Divort. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 75/
Ședința publică din 2 februarie 2010
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 666/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantul recurent, asistat de av. și pârâta intimată, asistată de av..
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicire avocațială, și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, cu consecința admiterii acțiunii de divorț, arătând că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, cu atât mai mult, cu cât părțile sunt separate în fapt de patru ani.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului, menținerea deciziei civile recurate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, arătând că separarea în fapt a soților se datorează în exclusivitate reclamantului, care are o relație extraconjugală, și că nu există motive temeinice imputabile pârâtei care să ducă la desfacerea căsătoriei.
R E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr. 666/29.09.2009, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de reclamantul și de pârâta împotriva sentinței civile nr. 1872/9.02.2009 a Judecătoriei Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.8717/325 din 29.05.2008, reclamantul - a chemat în judecată pârâta, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei înregistrată la data de 01.07.1975 la Primăria Municipiului L, jud. T, atât pârâta, cât și reclamanta să revină la numele avut înainte de căsătorie și partajarea bunurilor comune.
În motivare reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 01.07.1975, însă după nenumărate neînțelegeri și discuții avute în familie, discuții generate pe fondul nepotrivirii de caracter, în decursul lunii octombrie a anului 2005 plecat din casa unde era domiciliul conjugal, mutându-se în chirie, loc în care locuiește și în prezent. A precizat că din momentul plecării și până în prezent au trecut aproximativ trei ani, timp în care el nu a mai avut nici un fel de tangență cu pârâta. Din căsătorie au rezultat trei copii, toți copiii având în prezent vârste cuprinse între 22 și 31 ani. Cu privire la partajarea bunurilor a arătat că au dobândit împreună, în timpul căsătoriei, un apartament compus din trei camere cu dependințe prin contractul de vânzare cumpărare nr.2502/15.05.1992. A mai solicitat să se constate că au cote de contribuție egale la dobândirea bunului menționat mai sus și prin urmare a solicitat să se dispună împărțirea bunului comun în mod egal, respectiv să se atribuie către el 50% din valoarea bunului și către pârâtă tot 50% din valoarea bunului. Totodată, referitor la partajarea bunurilor, a solicitat să se dispună compensarea cheltuielilor de judecată.
În drept reclamantul a invocat dispoz. art.37 alin.2, art.38 alin.1, art.40, art. 36 alin.1 rap. la art. 30.fam.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de divorț și de partaj al bunurilor comune, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că acțiunea de divorț formulată de reclamant pe motivul invocat, acela al nepotrivirii de caracter este vădit nefondată, însuși pârâtul nemotivând cererea sa. Din căsătoria lor au rezultat 4 copii și nu 3 cum pretinde reclamantul. Trei copii ai lor sunt majori, iar cel de-al patrulea, născut în 1997 decedat la vârsta de 14 ani și Acest din urmă copil, în toți cei 14 ani de viață a avut nevoie de o îngrijire și supraveghere deosebită, trebuind ferit de orice lovituri, ea fiind cea care l-a însoțit la diversele internări în spitale și operații, copilul decedând după un incident la școală, respectiv a fost lovit cu mingea de un coleg și în urma acestei simple lovituri, după o internare de o lună de zile, a decedat pe fondul bolii de care suferea. Reclamantul a părăsit domiciliul conjugal și s-a mutat direct în patul altei femei, locuind sporadic la aceasta, în localitatea nr.107, în anul 2006 luându-și chiar o parte din haine. Reclamantul revine la domiciliul conjugal în T de obicei în perioada în care își ridică pensia. În a aflat că el stă la o femeie numită, a găsit-o pe această femeie, care are o vârstă de circa 30 ani și este de etnie rromă. Între timp a sosit de la birtul satului și reclamantul cu care a purtat discuții jenante pentru reclamant. Ulterior acestei întâmplări, reclamantul a revenit în T, i-a spus că dorește să rămână aici și a pus-o să facă demersuri la poliție că nu-și poate recupera hainele. În luna februarie 2007 reclamantul a însoțit-o în Oltenia și au locuit în casa părinților ei decedați până în luna iunie 2007, reclamantul spunându-i că a renunțat la. După perioada cât au locuit în Oltenia, au plecat împreună în Spania, locuind la fiica lor. Ea a revenit în România, reclamantul a rămas în Spania, dar în lipsa sa a chemat-o și pe, copiii lor nesuportând-o, astfel că după ce reclamantul s-a certat cu fiica lor, a furat banii din casa acesteia și s-a întors cu în luna aprilie 2008. Pârâta a arătat că nu vrea să divorțeze, nu are nicio vină pentru a se pronunța divorțul, dimpotrivă reclamantului îi aparține întreaga culpă, pe timpul căsătoriei suferind de viciul beției, o bătea, iar în prezent a părăsit domiciliul conjugal stabilind relații extraconjugale cu o femeie de etnie rromă, care la rândul ei are o reputație foarte proastă. În locuința obiect al partajului locuiește ea cu una dintre fiice, soțul acesteia și doi copii ai acestora, o în vârstă de 6 ani și un nepoțel de o lună.
