Stabilire program vizitare minor. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2799/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.424
Ședința publică de la 3 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Simona
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.993 A din 08.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant pârât și autoritatea tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 5
are ca obiect - stabilire program vizitare minor.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta pârâtă-reclamantă, personal și avocat, în calitate de reprezentant al intimatului reclamant-pârât, în baza împuternicirii avocațiale nr.53 din 27.02.2009, eliberată de Baroul București, lipsind Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 5
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea recurentei pârâte-reclamante concluzii scrise și întâmpinare de către intimatul reclamant - pârât.
Recurenta pârâtă-reclamantă se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de birou nr.1, la data de 19.04.2006.
Curtea procedează la înmânarea unui exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar recurentei pârâte - reclamante și constată că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege
Avocatul intimatului reclamant - pârât solicită ca întâmpinarea depusă la dosar să fie considerată ca și note scrise.
Recurenta pârâtă-reclamantă solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în susținerea motivelor de recurs, respectiv un articol publicat în numărul 38 al revistei "Școala" - "Contribuția jocului la dezvoltarea cognitivă a copiilor normali și a celor cu cerințe educaționale speciale", o adeverința medicală a minorului și un extras din calificativele obținute de minor.
Avocatul intimatului reclamant - pârât nu se opune la încuviințarea probei solicitată de partea adversă.
Curtea, după deliberare, în temeiul art.305 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurenta pârâtă- reclamantă, primește înscrisurile la dosar și comunică un exemplar intimatului pârât - reclamant.
La interpelarea instanței, recurenta pârâtă - reclamantă arată că nu contestă existența în patrimoniul intimatului a unui imobil, însă precizează că acest imobil nu este locuibil.
Recurenta pârâtă - reclamantă solicită judecarea cauzei în ședință secretă.
Avocatul intimatului reclamant-pârât arată că se opune acestei solicitări.
Curtea dispune ca pricina să fie luată în ședință secretă, în conformitate cu dispozițiile art.121 alin.2 din Codul d e procedură civilă, procedând la evacuarea sălii de ședință.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurenta pârâtă - reclamantă arată că nu s-a opus la vizitarea minorului de către tatăl său, că acesta a fost primit în vizită la orice oră, însă intenția sa este de a proteja copilul, intimatul având un comportament aparte față de fiul său.
Menționează că reclamantul - pârât îi cumpăra minorului păpuși și îi mima actul sexual, se dezbrăca în fața copilului, când acesta avea doar un an și J, îl lăsa la geam nesupravegheat; de asemenea, îl ciupește până se învinețește și îl băga cu capul în brăduț de sărbători, fiind foarte violent față de copil.
Arată că, încă din timpul căsătoriei, reclamantul - pârât o amenința că divorțează, că nu va mai locui cu aceasta, iar copilul va fi luat de Protecția Socială. Dorește ca minorul să fie vizitat de către tată sub supravegherea unui membru al familiei.
Totodată, dorește să păstreze numele din timpul căsătoriei, având în vedere interesul copilului și profesia pe care aceasta o are, respectiv de profesor la Liceul Teoretic " ".
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului reclamant - pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Arată că din punctul său de vedere recurenta încearcă să emoționeze instanța de judecată prin disperarea acesteia de a folosi copilul în scopul de a nu fi vizitat de tată. Susținerea acesteia în ceea ce privește jocul cu păpuși, apreciază că aceasta este o declarație falsă, fără nici o acoperire, iar faptul că tatăl se dezbrăca în fața copilului, consideră că minorul era mic și nu realiza acest aspect.
