Stabilire program vizitare minor. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 26
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Marin Eliza
JUDECĂTOR 2: Stanciu Violeta
JUDECĂTOR 3: Ștefan Constanța
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul domiciliat în comuna,-, județul D, împotriva deciziei civile nr. 319/8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții, ambii domiciliați în comuna,-, județul D și autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI cu sediul în comuna, județul
Cerere de recurs timbrată cu timbru judiciar de 0,30 lei anulat și atașat la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-pârât personal și prin procurator conform procurii judiciare autentificată sub nr. 39/18 ian. 2010 de BNP, lipsă fiind intimații-reclamanți, și autoritatea tutelară Primăria comunei.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procuratpr având cuvântul depune procura judiciară autentificată sub nr. 39/18 ian. 2010 de BNP, taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei conform chitanței fiscale cu nr. 20320/2010, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar; copia deciziei civile nr. 319/8 oct. 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Curtea ia act că s-a îndeplinit cerința timbrajului.
Susține procurator că avându-se în vedere dispozițiile art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 106 alin.1 Cod procedură civilă și art. 108 Cod procedură civilă înțelege să invoce un motiv de recurs de ordine publică.
Pentru termenul de judecată din data de 8 oct. 2009 când prezența recurentului-pârât era obligatorie în fața Tribunalului Dâmbovița unde a avut calitatea de apelant, acesta a fost citat în comuna,-, județul Numărul este greșit, corect este 566. În dispozitivul deciziei civile atacate domiciliul apelantul pârât este trecut ca fiind" în comuna,-, județul D".
-2-
Dar comunicarea deciziei așa cum se poate observa a fost pe adresa din "-", numărul fiind greșit, ceea ce duce la invocarea acestui motiv de recurs de ordine publică întrucât la data de 8 oct. 2009 Tribunalul Dâmbovițaa judecat cauza și a respins apelul ca nefondat. L-a decăzut pe apelant din dreptul de a motiva apelul.
Ca atare situație așa cum rezultă din citația de la dosar apelantul-pârât nu a semnat de primirea citației astfel că a dovedit că a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, văzând și diferența inserată privind domiciliul acestuia din decizia recurată să se solicite de către recurent anularea actului de procedură.
Solicită emiterea unei adrese către Oficiul Poștal al comunei pentru a se comunica Curții cum și în ce mod a procedat la îndeplinirea comunicării citației emise de Tribunalul Dâmbovița.
Curtea respinge cererea de emiterea unei adrese către Oficiul Poștal al comunei ca neîntemeiată.
Procurator având din nou cuvântul solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a face demersurile necesare pe lângă Oficiul Poștal al comunei pentru a demonstra că procedura de citare a fost nelegal îndeplinită.
Curtea respinge cererea de amânare vis a vis de modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurator având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 319/ 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița cu trimitere spre rejudecare la același tribunal pentru înlăturarea nulității de ordine publică. Depune concluzii scrise.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtului înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la 29.11.2007, reclamanții și au solicitat în contradictoriu și cu autoritatea tutelară,obligarea pârâtului de a le permite să vizite în calitate de bunici pe minorul,născut la 22.04.2005, cu motivarea că fiica acestora, a trăit în concubinaj cu pârâtul o perioadă de 5 ani în domiciliul acestuia, din această relație născându-se copilul aflat în prezent la tatăl pârât, iar la 26.09.2006 a decedat în condiții suspecte mama copilului, în prezent făcându-se cercetări în acest sens.
Pârâtul a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii, învederând că este suspectat de către reclamanți în legătură cu decesul mamei copilului și în aceste condiții de dușmănie, nu poate accepta o relație cu bunicii copilului care ar putea crea condiții de educare împotriva sa, apreciind solicitarea ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr. 144/23.01.2008 s-a respins cererea, ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că art. 43 alin.3 Codul Familiei prevede ca titular al dreptului de a păstra legăturile personale cu copilul
-3-
minor, numai pe părintele divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul spre creștere și educare.
S-a mai avut în vedere că această situație nu a fost reglementată de lege, iar pârâtul exercita toate drepturile și îndatoririle părintești privitor la persoana copilului.
