Stabilire program vizitare minor. Decizia 2773/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2773/R/2009
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 434/A din 30 septembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat și pe utoritatea Tutelară din cadrul Consiliului Local al municipiului C -N, având ca obiect stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul intimat, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la 17 din dosarul de recurs și reprezentantul pârâtei recurente, avocat, cu împuternicire avocațială la 8 din dosarul de recurs, lipsă fiind pârâta recurentă și reprezentantul Autorității Tutelare din cadrul Consiliului Local al Municipiului C-.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 23 noiembrie 2009, reclamantul intimat, prin reprezentanta sa, avocat, a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pârâtei ca nelegal și nefondat și menținerea în întregime a deciziei atacate ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului intimat în fața instanței de recurs.
Instanța pune în vedere reprezentantei reclamantului intimat să depună la dosar împuternicire avocațială pentru susținerea întâmpinării la recurs, deoarece împuternicirea avocațială depusă la 17 din dosar este pentru redactarea întâmpinării.
Reprezentanta reclamantului intimat arată că va depune delegație pentru susținere până la sfârșitul dezbaterilor.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, din care rezultă că a fost împuternicit de către pârâta recurentă să redacteze și să susțină recursul. Totodată, depune la dosar înscrisuri în probațiune, respectiv un script privind programul școlar din regiunea din Italia, unde se află minorii împreună cu pârâta recurentă, precum și copii de pe patru mandate poștale, din care rezultă sumele de bani pe care reclamantul intimat le-a dat pentru întreținerea minorilor.
Întrebat fiind de către instanță, reprezentantul pârâtei recurente arată că în Italia anul școlar începe la 1 septembrie și se termină la 9 iunie.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită instanței să pună în vedere reprezentantului pârâtei recurente să precizeze de unde a procurat înscrisul privind programul școlar din regiunea din Italia.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că a extras această informație de pe site-ul Ministerului Învățământului și Educației din Italia.
Reprezentanții părților arată că nu au de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.
Curtea, pune în discuția părților prezente inadmisibilitatea acelor motive de recurs care se referă la netemeinicia hotărârii recurate, întrucât vizează reaprecierea probelor, reproducerea stării de fapt, etc..
Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul reprezentanților părților cu privire la recursul declarat în cauză.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamant și, respectiv, admiterea cererii de aderare la apel formulată de pârâtă, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, cu consecința admiterii în parte a acțiunii introductive de instanță, în sensul respingerii ca lipsit de obiect a celui de al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă și a stabilirii unui program de vizită în favoarea apelantului numai la reședința pârâtei și a minorilor din Italia, pe durata a doua săptămâni începând cu data de 1 iulie a fiecărui an, fără prealabila înștiințare a pârâtei și, respectiv, pe durata unei săptămâni cu ocazia vacanței de iarnă, începând cu data de 03 ianuarie a fiecărui an, fără ca în prealabil să fie notificată pârâta, în toate cazurile pe cheltuiala apelantului și admiterea în întregime a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de recurs, pe care le susține oral. Arată că, este evident că programul stabilit de către instanța de fond și majorat de către instanța de apel, vatămă interesele minorilor și ale părintelui căruia i s-au încredințat copiii. Totodată, arată că temerea pârâtei recurente este aceea că reclamantul intimat nu va respecta programul de vizitare a minorilor, acesta dorind să ia copiii în România. De asemenea, arată că, în ceea ce privește petitul referitor la expatriere, a făcut o precizare în sensul că cei doi minori ai părților urmează să-și stabilească domiciliul în Italia.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei ca nelegal și nefondat și menținerea în întregime a deciziei atacate ca legală și temeinică, cu obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantului intimat în fața instanței de recurs, respectiv onorariu avocațial în cuantum de 600 lei, conform chitanței depuse la 18 din dosarul de recurs, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar. În ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei să-și dea consimțământul pentru ca minorii să-și însoțească tatăl într-o excursie în Ungaria, arată că pârâta nu are interes să solicite respingerea acelui capăt de cerere. De asemenea, arată că în speță este vorba de un caz de plus petita și solicită respingerea cererii de aderare la apel în totalitate. Consideră că instanța de apel a făcut o analiză clară a întregului probatoriu administrat în cauză și precizează că reclamantul intimat nu a solicitat stabilirea programului de vizitare a minorilor pe parcursul programului școlar, tocmai pentru a nu se perturba activitatea școlară a minorilor.