În plus, arată că pârâta nu este o persoană de notorietate, care să fie cunoscută în societate printr-o activitate susținută - prin eventuale lucrări publicate, prelegeri publice sau alte acțiuni de această natură.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele;
Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B, sub nr-, la data de 06 septembrie 2007, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior încheierii căsătoriei, încredințarea minorului, născut la 21 februarie 2006 către mamă, precum și stabilirea unui program de vizitare a minorului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că din căsătoria părților a rezultat minorul; căsătoria a decurs normal până în luna mai 2006, când pârâta a început să manifeste dezinteres total față de soț și față de gospodărie, provocând scandaluri. Deși la data încheierii căsătoriei a fost de acord să locuiască în domiciliul soțului, după încheierea căsătoriei a refuzat acest lucru, locuind cu tatăl și fratele ei; reclamantul, la data de 16 noiembrie 2006, fost alungat din domiciliul conjugal. A revenit după două săptămâni, dar a fost alungat din nou la data de 16 ianuarie 2007, dar și la datele de 10-11 aprilie 2007 și 23 iulie 2007, de fiecare dată întorcându-se pentru copil.
La data de 25 septembrie 2007, pârâta a depus la dosar cerere reconvențională, solicitând desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului - pârât, păstrarea numelui dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei, încredințarea minorului spre creștere și educare, cu obligarea reclamantului - pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului, precum și stabilirea unui program de vizitare a minorului numai de două ori pe lună, în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni, între orele 1000- 1800, la domiciliul său și numai în prezenta sa.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta - reclamantă a arătat că imediat după încheierea căsătoriei reclamantul- pârât a preferat să închirieze apartamentul din B și să o oblige să se mute în provincie, lucru pe care nu îl putea accepta deoarece ar fi trebuit să renunțe la cariera de cadru didactic; în aceste condiții, reclamantul - pârât s-a mutat la părinții săi, unde locuiește și în prezent. După nașterea copilului, acesta și-a schimbat comportamentul, a devenit agresiv, nervos, bătând-o și maltratând-o de nenumărate ori; în plus, nu a contribuit la cheltuielile materiale ale familiei, a întreținut relații extraconjugale, părăsind deseori domiciliul conjugal.
Prin sentința civila nr.7689/19.11.2007, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis în parte cererea principală formulată de reclamantul - pârât în contradictoriu cu pârâta - reclamantă și cu Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 5 B, a admis cererea reconvențională în parte, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între soți la data de 12 noiembrie 2005 și trecută în registrul stării civile al Consiliului local sector 6 B sub nr.2890/2005 din culpa comună, a luat act că pârâta - reclamantă păstrează numele dobândit ca urmare a căsătoriei, acela de, a dispus încredințarea minorului, născut la 21 februarie 2006, spre creștere și educare pârâtei - reclamante, a fost obligat reclamantul - pârât la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere de 150 lei/lunar, începând cu data introducerii acțiunii - 06 septembrie 2007 și până la majoratul minorului. Instanța a dispus ca reclamantul - pârât să aibă legături personale cu minorul după următorul program: în a doua și a patra zi de sâmbătă din lună, de la ora 1000la ora 1800,cu dreptul de a lua minorul și obligația de a-l readuce la domiciliu și două săptămâni în perioada concediului reclamantului - pârât.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Analizând declarațiile martorilor audiați în cauză în ceea ce privește motivele de desfacere a căsătoriei, văzând dispozițiile art.37 alin.2 si art.38 alin.1 Codul familiei, a constatat că relațiile dintre soți sunt grav si iremediabil vătămare, de aceasta situație făcându-se în egală măsură vinovați ambii soți. În acest sens, instanța a avut în vedere că relațiile de căsătorie s-au destrămat, în principal din vina reclamantului-pârât, acesta refuzând să contribuie suficient la cheltuielile gospodăriei, aspect care rezultă din declarația martorului. Din aceeași depoziție, ce se coroborează cu fotocopia certificatului medico-legal depus la fila 22 din dosar, reiese că reclamantul-pârât a exercitat violențe împotriva pârâtei-reclamante în ultima perioadă a timpului în care au locuit împreună, în prezent fiind despărțiți în fapt. Din declarația martorului s-a reținut însă că soții obișnuiau să se certe în mod constant, nici pârâta-reclamantă nefăcând vreun efort pentru detensionarea relației de cuplu, aspect de natură să determine instanța să rețină și acesteia o culpă în destrămarea căsniciei, chiar dacă într-o măsură mai redusă.
