Stabilire program vizitare minor. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.560/
Ședința publică din 07 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Luminița Cristea
JUDECĂTOR 2: Simona Bacșin
JUDECĂTOR 3: Anica Ioan
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta, domiciliată în G,- A, -.3,.11 împotriva deciziei civile nr.165/21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
La apelul nominal au răspuns recurenta-pârâtă, personal și asistată de av. în baza delegației nr.193/2009 pe care o depune la dosar, pentru intimatul-reclamant, lipsă, av., în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind intimat Autoritate Tutelară - Primăria
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul intimatului depune un act medical și precizează că a fost comunicat și părții adverse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.
Apărătorul recurentei, av. având cuvântul menționează că motivele de recurs vizează modalitatea de vizitare a minorului stabilită de către instanță. Recurenta în principiu este de acord cu acțiunea de vizitare a minorului de către reclamant însă la domiciliul mamei și al bunicii materne. Este vorba despre un copil în vârstă de 4 ani, bolnăvicios, așa cum rezultă din actele medicale depuse la instanțele de fond și de apel. Este un copil cu astm, este alergic, dacă intră în contact cu diverși factori alergeni se poate oricând declanșa o criză. Este de acord ca relația dintre reclamant și copil să se cimenteze, cu timpul, dar dorește până se face acea legătură, dat fiind starea de sănătate a copilului, acțiunea de vizitare să se facă în prezența mamei sau a bunicii materne. Instanțele nu au motivat respingerea cererii pârâtei ca vizitarea minorului să se facă la domiciliului acesteia. Se analizează disp.art.16 alin.1 din Legea nr.272/2004 dar instanța nu analizează acest lucru și prin prisma dacă modalitatea de vizitare a minorului prin luarea acestuia la domiciliul reclamantului contravine sau nu interesului minorului. Tatăl minorului a venit destul de rar, copilul este timorat de prezența tatălui. Copilului îi trebuie timp. Consideră că legătura cu copilul trebuie să se facă cu pași mici și nu în stare de ebrietate. Nici nu se poate pune problema provocării a unor stări conflictuale a celor 2 părinți mai ales în prezența copilului. Având în vedere actele medicale depuse din care rezultă situația de vulnerabilitate a minorului la factorii alergeni nu este exagerată așa cum nici dorința de a proteja copilul nu trebuie considerată exagerată. Stabilirea de către instanțe a unui program de vizită a doua zi de Paști, a doua zi de C nici acest program nu poate fi executat fără supravegherea mamei. Față de acestea solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul că programul de vizită stabilit lunar să se desfășoare în prezența recurentei, iar dispozițiile privind luarea minorului la domiciliul reclamantului în zilele de Paști, C sau ziua minorului să fie înlăturate. Cu obligarea la cheltuieli de judecată, depune în acest sens chitanța nr.193/15.07.2009.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii ca legală și temeinică. Cu privire la aspectul luării minorului la domiciliul reclamantului a fost avut în vedere la fond și la apel. Tribunalul Galația motivat acest aspect, intimatul prezintă garanții pentru ca minorul să fie luat la domiciliul său. Minorul suferă de astm bronșic și pentru acest aspect nu necesită să fie prezentă o persoană cu specialitate medicală. Recurentul poate să aibă grijă de copil. Aspectele invocate că este copilul timorat în prezența tatălui sau că recurentul este băut nu au fost demonstrate la instanță. Consideră că și intimatul poate să aibă grijă de copil așa cum are și recurenta. Depune concluzii scrise. Fără cheltuieli de judecată.
Intrebată fiind recurenta de ce nu este de acord cu programul de vizitare a minorului de către intimat, aceasta răspunde că de când s-a născut copilul soțul nu a ajutat-o în creșterea copilului, ci mama sa. Soțul mergea la sală, își petrecea timpul cu fratele, vecinii de garaj, la un, consuma alcool în exces, era violent. Nu există legătură între tată și copil, intimatul nu-și lua copilul în brațe. Consideră că este foarte importantă prezența tatălui și de aceea este de acord să se întâlnească tatăl cu copilul. muncă de lămurire cu minorul ca acesta să meargă la întâlnirea cu tatăl. Copilul îi spune că este părăsit. Intimatul vorbește urât cu copilul la masă. Solicită prezența acesteia la întâlnirea tatălui cu copilul.
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Galați reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca în baza probelor ce va administra să se dispună obligarea pârâtei de a-i permite să păstreze legăturile personale cu minorul, născut din relația de căsătorie cu pârâta, cu stabilirea unui program de vizitare al minorului, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul a arătat că a fost căsătorit cu pârâta, iar din căsătorie a rezultat minorul, născut la data de 27 aprilie 2005, că în prezent este divorțat de pârâtă conform sentinței civile nr. 5392 pronunțată de Judecătoria Galați, minorul fiind încredințat pârâtei spre creștere și educare.