În replică, reprezentantul pârâtei recurente, arată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor din cererea de aderare la apel, iar un alt aspect este cel că reclamantul intimat nu cunoaște adresa unde poate lua legătura cu pârâta recurentă.
La întrebarea instanței, dacă localitatea se află în regiunea din Italia, reprezentanta reclamantului intimat confirmă acest aspect.
Reprezentantul pârâtei recurente arată că pârâta recurentă nu a spus că nu este de acord cu programul de vizitare a minorilor stabilit pe perioada vacanței de iarnă în Italia, însă în hotărârea atacată nu s-a arătat perioada în care minorii pot întreține legături personale cu tatăl lor.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5467/09.04.2009 pronunțată de Judecătoria Cluj - în dosarul nr- a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamantul, împotriva pârâtei; a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta; a fost reglementat programul de vizitare a minorilor de către reclamant, în sensul permiterii acestuia să aibă legături personale cu minorii, născut la 15.08.1996 și născut la 23.11.1997, timp de 2 săptămâni, începând cu data de 1 iulie a fiecărui an, 1 săptămână, cu ocazia vacanței de iarnă începând cu data de 3 ianuarie a fiecărui an, alternativ, într-un an, începând cu 2010, în anul următor 1 săptămână, începând cu data de 22 decembrie, cu luarea minorilor de la domiciliul pârâtei de către reclamant pe cheltuiala acestuia, fără înștiințarea prealabilă a pârâtei și readucerea lor, obligând pârâta să-și dea acordul în ceea ce privește efectuarea călătoriei în România la domiciliul pârâtului din C-N; a fost obligată pârâta să-și dea acordul pentru ca reclamantul să efectueze în luna iulie 2009, împreună cu minorii, o călătorie în Ungaria timp de 10 zile, în perioada stabilită ca program de vizitare; a fost obligat reclamantul să-și dea acordul pentru expatrierea definitivă a minorilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit sentinței civile nr. 13207/2004 s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată de părți la data de12.08.1995, iar minorii, născut la 15.08.1996 și, născut la 23.11.1997, au fost încredințați pârâtei spre creștere și educare. Din interogatoriul luat pârâtei, instanța de fond a reținut că în septembrie 2007, pârâta a plecat în Italia împreună cu minorii, aceasta recunoscând faptul că a încercat să limiteze accesul reclamantului la copii.
De asemenea, din interogatoriul luat reclamantului, s-a reținut că acesta este în prezent recăsătorit, mai are un copil, dorește să păstreze legătura cu copiii în forma solicitată, având în vedere că aceștia sunt în Italia, nefiind de acord cu vizitarea la domiciliul pârâtei.
Din declarațiile martorei reclamantului, a reieșit faptul că pârâta a plecat în străinătate în 2003, luând copiii doar în 2007. În acest timp, copiii au stat la bunica maternă, însă reclamantul s-a preocupat de aceștia petrecând vacanțe și week-end-uri cu aceștia. De asemenea, copiii o cunosc și pe actuala soție a reclamantului cu care se înțeleg bine și cu care au petrecut în 2007 o vacanță de vară existând simpatie reciprocă între copii și soția reclamantului. Astfel, copiii au stat în imobilul de 2 camere și dependințe bine utilat unde stă familia și au avut camera lor, în opinia martorului, neexistând nici un motiv pentru care copiii să nu fie lăsați la domiciliul tatălui, legătura cu acesta fiind benefică pentru copii. Meseria reclamantului este aceea de muzician, acesta lipsind uneori week-end-ul noaptea, deoarece la nunți, botezuri, iar unele week-end-uri la un local.
Din declarația martorului pârâtei, reiese că are cunoștință că atunci când copiii se aflau în țară, relația reclamantului cu aceștia era foarte bună. Și acest martor a relatat că minorii au petrecut timp în prezența actualei soții la domiciliul reclamantului și nu a auzit comentarii pe aceasta temă, martorul exprimându-se în sensul că păstrarea legăturilor cu tatăl este benefică pentru copii, între aceștia existând o reală relație afectivă. De asemenea, martora a mai arătat că are cunoștință că reclamantul cântă la un restaurant seara, fără a putea preciza programul.
De asemenea, în cauză s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul reclamantului, de unde reiese că acesta domiciliază împreună cu soția și fiica de 3 ani într-un imobil de 2 camere proprietatea altei persoane, mobilat corespunzător, modest, dar curat întreținut.
