Stabilire program vizitare minor. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALA
SEC IA CIVIL
DECIZIA CIVIL Nr. 360/
edin a public de la 04 Iunie 2008
Completul compus din:
PRE EDINTE - - -
JUDEC TOR - - -
JUDEC TOR - - -
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind solu ionarea recursului declarat de reclamantul,domiciliat în,str.- nr.5, jud.V, împotriva deciziei civile nr.77 din 13 martie 2008 pronun at de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimata, PRIMARIA COMUNEI VANATORI, PRIMARIA, având ca obiect - stabilire program vizitare minor -.
La apelul nominal cut în edin a public au spuns pentru recurentul,lips ,av., i pentru intimata,lips ,av., în baza împuternicirii avoca iale pe care o depune la dosar,lips fiind autoritatea tutelar - PRIMARIA COMUNEI VANATORI, PRIMARIA.
Procedura legal îndeplinit .
S-a cut referatul cauzei de tre grefier,dup care;
Nemaifiind alte cereri de formulat,Curtea constat cauza în stare de judecat i acord cuvântul în dezbateri.
Ap torul recurentului,pentru considerentele dezvoltate pe larg în motivele scrise de recurs,aflate la dosarul cauzei,solicit admiterea recursului modificarea hot rârilor pronun ate de instan ele de fond i de apel,pe care le consider netemeinice i nelegale, i în rejudecare,admiterea ac iunii a cum a fost formulat .Cu cheltuieli de judecat .
Ap torul intimatei solicit respingerea recursului ca nefondat i men inerea hot rârilor pronun ate de instan ele de fond i de apel,pe care le consider temeinice i legale.Sus ine recurentul nu a invocat nici unul din motivele de nelegalitate prev zute de disp.art.304 Cod procedur civil .Apreciaz atât instan a de fond,cât i instan a de apel,au pronun at solu ii legale i temeinic motivate în conformitate cu legisla ia în vigoare în materie,având în vedere întreg materialul probatoriu administrat în cauz, -i fie permis -l ia pe minor din domiciliul socrilor i -l poat lua în vacan.Cu cheltuieli de judecat .
CURTEA
Asupra recursului civil de fa ț;
Examinând actele i lucr rile dosarului,constat:
Prin cererea înregistrat la nr- la Judec toria Foc ani reclamantul a chemat în judecat pe pârâta pentru încuviin are vizitare minor.
În motivarea cererii sale reclamantul a ar tat din toria cu pârâta a rezultat minorul - scut la data de 20 decembrie 2001 care a fost încredin at pârâtei spre cre tere i educare, motiv pentru care solicit a i se încuviin a aib leg turi personale cu minorul în sensul de a-i fi încredin at timp de o lun de zile pe perioada verii i -l viziteze la fiecare sfâr it de pt mân .
Dup administrarea probatoriilor, prin sentin a civil nr.6037 din 21 decembrie 2007 Judec toria Foc ani a admis în parte ac iunea i a încuviin at ca reclamantul aib leg turi personale cu minorul în sensul de a-l vizita în fiecare sâmb între orele 11-15 la domiciliul u (fie în ar sau în str in tate).
Pentru a hot rî astfel instan a de fond a re inut mai presus de orice este interesul superior al copilului, vârsta acestuia i faptul de a nu-l afecta în vreun fel în educare prin deplasarea în alt mediu decât cel în care s-a obi nuit.
Prin decizia civil nr.77/2008 a Tribunalului Vranceas -a respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel,instan a a re inut urm toarele:
ile sunt separate în fapt din septembrie 2004 i din toria lor a rezultat minorul - scut la 20 decembrie 2001, care s-a aflat în grija pârâtei i a p. rin ilor i, unde se afl i în prezent. Din ancheta social efectuat în cauz coroborat cu declara iile martorilor audia i la cererea p. ilor rezult de la vârsta de 8 luni minorul a locuit cu bunicii materni, în imobilul proprietatea acestora, fiind bine îngrijit. Mai rezult apelantul nu a fost interesat de situa ia acestuia, vizitându-l destul de rar, neachitându-se în mod constant de obliga ia de între inere stabilit în sarcina sa, astfel solicitarea apelantului de a-l lua pe minor timp de o lun nu se justific, neexistând dovezi între el i minor sunt leg turi puternice care impun luarea acestei suri.
Este necesar ca apelantul stabileasc mai întâi leg turi cu acest minor, - i consolideze rela iile ca apoi, minorul poat fi luat de el în vacan e, a exista pericolul ca acest lucru afecteze normala dezvoltare a acestuia.
Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamantul care a apreciat solu ia este nelegal deoarece programul de vizit stabilit între orele 11-15 (atunci când iatul doarme i ia masa) precum i loca ia (la domiciliul socrilor) împiedic stabilirea unei rela ii reale cu iatul Consider reclamantul admiterea ac iunii a cum a fost formulat ar permite crearea unei rela ii apropiate între el i minor.
Intimata a apreciat motivul invocat nu se încadreaz în disp.art.304 Cod procedur civil i solu iile de la fond i din apel sunt temeinice i legale.
Examinând decizia prin prisma motivului invocat,instan a re ine urm toarele:
De i reclamantul nu a încadrat criticile sale în vreunul din cazurile prev.de art.304 Cod procedur civil ,dezvoltarea motivelor atrage inciden a disp.art.304 pct.9 Cod procedur civil, hot rârea este dat cu aplicarea gre it a dispozi iilor legale privind respectarea interesului superior al minorului.
Astfel,Conven ia privind Drepturile Copilului,adoptat de Adunarea General a Na iunilor Unite prin Rezolu ia nr.44/25 din 20 noiembrie 1989,ratificat de România prin Legea 18/1990,recunoa te copilul ca un subiect de drepturi i libert i fundamentale i asigur faptul toate ac iunile ce îl privesc sunt uzite de nevoile i interesele specifice ale copilului.
Art.9 pct.3 din Legea 18/1990 consacr dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre p. rin i de a între ine rela ii personale i contacte directe în mod regulat cu ace tia.
De asemenea,potrivit art.16 alin.1 i 2 din Legea nr.272/2004:
"copilul care a fost separat de ambii p. rin i sau de unul dintre ace tia,ca rezultat al unei suri judiciare,are dreptul de a men ine rela ii personale i contacte directe cu ambii p. rin i,cu excep ia situa iilor când aceasta contravine interesului superior al copilului."
Conform legii,exercitarea acestor drepturi poate fi licitat de instanț
"dac exist motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihic ,intelectual ,moral sau social a copilului.".
mai sus men ionate sunt instrumente esen iale pentru promovarea drepturilor acelor copii afecta i de separarea p. rin ilor prin proceduri judiciare.
În spe ț,de i instan ele de fond i de apel au recunoscut dreptul de vizitare a p. rintelui i în situa ia concret în care tat l locuie te în alt stat,nu au sit o modalitate care permit stabilirea unei rela ii reale i afective între iat i tat l
Faptul pân la vârsta de 8 ani nu s-a stabilit o leg tur afectiv între copil i tat l u,afecteaz procesul de dezvoltare i maturizare a iatului,proces ce presupune recunoa terea imaginii paterne.
În condi iile în care i mama este plecat în str in tate,la munc ,absen a fizic a ambilor p. rin i perturb dezvoltarea normat i maturizarea psiho-afectiv a minorului i îl priveaz de sentimentul de siguran ț i autoritate conferite de prezen a patern .
Din aceste motive încercarea tat lui de "a p. trunde" în via a fiului u nu poate fi decât în interesul copilului.
Aceast rela ie nu are îns anse se înfiripe în mediul ostil de la bunicii materni,unde nu poate fi decât o atmosfer i încordat care nu va permite apropierea copilului de tat l
Din aceste considerente,instan a apreciaz e în interesul minorului se stabileasc un program mai realist de vizitare,în fiecare pt mân - sâmb ta între orele 10-19, cu posibilitatea lu rii la domiciliu (de exemplu la mama sa în ),precum i în perioada concediului de var ,10 zile în luna august,sens în care conform disp.art.312 alin.3 Cod procedur civil ,urmeaz fie modificat decizia civil i sentin a instan ei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul,domiciliat în,str.- nr.5,jud.V,împotriva deciziei civile nr.77 din 13 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimata, PRIMARIA COMUNEI VANATORI, PRIMARIA, având ca obiect - stabilire program vizitare minor -,și în consecinț:
Modific decizia civil nr.77/2008,astfel:
Admite apelul, schimb în parte sentința civil nr.6037/2007 a Judec toriei Focșani, în sensul c reclamantul urmeaz s exercite dreptul de vizit în fiecare sâmbt între orele 10 - 19, cu posibilitatea lurii la domiciliu, precum și 10 (zece) zile în luna august,în fiecare an.
Irevocabil .
Pronunțat în ședința public de la 04 Iunie 2008.
PREȘEDINTE: Anica Ioan - - | Judector, | Judector, - - |
Grefier, - - |
: - /03.06.2008
: /03.06.2008
6 ex.
FOND:__________________________
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminița Șolea, Simona Bacsin
← Plasament. Decizia 703/2009. Curtea de Apel Timisoara | Plasament. Decizia 402/2009. Curtea de Apel Galati → |
---|