Stabilire program vizitare minor. Decizia 256/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 256
Ședința publică din data de 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta I, domiciliată în comuna, sat, nr. 20, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.638 pronunțată la 20 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 20, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă I reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-reclamant reprezentat de avocat din Baroul Prahova, lipsind autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că hotărârea este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă.
Arată că programul de vizitare a minorei, stabilit de instanța de apel, nu protejează interesul major al acesteia
Instanța de apel, atunci când a dispus ca minora să vină în domiciliul tatălui două săptămâni în vacanța de vară, nu ținut cont de faptul că minora locuiește în Spania și că nu s-a întâlnit cu tatăl său de foarte mulți ani, nefiind atașată de acesta.
De asemenea, nu s-a avut în vedere că de când a introdus acțiunea, reclamantul nu a venit niciodată să o viziteze pe minoră, deși s-a indicat adresa unde locuiește pârâta în Spania.
Nu poate fi obligată minora să locuiască timp de 2 săptămâni în România, într-o casă și într-un mediu familial necunoscute.
Este în interesul minorei ca, inițial, aceasta să se întâlnească cu tatăl său în prezența mamei, urmând ca, ulterior, în măsura în care se for restabili legăturile
afective, să se solicite o eventuală schimbare a modalității de vizitare a minorei.
Prin soluția pronunțată, instanța a încălcat și dispozițiile art. 1 alin. 5 din Codul familiei, întrucât a obligat-o pe minoră, împotriva interesului acesteia, să locuiască timp de două săptămâni cu tatăl său, deși relațiile dintre aceștia au fost întrerupte cu mult timp în urmă.
Mai arată că instanța de apel în mod greșit a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta a fost de acord cu vizitarea minorei încă de la primul termen de judecată la instanța de fond.
Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei, în sensul de a se respinge apelul și a se menține sentința pronunțată de Judecătoria Ploiești.
Cu privire la cheltuielile de judecată în recurs, arată că vor fi solicitate pe cale separată.
Avocat, având cuvântul, arată că instanța de apel a avut în vedere atât interesul suprem al minorei, cât și probele administrate în cauză.
Reclamantul nu poate dezvolta o relație normală tată-fiică și nici bunicii paterni, care au crescut-o până la vârsta de 1,6 ani și care au o mare afecțiune pentru minoră, întrucât minora a fost luată de bunicii materni și dusă în Spania, fără acordul reclamantului.
Singurul mod în care se poate crea o legătură afectivă între copil și tată, este să se dea posibilitatea reclamantului să locuiască cu minora o perioadă mai lungă de timp.
Mai arată că reclamantul încercat să afle unde stă minora și dacă are condiții bune de locuit în Spania și a aflat că mama stă în concubinaj cu un alt.
În mod corect instanța de apel a apreciat că este în interesul copilului să petreacă la domiciliul tatălui două săptămâni în timpul vacanței de vară, ocazie cu care își poate vizita și bunicii paterni.
Arată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 pr.civilă și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta (fosta ) I, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce va pronunța, să fie obligată pârâta să-i permită reclamantului să aibă legături personale cu minora, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, căsătorie desfăcuta prin sentința civila nr.1453/16.02.2007 a Judecătoriei Ploiești, sentință prin care minora a fost încredințată spre creștere și educare, pârâtei.
A mai arătat reclamantul că timp de aproape 2 ani, minora a locuit în domiciliul său, iar ulterior la bunicii materni, unde locuiește și în prezent, însă, după introducerea acțiunii de divorț, părinții pârâtei nu i-au permis să ia minora în domiciliul său și i-au interzis orice legătura cu aceasta, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune, solicitând să i se permită să o ia pe minoră la domiciliul său în prima și a treia săptămâna a fiecărei luni, de sâmbăta orele 10,00 până duminică orele 17,00, în perioada de vară două săptămâni în concediu și, în perioada sărbătorilor de iarnă, o săptămână.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că nu sunt reale susținerile acestuia privitoare la interdicțiile impuse de către ea sau de către părinții săi, ci, dimpotrivă, i-a permis reclamantului sa o viziteze pe minoră, însă reclamantul nu s-a comportat corespunzător.