Totodată, s-a efectuat o anchetă socială la domiciliul pârâtei din Italia, de unde reiese că aceasta este recăsătorită din anul 2005, fiind angajată în muncă și domiciliind cu copiii într-o locuință cu un număr mai mare de camere decât este necesar. De asemenea, copiii înregistrează rezultate foarte bune la școală, au prieteni, vorbesc foarte bine limba italiană. Aceștia s-au exprimat că sunt foarte mulțumiți de viața lor, însă, ar dori să mențină o relație cu tatăl, atât prin mijloace de comunicare, cât și personal.
În consecință, instanța de fond a admis în parte acțiunea precizată, admițând în parte și cererea reconvențională.
În argumentarea acestei soluții a fost respectat principiul interesului superior al copilului care reclamă păstrarea legăturilor cu tatăl.
S-a dovedit că relația dintre reclamant și minori a fost strânsă, aceasta răcindu-se, pe de o parte datorită faptului că pârâta a plecat în străinătate cu copiii, accesul reclamantului fiind astfel mai dificil și datorită unei stări de tensiune existentă încă între părți, care este evident că s-a repercutat asupra copiilor.
Totodată nu există nici un motiv ca minorii să nu fie aduși la domiciliul reclamantului, unde pot reînnoda mai ușor legăturile de familie, aceștia având atât vârsta cât și condițiile de a sta într-o cameră din imobil și de a dezvolta legătura cu tatăl și de ce nu, cu noua familie pe care s-a dovedit că o cunosc și cu care se simt bine.
De asemenea, faptul că pârâtul mai lipsește noaptea din cauza serviciului, nu este de natură să impieteze asupra programului, în condițiile în care copiii la aceasta vârstă dorm noaptea, ei practic nu ar rămâne singuri, iar lipsa uneori seara nu aduce prejudicii deoarece copiii nu sunt mici. De altfel, instanța de fond a avut convingerea că reclamantul își va putea adapta programul de muncă intereselor copiilor.
Programul stabilit se circumscrie interesului minorilor, reușind să reînnoade o relație strânsă odată, fără însă a aduce atingere nici drepturilor pârâtei de a-și face un program cu copiii.
Nu s-a acordat necesitatea înștiințării prealabile a pârâtei, în condițiile în care aceasta a arătat că nu dorește să fie înștiințată în prealabil de efectuarea programului de vizitare iar cheltuielile legate de vizitare este normal să revină părintelui interesat de acesta, acordul pârâtei fiind însă necesar, fără însă a-i putea suplini consimțământul, neexistând vreo prevedere legală care să permită aceasta, reclamantul având alte măsuri de constrângere, respectiv amenda civilă.
În baza art. 30 alin. 1 lit. b din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a obligat pârâta să-și dea acordul pentru ca reclamantul sa efectueze în luna iulie 2009, împreuna cu minorii, o călătorie in Ungaria timp de 10 zile, in perioada stabilită ca program de vizitare. Această solicitare nu este tardivă în condițiile în care procesul s-a prelungit datorită procedurii comisiei rogatorii, cererea inițială a reclamantului, de desfășurare a excursiei în 2008, practic a rămas, prin trecerea timpului, fără obiect și oricum petitul a fost formulat cu ocazia promovării acțiunii, chiar dacă modalitatea concretă a fost precizată ulterior. Din aceleași motive arătate mai sus consimțământul pârâtei nu poate fi suplinit.
În baza art. 9, 10 din Legea nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției privind drepturile copilului, a obligat reclamantul să-și dea acordul pentru expatrierea definitivă a minorilor.
Acesta deoarece din ancheta socială a rezultat că minorii sunt perfect integrați în Italia, au învățat limba, au rezultate bune la școală, li se oferă condiții bune de locuit și un mediu familial corespunzător.
Mai mult, oricum minorii au fost încredințați pârâtei spre creștere și educare așa încât, având în vedere că domiciliul copiilor este la acest părinte, este mai puțin important locul efectiv unde se află, fiind de neconceput ca părintele căruia i-au fost încredințați copiii să nu poată să-și exercite efectiv acest drept, orice fel de opunere din partea celuilalt părinte nefiind justificată decât de încălcarea interesului superior al copilului, care în acest caz este pe deplin respectat.
Împotriva sentinței civile nr. 5467/2009 a Judecătoriei Cluj -N a declarat apel reclamantul, arătând că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței, în sensul admiterii în întregime a cererii principale și a respingerii cererii reconvenționale.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit starea de fapt, ignorând probele administrate.
Reclamantul a solicitat stabilirea unui program de vizitare într-un interval mai pe parcursul vacanței de vară, motivat de interesul superior al copiilor.