În baza art.40 alin.2 Codul familiei, instanța a dispus păstrarea de către pârâta-reclamantă a numelui dobândit ca urmare a încheierii căsătoriei -"", având în vedere că din actele dosarului rezultă că aceasta este învățătoare, fiind cunoscută sub acest nume în mediul profesional, schimbarea numelui fiind de natură să-i cauzeze prejudicii de imagine în fața elevilor.
Referitor la capătul de cerere privind încredințarea minorului, instanța de fond a constatat, în primul rând, că acesta este născut la 21.02.2006, având vârsta de un an. În al doilea rând, a stabilit, după cum rezultă din referatul de anchetă socială aflat la dosar și din declarațiile martorilor audiați în cauză, că după despărțirea în fapt a părților copilul a rămas în îngrijirea mamei, reclamantul-pârât menținând legătura cu aceasta și efectuând unele cheltuieli în ceea ce privește creșterea și educarea sa. Totodată, a avut în vedere instanța că minorul se bucură de condiții corespunzătoare de creștere și educare la domiciliul mamei sale, locuind împreună cu aceasta într-un apartament aflat în proprietatea bunicilor materni.
În drept, s-a avut în vedere că, potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. În speță, interesul copilului ce trebuie avut în vedere cu ocazia încredințării acestuia este legat nu numai de posibilitățile materiale ale părinților, ci și de vârsta copilului, comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de preocupare pe care l-au manifestat față de copil. În opinia instanței, este în interesul copilului de a fi încredințat mamei sale, întrucât are o vârstă fragedă, la care are nevoie preponderent de ocrotirea acesteia, pârâta-reclamantă prezentând garanții morale și materiale, nu în ultimul rând s-a avut în vedere și acordul părinților în ceea ce privește încredințarea copilului spre creștere și educare pârâtei-reclamante.
În baza dispozițiile art.42 raportat la art.86 și 94 Codul familiei, instanța a obligat reclamantul-pârât la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere de 150 RON lunar, începând cu data introducerii cererii și până la majoratul copilului, ținând cont de veniturile realizate de reclamantul-pârât; nu s-a luat în calcul că reclamantul-pârât a contribuit la creșterea și educarea fiului său după data introducerii cererii de divorț, neexistând la dosar vreo dovadă în acest sens. Bonurile fiscale/chitanțele depuse (majoritatea anterioare datei introducerii cererii de chemare în judecată) atestă achiziționarea unor produse, dintre care unele necesare și copilului, însă acestea nu pot fi reținute în contul pensiei de întreținere, pe de o parte, dată fiind insuficiența acestora și, pe de altă parte, neexistând dovezi că acestea au fost făcute ca parte a prestării pensiei de întreținere în favoarea copilului.
Potrivit art.16 din Legea nr.272/2004, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. În sensul legii, relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părinte, corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul, transmiterea de informații copilului cu privire la părinte, transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele care are dreptul de a menține relații personale cu copilul. Astfel, pentru a stabili un program adecvat și, totodată, eficient pentru întreținerea de către reclamantul-pârât a legăturilor personale cu fiul său, minorul, instanța a luat în considerare tot interesul superior al copilului și, în primul rând, vârsta fragedă a acestuia, un an, având în vedere ca minorul să nu își schimbe pe perioade prea mari de timp mediul familial, iar programul încuviințat să nu-i afecteze dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere psihic, cât și fizic.
Instanța a apreciat că programul de vizitare a minorului propus prin cerere este parțial adecvat, astfel că a încuviințat în parte cererea, următorul program de vizitare fiind în măsură să satisfacă nevoia tatălui de a contribui la creșterea și educarea copilului, după cum urmează: în a doua și a patra zi de sâmbătă din lună, de la ora 10 la ora 18, cu dreptul de a lua minorul și obligația și de a-l readuce la domiciliu și două săptămâni în perioada concediului reclamantului-pârât.
