatului să viziteze fetița la domiciliu pe motiv că vine prea des și nu-și anunță venirea.
Ori, intimatul, în calitate de părinte, are dreptul de a avea legături personale cu minora, de a supraveghea la creșterea, educarea și pregătirea sa profesională, întocmai ca mama sa.
Dreptul intimatului de a avea legături personale cu minora trebuie însă exercitat fără nicio îngrădire din partea apelantei, fără prezența acesteia, tocmai ca relația tată-fiică să decurgă în mod firesc, în lipsa unei atmosfere tensionate, atmosferă care s-ar răsfrânge negativ asupra unei asemenea relații deoarece copilul și-ar cenzura în prezența mamei și a bunicilor sentimentele pe care le are fața de tatăl său.
Ca atare, în mod corect instanța de fond a stabilit că programul de vizitare să se desfășoare la domiciliul tatălui, având în vedere că din nicio probă administrată nu rezultă că intimatul ar avea un comportament necorespunzător față de fiica sa, ori că minora nu ar fi atașată de tatăl său.
În ceea ce privește însă durata acestui program, nu este în interesul copilului, la momentul actual să fie lăsată la tată timp de aproape 3 zile din două în două săptămâni sau câte o săptămâna în vacanța de Paște și C și doua săptămâni în vacanța de vară, cât timp minora de cca. doi ani nu a fost lăsată să stea la tatăl său, astfel încât luarea acesteia din domiciliul în care s- a obișnuit, atât de mult timp, ar traumatiza-o, ar avea un efect negativ asupra psihicului acesteia.
În asemenea condiții, un program de vizitare din două în două săptămâni, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta orele 16,00 până duminica orele 15,00, ar da posibilitatea intimatului să-și manifeste afecțiunea față de fiica sa, astfel încât aceasta să redobândească încrederea în tatăl său.
În acest sens, motivul invocat de către apelantă conform căruia în mod greșit instanța de fond a stabilit programul de vizitare de doua ori pe lună, de vinerea orele 14,00 până duminica orele 18,00, precum și câte o săptămâna în vacanța de Paște și cea de iarnă și două săptămâni în vacanța de vară este fondat, urmând ca prin admiterea apelului, acest program să fie redus în sensul ca apelanta va fi obligată să permită intimautlui să aibe legături personale cu minora la domiciliul acestuia în prima și a treia săptămână din lună de sâmbăta orele 16,00, până duminica orele 15,00.
Critica apelantei în sensul că lăsarea minorei la domiciliul tatălui acesteia ar influența-o negativ și i-ar pune în primejdie creșterea, educarea, nvățătura și pregătirea profesională este neîntemeiată deoarece, din nicio probă administrată nu reiese că intimatul s-ar fi comportat vreodată violent față de copilul său, că i-ar fi adresat cuvinte jignitoare sau că i-ar fi pus în primejdie viața, adică un comportament care ar pune sub semnul îndoielii capacitatea sa de a putea avea grijă de copil, de aos upraveghea și aoa juta.
Motivul invocat de către apelanta în sensul că nu poate fi vorba de o relație de afecțiune între tată și fiică cât timp din anul 2005 intimatul nu s-a mai implicat în viața acesteia, nu reprezintă un argument pentru ca minora să nu poată fi lăsată la tatăl său, cât timp din probe a reieșit că apelanta și părinții acesteia se opun ca intimatul să-și vadă copilul spunând că se duce prea des la ei și nu-și anunță niciodată sosirea.
Ori, în aceste condiții, nu se poate considera că tatăl nu a dorit să se implice în viața fiicei sale, în creșterea și educarea acesteia, dar a fost mpiedicat de mama și de bunicii materni cu care are o relație conflictuală, relație care i-a determinat pe aceștia din urmă să influențeze și copilul mpotriva tatălui său.
În această situație, a stabili un program de vizitare la domiciliul apelantei, în prezența acesteia și a bunicilor materni nu ar face decât să amplifice animozitățile care oricum există și sunt destul de accentuate, ceea ce nu este în interesul minorei deoarece, atmosfera tensionată care s-ar crea din două în două săptămâni, ar afecta negativ psihicul copilului, comportamentul acestuia, cu atât mai mult cu cât la vârsta de numai 8 ani, nu poate înțelege motivele pentru care părinții săi s-au despărțit, iar temerea față de tată, așa cum susține apelanta, nu putea fi indusă copilului decât de către aceasta, sub impactul violențelor pe care fostul soț le-a exercitat asupra sa, apelanta transmițând această stare de temere și copilului.