S-a concluzionat că acest drept nefiind stabilit de lege, bunicii nu au nici calitate procesuală activă în această cauză.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o cu motivarea potrivit căreia în mod greșit s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii.
În dezvoltarea criticii s-a arătat că judecătoria a avut în vedere dispozițiile art.43 alin.3 Codul familiei care se referea la legăturile personale cu minorul ale părintelui divorțat căruia nu i s-a încredințat copilul și care nu erau incidente în cauză, că deși în Codul familiei nu există un text care să prevadă dreptul bunicilor de a avea legături personale cu nepotul minor, în conformitate cu prevederile art.14 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relațiile personale și contacte directe cu părinții, cu rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. De asemenea, s-a subliniat că în virtutea aceluiași text, părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu bunicii, frații și surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că ar exista motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Apelanții au învederat că sunt aplicabile și dispozițiile art.1, 2, 42 alin.2, 45 și 86 Codul familiei care arată că noțiunea de familie nu cuprinde numai părinții și copiii, ci și alte rude, și dacă minorul poate fi încredințat bunicilor(art.42 alin.2), înseamnă că el se poate bucura și de dreptul de a avea legături personale cu aceștia.
S-au citat și prevederile art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, evidențiindu-se că refuzul tatălui de a permite bunicilor să aibă legături cu minorul este nejustificat, cu atât mai mult cu cât acesta a fost crescut după decesul mamei sale de către reclamanți, iar înstrăinarea copilului de bunicii materni, nu este de natură să îi asigure o dezvoltare normală.
S-a concluzionat că permiterea de către intimat a legăturilor afective între reclamanți și copilul fiicei lor, în contextul dat, reprezintă nu numai o obligație legală, ci și morală.
S-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței și admiterea acțiunii, prin stabilirea unui program de exercitarea a legăturilor personale cu copilul, în condițiile detaliate prin notele scrise.
Prin decizia civilă nr. 319/8 oct. 2009 Tribunalul Dâmbovițaa decăzut pe pârâtul din dreptul de a motiva apelul.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul pârât, împotriva sentinței civile nr. 185/30.01.2009, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații reclamanți
-4-
și și autoritate tutelară fiind Primăria comunei.
A păstrat hotărârea atacată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin prisma probelor administrate, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie, tribunalul prin decizia civilă nr. 206/22 mai 2008 admis apelul declarat de apelanții și împotriva sentinței civile nr. 144/23.01.2008, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, autoritate tutelară fiind Primăria comunei, a respins excepția inadmisibilității și a desființat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în conformitate cu prevederile invocate în apel, cuprinse în Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, intrată în vigoare la 1.01.2005, drepturile și libertățile civile ale copilului trebuie abordate prin prisma cadrului legislativ extins de acest act normativ și altele adoptate în materie, în condițiile în care prevederile din Codul familiei sunt limitate la realitățile sociale ale perioadei în care a fost adoptat.
S-a mai reținut că astfel, după cum bine au subliniat apelanții, art.43(3) din Codul familiei nu este aplicabil în speța dedusă judecății pentru că se referă la ipoteza păstrării de către părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat spre creștere și educare copilul minor, a dreptului de a păstra legătura personală cu acesta, or din interpretarea textului, nu se poate deduce că acțiunea bunicilor de a păstra relația personală cu nepotul minor, apare ca inadmisibilă, inadmisibilitatea reprezintând o excepție de procedură, respectiv un impediment la cercetarea fondului litigiului, numai atunci când legea prevede în mod expres acest lucru, or în condițiile în care Codul familiei nu cuprinde un temei expres de lege, solicitarea reclamanților trebuia analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr.272/2004 care reprezintă o lege specială a cărei aplicabilitate nu poate fi tăgăduită, mai ales că mama copilului a decedat.
În acest context, s-a apreciat că în mod greșit s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii, excepție care se va respinge prin efectul admiterii apelului și întrucât instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, s-a desființat hotărârea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
Cu adresa nr- a fost înaintat Judecătoriei Răcari dosarul cu același număr de către Curtea de APEL PLOIEȘTI, înregistrat sub nr.5014/284/16.12.2008, urmare desființării hotărârii inițiale pronunțate în cauză și trimiterii ei spre rejudecare.