În temeiul art.276 Cod procedură civilă, instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată efectuate de către părți în proces.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâta - reclamantă, la data de 11 februarie 2008, cât și reclamantul - pârât, la data de 14 februarie 2008, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă, la data de 20 februarie 2008, sub nr-.
În susținerea motivelor de apel, apelanta - pârâtă - reclamantă a solicitat, în esență, desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a soțului reclamant, precum și modificarea în parte a sentinței vizând dreptul de vizitare al minorului, în sensul de a permite intimatului de a avea legături personale cu copilul în a doua și a patra sâmbătă și duminică a fiecărei luni, sâmbătă între orele 0900și 1400, iar duminica de la ora 1500la ora 1900, la domiciliul mamei, respectiv la domiciliul copilului.
A formulat critici în legătură cu obligarea intimatului la plata în favoarea minorului a unei pensii de întreținere, ținând cont de veniturile nete efectiv realizate de acesta, întrucât reclamantul - pârât obține lunar aproximativ 400 lei din închirierea apartamentului proprietate personală. Față de aceste venituri, s-a solicitat recalcularea cuantumului pensiei de întreținere în favoarea minorului, cu luarea în considerare a sumei indicate.
În motivarea apelului, apelantul - reclamant - pârât a arătat că din materialul probator administrat în dosar rezultă fără dubiu că vina în destrămarea relațiilor de familie îi aparține în exclusivitate pârâtei - reclamante, motiv pentru care ar fi trebuit reținută în sarcina sa culpa în desfacerea căsătoriei. Totodată, s-a susținut că reclamantul - pârât a făcut dovada că s-a ocupat de familie, de aprovizionare, de probleme administrative, deși avea și serviciu.
Cu toate că s-a opus ca pârâta - reclamantă să-și mențină numele de, dobândit din căsătorie, instanța a dispus ca apelanta să-l păstreze, motivând că schimbarea numelui este de natură să-i aducă prejudicii de imagine în fata elevilor. Instanța de fond nu a reținut că pârâta este cunoscută în societate pe numele de, că de la data căsătoriei până la intrarea acesteia în concediu post natal au trecut doar două luni, timp în care elevii nu au reținut-o sub noul nume, acela de.
A solicitat admiterea apelului sub acest motiv, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul de a se dispune desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei - reclamante, urmând ca aceasta să-și reia numele avut înainte de căsătorie, respectiv.
La data de 07 aprilie 2008, apelanta - pârâtă - reclamantă a depus o completare, propunând același program de vizitare ca cel din motivele de apel.
Prin decizia civilă nr.993/08.09.2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins, ca nefundat, apelul declarat de apelanta, a admis apelul formulat de apelantul, schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a dispus revenirea pârâtei - reclamante la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar, în baza art.274 Cod de procedură civilă, apelanta a fost obligată la plata către apelantul a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat; totodată, a fost respinsă cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
În considerente, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta, tribunalul a apreciat că acesta este nefondat.
Referitor la primul motiv de apel, a constatat că în mod corect prima instanță a reținut culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de căsătorie. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că, deși la începutul căsătoriei relațiile dintre soți erau bune, ulterior s-au deteriorat, culminând cu separarea în fapt a părților. Cât timp niciunul dintre soți nu a încercat reluarea conviețuirii și îmbunătățirea relațiilor de familie, tribunalul a apreciat că în mod corect s-au aplicat prevederile legale.
Neîntemeiat a fost considerat și cel de-al doilea motiv de apel - ce viza programul de vizitare, prin care apelanta solicita ca intimatul - reclamant - pârât să viziteze copilul la domiciliul mamei.