Ori, cât timp nu există nicio dovadă care să ateste un comportament neadecvat al tatălui față de copilul său, susținerea apelantei în sensul că intimatul, prin atitudinea sa, i-a creat minorei o stare de temere, nu poate fi avută în vedere de instanță.
Nici susținerile apelantei în sensul că din toate caracterizările depuse la dosar reiese că din anul 2005 ea a fost cea care s-a implicat în educația minorei, că niciodată tatăl nu s-a dus la școală să verifice activitatea acesteia și nici nu s-a dus cu minora la cursurile extrașcolare, nu reprezintă argumente de natură să determine ca programul de vizitare să se desfășoare la domiciliul minorei cât timp tocmai faptul că apelanta nu-i permite minorei să stea cu tatăl său, 1-a împiedicat pe acesta să se implice mai mult în creșterea și educarea fiicei sale începand cu anul 2005, fapt care l-a și determinat să întroducă prezenta acțiune.
Critica apelantei în sensul că din cauza obligațiilor pe care intimatul le are față de parohie și față de enoriași, chiar și în zilele de vineri, sâmbăta și duminica, minora ar ramane nesupravegheată nu poate fi reținută întrucat, din probele administrate nu rezultă că lăsarea copilului la tată de sâmbăta orele 16,00 până duminica orele 15,00 ar pune în primejdie dezvoltarea fizică sau psihică a fetiței, sau că tatăl său nu ar fi capabil să-i asigure supravegherea.
De altfel, este greu de crezut că intimatul care este și profesor de religie la Școala din, unde este foarte apreciat de ceilalți profesori, dar mai ales de copii, de care este foarte apropiat așa cum rezultă din actul existent la fila 37 dosar fond, nu ar fi capabil să manifeste afecțiune, ințelegere, părinteasca față de propriul copil, să-1 îndrume și să facă tot posibilul pentru ca între el și fiica sa să se creeze o relație firească bazată, pe încredere și afecțiune.
Prin urmare tribunalul, a constatat că este în interesul copilului ca tatăl să aibă legaturi personale cu aceasta la domiciliul său, însă pe o perioada mai redusă decât cea stabilită de instanța de fond, și a respins cererea de completare a probatoriilor solicitate de apelantă ca neîntemeiată, dat fiind că, în cauză, s-au adminsitrat suficiente probe concludente și pertinente cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, la data de 14.01.2008, considerând-o nelegală și netemeinică pentru mai multe motive arătate în cuprinsul cererii formulate.
La dosar s-a depus și o întâmpinare de către intimat prin care invocă excepția tardivității declarării recursului de către pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca tardiv formulat întrucât nu s-au respectat dispoz. art.301 cod pr.civilă care prevăd că termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, ori față de acesta recurenta nu s-a încadrat dispozițiilor legale menționate.
Având în vedere excepția formulată Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale invocate reține următoarele:
Dispozițiile art.301 cod pr.civilă prevăd că " termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. ".
Raportând aceste dispoziții la actele din dosar se poate constata că recurentei i-a fost comunicată hotărârea instanței de apel, conform dovezilor de la dosar, la data de 20 decembrie 2007, iar recursul a fost declarat la data de 14 ianuarie 2008, depășind termenul legal și în aceste condiții cererea de recurs urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
Dat fiind faptul că este întemeiată excepția formulată, Curtea apreciază că celelalte aspecte de fond ale cauzei nu mai pot fi analizate, supuse dezbaterii, urmând de asemenea, a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării recursului.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâta, domiciliată în com., Lacul T, jud.P, împotriva deciziei civile nr.550 din 3 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat., jud.P, autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, jud. și CONSILIUL LOCAL, jud.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 februarie 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
Grefier,
Red.dact.AP/CC
2.ex.21.03.2008
apel - Tr.
apel.
fond7590/2006 Jud.
fond
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Elena StaicuJudecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Aurelia
| ← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 179/2009. Curtea de... | Divort. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