Mai arată pârâta că nu este de acord cu programul de vizitare al minorei, solicitat de reclamant, față de vârsta pe care o are în prezent copilul și față de faptul că reclamantul nu a vizitat-o în ultimii doi ani, fiind practic dezinteresat de aceasta.
Totodată, pârâta a invocat și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea și susținerea acțiunii, motivat de faptul că acesta nu a fost niciodată împiedicat să o viziteze pe minora, invocând în sprijinul excepției și disp.art.723 pr.civilă.
Prin sentința civilă nr. 1770/22.02.2008, Judecătoria Ploieștia respins excepția lipsei de interes a reclamantului, a admis în parte acțiunea și a permis reclamantului să aibă legături personale cu minora, în următoarea modalitate: în prima și a treia sâmbăta a fiecărei luni de la ora 10,00 pana la ora 17,00 în domiciliul pârâtei, respingând în rest acțiunea.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că din probele administrate reiese că este în interesul minorei să fie vizitată de tatăl său la domiciliul pârâtei, cât timp în domiciliul reclamantului minora nu a mai locuit de la vârsta de 3 luni, iar reclamantul nu a fost împiedicat în niciun fel să o viziteze pe minora și să aibă o legătura normală cu aceasta după divorț, reclamantul fiind acela care a preferat să o viziteze pe minora rar, fie la domiciliul pârâtei, fie la domiciliul martorei -, fie la grădiniță, urmând ca, în funcție de evoluția relațiilor dintre copil și tatăl său, acest program să fie modificat, însă, în prezent, interesul minorei este acela de a păstra legătura cu tatăl său în următoarea modalitate: în prima și a treia sâmbăta a fiecărei luni de la ora 10,00 până la ora 17,00 în domiciliul pârâtei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii de a avea legături personale cu minora, în condițiile și modalitățile arătate de el în cerere.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că hotărârea este nelegală întrucât soluția pronunțată nu are nicio motivare în fapt și în drept, fiind făcuta numai o referire la probatoriul administrat, fără a se explica de ce "la acest moment" este în interesul minorei de aov izita numai la domiciliul intimatei.
Un alt motiv de apel a vizat eronata apreciere a probatoriului administrat în cauză, în sensul că, deși a făcut dovada că după divorț nu i s-a mai permis să o viziteze pe minoră la domiciliul pârâtei, instanța a apreciat în mod greșit că tocmai vizitarea minorei poate da eficiență disp.art.43 alin.3 fam.
Apelantul a criticat și faptul că soluția este netemeinică și sub aspectul imposibilității obiective de aov izita pe minoră în condițiile dispuse de instanță deoarece, în prezent, aceasta este plecată din țară în mod fraudulos, fără să aibă cunoștință de aceasta și fără acordul său expres.
A precizat apelantul că hotărârea este nelegală și sub aspectul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor legale privitoare la drepturile copilului de a avea legături personale atât cu ambii părinți, cât și cu rudele și celelalte persoane cu care a dezvoltat relații apropiate, ținând seama că, în modalitatea dispusă de instanță, dreptul său și al copilului sunt lezate cât timp pârâta nu are un domiciliu propriu și niciunul stabil, iar el nu poate dezvolta o relație normală tată-fiică și nici bunicii paterni care au cunoscut-o și până la vârsta de 1,6 ani și care au o mare afecțiune pentru minoră, cu atât mai mult cu cât are condiții bune pentru creșterea în siguranță și oferirea unei educații corespunzătoare dezvoltării psiho-fizice armonioase a minorei, toate acestea fiind în interesul copilului.
A susținut apelantul că soluția primei instanțe este nelegală și sub aspectul ignorării dispozițiilor art.22 din Legea nr.272/2004, ce consacră dreptul copilului la protecția vieții sale de familie, a art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și a practicii CEDO în aceasta materie, conform cu care împiedicarea ori limitarea legăturilor firești dintre părinte și copil, afectează dreptul la respectul vieții de familie.
