Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 32/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - partaj bunuri comune -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 32
Ședința publică din 26 martie 2008
PREȘEDINTE: Rusu Maria
JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -.15, județul S, împotriva deciziei civile nr.516 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), pârâtă intimată fiind, domiciliată în municipiul S,-, -7,.A,.6, județul
La apelul nominal a răspuns reclamantul recurent asistat de avocat, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat pentru recurent a depus la dosar chitanța seria - nr.- din 12 martie 2008 privind plata taxei de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a precizat că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul recurent, dezvoltând pe larg motivele de recurs invocate în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței. A arătat că, dosarul se află la a III-a casare cu trimitere, toate casările fiind făcute de același judecător, deși pârâta a manifestat în mod constant dezinteres pentru administrarea probelor, depunând la dosar doar niște memorii denigratoare și pline de neadevăruri, fără a face nici o probă. Reclamantul a solicitat chemarea pârâtei la interogatoriu, însă aceasta nu s-a prezentat formulând cereri de amânare, situație în care, conform prevederilor legale însemna că a achiesat la pretențiile acestuia. Mai mult, i s-au făcut numeroase adrese și i s-a pus în vedere să-și formuleze probele de care înțelege să se folosească. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Suceava, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru partaj bunuri comune motivat de faptul că s-a căsătorit cu aceasta în anul 1998, s-a despărțit în fapt în anul 2001 însă în perioada concubinajului au dobândit împreună mai multe bunuri mobile, precum și un apartament cu 2 camere, situat în S-, -/17, el având o contribuție la achiziționarea acestora de 90% pentru bunurile mobile și de 100% pentru apartament.
Pârâta, în întâmpinare și cerere reconvențională, a arătat că parte din bunurile indicate sunt ale ei proprii, că mai face parte din masă o garsonieră situată în str.-.1, scara B,.8, un apartament situat în-,.105, scara B,.17, un apartament situat în Bd.- - -/68, scara A,.55, un autoturism Volkswagen Golf, o garnitură mobilă sufragerie, un colțar, o canapea, 2 corpuri suspendate bucătărie, un video, 2 tablouri, 2 dulapuri baie, televizor alb negru, 3 lustre, 2 covoare persane, un frigider, un aragaz, o mochetă hol, o oglindă hol, 2 draperii, 2 servicii de masă, set tacâmuri, set serviciu sticlă, bijuterii din aur de 181 grame.
Cauza a suferit mai multe cicluri procesuale.
În rejudecare, prin sentința civilă nr.2632 din 22 iunie 2007, Judecătoria Suceavaa admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei în cote de contribuție de 80% pentru reclamant și 20% pentru pârâtă mai multe bunuri mobile, în valoare de 5666 lei, că au dobândit anterior căsătoriei, în coproprietate, în cote de 4/5 pentru reclamant și 1/5 pentru pârâtă un apartament situat în-, -/17, scara A,.6 S, în valoare de 112.254 lei, a atribuit reclamantului apartamentul și parte din bunurile mobile și pârâtei restul bunurilor mobile, a stabilit sulte și a obligat părțile să-și predea reciproc bunurile.
S-a reținut că reclamantul a dovedit pretențiile cu ocazia primei judecăți, că pârâta, deși a propus probe nu s-a prezentat în instanță pentru administrarea lor, că din coroborarea tuturor probelor rezultă bunurile mobile dobândite de părți în timpul căsătoriei sunt cele identificate de expert, iar contribuția cea mai mare la achiziționarea lor o are reclamantul întrucât doar el era încadrat cu carte de muncă, iar apartamentul reținut ca fiind dobândit în perioada de concubinaj a fost achiziționat de asemenea în cotă de 4/5 pentru reclamant și 1/5 pentru pârâtă.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de nerespectarea indicațiilor deciziei tribunalului cu privire la partajarea apartamentului din str.-, nepronunțarea cu privire la celelalte apartamente indicate în cererea reconvențională, înlăturarea probelor solicitate, deși ea a făcut dovada imposibilității prezentării în instanță, reținerea greșită a contribuției părților la achiziționarea bunurilor.
Prin decizia civilă nr.516 din data de 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- s-a admis apelul declarat de pârâta reclamantă, s-a desființat sentința civilă nr.2632 din 22 iunie 2007 Judecătoriei Suceava (dosar nr-) și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în cererea reconvențională pârâta a solicitat aducerea la masa de împărțit a trei apartamente situate în mun. S, un autoturism și mai multe bunuri mobile.
Deși s-a reținut că aceasta nu a dovedit cererea, prima instanță a admis-o în parte, constatând că parte din bunurile mobile indicate în aceasta au fost dobândite în timpul căsătoriei, dar nu s-a pronunțat cu privire la apartamentele și autoturismul marca Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare - solicitate a fi incluse în masă.
Deosebit de aceasta, deși prin încheierea din 18 aprilie 2007, fost admisă cererea pârâtei cu interogatoriul reclamantului, aceasta nu s-a realizat, deși reclamantul a fost prezent la termenul din 12 iunie 2007, dispunându-se încheiate dezbaterile, chiar dacă pârâta prezentase acte medicale prin care își dovedea lipsa la termen.
Mai reține tribunalul că potrivit susținerilor pârâtei, apartamentele dobândite în timpul căsătoriei au fost înstrăinate în perioada dinaintea divorțului, în anul 2000, iar cu privire la apartamentul din str.-, potrivit înscrisului sub semnătură privată ((51), vânzătorii au primit de la suma de 145.000.000 lei c/val. acestuia.
Deși cumpărarea s-a făcut la 20 noiembrie 2000, apartamentul a fost înstrăinat mamei reclamantului la 17 iulie 2001, data în care a fost introdusă de către acesta și acțiunea de divorț.