Instanța de fond a reținut că a fost astfel investită cu cererea reclamanților și care l-au chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să li se stabilească un program de vizitare a minorului, născut la data de 22.04.2005, ei fiind bunicii materni ai copilului, motivat de faptul că fiica lor, -, a trăit în relații de concubinaj cu, relații din care a rezultat minorul care se găsește acum în întreținerea tatălui său, pârâtul, fiica lor decedând și că de la moartea fiicei lor, pârâtul refuză să-i lase să își viziteze nepotul care reprezintă singura lor alinare din partea fiicei care a decedat la vârsta de 24 ani.
-5-
S-au depus la dosar concluziile raportului de constatare medico-legală necroptică întocmit în urma decesului fiicei reclamantului, acte de stare civilă, certificatul medical nr.985/12.12.2006, rezultatul examenului tomografic din 21.09.2006 și dovada achitării taxei de timbru.
S-a reținut că pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților ca neîntemeiată, susținând că aceștia au avut o atitudine vădit ostilă față de el și luând legătura cu fiul lui îi pot transmite acestuia o stare asemănătoare, ceea ce i-ar dăuna.
A invocat pârâtul excepția inadmisibilității acțiunii, excepție pe care tribunalul, prin decizia nr.206/22.05.2008 a respins-
Din oficiu, s-au efectuat anchetele sociale la domiciliile părților.
La dosar a fost înaintată de către pârât o cerere prin care a solicitat pentru a doua oară amânarea cauzei și în care a făcut mențiunea de existența unei cereri reconvenționale dare care, însă, nu a fost atașată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Răcari prin sentința civilă nr.185/30.01.2009 a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții și împotriva pârâtului, autoritate tutelară fiind Primăria comunei, a fost bligat pârâtul să le permită reclamanților să aibă legături personale cu minorul (nepotul lor), născut la data de 22.04.2005, în cadrul următorului program de vizitare: în prima sâmbătă a fiecărei luni, începând cu ora 1100până la ora 1800, îl pot lua la domiciliul lor pe minor.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul și fiica reclamanților, în prezent decedată, au trăit în relații de concubinaj, având împreună un minor, născut la data de 22.04.2005, că odată decedată mama acestui copil, minorul a rămas în grija tatălui său, pârâtul, potrivit principiului prevăzut de art.98 alin.2 Cod fam. conform căruia dacă unul dintre părinți este mort celălalt părinte exercită singur drepturile părintești, că în speța de față, interesul superior al copilului, în accepțiunea Legii nr.272/2004 și care se regăsește în egală măsură și în art.97 și 98 Cod fam. se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viața de familie, drept afirmat și prin art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și chiar dacă textul de lege indicat în decizia tribunalului, art.14 din Legea nr.272/2004, criticat de către pârât în fața instanței de recurs ca nefiind corect interpretat deoarece fiul său nu a dezvoltat o relație apropiată cu bunicii materni, nu-i cunoaște și, deci, nu poate avea legături personale cu aceștia, instanța nu poate proceda la tratarea cu ușurință a situației deduse judecății.
Astfel, s-a reținut că este clară situația foarte tensionată dintre reclamanți și pârât, acuzele aduse lui de către cei doi părinți ai fostei sale concubine făcându-l pe acesta să se teamă de o eventuală influențare a copilului, ceea ce într-adevăr, privit strict din acest punct de vedere, face greu de acceptat relația nepot - bunici, însă, instanța este obligată să privească doar din prisma interesului superior al copilului, copil care are dreptul să aibă legături și cu membrii familiei mamei lui și atâta timp cât acești bunici nu doresc decât să își cunoască și să își apropie nepotul, cererea lor apare ca îndreptățită, reclamanții neavând nici un interes să îi creeze nepotului lor o situație confuză în privința trecutului lor cu pârâtul, pentru că în momentul în care ar
-6-
interveni în modul acesta între tată și fiu, apare dreptul pârâtului de a le interzice să aibă orice fel de legături, pentru că nimănui nu-i este permis să încerce măcar să-l influențeze pe minor în mod negativ și să-i pună în primejdie creșterea și educare.