Din raportul de evaluare efectuat prin comisie rogatorie rezultă clar că copiii doresc să mențină o relație cu tatăl lor, atât prin mijloace de comunicare la distanță, cât și personal.
În condițiile în care pârâta limitează accesul reclamantului la copii, programul de vizită este singura modalitate ca reclamantul să păstreze un contact cu fiii săi.
În opinia reclamantului, este injust ca pe întreaga perioadă a verii să beneficieze doar de două săptămâni pentru a păstra legăturile cu fiii săi, programul de vizitare stabilit la fond ducând de fapt la răcirea relațiilor de familie.
Martorii audiați în cauză au arătat că reclamantul s-a preocupat îndeaproape de creșterea și educarea copiilor, astfel încât aceștia sunt în siguranță în prezența reclamantului.
Între reclamant și copii există o relație afectivă și este în interesul ambilor copii de a păstra relațiile cu ambii părinți.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282 și urm. pr.civ. și art. 17 din Legea nr. 272/2004, respectiv art. 30 din Legea nr. 248/2005.
Prin întâmpinarea formulată în apel, pârâta a solicitat respingerea apelului.
Prin cererea de aderare la apel formulată de către pârâtă, aceasta a solicitat schimbarea sentinței atacate, în sensul stabilirii programului de vizită în favoarea reclamantului, doar la reședința pârâtei din Italia și nu cu posibilitatea reclamantului de a lua minorii la domiciliul său.
În motivarea cererii de aderare la apel, pârâta arată că a permis în mod nelimitat păstrarea de către reclamant a relațiilor sale cu copiii săi minori și exercitarea tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege tatălui copiilor.
Pârâta are o situație stabilă în Italia, este recăsătorită și are condiții materiale suficiente pentru a permite dezvoltarea în mod corespunzător a copiilor, în timp ce reclamantul are o situație financiară precară și o situație locativă necorespunzătoare. Acesta locuiește împreună cu noua sa familie într-un apartament care nu este al său, compus din 2 camere și dependințe, neputând asigura condiții propice pentru păstrarea copiilor pe o perioadă îndelungată.
În plus, programul de lucru al reclamantului este obositor și dezorganizat, astfel încât, pârâta apreciază că nu este oportună admiterea cererii reclamantului în condițiile date.
Pe de altă parte, pârâta arată că este nepermis ca instanțele să favorizeze un părinte în detrimentul celuilalt, în raport cu copiii minori, așa cum s-a întâmplat la fond, prin sentința pronunțată fiind în mod evident avantajat reclamantul.
În drept cererea de aderare la apel nu a fost motivată.
Reclamantul nu a formulat întâmpinare față de cererea de aderare la apel, însă prezent fiind în fața instanței, cu ocazia judecării apelului, a arătat că solicită respingerea acestei cereri.
Prin decizia civilă nr. 434/30.09.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de către reclamantul ,împotriva sentinței civile nr. 5467 din 09.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost schimbată sub aspectul programului stabilit pe parcursul verii, în sensul că reclamantul are posibilitatea de a lua minorii de la domiciliul pârâtei pe o durată de patru săptămâni, cu obligația de a-i readuce la domiciliul pârâtei; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței; a fost respinsă cererea de aderare la apel a pârâtei ; a fost obligată pârâta intimată la plata, în favoarea reclamantului - apelant, a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 604,15 lei.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în considerentele sentinței faptul că, în raport cu dispozițiile art. 282 și urm. pr.civ. apelul este fondat, iar cererea de aderare la apel este nefondată.
În analizarea cauzei, Tribunalul a pornit de la necesitatea protejării intereselor superioare ale minorilor.
Tribunalul a reținut că minorii au fost încredințați spre creștere și educare pârâtei, că pârâta are o situație stabilă la domiciliul său din Italia, putând asigura copiilor condițiile necesare pentru o creștere și dezvoltare armonioasă.
Tribunalul a apreciat însă că o creștere și o dezvoltare armonioasă a copiilor presupune păstrarea legăturilor firești cu ambii părinți.
Având în vedere că minorii au fost încredințați pârâtei, având în vedere faptul că pârâta împreună cu minorii locuiește în Italia, legăturile personale ale minorilor cu tatăl lor care a rămas în România, se desfășoară cu dificultate.
Din acest motiv, Tribunalul a apreciat, la fel ca și instanța de fond, că este necesară stabilirea unui program de vizitare a minorilor în favoarea reclamantului, program care este necesar a fi mai extins decât cel stabilit la fond, mai ales având în vedere că din ancheta socială a rezultat că minorii sunt atașați de tatăl lor și îi simt lipsa.