O alta critică vizează faptul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art.274-276 pr.civilă, în condițiile în care intimata-pârâta s-a opus pretențiilor sale prin invocarea excepției lipsei de interes, iar acțiunea a fost admisă în parte.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr- la data de 27.07.2008.
Prin decizia nr. 638 pronunțată la 20 noiembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligai intimata-pârâtă să permită reclamantului să aibe legături personale cu minora și la domiciliul acestuia, timp de două săptămâni, în concediul de vară, menținând restul mențiunilor sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că martorul a declarat că socrul reclamantului nu i-a mai permis acestuia să o viziteze pe minoră la domiciliul său, motiv pentru care acesta a vizitat-o la grădiniță, aspect pe care îl cunoaște de la reclamant, iar martora - a arătat că pârâta i-a permis reclamantului să aibă legături personale cu minora ori de câte ori a dorit și i-a oferit posibilitatea să discute cu aceasta când a vizitat-o, personal însoțindu-l pe reclamant să o viziteze, acesta din urmă nedorind să o ia pe în domiciliul său, ci a vizitat-o la domiciliul mamei și la grădiniță, iar după divorț a vizitat-o mai rar sau îi cerea martorei, vecină cu pârâta, să aducă minora în domiciliul acesteia, arătând că nu dorește să o viziteze în domiciliul pârâtei.
S-a mai arătat că din cuprinsul raportului de anchetă socială, reiese că din luna decembrie 2007 bunicii materni au plecat din țară împreună cu copilul în Spania și s-au întors în țară singuri, lăsând copilul la mama sa.
Potrivit art. 43 alin.3 fam, părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, printre modalitățile de exercitare al acestui drept enumerându-se vizitarea copilului la locuința părintelui căruia i-a fost încredințat, lăsarea copilului la locuința părintelui căruia nu i s-a încredințat, vizitarea copilului la scoală, petrecerea vacanțelor școlare la ambii părinți, etc.
Instanța de apel a mai arătat că dreptul de a avea legături personale cu minorul nu trebuie sa fie exercitat în mod abuziv, ci, în așa fel încât să nu aibă o influență negativă asupra copilului.
S-a reținut că din actele și lucrările dosarului reiese ca minora a fost încredințată mamei pârâte spre creștere și educare, iar în prezent atât mama, cât și copilul locuiesc în Spania.
Pe de alta parte, reiese ca pârâta nu l-a împiedicat niciodată pe reclamant sa viziteze copilul, reclamantul neexprimându-și vreodată dorința de a lua fata la domiciliul său, ci prefera să o vadă la grădiniță sau la domiciliul martorei -, care era vecina cu pârâta.
Ca atare, atât timp cât pârâta nu a interzis niciodată reclamantului sa-și viziteze fiica, iar aceasta se află în prezent într-o țară străina cu mama sa, unde aceasta lucrează, înseamnă că interesul superior al minorei este acela ca tatăl său să o viziteze la domiciliul mamei.
A apreciat instanța că, în împrejurările sus-menționate, a dispune ca dreptul de a avea legături personale cu copilul să se desfășoare la domiciliul reclamantului, ar avea o influenta negativă asupra copilului, fizic și psihic, având în vedere că ar fi foarte obositor, tracasant pentru copil de a parcurge o distanță atât de mare, Spania-România, din două în două săptămâni, sâmbăta de dimineață până seara, modalitate ce ar reprezenta o exercitare abuzivă a acestui drept.
S-a arătat că în mod corect instanța de fond a dispus ca modalitatea de a avea legături personale cu minora să se desfășoare prin vizitarea copilului la domiciliul pârâtei.
În condițiile în care reclamantul a manifestat permanent afecțiune față de fiica sa, nu a avut niciodată un comportament neadecvat față de aceasta, se impune ca dreptul de a avea legături personale cu copilul să se exercite și la domiciliul său, neputându-se refuza dreptul atât al părintelui, dar și al copilului, de a petrece un timp mai îndelungat împreună, astfel încât, instanța a apreciat că este în interesul copilului să petreacă la domiciliul tatălui două săptămâni în timpul vacanței de vară, ocazie cu care își poate vizita și bunicii paterni.
