Plasament. Decizia 703/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVIL
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVIL NR.703
Ședința public din 23 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr.1222/21.04.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimat Direcția General de Asistenț Social și Protecția Copilului T și pârâta intimat, având ca obiect plasament.
La apelul nominal fcut în ședinț public se prezint pârâții personal, lips fiind reclamanta intimat.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Timi șoara.
Procedura legal îndeplinit.
Dup deschiderea dezbaterilor, s-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț dup care, instanța pune în discuție împrejurarea c în cauz nu a fost formulat o cerere reconvențional privind dreptul al vizit.
Prțile prezente arat c las la aprecierea instanței acest aspect.
Reprezentanta Ministerului Justiției solicit respingerea recursului ca inadmisibil,iar în subsidiar ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constat urmtoarele:
Prin cererea înregistrata la acesta instanța sub nr- la data de 23.03.2009, reclamanta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Tas olicitat in contradictoriu cu parații si, înlocuirea msurii plasamentului in regim de urgenta privind pe copilul, cu msura plasamentului la asistentul maternal profesionist si delegarea exercițiului drepturilor si îndeplinirii obligațiilor printești cu privire la copil.
In motivare reclamanta a învederat instantei ca fata de copil s-a luat msura plasamentului in regim de urgenta datorita faptului ca mama acestuia are mari dificultati in a se ocupa de creșterea si îngrijirea lui, copilul fiind cu handicap fizic si ca nu este posibila reintegrarea in familia naturala sau extinsa.
In drept cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.64 - 66 din Legea nr.272/2004.
Parata prezenta in ședința publica de azi, a declarat ca este de acord cu cererea reclamantei.
Paratul, deși legal citat, nu s-a prezentat in instanța pentru a-si exprima poziția cu privire la cererea reclamantei si nici nu a depus întâmpinare.
Prin sentința civil nr.1222/21.04.2009 Tribunalul Timi șaa dmis cererea formulata de reclamanta Direcția Generala de Asistenta Sociala si Protecția Copilului T, în contradictoriu cu parații, si.
A încuviințat înlocuirea msurii plasamentului in regim de urgenta, privind pe copilul, nscut la data de 06.01.2008, in T, cu msura plasamentului la asistentul maternal profesionist și a delegat exercițiul drepturilor si obligatia îndeplinirii îndatoririlor printești privind persoana copilului, in favoarea asistentului maternal profesionist si privind bunurile copilului in favoarea Președintelui Consiliului Județean
Pentru a hotrî astfel, prima instanț a reținut c minorul se afla in situația prevzuta de art.56 lit."c" din Legea nr.272/2004, ca msura plasamentului in regim de urgenta are caracter temporar, motiv pentru care, in temeiul disp.art.66 alin.2 din menționata lege, a dispus înlocuirea ei cu msura plasamentului la asistentul maternal profesionist.
Împotriva sentinței civile nr.1222 din 21.04.2009 a Tribunalului Timi șad eclarat recurs în termenul legal pârâtul.
În motivarea recursului s-a susținut c au fost înclcate dispozițiile art.60 din Legea 272/2004 prin faptul c instanța nu a dispus în privința dreptului pârâtului de a-și vizita fiul.
Curtea, analizând recursul prin prisma motivului de fapt și de drept respectiv art.304 pct.9 Cod procedur civil a crui incidenț rezult din argumentarea cii de atac, cu aplicațiunea dispozițiilor art.299 u Cod procedur civil, raportat la dispozițiile art.312 al.1 Cod procedur civil, a constatat c este nefondat.
Astfel, din actele și lucrrile dosarului rezult c prima instanț a fost investit cu cererea reclamantei Direcția General de Asistenț Social și Protecția Copilului T pentru înlocuirea plasamentului în regim de urgenț cu msura plasamentului pentru copilul la doamna, asistent maternal profesionist și delegarea exercițiului drepturilor și obligațiilor printești ctre persoana asistentului maternal profesionist iar prin sentința civil recurat s-a pronunțat cu privire la cele dou petite.
Susținerea recurentului potrivit creia instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la dreptul su de vizit a minorului, înclcându-se astfel dispozițiile art.60 din Legea nr.272/2004 este nefondat în condițiile în care pârâtul nu a investit tribunalul cu vreo cerere prin care s solicite reglementarea vizitrii minorului.
În atare situație, critica nu poate fi primit, motiv pentru care în baza art.312 al.1 Cod procedur civil Curtea va respinge recursul de faț ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul recurent împotriva sentinței civile nr.1222/21.04.2009 pronunțat de Tribunalul Timi ș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimat Direcția General de Asistenț Social și Protecția Copilului T și pârâta intimat
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 23 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.EN/25.06.2009
Dact./29.06.2009
Tribunalul Timi ș-judector
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Erica Nistor, Claudia Rohnean
← Răpire internațională de copii. Decizia 855/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 360/2009. Curtea de... → |
---|