Având în vedere că reclamantul locuiește în România, iar minorii locuiesc în Italia, pe parcursul anului școlar nu pot fi stabilite relații directe ale tatălui și ale copiilor, fără a fi perturbat programul de școală al copiilor.
Luând în considerare această stare de fapt, Tribunalul a considerat că se impune stabilirea unui program mai extins în perioada vacanțelor, în care minorii să poată avea legătură directă cu tatăl lor.
Chiar dacă condițiile economice ale reclamantului nu sunt atât de bune ca și ale pârâtei, Tribunalul a apreciat nu se poate susține că minorii nu ar fi în siguranță la domiciliul tatălui lor din România sau că prezența lor la domiciliul tatălui nu ar fi oportună.
Martorii audiați la fond au afirmat că reclamantul s-a preocupat întotdeauna de soarta copiilor săi, astfel încât nu există pericole pentru siguranța minorilor. Prezenta minorilor în Româna se impune datorită faptului că aici pot păstra legăturile și cu rudele din familia extinsă și cu prietenii avuți până la data plecării în Italia.
Pentru motivele arătate, în baza art. 296.pr.civ. Tribunalul a admis apelul declarat și a schimbat sentința atacată sub aspectul programului de vizitare în cursul verii, în sensul că, reclamantul are posibilitatea de a lua minorii de la domiciliul pârâtei, pe o durată de 4 săptămâni.
Pentru considerentele avute în vedere în soluționarea apelului reclamantului, în temeiul art. 293.pr.civ. Tribunalul a respins cererea de aderare la apel a pârâtei, tinzându-se prin această cerere la restrângerea legăturilor minorilor cu reclamantul, restrângere care, așa cum s-a arătat, nu este în interesul minorilor; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a fost obligată pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 604,15 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocațial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea recursului, desființarea în tot a deciziei atacate, cu consecința respingerii ca nefondat a apelului reclamantului, a admiterii cererii de aderare la apel a pârâtei, în sensul schimbării sentinței primei instanțe, astfel: să se admită în parte cererea principală; să se respingă ca lipsit de obiect cel de-al doilea petit din cererea principală; să se stabilească un program de vizită în favoarea reclamantului numai la reședința recurentei din Italia, începând cu data de 1 iulie a fiecărui an, fără prealabila înștiințare a recurentei, respectiv, o săptămână cu ocazia vacanței de iarnă, începând cu 3 ianuarie a fiecărui an, fără prealabila notificare a recurentei, în toate cazurile pe cheltuiala reclamantului, concomitent cu admiterea în întregime a cererii reconvenționale.
În motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 8.proc.civ. reproducându-se cele dispuse prin sentința primei instanțe, cele solicitate de recurentă prin cererea de aderare la apel, arătându-se că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel, nu a cercetat capetele de cerere cu care a fost legal investită de către părți, pronunțând o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ca urmare a interpretării greșite a actului dedus judecății, în mod eronat instanța de apel reținând faptul că criticile părților au vizat doar întinderea dreptului de vizitare a minorilor și modalitatea exercitării acestuia, instanța lăsând nesoluționată cererea recurentei de schimbare în parte a sentinței, în sensul respingerii ca lipsit de obiect a capătului de cerere privind obligarea recurentei la a-și da acordul pentru efectuarea de către reclamant, împreună cu minorii, a unei vizite în luna iulie 2009. Instanța a omis să se pronunțe asupra cererii recurentei, privitoare la suplinirea consimțământului prin hotărârea instanței. Tribunalul Cluj nu s-a pronunțat asupra criticii de plus petita pe care recurenta a formulat-o față de hotărârea primei instanțe, respectiv, recurenta a fost obligată să-și dea consimțământul cu privire la efectuarea călătoriei în C-N fără ca vreuna din părți să fi investit Judecătoria Cluj -N cu soluționarea unei astfel de cereri. Hotărârea instanței de apel este eronată, fiind expresia unei eronate interpretări a legii și rezultatul greșitei aplicări a normelor legale, fiind nelegală majorarea duratei programului de vizitare a minorilor, fiind astfel grav vătămate interesele recurentei, întrucât recurenta este angajată cu caracter permanent și nu poate fi privată de a se bucura de prezența minorilor exact în perioada vacanțelor de vară, care coincide cu concediul recurentei, și cu atât mai puțin în perioada sărbătorilor de iarnă, care în mod tradițional reprezintă o de familie. S-a mai invocat de către recurentă nesocotirea intereselor superioare ale copilului, decurgând din modalitatea de stabilire a programului de vizitare a minorilor de către reclamant.