Susținerea apelantului, în sensul că hotărârea nu cuprinde o motivare în fapt și în drept, nearătându-se de ce este în interesul copilului de a fi vizitată numai la domiciliul pârâtei, nu a fost avută în vedere de instanță deoarece, din cuprinsul hotărârii reiese argumentarea hotărârii în drept, cât și în fapt a soluției pronunțate, probatorii în raport de care instanța de fond a apreciat în mod corect ca interesul copilului la acest moment este de a fi vizitat la domiciliul mamei.
S-a apreciat că afirmația apelantului conform căreia soluția instanței de fond este netemeinică și sub aspectul imposibilității obiective de aov izita pe minoră în condițiile impuse de instanță, cât timp fiica sa este plecată în mod fraudulos în Spania, nu poate constitui un motiv care să determine schimbarea modalității de vizitare, în sensul de a fi luată de tatăl său în domiciliul acestuia, întrucât în cazul acțiunilor în care sunt implicați copiii primează interesul acestora, or, în speță, în niciun caz nu este în interesul copilului să vină la domiciliul reclamantului din două în două săptămâni, cât timp în prezent locuiește cu mama sa, neavând nicio relevanță faptul că s-a cerut, sau nu, consimțământul apelantului în acest sens.
Critica apelantului conform căreia în modalitatea dispusă de instanță sunt lezate dreptul său și al copilului cât timp intimata nu are un domiciliu propriu și nici unul stabil, nu a fost reținută de instanță, arătându-se că din nicio probă nu rezultă că intimata nu are un domiciliu în Spania și, de altfel, este greu de crezut că ar fi luat copilul în Spania în lipsa unui domiciliu, iar faptul că și apelantul beneficiază de condiții corespunzătore pentru creșterea copilului, nu poate determina schimbarea modalității de vizitare, în sensul luării copilului la domiciliul său, având în vedere distanța dintre cele două țări.
Referitor la critica adusă de apelant, în sensul că în modalitatea impusă de instanță se încalcă art. 22 din Legea nr.272/2004, a art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și a practicii CEDO în aceasta materie, instanța a apreciat că nu poate fi avută în vedere întrucât, față de împrejurările concrete ale cauzei, instanța de fond a apreciat corect interesul major al minorei.
Instanța de apel a apreciat, însă, că tot în interesul copilului este și de a petrece un timp mai îndelungat de o zi, la domiciliul tatălui său, pentru întărirea relațiilor de afecțiune care există între apelant și fiica sa, drept ce se poate exercita în prezent numai vara, în timpul concediului de odihnă al apelantului, timp de două săptămâni, ocazie cu care minora își poate vizita și bunicii paterni ori alte rude apropiate.
În ceea ce privește critica apelantului în sensul că instanța a aplicat greșit dispozițiile art.274-276 pr.civilă, tribunalul a apreciat că este neîntemeiata având în vedere că pârâta nu s-a opus la păstrarea legăturilor personale cu minora, ci doar a considerat că modalitatea solicitată de apelant este excesivă și abuzivă.
Împotriva deciziei Tribunalului Prahovaa formulat recurs pârâta I pentru următoarele motive:
Un prim motiv este cel prevăzut de art.304 pct.7 cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că programul de vizitare a minorei, stabilit prin decizia atacată nu protejează interesul major al acesteia, ținând cont de distanța mare dintre România și Spania, unde locuiește cu minora, iar parcurgerea săptămânală ar afecta interesul său, mai ales că instanța de apel a reținut că niciodată ulterior divorțului reclamantul nu a fost împiedicat să-și viziteze copilul.
Susține recurenta că trebuie să se asigure protecția maximă sub toate aspectele al interesului minorei, iar copilul nu poate fi forțat să meargă să locuiască timp de două săptămâni într-o casă și într-un mediu familial pe care probabil puțin și- amintește, locuind în acel imobil doar până la vârsta de trei luni.