S-a apreciat de către prima instanță că atâta timp cât reclamanții nu prezintă un astfel de pericol, cât timp vor înțelege că dincolo de orice sentimente pe care le au nu trebuie să-l influențeze pe minor împotriva tatălui lui cu nici un gest și nici o aluzie, ci doar să contribuie la crearea unui climat de, liniște și bunăstare pentru a-i oferi o copilărie fericită în care să nu fie afectat de lipsa mamei lui, deci, atâta timp cât își vor depăși resentimentele, premisă de la care pornește instanța și consideră cererea lor făcută cu bună credință, se poate încuviința un program în cadrul căruia să aibă legături personale.
Prima instanță a menționat că aceasta presupune un efort din partea tuturor părților, pentru binele copilului, care oricum va ajunge la o vârstă la care va dori să cunoască toți membrii familiei și cel mai bine pentru el este să crească într-un mod și într-un mediu ca cel pe care încearcă instanța să-l descrie, reținând că trebuie eliminat abuzul pe care-l pot face părțile urmărindu-și doar propriile interese care, însă, nu concordă cu interesul copilului, că acest program de vizitare va fi stabilit pentru momentul de față, el putând fi înlocuit ulterior, gradual, după evoluția pe care o vor avea evenimentele, după felul în care minorul va reacționa și după efortul pe care-l vor depune cei implicați în cadrul lui, ceea ce semnifică că dacă bunicii și tatăl copilului înțeleg importanța relației ce o au și la care au tot dreptul, programul se va putea îmbunătăți, iar dacă abuzul vreunuia îl va afecta pe minor, împotriva celui care îl va comite se vor putea lua măsurile pe care legea le permite.
S-a apreciat de către prima instanță că deocamdată programul se va stabili o dată pe lună, în prima sâmbătă a fiecărei luni, începând cu ora 1100până seara la ora 1800, pentru a-i da posibilitatea copilului să se acomodeze cu bunicii săi, timp în care aceștia îl vor putea lua la domiciliul lor, pentru că a sta la domiciliul pârâtului ar însemna a-i îngrădi libertatea acestuia și a intra cu forța în viața lui actuală, reținându-se că după acomodarea copilului, dacă relațiile vor fi bune, cei doi bunici vor putea cere schimbarea acestui program.
S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel, în termen legal, pârâtul, apel pe care, însă, nu l-a motivat.
Potrivit dispozițiilor art.287 alin.1 pct.3 Cod Procedură Civilă cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, cerință care potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, este prevăzută sub sancțiunea decăderii, dar care poate fi îndeplinită până cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Având în vedere că apelantul nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, nedepunând motivele de apel la prima zi de înfățișare, respectiv la termenul din data de 08.10.2009, tribunalul l-a decăzut de pârât din dreptul de a mai motiva calea de atac și față de dispozițiile art.292 alin.2 Cod Procedură Civilă, instanța de apel s-a pronunțat în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.
Situația de fapt reținută de instanța de fond și cu relevanță în cauză a fost următoarea:
.//.
-7-
Minorul, născut la 22.04.2005 este fiul intimatului pârât și al numitei, decedată la data de 26.09.2006 și nepotul reclamanților și.
Anterior decesului mamei, relația minorului cu familia acesteia a fost normală, instanța a reținut că mama mergea cu minorul la bunici, împrejurare care nu a fost infirmată de către pârât, dar după decesul mamei copilului, bunicii reclamanți nu au mai putut lua legătura cu minorul datorită opoziție pârâtului, opoziție care este confirmată de către acesta din urmă și prin întâmpinarea formulată.
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol, copilul are dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
S-a reținut că nu doar părinții au dreptul de a avea relații personale cu minorul, ci și rudele și acele persoane care, chiar dacă nu au calitatea de rude ale minorului, au dezvoltat legături de atașament cu acesta.
Regula o reprezintă dreptul de a avea relații personale, drept care este opozabil și părinților, în speță pârâtului, care nu poate împiedica relațiile personale ale copilului cu persoanele îndreptățite a avea aceste relații, respectiv bunicii materni, decât în cazul în care s-ar aprecia că există motive temeinicie de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului ( art.14 alin. 3 din Legea nr.272/2004), împrejurare care nu a fost probată în cauza de față.
În speța de față, s-a avut în vedere că reclamații fac parte din categoria peroanelor îndreptățite să aibă legături cu minorul în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.2 din Legea nr.272/2004, instanța de fond, corect, a apreciat că nu a existat motive temeinice, în sensul art. 14 alin.3 din lege, care să fi justificat împiedicarea relațiilor personale dintre reclamanți și copil.