Tot în motivarea recursului recurenta a reprodus istoricul relației dintre părți, cu referire la modul în care părțile au divorțat, la modul în care fiecare din cei doi părinți s-a preocupat și s-a îngrijit de minori, prin invocarea răspunsului reclamantului la interogatoriul ce i-a fost luat și prin sublinierea lipsei condițiilor de locuit în ceea ce-l privește pe reclamant, concomitent cu evidențierea situației locative și financiare net mai bune de care beneficiază recurenta, care s-a recăsătorit în Italia, dispunând de o locuință frumoasă și spațioasă și de venituri de natură a spulbera orice temeri referitoare la creșterea și educarea copiilor.
S-a arătat de către recurentă că minorii frecventează cu regularitate cursurile unei instituții școlare din regiune, având rezultate bune, dovedind astfel capacitatea de adaptare. Durata programului de vizită a fost excesiv majorată, impunându-se a fi cenzurată de către instanță, întrucât exercitarea drepturilor prevăzute de art. 43. fam. nu trebuie să se realizeze de o manieră vătămătoare pentru recurentă care, în calitate de mamă și de părinte căruia i s-a încredințat spre creștere și educare cei doi copii, dorește să își petreacă vacanțele de vară și sărbătorile de iarnă cu copiii, fiind singurele perioade de concediu și de vacanță din an, în care cu toții se pot bucura în sânul familiei. Prin urmare, instanțele nu trebuie să interpreteze dreptul unui părinte de a avea legături cu propriul copil prin dezavantajarea celuilalt părinte, creând în acest mod o discriminare indirectă.
Petitul privind efectuarea călătoriei în Ungaria, asupra căreia instanța de apel nici nu s-a pronunțat, a rămas fără obiect impunându-se schimbarea sentinței și pentru acest considerent.
Este inadmisibil capătul de cerere privind obligarea recurentei să-și dea acordul pentru efectuarea de către copii a unei călătorii în Italia în luna iulie 2008, câtă vreme este vorba de o călătorie ce urmează a se efectua în iulie 2009, cerere care oricum a rămas fără obiect la momentul judecării apelului și a recursului, acest capăt de cerere fiind și neîntemeiat, recurenta neputând fi obligată să fie de acord, în prealabil, cu orice călătorie pe care reclamantul dorește să o realizeze, această solicitare fiind contrară legii și intereselor minorilor, în acest sens fiind și dispozițiile art. 30 alin. 4 din Legea nr. 248/2005.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca nelegal și nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6 și 7.proc.civ.; nu este prezent motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8.proc.civ. câtă vreme recurenta nu a arătat care este actul juridic dedus judecății, care a fost interpretat în mod eronat de instanța de apel; nu s-a indicat care anume text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel, pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.; toate motivele de recurs care tind la reaprecierea probelor administrate și care vizează reevaluarea stării de fapt sunt inadmisibile în recurs. Intimatul a mai invocat prevederile art. 43 alin. 3. fam. și ale art. 14 și 15 din Legea nr. 272/2004, precum și art. 8 CEDO.
Recursul este fondat în parte.
Deși recurenta și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9.proc.civ. Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză, singurul motiv de recurs fiind cel întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9.proc.civ. și care decurge, în opinia recurentei, din greșita aplicare de către instanțele de fond și de apel a prevederilor art. 43. fam. cu ocazia stabilirii programului de vizitare a minorilor de către reclamantul intimat.
Toate motivele de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, respectiv, prin care se reproduce istoricul cauzei, a relațiilor dintre părți, a modului în care recurenta și intimatul și-au refăcut viața, etc. precum și toate acele motive de recurs prin care se tinde la o reevaluare a stării de fapt, cu referire la probele administrate în cauză - interogatoriul reclamantului, etc. -, intră sub incidența excepției inadmisibilității, întrucât se circumscriu punctelor 10 și 11 art. 304.proc.civ. în prezent abrogate.
În consecință, ca urmare a abrogării art. 304 pct. 10 și 11.proc.civ. în recurs nu mai pot fi invocate nici un fel de chestiuni de netemeinicie a hotărârii recurate, care să implice o reapreciere a probelor, o rediscutare ori o reanalizare a stării de fapt, sau o schimbare a împrejurărilor de fapt ale cauzei, instanța de recurs fiind ținută să verifice exclusiv legalitatea hotărârii recurate.