Prin sentința civilă nr.1872/09.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost respinsă cererea de desfacere a căsătoriei formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta.
A fost disjunsă cererea de partajare a bunurilor comune formulată de reclamant și s-a acordat termen pentru judecarea acesteia la data de 16.03.2009.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei cu motivarea că între soți au existat nenumărate neînțelegeri și discuții generate pe fondul nepotrivirii de caracter, în urma cărora în decursul lunii octombrie a anului 2005 plecat din casa unde era domiciliul conjugal, iar de atunci nu a mai avut nici un fel de tangență cu pârâta.
Pârâta prin întâmpinarea formulată a arătat că se opune divorțului, iar separarea în fapt a soților se datorează în exclusivitate reclamantului care are o relație extraconjugală.
Martorul -, propus de reclamant, a declarat ca în urmă cu doi ani reclamantul a venit la el pentru a sta în chirie și i-a spus că soția l-a dat afară din casă, fără însă să-i spună motivele.
Art. 38 alin.1 din C fam. prevede că instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Din coroborarea textului de lege mai sus arătat cu dispozițiile art. 617 alin.1 pr.civ. rezultă că în cazul în care numai reclamantul are culpă în destrămarea relațiilor de căsătorie, acțiunea de divorț urmează să fie respinsă (în acest sens dec. civ. 374/1956 a Trib. Suprem).
Fără a încălca principiul constituțional al căsătoriei liber consimțite și al egalității între soți, prevederile art. 38 din fam. dau expresie acestui principiu, determinând condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul. Condiționarea pronunțării hotărârii judecătorești de desfacere a căsătoriei de respectarea unor cerințe stabilite în mod imperativ de lege demonstrează grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei și protejarea familiei ( dec nr.116 din 18.03.2003, dec. nr. 729 din 24.10.2006, dec. nr. 311 din 6.04.2006).
Așadar, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de desfacere a căsătoriei pe baza acordului soților conform art. 38 alin. 2. fam. este necesară administrarea de probe din care să rezulte că există motive temeinice din cauza cărora raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, iar aceste motive temeinice nu se datorează în exclusivitate reclamantului.
În speța de față, deoarece numai reclamantul a formulat cerere de divorț, iar din proba testimonială administrată nu rezultă conform art.1169 civ. culpa concurentă sau exclusivă a pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie, instanța nu poate desface căsătoria fără a exista motive temeinice sau din culpa exclusivă a reclamantului, astfel încât cererea reclamantului de desfacere a căsătoriei a fost respinsă.
În conformitate cu dispozițiile art.165 pr.civ. art. 39 alin. 1 rap. la art. 36.fam. instanța de fond a disjuns cererea de partajare a bunurilor comune formulată de reclamant și a acordat termen pentru judecarea acesteia la data de 16.03.2009, C 35 pentru când se vor cita părțile.
Instanța de fond a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr.1872/09.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, au declarat apel atât reclamantul cât și pârâta.
Reclamantul prin apelul declarat a solicitat schimbarea în tot a hotărârii in sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată în scris.
In motivare, reclamantul apelant a învederat instanței că din probele administrate rezultă că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei este imposibilă.
A mai susținut reclamantul apelant că raporturile conjugale dintre cei doi soți au încetat de peste 3 ani, iar continuarea căsătoriei nu face altceva decât să producă efecte negative asupra părților, și că pârâta nu și-a probat afirmațiile făcute prin întâmpinare.
Apelul a fost întemeiat pe prevederile art.182 cod procedură civilă.