Potrivit art.14 și 15 din Legea nr.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, iar relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale copilului cu părintele care are dreptul la relații personale cu copilul, vizitarea copilului la domiciliul acestuia, găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit.
Din ancheta socială efectuată la domiciliul intimatului - reclamant - pârât a rezultat că acesta are condiții decente de locuit, astfel că poate lua la domiciliul său pe minor în cadrul programului de vizitare. Mai mult, din evaluarea minorului rezultă că, pentru dezvoltarea normală a copilului, se impune prezența tatălui în viața acestuia periodic. Or, aceste legături ale minorului cu tatăl său nu se pot realiza în prezența mamei, ca urmare a relațiilor tensionate existente între părți, relații care ar putea afecta dezvoltarea armonioasă a copilului. Tribunalul a apreciat, astfel, că prima instanță a stabilit corect programul de vizitare a minorului de către tatăl său, ținându-se seama de interesul superior al copilului.
S-a avut în vedere că prima instanță a stabilit cuantumul pensiei de întreținere în favoarea minorului prin raportare la veniturile nete ale intimatului, în baza art.86 și 94 Codul familiei, pensie stabilită la suma de 150 lei lunar.
Deși apelanta susține că intimatul mai realizează și alte venituri, nu a făcut dovada acestora. Existența unui certificat de producător pe numele intimatului nu scoate în evidență veniturile realizate de acesta. Totodată, apelanta nu a probat veniturilor realizate de reclamantul - pârât ca urmare a închirierii unui apartament proprietate personală.
În ceea ce privește apelul declarat de apelantul, tribunalul a reținut următoarele:
Primul motiv de apel, referitor la culpa constatată de prima instanță în destrămarea relațiilor de căsătorie, a fost analizat și în apelul apelantei, în sensul aprecierii că ambii soți sunt în egală măsură vinovați pentru destrămarea relațiilor de căsătorie.
C de-al doilea motiv de apel, referitor la numele pe care intimata va trebui să-l poarte după desfacerea căsătoriei, tribunalul a apreciat că acesta este întemeiat.
Astfel, prima instanță a dispus păstrarea de către pârâta - reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, acela de "", motivat de faptul că aceasta este învățătoare, fiind cunoscută sub acest nume în mediul profesoral.
Potrivit art.40 alin.1 Codul familiei, la desfacerea căsătoriei prin divorț soții se pot învoi ca soțul care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei. În speță, această învoială a părților nu a intervenit, cât timp reclamantul - pârât s-a opus în mod constant.
La alin.2 din art.40 Codul familiei, se prevede că, pentru motive temeinice, instanța poate să încuviințeze păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, chiar în lipsa unei învoieli între soți.
Tribunalul a apreciat însă că nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice, care să justifice această măsură. Pârâta - reclamantă s-a căsătorit la data de 12 noiembrie 2005, dată de la care și-a schimbat numele, preluând numele soțului, acela de "". De la data de 22 februarie 2006, când s-a născut minorul, pârâta - reclamantă a fost în concediu pentru creșterea copilului. Prin decizia nr.1348 din 27 august 2007, apelanta a fost detașată de la Liceul " " pe postul de catedră de învățător la Școala cu clasele I - VIII nr.128, detașare ce începe la 01 septembrie 2007 și durează până la data de 31 august 2008. Rezultă, astfel, că pârâta reclamantă nu s-a consacrat profesional sub numele de "", ceea ce înseamnă că revenirea la numele purtat anterior căsătoriei nu-i va produce niciun prejudiciu de imagine în fața elevilor.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, iar, în baza art.274 Cod de procedură civilă, apelanta a fost obligată la plata către apelantul a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat. A fost respinsă, ca nefondată, cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta - reclamantă, invocând dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că tatăl minorului are domiciliul în comuna, județul D, astfel încât este imposibil ca un copil de numai 2 ani și 9 luni să meargă pentru un interval de câteva ore în altă localitate. În aceste condiții, pentru a nu afecta interesul superior al minorului, se impune a fi modificat programul de vizitare în modalitatea propusă de recurentă. Un argument în plus în susținerea acestei măsuri este și faptul că intimatul nu l-a vizitat niciodată pe copil, întrucât lucrează și la sfârșit de săptămână.