Cum, probele testimoniale propuse de reclamant și administrate în cauză contravin înscrisurilor depuse la dosar, cum cauza a fost trimisă spre rejudecare, iar dispozițiile instanțelor superioare, obligatorii pentru instanța de trimitere, nu au fost cercetate, în baza art.297 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a desființat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare pentru verificarea și pronunțarea asupra tuturor aspectelor sesizate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul pârât, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
În motivarea recursului arată că pârâta reclamantă a manifestat dezinteres pentru administrarea probelor, cauza suferind amânări nejustificate.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.2632 din data de 22 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Suceavas -a admis acțiunea civilă având ca obiect partaj bunuri comune formulată de reclamantul și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă.
S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei mai multe bunuri mobile, iar în coproprietate, înainte de încheierea căsătoriei, un apartament situat în S,-, -7,.A,.6.
S-a dispus prin aceeași sentință, sistarea stării de codevălmășie, respectiv indiviziune cu privire la aceste bunuri.
Prin cererea reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat ca în masa bunurilor să fie incluse și alte apartamente, plus un autoturism marca Volkswagen Golf.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea constată că în rejudecare, deși s-au efectuat numeroase adrese către pârâta reclamantă pentru a se prezenta în instanță în vederea dovedirii pretențiilor, aceasta a refuzat, motivat de faptul că are un copil bolnav. Printr-un memoriu depus la dosar (fila 21) arată că imobilul situat pe strada - este bun propriu, iar cu privire la celelalte apartamente înstrăinate, să se rețină valoarea actuală a acestora, având în vedere că au fost vândute fără acceptul său, iar banii rezultați au fost reinvestiți de reclamant.
Din probele administrate în primul ciclu procesual, dar și din actele și lucrările efectuate în rejudecare, reține prima instanță că părțile au dobândit în timpul căsătoriei mai multe bunuri mobile, iar în perioada concubinajului un imobil situat pe str.-.
Instanța de apel a apreciat la modul general că probele testimoniale propuse de reclamant și administrate contravin înscrisurilor depuse la dosar, fără a arăta în ce constau însă aceste contradicții. Mai reține, de asemenea, că nu au fost respectate dispozițiile instanței superioare. Or, în primul ciclu procesual, s-a procedat la desființarea sentinței civile nr.315/2004 a Judecătoriei Suceava, cu motivarea că nu s-a verificat dacă c/valoarea imobilelor dobândite de părți în timpul căsătoriei și înstrăinate în aceeași perioadă a fost însușită și folosită doar de reclamant, impunându-se verificări față de susținerea pârâtei reclamante și care trebuie dovedite cu martori.
În rejudecare, pârâta reclamantă a formulat cereri de probe, printr-un memoriu depus la dosar, însă nu s-a prezentat în instanță pentru a preciza numele martorilor pe care înțelege să-i propună în dovedirea susținerilor sale, motiv pentru care prima instanță a procedat la soluționarea cauzei pe baza probelor existente la dosarul cauzei.
În motivarea apelului, pârâta reclamantă a solicitat admiterea acestei căi de atac și în rejudecare, includerea bunurilor omise de prima instanță, reiterând toate cererile de probe (fila 73 dosar instanța apel).
Potrivit art.297 alin.1 cod procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare primei instanțe.
Având în vedere poziția pârâtei reclamante, nu se poate vorbi de o necercetare a fondului, respectiv o nerespectare a dispozițiilor instanței superioare, atâta timp cât aceasta nu a înțeles să dovedească susținerile sale în fața primei instanțe potrivit dispozițiilor art.1169 cod civil.
În conformitate cu dispozițiile art.295 alin.2 cod procedură penală, instanța de apel avea posibilitatea completării probelor administrate de prima instanță, precum și administrarea de noi probe propuse de pârâta reclamantă, dacă le considera necesare soluționării cauzei, având în vedere și cele solicitate de aceasta în cererea de apel.
Potrivit art.299 cod procedură civilă, obiect al recursului îl reprezintă, în speță, decizia tribunalului prin care s-a admis apelul pârâtei reclamante, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe.
De aceea, criticile reclamantului pârât pot viza doar acest aspect, greșita trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, solicitarea sa, de menținere a sentinței atacate, neputând fi primită, atâta timp cât în apel nu s-a procedat la o nouă judecată în fond.
Față de cele mai sus reținute, curtea, în temeiul art.312 alin.5 cod procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamantul pârât, va casa în totalitate decizia civilă atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -.15, județul S, împotriva deciziei civile nr.516 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), pârâtă intimată fiind, domiciliată în municipiul S,-, -7,.A,.6, județul
Casează în totalitate decizia civilă nr.516 din 27 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt.preșdintele completului Pt.judecător -
aflat în semnează aflată în semnează
președintele instanței președintele instanței
Red.
Dact.
Jud.fond.
Jud.apel:
-ta
2 ex. 4.04.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
NR- din 4.04.2008
Către,
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat, spre rejudecare, dosarul acestei instanțe nr-, privind pe reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -.15, județul S și pârâtă, domiciliată în municipiul S,-, -7,.A,.6, județul
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
NR- din 4.04.2008
Către,
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
Vă înaintăm alăturat, spre rejudecare, dosarul acestei instanțe nr-, privind pe reclamantul, domiciliat în municipiul S,-, -.15, județul S și pârâtă, domiciliată în municipiul S,-, -7,.A,.6, județul
Președinte, Grefier,
Președinte:Rusu MariaJudecători:Rusu Maria, Andronic Tatiana Luisa, Frunză Sanda
← Stabilire program vizitare minor. Decizia 256/2009. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|