Dimpotrivă, menținerea relațiilor cu bunicii materni era în interesul superior al copilului, mai ales că mama acestuia a decedat, astfel că minorul nu a mai beneficiat de îngrijirea și afecțiunea acesteia.
De altfel, această soluție a fost în concordanță și cu dispozițiile art.8 alin.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit cărora " orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale".
Conform alin.2 " nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională și siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora".
Prin acest articol, Convenția a protejat o sferă largă de interese de natură personală, aceste dispoziții aplicându-se potrivit jurisprudenței Curții Europene și relațiilor dintre bunici și nepoți ( cauzele nr.39221/1998 și 41963/1998, și Giunta Italiei, hotărârea din 13 iulie 2000), în măsura în care această legătură există în fapt.
-8-
În ceea ce privește modalitatea de a avea legături personale cu minorul, prima instanță a apreciat, corect, că relațiile personale cu minorul urmează să se realizeze la domiciliul reclamanților.
Respectarea vieții de familie înțeleasă, în sensul dispozițiilor legale mai sus citate, implică, pentru stat, obligația de a acționa în așa fel încât să permită dezvoltarea normală a acestor raporturi.
Or, dezvoltarea " vieții de familie" a bunicilor materni și a nepotului lor, poate fi împiedicată dacă legăturile acestora se limitează numai la posibilitatea ca minorul să fie vizitat la domiciliul său, având în vedere relația tensionată dintre pârât și reclamanți și starea de sănătate a acestora din urmă, ambii fiind pensionați pe caz de boală.
În condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că între bunici și nepoți a existat o " viață de familie", în sensul art.8 din Convenție și că bunicii au oferit condiții optime în care să se desfășoare vizitele ( locuiesc într-un apartament de două camere și dependințe, mobilat corespunzător conform anchetei sociale), tribunalul a apreciat că instanța de fond corect a individualizat modalitatea de stabilire a legăturilor dintre minor și bunici.
În măsura în care relațiile dintre tată și bunici au fost tensionate, acestea ar fi putut dăuna minorului, indiferent unde s-ar fi desfășurat vizita.
De aceea, în concordanță cu dispozițiile art.2 alin.2 din Legea nr.272/2004, a revenit tatălui obligația de a se manifesta astfel încât aceste relații să nu influențeze negativ creșterea și educarea minorului.
Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs în termen legal pârâtul, considerând-o nelegală și netemeinică în raport de prevederile art. 304 pct.4,5,7,8,9 Cod pr.civilă, constând în aceea că decizia s-a pronunțat cu lipsă de procedură în ce- privește deoarece nu a fost citat la domiciliul pe care-l are, din strada - -, ci la o altă stradă, că niciodată nu a primit și semnat citațiile, astfel că hotărârea este lovită de nulitate. A mai arătat recurentul că instanța a depășit atributele puterii judecătorești, dând o interpretare greșită Codului familiei și Legii 272/2004, care nu poate avea aplicabilitate în speță, cu referire la art. 14 din aceasta, că între copil și intimați nu au existat legături, copilul nici nu cunoaște bunicii, astfel că nu se poate bucura de o viață de familie alături de ei, că și în situația în care instanțele au făcut trimitere la jurisprudența Curții Europene, aceasta nu poate fi luată ca etalon pentru soluționarea prezentei cauze, tocmai pentru faptul că între intimați și minor nu au existat legături, astfel că măsura dispusă de instanță de a permite intimaților să aibă legături personale cu minorul apare ca nelegală.
În ședința publică de azi, recurentul prin procurator a arătat că înțelege să formuleze un motiv de nulitate de ordine publică, constând în aceea că s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 103, 106 Cod pr.civilă pentru că la soluționarea cauzei în fața tribunalului nu a fost legal citat, nu a primit nicio citație, că deși s-a emis o citație pentru data de 8 octombrie 2009, când prezența sa în instanță era obligatorie, nu s-a indicat corect domiciliul, respectiv în- com., lucru ce rezultă și din decizia 319/08.10.2009 a Tribunalului Dâmbovița, unde se menționează că are domiciliul în,-.