Recurenta a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său și asupra capătului de cerere ce viza păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.
A susținut că revenirea la numele avut anterior căsătoriei îi creează grave prejudicii în mediul școlar în care s-a consacrat, cunoscută fiind cu numele de "". În acest sens, invocă faptul că a colaborat la diverse reviste și a publicat articole de specialitate sub acest nume. În plus, minorul ar avea de suferit, în condițiile în care unul dintre părinți nu are același nume cu el.
O altă critică invocată prin motivele de recurs vizează modul de calcul al pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului născut din căsătoria părților, întrucât intimatul are venituri mai mari decât cele reținute de instanțele anterioare (are o altă grilă de salarizare, terminând o facultate; obține venituri și din producția rezultată de pe terenurile deținute în proprietate).
Ultima critică a recurentei a fost fundamentată pe greșita soluție dată asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Cât timp s-a stabilit o culpă comună la desfacerea căsătoriei, iar părțile au declarat că nu doresc să fie motivată hotărârea sub acest aspect, obligarea pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în favoarea fostului soț este excesivă și greșită. Recurenta a arătat și faptul că nu a fost specificat motivul pentru care s-a stabilit în sarcina sa o astfel de obligație, cât timp ambele părți au fost reprezentate de avocat.
În recurs, în condițiile art.305 Cod procedură civilă, s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, având în vedere și probele noi administrate în această cale procesuală, Curtea, față de dispozițiile art.306 alin.3 Cod procedură civilă, apreciază că motivele de recurs se subsumează prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub acest aspect fiind analizată calea de atac exercitată de recurenta pârâtă-reclamantă.
Astfel, cu privire la primul motiv de recurs invocat, Curtea reține că, în prezent, minorul rezultat din căsătoria părților are vârsta de 3 ani (la data pronunțării hotărârii). Intimatul reclamant-pârât deține o locuință în B, împrejurare necontestată de către recurenta pârâtă-reclamantă. În acest context, argumentul conform căruia programul de vizitare al minorului nu s-ar putea realiza într-o altă localitate decât cea a copilului (care are o vârstă fragedă) nu are suport probator. Recurenta a recunoscut existența în proprietatea intimatului a unui imobil în B și nu a dovedit că modalitatea de efectuare a vizitelor copilului s-ar face cu încălcarea interesul superior al acestuia, prin transferul său în zilele de sâmbătă și duminică în comuna, județul
Cât timp intimatul are posibilități materiale probate conform anchetei sociale efectuate în cauză, acesta dovedind condiții decente de locuit pentru el și copil, instanța nu este obligată să fixeze un program extrem de excesiv în sarcina reclamantului-pârât și în defavoarea minorului, care ar conduce la neîndeplinirea scopului urmărit de tribunal, acela de a permite stabilirea unor relații cât mai apropiate între tată și fiu.
Instanțele anterioare, atunci când au stabilit legăturile personale ale reclamantului - pârât cu minorul și modalitatea în care se va desfășura programul de vizitare au avut în vedere situația de fapt rezultată din probele administrate, respectiv starea conflictuală existentă între părți, care nu trebuie să afecteze dreptul copilului de a se bucura în egală măsură de ocrotirea ambilor părinți.
Potrivit art.43 Codul familiei, instanța de judecată poate să modifice măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții divorțați și copii dispuse inițial în cazul schimbării situației avută în vedere la stabilirea acestor măsuri. Deși textul de lege nu face distincție între natura acestor împrejurări, jurisprudența arată că acestea pot fi moartea, decăderea din drepturile părintești, interdicția sauorice alt fapt care pune în imposibilitate pe părintele căruia nu i s-a încredințat copilul să exercite drepturile părintești.