Prin urmare, toate acele motive de recurs care vizează netemeinicia hotărârii recurate nu vor fi analizate de către instanța de recurs, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, acestea apar ca fiind inadmisibile, ca urmare a abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304.proc.civ.
Motivul de recurs afirmativ întemeiat pe pct. 8 al art. 304.proc.civ. de asemenea nu este incident în cauză, având în vedere că în cauză nu a fost dedus judecății nici un act juridic pe care instanța de apel să-l fi interpretat greșit ori să-i fi schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, urmând să fie înlăturat de către C ca fiind vădit nefondat.
Nefondat este și motivul de recurs afirmativ întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7.proc.civ. câtă vreme, decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii și câtă vreme hotărârea instanței de apel cuprinde motivele care, în opinia instanței de apel, au fundamentat soluția pronunțată de aceasta.
Motivul de recurs pretins încadrat în pct. 6 al art. 304.proc.civ. este, pe de o parte nefondat - având în vedere că instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut -, iar pe de altă parte, este și inadmisibil, intrând sub incidența excepției omisso media, motivat pe următoarele: în concret, s-a reproșat de către recurentă că instanța de apel a omis să soluționeze: cererea recurentei prin care s-a solicitat respingerea ca lipsit de obiect a capătului de cerere privind obligarea sa la a-și da acordul pentru efectuarea de către reclamant a unei vizite împreună cu minorii în luna iulie 2009; cererea privitoare la suplinirea consimțământului prin hotărârea instanței; cererea prin care s-a criticat hotărârea primei instanței prin aceea că s-ar fi pronunțat plus petita, atunci când a dispus obligarea recurentei la a-și da acordul cu privire la efectuarea unei călătorii în C-
În realitate, analizându-se motivele din cererea de aderare la apel formulate de pârâtă în fața Tribunalului Cluj, se constată că, prin aderarea la apel, motivul de așa-zisa pronunțare plus petita a instanței de fond nu viza efectuarea unei călătorii a minorilor în C-N, ci în România - acesta formând de altfel obiectul petitului 2 din cererea principală a reclamantului intimat, neputând să fie vorba despre o pronunțare plus petita a instanței de fond -, iar restul motivelor din cererea de aderare la apel vizau exclusiv modalitatea în care a fost stabilit programul de vizitare a minorilor de către reclamant, fără să conțină vreo critică referitoare la nesoluționarea de către prima instanță a petitelor privind suplinirea consimțământului părților prin hotărârea instanței, respectiv, privind obligarea recurentei de a-și da acordul pentru efectuarea de către reclamant a unei vizite împreună cu minorii în luna iulie a anului 2009.
Drept urmare, aceste critici împotriva hotărârii primei instanțe, nefiind invocate în fața instanței de apel, prin memoriul de apel ori prin aderarea la apel, nu pot fi invocate pentru prima dată în recurs, opunându-se spre o atare finalitate principiul omisso media, aceste motive de recurs apărând deci ca fiind inadmisibile.
Singurul motiv de nelegalitate din memoriul de recurs este cel întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9.proc.civ. decurgând din greșita aplicare, în opinia recurentei, a prevederilor art. 43. fam.
Potrivit art. 43 alin. 3. fam. părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
În nici un caz nu poate fi primită susținerea recurentei, conform căreia, stabilirea programului de vizitare a minorilor de către reclamant, în maniera dispusă de instanța de apel, îi vatămă grav interesele recurentei, aceasta excedând dispozițiilor art. 43 alin. 3. fam. și ale art. 14 și 15 din Legea nr. 242/2004, în virtutea cărora, în toate situațiile în care se dispune vreo măsură cu privire la vreun minor, ceea ce trebuie să primeze este interesul superior al minorului, iar nu interesele unuia ori altuia dintre părinți.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament, având dreptul de a-și cunoaște rudele și de a întreține relații personale cu acestea, precum și cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior. Nici părinții, niciun alt reprezentant legal al copilului, nu-l pot împiedica pe copil să aibă relații personale cu bunicii, frații, surorile sale ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile de excepție în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 272/2004, relațiile personale ale minorului cu părintele său se pot realiza în oricare din formele prevăzute de acest text legal, respectiv, prin întâlniri ale copilului cu părintele, prin vizitarea copilului la domiciliul acestuia, prin găzduirea copilului pe perioade determinate de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit, prin menținerea unei corespondențe ori a unei alte forme de comunicare permanente și constante cu copilul.