Curtea, examinând motivul de recurs de ordine publică invocat în ședința de astăzi, constată că acesta fost formulat și în cadrul motivelor de recurs,
-9-
constituind doar prima critică pe care recurentul a înțeles să o susțină, astfel încât el va fi analizat odată cu motivele de recurs formulate.
Având în vedere decizia atacată, criticile formulate precum și dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, astfel:
Primul motiv de recurs referitor la nulitatea deciziei nr.318/08.10.2009 a Tribunalului Dâmbovița față de împrejurarea că s-a soluționat cu lipsă de procedură în ce-l privește pe recurent, se constată că este nefondat, deoarece în fața instanței de apel recurentul a fost prezent la data de 11 iunie 2009, așa cum rezultă din încheierea de la acea dată (fila 12 dosar) când a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar și a solicitat termen pentru a-și angaja apărător și a formula motivele de apel. Cererea a fost admisă de instanță, care a amânat cauza la 10 septembrie 2009 când,față de protestul în care s-au aflat instanțele judecătorești, cauza s-a amânat la data de 08 octombrie 2009, când pârâtul-recurent nu a fost citat pentru că acesta avea termen în cunoștință.
Deși are termen în cunoștință și a solicitat inițial termen pentru a depune motivele de apel și pentru a-și angaja apărător, recurentul nu s-a mai prezentat în instanță și în aceste împrejurări nu se poate susține că hotărârea este pronunțată cu lipsă de procedură și deci că ar fi lovită de nulitate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 Cod pr.civilă.
Printr-o altă critică se susține că instanțele au pronunțat hotărârea cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești pentru că au aplicat în speță și dispozițiile Legii 272/2004 cu referire expresă la art. 14 din această lege.
Susținerea nu poate fi luată în seamă deoarece prin soluționarea cauzei cu referire la textele de lege ce au incidență în speță, instanțele nu au depășit atribuțiile puterii judecătorești. Au avut în vedere interesul superior al copilului în accepțiunea atât a Codului familiei cât și a Legii 272/2004, cât și dreptul copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibrul socio-afectiv, dreptul lui la o viață de familie, afirmate și prin art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a apreciat corect că este firesc și în interesul minorului de a-și cunoaște familia, rudele, de a întreține relații cu acestea, de a se bucura de o viață normală de familie, în acest sens pronunțându-se Convenția Europeană a Drepturilor Omului, hotărârile acesteia fiind avute în vedere de instanță.
A respinge acțiunea formulată de intimați prin care aceștia au dorit stabilirea unui program în care să aibă legături personale cu minorul, ar duce la o și mai mare înstrăinare a minorului față de bunici și a bunicilor față de minor, ceea ce nu este în interesul copilului care, așa cum corect au reținut instanțele anterioare, trebuie să cunoască membrii familiei și să aibă o viață de familie normală.
Chiar dacă, până în prezent nu au existat relații apropiate între bunici și copil, acestea nu pot fi împiedicate a se desfășura numai pentru simplul motiv că bunicii nu și-au vizitat nepotul la domiciliu și că nu s-ar fi creat relații de apropiere între aceștia, prin admiterea acțiunii putându-se realiza tocmai acest lucru, respectiv apropierea relațiilor bunici-nepot, programul stabilit de instanță neputând avea urmări negative asupra modului de creștere, dezvoltare și educare a minorului.
Față de considerentele arătate, în cauză nu se regăsesc nici celelalte motive de recurs invocate prevăzute de art. 304, pct.7, 8, 9, astfel că recursul de față
-10-
este nefondat urmând a fi respins ca atare, neexistând motive de casare sau modificare a hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna,-, județul D, împotriva deciziei civile nr. 319 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanții și, ambii domiciliați în comuna,-, județul D și autoritatea tutelară PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - C -
Grefier,
- -
red. EM /tehnored.VM
6 ex./20.1.2010
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
f- Judecătoria Răcari
a- Tribunalul Dâmbovița
, -
Președinte:Marin ElizaJudecători:Marin Eliza, Stanciu Violeta, Ștefan Constanța
| ← Decădere din drepturi părintești. Decizia 484/2008. Curtea... | Interdicție. Decizia 201/2008. Curtea de Apel Galati → |
|---|