În speța de față, împrejurarea pentru care s-a dispus un program de vizitare al minorului - prin luarea în domiciliul tatălui - constă în faptul că pârâtă - reclamantă se opune constant ca reclamantul - pârât să poată să dezvolte o relație firească cu copilul său, creând o stare conflictuală în total dezacord cu interesul copilului.
Pe de altă parte, Legea nr.272/2004 prevede că orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Astfel, atât legea română, prin dispozițiile înscrise în Codul Familiei și Legea nr.272/2004, cât și legislația internațională în materia ocrotirii minorilor au ca punct de plecare principiul enunțat anterior, ceea ce presupune obligația părinților de a veghea la creșterea și educarea copilului în mod efectiv, iar, în cazul în care părinții sunt despărțiți, cel căruia nu i-a fost încredințat minorul trebuie să păstreze legăturile personale cu acesta, aceste legături putând fi limitate numai în situații strict determinate.
În cauză, programul de vizitare stabilit de instanța de fond și menținut de instanța de apel, excluzând prezența mamei, nu este de natură să încalce principiul interesului superior al minorului; încuviințarea unor legături personale cu minorul numai în prezența mamei, în contextul în care copilul are deja vârsta de 3 ani, este de natură să conducă la lipsa unei relații între tată și fiu, cei doi neputând beneficia de o perioadă de timp în care să se cunoască reciproc.
De altfel, programul stabilit este unul fix, minimal, echilibrat și rațional, iar, în timp, poate da eficiență dreptului copilului de a avea legături personale cu tatăl său și contacte directe cu acesta, pentru ca minorul să nu perceapă în mod concret și afectiv destrămarea relațiilor de familie existente anterior. Prin măsura solicitată de recurentă se aduce atingere chiar dreptului copilului de a avea relații personale și contacte directe cu tatăl său, deși nu există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală ori socială a minorului.
Cât timp nu s-a dovedit că tatăl ar prezenta un pericol pentru copil, recurenta - pârâtă - reclamantă nu este îndreptățită să limiteze contactul direct între intimatul reclamant - pârât și minor, întrucât, în acest mod, s-ar încălca chiar dreptul părintelui de a veghea la creșterea și educarea copilului său.
Stabilirea unui program de vizitare al minorului numai la domiciliul recurentei nu este de natură să asigure stabilitatea emoțională a acestuia din urmă. dreptul tatălui de a avea legături personale firești cu minorul, limitându-i programul de vizitare la câteva ore și într-o anume locație, s-ar face doar o aplicare formală a dispozițiilor art.43 alin.3 din Codul familiei, fără a se ține seama și de interesul superior al copilului, de nevoia acestuia de a-și cunoaște celălalt părinte.
Orice copil are nevoie de grija și afecțiunea directă a ambilor părinți, pentru a nu suferi traume emoționale ce i-ar afecta personalitatea în curs de formare și, implicit, viitorul său ca persoană, aceasta fiind rațiunea pentru care în Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, s-a consacrat dreptul copilului de a nu fi separat de părinții săi și de a avea cu ambii relații personale și contacte directe, în mod regulat, chiar dacă aceștia își au reședința în locații diferite.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Lafargue contra României; cauza Iosub Caras contra României; cauza Ignaccolo-Zenide contra României) s-a recunoscut că pentru un părinte și pentru copilul său a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți se destramă. Măsurile interne care îi împiedică să realizeze acest lucru reprezintă o intervenție în dreptul protejat la art.8 al Convenției. Această dispoziție legală implică dreptul unui părinte de a lua măsuri proprii, de a le grupa în interesul copilului, dar în același timp și obligația autorităților naționale care vin cu propriile lor măsuri.
Celălalt aspect învederat de recurentă, în sensul că tatăl nu și-a vizitat niciodată copilul, nu a fost dovedit, situația de fapt stabilită de instanțele devolutive fiind cu totul alta decât cea învederată de pârâta-reclamantă. În plus, ceea ce se supune cenzurii în recurs este nelegalitatea deciziei recurate, iar nu netemeinicia acesteia.