De asemenea, recurenta arată că în măsura în care reclamantul își va exercita drepturile de vizită astfel cum a fost stabilit prin sentința instanței de fond între reclamant și fiica lor se pot stabili treptat legături firești, astfel încât în viitor, aceasta să poată merge din proprie dorință, în vacanță la tatăl său.
Al doilea motiv de recurs se întemeiază pe disp.art.304 pct.9 cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanța de apel a stabilit în sarcina minorei, împotriva interesului acestuia, obligația de a merge să locuiască împreună cu tatăl său, pentru o perioadă de 2 săptămâni, în timpul vacanței de vară, iar relațiile firești dintre aceștia au fost întrerupte de foarte mult timp.
Se critică decizia și pentru faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în apel, fiind încălcate dispozițiile art.274 cod pr.civilă, în condițiile în care, atât la instanța de fond cât și la instanța de apel, s-a reținut încă de la prima înfățișare că nu s-a opus a se stabili un program de vizitare, astfel că nu se poate considera că a căzut în pretenții și nici nu se poate stabili în sarcina sa obligația de a plăti cheltuielile de judecată.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, respingerea apelului declarat de împotriva sentinței Judecătoriei Ploiești.
Intimatul, deși a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, aceasta nu a fost depusă până la data judecății.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, curtea va reține că recursul este fondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Este fondată prima critică întemeiată pe disp.art.304 pct.7 cod pr.civilă, întrucât motivarea deciziei instanței de apel se sprijină pe considerente străine de natura pricinii și nu ține seama de interesul major al minorei.
Trebuie remarcat faptul că minora este născută la 18.11.2002, iar executarea deciziei Tribunalului Prahova ar impune pentru minoră, schimbarea mediului familial în care este crescută, faptul că aceasta locuiește cu mama sa în Spania, precum și eforturi mari pentru un minor în vârstă de numai 6 ani pentru a călători din Spania în România și retur.
Mai mult, ar necesita eforturi sporite pentru minoră, în condițiile în care aceasta nu a locuit niciodată numai cu tatăl său, iar programul de viață cu care a fost obișnuită în Spania nu ar putea fi respectat în România, în condițiile în care, între minoră și tatăl său nu există nici o legătură afectivă, ținând cont de faptul că, chiar reclamantul a recunoscut la interogatoriu (întrebarea 13) că a lipsit din România timp de doi ani, iar minora are un comportament agresiv (întrebarea 14).
Este fondată și a doua critică întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 cod pr.civilă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, întrucât din modul de redactare a deciziei nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată de către instanța de fond.
Referitor la ultima critică sub aspectul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată, curtea va reține că aceasta este fondată, întrucât considerentele deciziei sunt contradictorii, reținând la fila 5 din decizie că, în ceea ce privește critica apelantului în sensul că instanța a apreciat greșit dispozițiile art.274 - 276 cod pr.civilă este neîntemeiată, întrucât pârâta nu s-a opus la păstrarea legăturilor personale cu minorul, iar în ultimul alineat, reținut totuși aplicabilitatea art.274 cod pr.civilă, obligând intimata la 500 lei cheltuieli de judecată.
În baza dispozițiilor art.312 alin.3 coroborat cu art-304. pct.7 și 9 cod pr.civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot decizia și va menține sentința Judecătoriei Ploiești,
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta I, domiciliată în comuna, sat, nr. 20, Cod poștal -, Județ P împotriva deciziei civile nr.638 pronunțată la 20 noiembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 20, Cod poștal -, Județ
Modifică în tot decizia sus menționată și pe fond menține sentința civilă nr.1770/22.02.2008 a Judecătoriei Ploiești.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
- - - - - -
Grefier,
Fiind în semnează
Prim-grefierul instanței
Red.tehnored.ES/CC
2.ex.23.03.2009
apel- Trib.
apel.
fond - Jud.
fond.
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Judecători:Mioara Iolanda Grecu, Elena Staicu Elena
| ← Divort. Decizia 195/2009. Curtea de Apel Bacau | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