Reclamantul a mai arătat că minorul locuiește împreună cu pârâta, care îi interzice sub diferite pretexte să păstreze legăturile personale cu el și să contribuie la creșterea și educarea lui.
Reclamantul a solicitat să i se permită să păstreze legăturile părintești cu minorul în modalitatea precizată prin acțiune, respectiv: două săptămâni în perioada vacanței școlare de vară și a concediului său de odihnă, în prima și a treia sâmbătă și duminică a fiecărei luni din an, a doua zi de paști și de crăciun, pe data de 27 aprilie a fiecărui an, respectiv de ziua de naștere a minorului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu modalitatea de vizitare a minorului solicitată de reclamant prin cererea de chemare în judecată, precizând că nu este de acord ca acesta să ia minorul la domiciliul său, până la prezenta acțiune reclamantul nu s-a interesat deloc de minor, care nici nu îl cunoaște bine. Pârâta a precizat că este de acord ca reclamantul să viziteze minorul sâmbăta sau duminica, la domiciliul ei sau al bunicii materne.
Prin sentința civilă nr. 102/09.01.2009 pronunțată de Judecătoria Galația fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul și a fost obligată pârâta să permită reclamantului a avea legături personale cu minorul, născut la data de 27.04.2005, astfel: două săptămâni pe perioada vacanței școlare și prima sâmbătă și duminică a fiecărei luni din an.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că minorul este fiul părților rezultat din relația de căsătorie a acestora, că prin sentința civilă nr. 5392/2008 a Judecătoriei Galațis -a pronunțat divorțul părților, iar pârâta se sustrage de a-i permite reclamantului să păstreze legăturile personale cu minorul.
Instanța a mai reținut că din referatul de anchetă socială întocmit în cauză la domiciliul reclamantului rezultă că acesta are condiții bune de creștere și de a asigura domiciliul temporar al minorului pe durata vizitei și față de această situație și având în vedere dispozițiile art. 43 alin. 3 și 97 alin. 1 din codul familiei a considerat că acțiunea este întemeiată în parte, respectiv în sensul de a permite luarea minorului la domiciliul reclamantului două săptămâni în perioada vacanței școlare de vară și în prima și a treia sâmbătă și duminică a fiecărei luni din an.
Prin decizia civilă nr.165/2009 a Tribunalului Galațis -au admis ambele apeluri, a fost schimbată în parte sentința civilă nr.102/09.01.2009 a Judecătoriei Galați și, în consecință, instanța a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul după următorul program: în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbătă orale 10 până duminica orele 17.
- a doua zi de Paști și C, de la 10 la 17, în data de 27 aprilie a anilor
pari și în data de 28 aprilie a anilor impari între orele 10-17, pe perioada vacanței de vară între 15 și 31 fiecărui an.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 43 alin. 3 din codul familiei părintele divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională.
Acest drept este în deplină concordanță și cu interesul superior al copilului de a beneficia de sprijinul, protecția și echilibrul emoțional conferite de prezența figurii paterne în viața sa, iar exercitarea acestui drept trebuie să aibă loc în mod firesc și fără a fi stânjenit eventual de prezența celuilalt părinte.
In același sens sunt și dispozițiile art. 16 al 1 din Legea nr. 272/2004, conform cărora copiii care au fost separați de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusa în condițiile legii, au dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Pentru a fi posibilă crearea și menținerea legăturii afective specifice relației părinte-copil, părintele căruia nu i s-a încredințat minorul trebuie să beneficieze de un timp rezonabil pentru exercitarea dreptului său, astfel încât acesta să nu devină pur formal.
În condițiile în care reclamantul prezintă suficiente garanții morale și materiale, manifestă interes pentru menținerea relației cu fiul său, tribunalul apreciază că programul stabilit de prima instanță limitează în mod nejustificat exercitarea dreptului acestuia de a avea legături personale cu copilul, împotriva interesului copilului.
Rezultă din actele depuse la dosar și din declarațiile martorilor audiați că minorul are unele probleme de sănătate, în sensul că prezintă deficit imun - sensibilitate alergică, tulburări de hidratare celulară prin aport insuficient de lichide, deficit de oxigenare la nivel cerebral, avitaminoze și deficit de minerale și a fost diagnosticat în diferite perioade cu bronșită acută astmatiformă, amigdalită, otită.
Tribunalul apreciază că această situație nu constituie un motiv pentru ca reclamantul să nu poată lua copilul la domiciliul său, având în vedere că recomandările medicilor pot fi respectate și de către reclamant, după cum acesta poate asigura și administrarea tratamentului prescris de medici pentru copil.
Sunt de înțeles din punct de vedere emoțional temerile pârâtei în legătură cu starea sănătății copilului său, însă aceasta trebuie să manifeste încredere și în capacitatea tatălui de a avea grijă de copil; situația relevată de pârâtă în sensul că minorul a fost dus la spital întrucât bunicii paterni i-au dat să mănânce congelat este una izolată și accidentală și nu este de natură a dovedi lipsa de supraveghere a copilului de către reclamant.