Referitor la cererea recurentei privind păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, Curtea constată că tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul familiei.
Revenirea la numele avut înainte de încheierea căsătoriei poate aduce, în unele cazuri, prejudicii soțului respectiv, considerente pentru care instanța, pentru motive temeinice, poate încuviința, chiar fără acordul celuilalt soț, păstrarea numelui avut anterior căsătoriei (art. 40 alin. 2 teza a II-a din Codul familiei).
Prin noțiunea de motive temeinice se înțelege orice interes care ar fi vătămat prin schimbarea numelui purtat de soț în timpul căsătoriei, interes ce poate să fie nu numai moral, ci și material. Temeinicia motivelor invocate de parte este lăsată la aprecierea instanței, aceasta fiind însă datoare să-și motiveze soluția.
În cauză, faptul că recurenta exercită o anumită funcție, cea de învățătoare, nu este suficient pentru a privi cererea sa ca întemeiată, având în vedere că profesia pe care a desfășurat-o scurt timp, în astfel de condiții, nu are implicații deosebite. Simplul fapt că o perioadă extrem de mică în timp recurenta și-a desfășurat activitatea profesională sub numele de "" nu îndreptățește instanța să înlăture opoziția intimatului reclamant-pârât, exprimată în mod expres.
Chiar dacă pârâta-reclamantă a prezentat un înscris, cuprinzând un articol publicat de aceasta sub numele de "", acest act, singular, nu este de natură să conducă la ideea că recurenta este cunoscută în societate în acest fel și că revenirea la numele avut anterior căsătoriei i-ar crea grave prejudicii.
Nu se poate stabili la acest moment, în raport și de argumentul invocat, care ar fi prejudiciile suferite de minor în cazul în care mama sa ar purta un alt nume decât acesta, împrejurare care, de altfel, nu poate fi reținută de C față de modul în care este redactat textul art.40 alin.2 Codul familiei.
Critica invocată prin motivele de recurs, referitoare la modul greșit de calcul al pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorului, determinată de faptul că intimatul are venituri mai mari decât cele reținute de instanțele anterioare (întrucât are o altă grilă de salarizare, a terminat o facultate, obține venituri și din producția rezultată de pe terenurile deținute în proprietate), nu este fondată.
Astfel, cuantumul pensiei de întreținere pentru minor s-a stabilit prin raportare la veniturile nete ale intimatului, în baza art.86 și 94 Codul familiei, la suma de 150 lei lunar, conform înscrisului aflat la fila 31 în dosarul de fond, recurenta nefăcând dovezi, conform art.1169 Cod procedură civilă, că tatăl ar obține și alte sume de bani. Nu s-a depus la dosar și nici nu s-a solicitat de parte prezentarea unei noi adrese de la locul de muncă al reclamantului - pârât, care să justifice eroarea de judecată a instanțelor anterioare. De asemenea, existența unui certificat de producător pe numele intimatului nu reflectă veniturile realizate de acesta, în lipsa unor alte dovezi.
Cu referire la ultima critică a recurentei - asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea constată că prima instanță, soluționând fondul pricinii, a procedat la compensarea cheltuielile de judecată efectuate de către părți în proces, măsură menținută și de instanța de apel.
Obligarea, de către tribunal, a pârâtei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată suportate în apel d e fostul soț nu este excesivă și greșită, întrucât s-a avut în vedere că doar apelanta a căzut în pretenții, fiind astfel incidente dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, în timp ce apelul declarat de reclamantul - pârât a fost soluționat în favoarea acestuia. Sub acest aspect nu are relevanță faptul că ambele părți au fost reprezentate de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.993 A din 08 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - pârât și Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 5 B, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
.//2ex./05.05.2009
-4.-;-/Jud.5.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Simona
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 430/2009. Curtea de Apel Galati → |
|---|