Pârâta, prin apelul declarat a criticat hotărârea primei instanțe în partea privind cheltuielile de judecată, susținând că fiind respinsă acțiunea reclamantului, acesta trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art.274-275 cod procedură civilă.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulare și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi expuse.
Critica adusă de reclamantul apelant hotărârii atacate privind aprecierea probelor administrate, nu a putut fi reținută, în condițiile în care a fost propus și audiat un singur martor ce cunoștea doar împrejurarea că i-a închiriat reclamantului o locuință, în urmă cu doi ani, acesta susținând că a fost dat afară din casă de către soție, depoziție pe baza căreia justificat prima instanță a apreciat că nu poate fi determinată culpa comună sau exclusivă a pârâtei la disoluția raporturilor de familie (condiție în absența căreia căsătoria părților nu poate fi desfăcută, astfel cum prevăd dispozițiile art.38 Codul familiei.
Nici critica adusă de pârâta apelantă hotărârii atacate nu este întemeiată, întrucât deși prima instanță a respins acțiunea reclamantului și pârâta a solicitat obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, nu a făcut dovada acestora, prin depunerea actului constatator al efectuării lor, astfel cum o cer dispozițiile art.1169 cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea ei și a sentinței și, în consecință, admiterea acțiunii de divorț.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 299 și urm. pr. civ. însă din dezvoltarea motivelor sale, Curtea este îndreptățită să constate, conform art. 306 alin. 3. pr. civ. că el vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii, deci motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ..
În motivarea în fapt a recursului, reclamantul a arătat că părțile sunt despărțite în fapt de peste trei ani, dată de la care au încetat între ei raporturile conjugale ce țin de esența căsătoriei, motiv pentru care continuarea acesteia nu ar avea decât efecte negative asupra ambilor soți.
În plus, s-a arătat că și pârâta se face vinovată de această situație - lucru dovedit și de depoziția martorului său pe care, în mod nejustificat, instanțele au ignorat-o - și din această cauză căsătoria nu mai poate continua, relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate conform art. 38 din Codul familiei.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 306 alin. 2. pr. civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că acțiunea de divorț intentată de reclamantul soției sale (și la care aceasta s-a opus în mod constant) s-a întemeiat pe dispozițiile art. 38 alin. 1 Codul familiei, adică pe ideea de culpă.
În absența unei cereri reconvenționale prin care și pârâta să solicite același lucru, admiterea acestei acțiuni ar fi presupus dovedirea neechivocă, fie a culpei exclusive a pârâtei în deteriorarea gravă și iremediabilă a relațiilor de familie, fie a culpei ambilor soți.
În actuala reglementare, dispozițiile în materie ale Codului familiei nu mai permit desfacerea căsătoriei prin simpla constatare a despărțirii în fapt a soților un interval de timp semnificativ.
În cauză, contrar a ceea ce susține reclamantul, nu s-a dovedit nici o culpă a pârâtei în acest sens, martorul (la care reclamantul a locuit cu chirie), afirmând doar că din spusele reclamantului ar fi aflat că pârâta l-a alungat din casă, (fără însă a-i spune și de ce s-a întâmplat acest lucru) aspect care nu rezultă din nici o altă probă și care - chiar dacă ar fi fost dovedit ca real - nu reprezintă prin el însuși un motiv suficient și serios pentru desfacerea unei căsătorii care a durat mai bine de 30 de ani.
În cauză pârâta a susținut - iar reclamantul nu a dorit să probeze contrariul, confirmând în mod implicit - că acesta este singurul care-și dorește divorțul, întrucât s-a raliat într-o relație extraconjugală cu o femeie mult mai tânără decât el.
Pentru că - așa cum s-a arătat anterior - în susținerea acțiunii sale reclamantul nu a dovedit existența unei culpe comune a soților în destrămarea relațiilor de familie și, cu atât mai puțin, o culpă exclusivă a pârâtei pentru o astfel de situație, în mod corect a fost respinsă această acțiune de către instanța de fond, după cum, la fel de corect, a fost menținută această soluție de către instanța de apel.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 666/29.09.2009 a Tribunalului Timiș - Secția Civilă.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 666/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 2 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /03.02.2010
Tehnored. 2 ex./03.02.2010
Instanța de apel:;
Prima instanță:
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Claudia Rohnean, Cristian Pup
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 374/2010. Curtea de... → |
|---|