Referitor la programul stabilit de prima instanță tribunalul a constatat că într-adevăr în considerentele hotărârii atacate s-a reținut ca fiind întemeiată cererea reclamantului de a lua copilul la domiciliul său în prima și a treia sâmbătă și duminică a fiecărei luni, însă în dispozitiv nu s-a încuviințat decât ca reclamantul să ia copilul în prima sâmbătă și duminică a fiecărei luni.
Tribunalul a apreciat față de considerentele expuse mai sus că este în interesul copilului de a se stabili un program care să permită o realizare efectivă a dreptului reclamantului de a menține legăturile firești cu fiul său, astfel că urmează a încuviința acestuia să ia minorul la domiciliul său în prima și a treia sâmbătă și duminică a fiecărei luni.
De asemenea, tribunalul a considerat că este în interesul copilului să fie alături de tatăl său și în zile importante cum sunt ziua sa de naștere sau de sărbătorile de Paști și de C, astfel că a încuviințat ca reclamantul să ia minorul la domiciliul său și de ziua de naștere a copilului, în anii pari și a doua zi, respectiv pe data de 28 aprilie, în anii impari, precum și a doua zi de Paști și a doua zi de C, urmând a stabili intervalul orar cât copilul va sta la reclamant, în raport de vârsta copilului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta pârâtă care a criticat decizia sub următoarele aspecte:
- instanța nu a motivat de ce a respins solicitarea ca vizitarea minorului să se
facă în prezența sa și a bunicii materne, întrucât reclamantul nu e suficient de atașat de minor, iar copilul se simte timorat în prezența tatălui datorită comportamentului acestuia.
- copilul are o vulnerabilitate specială la factorii alergeni și de aceea dorește
să-l protejeze în mod special
- programul stabilit a doua zi de Paști și de C îi îngrădește posibilitatea
de a pleca în vacanțe.
Analizând decizia prin prisma motivelor de recurs instanța reține următoarele:
Deși reclamantul nu a încadrat criticile sale în vreunul din cazurile prev. de art.304 cod procedură civilă, dezvoltarea motivelor atrage incidența disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind respectarea interesului superior al minorului.
Astfel, Convenția privind Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr.44/25 din 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr.18/1990, recunoaște copilul ca un subiect de drepturi și libertăți fundamentale și asigură faptul că toate acțiunile ce îl privesc sunt călăuzite de nevoile și interesele specifice copilului. Art.9 pct.3 din Legea nr.18/1990 consacră dreptul copilului ce a fost separat de unul dintre părinți de a întreține relații personale și contacte directe în mod regulat cu aceștia. De asemenea, potrivit art.16 alin.1 și 2 din Legea nr.272/2004: "copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia, ca rezultat al unei măsuri judiciare, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situațiilor când acesta contravine interesului superior al copilului". Conform legii, exercitarea acestor drepturi poate fi limitată de instanță "dacă există motive temeinice care pot pune în pericol dezvoltarea psihică, intelectuală, morală sau socială a copilului". mai sus menționate sunt instrumente esențiale pentru promovarea drepturilor acelor copii afectați de separarea părinților prin proceduri judiciare.
In speță, instanța de apel a reușit să stabilească un program care să permită o relație reală și efectivă între băiat și tatăl său, astfel încât să nu fie afectat procesul de dezvoltare și maturizare a băiatului, proces ce presupune recunoașterea imaginii paterne și sentimentul de siguranță și autoritate conferite de prezența paternă.
copilului în prezența mamei și a bunicii materne nu ar permite dezvoltarea unei relații calde și apropiate între cei doi, deoarece e evident că relațiile dintre foștii soți sunt încă încordate și ostile, astfel că e greu de crezut că ar putea depăși animozitățile dintre ei pentru a crea atmosfera destinsă și prietenoasă necesară minorului.
Boala de care suferă minorul îl face vulnerabil și e normal ca mama să fie îngrijorată de starea sănătății copilului ei, dar aceasta nu înseamnă că tatăl nu poate să se îngrijească și el să-i administreze tratamentul și să-l ferească de alergeni în perioada în care îl are în îngrijire.
In ceea ce privește fragmentarea programului de C și de Revelion, stă în puterea părinților lui, ambii intelectuali să se comporte civilizat și să se respecte reciproc, să renunțe la șicane pentru binele copilului lor și pentru liniștea fiecăruia.
Din aceste considerente, având în vedere disp.art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâta, domiciliată în G,- A, -.3,.11 împotriva deciziei civile nr.165/21 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.12.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SB-22.12.2009
Dact.MH-28.12.2009/5 ex.
Fond:
Apel: -
Președinte:Luminița CristeaJudecători:Luminița Cristea, Simona Bacșin, Anica Ioan
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
---|