Prin urmare, în aplicarea art. 43 alin. 3. fam. instanțele trebuie să țină seama exclusiv de interesul superior al minorului, de asemenea manieră încât drepturile sale, reglementate de art. 14 și 15 din Legea nr. 272/2004, să nu fie afectate în vreun fel în mod negativ.
Starea de fapt reținută de prima instanță și de instanța de apel, și la care instanța de recurs este datoare să se raporteze, dat fiind că în recurs aceasta nu mai poate fi schimbată, relevă faptul că minorii au o relație foarte bună cu reclamantul, precum și cu actuala soție a acestuia, fiind în relații extrem de apropiate afectiv de sora lor, rezultată din cea de-a doua căsătorie a reclamantului.
Aceeași stare de fapt, reținută de prima instanță, fundamentată pe concluziile anchetei sociale efectuată la domiciliul pârâtei din Italia, relevă faptul că minorii sunt mulțumiți de viața lor, însă, doresc să mențină o relație cu tatăl lor, atât prin mijloace de comunicare, cât și personal.
În consecință, interesul superior al minorilor, și care concordă întru-totul cu dorința expres manifestată de aceștia, este în sensul păstrării unei relații apropiate cu tatăl lor, atât prin mijloacele de comunicare actuale, dar și personale, ori de câte ori acest lucru va fi cu putință.
În recurs, a fost depus la dosar, în conformitate cu prevederile art. 305.proc.civ. de către reprezentantul recurentei, un extras de pe site-ul Ministerului Învățământului din Italia, cuprinzând programa anului școlar 2009-2010, și din care rezultă că în regiunea unde domiciliază recurenta împreună cu minorii, vacanța de iarnă se situează în intervalul 24.12.2009-06.01.2010 ( 20 dosar recurs).
Raportat la această perioadă a vacanței de iarnă este evident că nu se va putea realiza practic exercitarea programului de vizitare a minorilor de către reclamant, în perioada vacanței de iarnă, în maniera dispusă de prima instanță și menținută de instanța de apel, întrucât, dacă minorii ar fi luați de către reclamant începând cu data de 3 ianuarie a fiecărui an, perioada de o săptămână în care minorii ar sta cu reclamantul în România ar implica automat nerespectarea de către minori a programei școlare, vacanța de iarnă terminându-se în data de 6 ianuarie.
În consecință, strict în aceste limite, se impune modificarea programului de vizitare a minorilor de către reclamant, în perioada vacanței de iarnă, în sensul că aceștia urmează să fie luați de către reclamant în fiecare an, între 27 decembrie până în data de 3 ianuarie a anului imediat următor, în acest fel dându-se curs doleanței recurentei, în sensul ca minorii să-și petreacă Crăciunul împreună cu mama lor, la domiciliul acesteia din Italia.
Este irelevant faptul că perioada concediului de odihnă al recurentei coincide cu perioada vacanțelor școlare ale minorilor și că deci, din acest motiv, s-ar impune ca minorii să-și petreacă în exclusivitate întreaga vacanță de vară și de iarnă doar cu recurenta, relevantă fiind dorința minorilor de a-și petrece timpul cu tatăl lor, precum și dreptul acestora, ca de altfel, și dreptul reclamantului, de a avea legături personale efective.
În acest sens dispune și art. 97. fam. care prevede că ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri ață de copii lor minori, ei trebuind să exercite drepturile lor părintești numai în interesul minorilor.
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că minorii nu pot fi privați de dreptul de a avea legături personale cu tatăl lor, concretizate în petrecerea unei perioade din vacanțele de vară și de iarnă, împreună cu tatăl lor, la domiciliul acestuia.
Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 304 pct. 9.proc.civ. și a art. 43 alin. 3. fam. Curtea urmează să admită în parte prezentul recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.
Față de soluția de admitere în parte a recursului, în conformitate cu prevederile art. 276.proc.civ. în recurs nu vor fi acordate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr. 434 din 30.09.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în parte, în sensul că, admite în parte aderarea la apel formulată de pârâtă, cu consecința schimbării în parte a sentinței nr. 5467/09.04.2009 a Judecătoriei Cluj -N, dosar nr-, astfel:
Stabilește programul de vizitare a minorilor de către reclamant în perioada vacanței de iarnă, în fiecare an, între 27 decembrie - 03 ianuarie.
Menține restul dispozițiilor din sentință și decizie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
--- - --- - -- - -
Red./dact.MM
6ex./30.11.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
| ← Răpire internațională de copii. Decizia 931/2008. Curtea de... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
